După ce a pierdut o sarcină, a rămas însărcinată de două ori în 5 zile

Roxana Ioana Ancuța
A rămas gravidă deși era deja însărcinată
O femie de 25 de ani a născut două fetițe concepute la cinci zile distanță una față de cealaltă.

O femeie a rămas gravidă în timp ce era deja însărcinată. Tânăra mămică a născut două fetițe la distanță de cinci zile. Cum a fost posibil? Iată povestea.

Odalis (25 de ani) și Antonio Martinez (31 de ani) din San Pablo (California) au avut parte de o surpriză atunci când femeia a rămas însărcinată. Nu cu mult timp în urmă, Odalis suferise un avort spontan, iar cei doi nu credeau că o sarcină este posibilă atât de repede.

Fericirea și uimirea s-au dublat în momentul în care viitoarea mămică a mers la prima ei ecografie. Acolo, medicul i-a anunțat pe tineri că așteaptă, de fapt, doi copii, ci nu unul. Nefiind vorba de gemeni, deoarece aceștia fuseseră concepuți în momente diferite, în decursul aceleiași săptămâni, scrie Daily Mail.

Gravidă, deși era deja însărcinată. Cum a fost posibil acest lucru?

Nu se întâmplă des ca o femeie să rămână însărcinată având deja în pântece cun copil. Fenomenul se numește superfetație și apare când femeia ovulează de două ori pe lună. În mod normal, atunci când rămâne gravidă, se oprește ovulația femeii, organismul modificându-și hormonii. Cazurile de superfetație sunt extrem de rare. Potrivit studiilor, aproximativ 10% din femei pot ovula de două ori pe lună. Și doar 3,3% rămân însărcinate cu al doilea copil.

Fenomenul poate apărea la distanță de câteva zile ori săptămâni de la instalarea primei sarcini. Medicii pot depista dacă este vorba de superfetație, doar dacă analizează vârsta gestațională a celor 2 embrioni. Într-un raport medical publicat în 2008 în ”Jurnalul European de Obstetrică, Ginecologie și Biologie Reproductivă”, erau consemnate, la acea dată, doar zece cazuri de superfetație. Și, conform medicilor, este foarte greu ca aceast fenomen să se întâmple pe cale naturală. De obicei, factorii care îl produc sunt tratamentele pentru fertilitate.

Lilo și Imelda

Pentru Odalis, această veste a venit ca un miracol. Având în vedere circumstanțele triste pe care le-a avut anterior. Fetițele, care au primit numele Lilo și Imelda, deși nu sunt gemene, seamănă foarte bine. Asemănarea nu este derutantă pentru părinți, evident, însă pentru apropiați, da. De cele mai multe ori, sunt confundate între ele. Iar străinii, când le văd pentru prima dată, cred că micuțele sunt gemene. Odalis a recunoscut că este mai ușor să le spună oamenilor că fetițele sunt gemene decât să le explice că a rămas însărcinată în timp ce era deja… însărcinată.

”Uneori, lumea nu înțelege situația. Și pentru multe persoane este ceva confuz, așa că nu le mai explic fenomenul. Le spun direct, da, sunt gemene. Deși…nu sunt. Seamănă foarte mult una cu alta, dar nu sunt identice.  La început, chiar și soțul meu le mai încurca”.

Odalis Martinez (25), mama fetițelor.

Nu credea că mai poate rămâne însărcinată

Micuțele ”aproape gemene” au venit pe lume în august 2021. S-au născut la cinci zile distanță una de cealaltă și sunt perfect sănătoase.

Odalis și Antonio s-au căsătorit la începutul anului 2020. O relație obișnuită, a doi oameni care se iubesc, se căsătoresc și doresc să își mărească familia. Dar uneori, planurile pot fi date peste cap. Așa a fost, din păcate, și în cazul lor. Odalis a pierdut prima sarcină, când aceasta a ajuns la trei luni. Dar, cuplul nu s-a resemnat, a trecut peste hop și a făcut o altă încercare. În aceeași lună, Odalis a rămas însărcinată. Iar în aceeași săptămână, a rămas însărcinată pentru a doua oară.

 ”Am fost foarte fericită. Și norocoasă. Am rămas însărcinată foarte repede. Și nu o dată, ci de două ori în aceeași săptămână. Nu știam, initial, dacă o nouă sarcină va mai fi posibilă, după pierderea primei. Am plâns de fericire. Am simțit că primul bebeluș pe care l-am pierdut s-a aflat cu mine în cameră asigurându-mă că totul va fi bine. Ceea ce a și fost…Totul a fost bine”. , le-a spus Odalis jurnaliștilor.

”În luna în care am conceput – și înainte să ne dăm seama că sunt însărcinată cu doi bebeluși – eu și Antonio am fost în parc, am jucat baschet. Iar el, în timp ce arunca la coș, mi-a spus – dacă mingea asta intră în coș, vei rămâne însprcinată cu gemeni”.

