Numărul copiilor care raportează imagini sexuale false create cu chipurile lor crește rapid în Marea Britanie. În numai șase luni, un serviciu destinat minorilor a primit mai multe sesizări decât în tot anul trecut. Instrumentele de inteligență artificială pot transforma astăzi o fotografie obișnuită într-o imagine nud falsă în doar câteva momente, iar copiii din România sunt expuși aceluiași risc. Un caz documentat anul trecut la un liceu din Arad, unde 11 eleve au fost victimele unor astfel de imagini create de un coleg, arată că pericolul nu este unul îndepărtat.
O fotografie obișnuită, în care copilul apare îmbrăcat sau în costum de baie, poate fi suficientă. Instrumentele de inteligență artificială cunoscute drept nudify pot păstra chipul persoanei și genera un corp nud fals, rezultând imagini care par autentice. Uneori sunt făcute de colegi, alteori fotografiile sunt luate de pe rețele sociale sau de pe site-urile școlilor și ajung în mâinile unor necunoscuți.
Noile date publicate în Marea Britanie arată cât de repede se extinde fenomenul. În primele șase luni din 2026, serviciul Report Remove a primit 420 de sesizări de la copii care credeau că fotografii cu ei fuseseră falsificate sau manipulate pentru a deveni explicite. În tot anul 2025 fuseseră înregistrate 397 de asemenea raportări, potrivit The Guardian. Report Remove este administrat de Internet Watch Foundation (IWF) împreună cu organizația pentru protecția copiilor NSPCC și îi ajută pe minorii sub 18 ani să împiedice răspândirea online a imaginilor intime cu ei.
Cele mai multe imagini intră în categoria abuzului sexual
Nu este vorba doar despre niște „poze trucate”. Internet Watch Foundation arată că majoritatea imaginilor manipulate raportate serviciului în 2025 și 2026 au fost suficient de grave pentru a trece pragul legal al materialelor de abuz sexual asupra copiilor. Unele victime au ajuns ulterior și ținta șantajului sexual. Infractorii amenință că vor publica imaginile false dacă nu primesc bani sau dacă minorul nu trimite fotografii intime reale, spun oficialii pentru The Guardian.
Situația este cu atât mai dificilă cu cât victima nu trebuie să fi trimis vreodată o fotografie intimă. Este suficient ca agresorul să aibă acces la o fotografie obișnuită. În luna mai, Totul Despre Mame scria despre avertismentul transmis școlilor britanice, după apariția unor cazuri în care infractorii luaseră fotografii ale elevilor de pe site-urile instituțiilor, le transformaseră cu AI în imagini sexuale și amenințaseră apoi școlile că le vor publica.
1,2 milioane de copii, victime ale deepfake-urilor sexuale într-un singur an
Fenomenul este mult mai amplu decât cazurile raportate în Marea Britanie. În februarie 2026, UNICEF avertiza că inteligența artificială este folosită tot mai des pentru a „nudifica” fotografii reale ale copiilor. O cercetare realizată de UNICEF, ECPAT și INTERPOL în 11 țări a estimat că cel puțin 1,2 milioane de copii au avut, într-un singur an, imaginile manipulate și transformate în deepfake-uri sexuale explicite. În unele dintre țările analizate, un copil din 25 ajunge victima unui astfel de abuz. Practic, dintr-o clasă de elevi, unul se confruntă cu o astfel de situație. Încă nu se știe, concret, cum arată situația la noi în țară, România nu s-a numărat printre țările incluse în această cercetare.
UNICEF insistă asupra unui aspect important: faptul că trupul din fotografie nu este al copilului nu face abuzul mai puțin real. Atunci când chipul sau identitatea unui copil este folosită într-o imagine sexuală falsă, copilul este victimizat direct. Organizația sintetizează mesajul astfel: „Abuzurile comise prin intermediul deepfake rămân abuzuri”.
În România, 11 eleve au fost „dezbrăcate” cu AI de un coleg
În România există deja cazuri documentate. La Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, 11 eleve au descoperit că un coleg folosise o aplicație deepfake pentru a genera imagini nud false cu ele, într-un caz publicat de Scena9. Elevul folosise fotografiile fetelor pentru a le genera corpurile nud, iar imaginile puteau fi asociate cu ușurință cu victimele pentru că le păstrau chipurile. În articolul menționat, directoarea liceului, Diana Achim, a declarat că gestul fusese o formă de răzbunare și un „exercițiu de putere” asupra colegelor.
Cazul a arătat și cât de greu sunt pregătite școlile și instituțiile să răspundă unor situații atât de noi. Unele dintre fete au considerat că gravitatea faptelor a fost minimalizată, iar elevul a rămas, în cele din urmă, în aceeași clasă. Școala a sesizat instituțiile prevăzute de procedura privind violența școlară și a convocat comisia anti-violență.
Acesta nu era primul caz românesc. Scena9 documentase anterior situația unor fete de 12 și 13 ani ale căror fotografii fuseseră transformate în nuduri false de un prieten. Publicația amintește și primul proces civil din România privind un deepfake sexual realizat într-o școală: chipul unui elev minor fusese pus pe corpul unui actor dintr-un film pornografic, iar imaginile fuseseră publicate online.
Legea românească nu menționează explicit imaginile sexuale create cu AI
Codul penal sancționează producerea, deținerea, distribuirea și punerea la dispoziție a materialelor pornografice cu minori. Definiția actuală este largă și cuprinde inclusiv materiale care nu prezintă o persoană reală, dar „simulează, în mod credibil, un minor” într-un comportament sexual explicit. Inteligența artificială și imaginile deepfake nu sunt însă menționate expres în articolul 374, care poate fi consultat în forma actuală a Codului penal.
Parlamentul încearcă acum să actualizeze legea. Un proiect adoptat de Senat în iunie introduce pentru prima dată referiri explicite la materialele de abuz sexual asupra minorilor generate sau manipulate cu inteligență artificială, inclusiv la cele care simulează credibil un minor. Modificările sunt prezentate în comunicatul Comisiei speciale pentru combaterea traficului de persoane.
Proiectul este înregistrat la Camera Deputaților care este forul decizional. În prezent, inițiativa se află la comisii și nu este încă lege. Stadiul legislativ al acesteia poate fi urmărit în AICI.
O fotografie obișnuită poate fi suficientă
Creșterea numărului de deepfake-uri sexuale a determinat autoritățile britanice să le recomande părinților să limiteze expunerea publică a fotografiilor identificabile ale copiilor. Recomandarea nu înseamnă că responsabilitatea pentru abuz îi aparține copilului sau părintelui care a publicat fotografia, ci încearcă să reducă materialul pe care astfel de instrumente îl pot exploata.
Printre măsurile recomandate se numără setarea conturilor de social media pe privat și distribuirea fotografiilor copiilor numai către grupuri restrânse de persoane. Școlilor britanice li s-a recomandat, de asemenea, să reanalizeze fotografiile identificabile ale elevilor publicate pe site-uri și pe conturile publice de social media. Recomandările au fost formulate de National Crime Agency și IWF și sunt prezentate aici de The Guardian.
Problema rămâne însă una pe care părinții nu o pot rezolva singuri. UNICEF cere guvernelor să actualizeze legislația, companiilor care dezvoltă instrumente AI să introducă mecanisme care împiedică generarea unor asemenea materiale, iar platformelor să le detecteze și să le elimine rapid. „Copiii nu pot aștepta ca legea să recupereze decalajul”, avertizează organizația.
