Odalis Martinez

Superfetația este un fenomen foarte rar

Cazurile în care o femeie rămână însărcinată cu un alt copil în timp ce este deja însărcinată sunt rare. În lumea medicală, au fost raportate astfel de cazuri în Marea Britanie, Italia, Canada și Statele Unite ale Americii. Potrivit dailymail.co.uk, modificările hormonale din timpul sarcinii blochează de obicei trei procese cheie necesare pentru a rămâne din nou însărcinată.

Ovulația nu se mai întâmplă, iar corpul nu mai eliberează ovule din ovare în timpul ciclului menstrual. De asemenea, fertilizarea nu mai apare pentru că organismul creează o barieră de mucus în colul uterin care împiedică spermatozoizii să fertilizeze orice ovule suplimentare care sunt eliberate. Evident, implantarea dispare pentru că hormonii necesari pentru ca un ovul fertilizat să se lipească de uter nu sunt de obicei eliberați atunci când o femeie este deja însărcinată. Șansele ca toate aceste trei procese să se întâmple la o femeie, în același timp, în mod natural, sunt foarte scăzute.

Superfetația poate veni cu riscuri pentru al doilea copil

Superfetația poate crește riscul de complicații pentru al doilea făt. De asemenea, este dificil de diagnosticat, deoarece prezența a doi fetuși în uter este de obicei asociată cu o sarcină de gemeni și asta pentru că, de regulă, se nasc în aceeași zi. Dar, oficial, nu sunt gemeni. Gemenii sunt fie identici, adică provin în urma scindării unui singur ovul fecundat înainte de ziua a 14-a de dezvoltare intrauterină, fie non-identici, atunci când două ovule separate sunt fertilizate, fiecare de un spermatozoid diferit și se dezvoltă în uter în același timp.

Principala caracteristică a superfetației este că cei doi fetuși cresc în ritmuri diferite. Uneori, superfetația poate spori riscul de complicații pentru cel de-al doilea copil, care prezintă un procent mai mare de a se naște prematur.

Lilo și Imelda sunt nedespărțite

”Când mergi pentru prima dată la ecograf, medicul verifică tot. Astfel mi s-a spus că bebelușii au fost concepuți la distanță de cinci zile. Pentru mine era ceva total necunoscut. Nu înțelegeam cum a fost posibil acest lucru. Când le-am ținut în brațe și am știut că sunt bine, nu reușeam să îmi revin din fericire. Nu pot explica sentimentul. Îmi iubesc foarte mult familia. Îl iubesc și pe soțul meu, dar odată cu venirea pe lume a fetițelor, am experimentat o iubire și o fericire unice”.  

Odalis

Alte cazuri. Era însărcinată deja cu gemene, când a rămas iar gravidă

Charlotte (de origine americană) a rămas însărcinată deja era deja gravidă cu gemeni.

În decembrie 2020, o femeie a avut parte de aceeași experiență. A rămas însărcinată în timp ce deja era gravidă cu gemeni. Povestea și-a făcut-o publică pe TikTok.

„Bebelușii noștri au termene diferite. Dar, din fericire, au fost concepuți destul de repede, unii față de ceilalți, astfel încâ vor fi considerați tripleți”.

Charlotte, care lucrează în domeniul marketingu-ului, este destul de faimoasă pe TikTok. De asemenea, are un cont și pe Instagram, acolo unde postează imagini cu fetițele ei. Ivy, Georgiana și Vivienne.

”Îmi crescuse burta foarte mult, iar bebelușii au decis să vină pe lume mai devreme cu trei luni, decât era programat. Următoarele 65 de zile au fost extrem de grele, deoarece fetițele mele erau ținute în incubator. Dar, când în sfârșit am ajuns acasă cu ele, am trăit cea mai frumoasă zi din viața mea. Eram atât de fericită, încât am dorit să spun lumii povestea mea”.  

Charlotte, mama care a rămas însărcinată în timp ce era gravidă cu gemeni

O britanică a născut un băiețel și o fetiță concepuți la trei săptămâni distanță

Un alt caz este și cel al Rebeccăi Roberts (40 de ani) din UK, care a rămas însărcinată în 2020. În toamna aceluiași an, a adus pe lume doi copii, un băiat și o fetiță. Bebelușii au fost concepuți la trei săptămâni distanță. Din cauza unor probleme apărute la cordonul ombilical al micuței Rosalia, Rebecca a trebuit să nască prematur. Rosalia a stat la terapie intensivă timp de 95 de zile. În tot acest timp, frățiorul ei, Noah, a așteptat-o cuminte acasă. În cazul Rebeccăi, potrivit declarațiilor medicilor, superfetația s-a produs pentru că femeia lua medicamente pentru fertilitate. Acestea stimulează ovarele să producă mai multe ovule.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa