Andreea și Adrian Bolba, din Brașov, locuiesc de peste 20 de ani în Barcelona, iar din septembrie 2019 administrează o școală, deschisă chiar de ei. Nu au visat vreodată să devină antreprenori în domeniul educațional, mai ales în țară străină, însă când fiica lor mai mare a fost diagnosticată cu tulburare de spectru autist au știut că au nevoie, pentru ea, de o alternativă educațională. Așa s-a născut Escola Natura, o noutate pentru Catalonia: o școală aflată lângă pădure, cu un sistem de predare care combină pedagogia Montessori cu educația în natură.
Andreea și Adrian au ajuns în Barcelona la începutul anilor 2000. „Sotul meu a venit primul aici, cu 22 de ani în urmă, imediat dupa terminarea facultății. La doi ani distanță am ajuns si eu, cu o bursă de colaborare Erasmus, pe care am obținut-o ca să pot studia în Barcelona, lângă el. Până în momentul respectiv nu exista contract de colaborare între nicio facultate din Barcelona cu Facultatea Transilvania din Brașov, dar, în final, s-a creat, în urma insistențelor și a luptei mele în sensul acesta. A fost începutul drumului de a crede că totul este posibil dacă ai un scop nobil și o idee în care crezi suficient de mult”, își începe Andreea povestea.

Cei doi au doua fiice, de 9 și 12 ani, cea mare fiind diagnosticată la 5 ani cu tulburare din spectrul autist. Momentul diagnosticului i-a schimbat Andreei complet viața și a determinat-o să caute metode educaționale care să se potrivească nevoilor speciale ale fetiței. Experiența i-a dovedit că în școlile tradiționale nu există o integrare reală a copiilor cu astfel de particularități. „Există personal desemnat pentru asta, dar copiii cu nevoi educaționale speciale sunt scoși din clasă și se lucrează individual cu ei câteva ore pe zi. Ca și concept este ok, pentru că există totuși resurse dedicate acestor copii, dar integrarea este imposibilă pentru că, fiind scoși din clase, automat li se pune eticheta de diferit. Pe de altă parte, raportul copii/profesori este foarte ridicat (1/24), iar copiii care nu sunt problematici și pentru care nu se cere un suport suplimentar pur și simplu rămân invizibili în fața profesorilor și, în cele mai multe cazuri, suferă de bullying”, explică ea.
- CITEȘTE ȘI: Aventurile familiei Tudorică. Cum am ajuns din Rahova la Barcelona. Cu oprire la Budimex
O dorință transformată în realitate
„Ce-ar fi să deschid eu o școală?” – a întrebat-o Andreea într-o zi pe mama ei, la telefon, în timp ce călătorea cu autobuzul. A fost o idee spontană, mai mult o glumă, pentru că nu se gândise niciodată până atunci la așa ceva și nici nu avea bani care să o transforme în antreprenor peste noapte. „Deschide-o, eu te ajut!”, a fost răspunsul serios al mamei. Andreea studia deja diverse metode alternative pentru a-și putea ajuta fetița și era fascinată de metoda Montessori, pe care o și aplica acasă. „Montessori nu este doar o metodă de educație personalizată, ci este o filozofie de viață care încurajează independența copiilor la nivel fizic, intelectual, social și emoțional. Procesul de învățare are ca scop identificarea talentelor și a diferitelor tipuri de inteligență pe care le are fiecare copil în parte și amplificarea lor la maximum”, explică ea. Prin urmare, când s-a pus problema de a crea școala potrivită copiilor ei, a știut din start că va fi bazată pe metoda Montessori.
Din ziua în care a întrebat „Ce-ar fi să….?” și până în cea în care primii elevi au trecut pragul Escola Natura a trecut exact un an. Mama ei a contribuit cu 15.000 de euro, soțul ei a renunțat la serviciu pentru a se dedica noului proiect și a primit 35.000 de euro șomaj anticipat și au mai împrumutat alți 15.000 de euro. Aceștia au fost banii cu care au făcut primii pași în afacere. Ulterior, când au fost nevoiți să caute un alt sediu, datorită cererii mari, au împrumutat alți 200.000 de euro.
O școală unică în Barcelona
La Escola natura învață acum 85 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani, iar părinții lor plătesc o taxă de 580 de euro/ lună. Se predă în engleză, spaniolă și catalană, iar curricula îmbină programa Montessori cu cea tradițională. „În fiecare clasă avem o profesoară care le vorbește în spaniolă, alta în catalană și o a treia în engleză, nivel nativ”, precizează Andreea. În cei 5 ani care au trecut de la deschiderea școlii, cel mai complicat aspect a fost cel al recrutării și menținerii unui personal de calitate. Școala are 11 profesori Montessori și 1 specialist în forrest school (pe Adrian, soțul Andreei). „A durat mult timp până să stabilizam proiectul la nivel de echipă pedagogică și sa atragem personal de calitate, atat la nivel profesional, cât și uman. Abia acum simt că, în sfârșit, suntem pe drumul bun în sensul ăsta”, spune Andreea. Pentru că în Escola Natura învață și copii cu nevoi educaționale speciale, o parte dintre angajați au, pe lângă formarea Montessor,i și formare în psihopedagogie.




Școala are 1.800 de m2 în interior și 14.000m2 în zona exterioară, care cuprinde două zone de joacă adaptate diferitelor etape educative, o zonă de pădure privată, cu cabane, structuri de joacă și cățărare, grădină de legume și chiar un coteț cu găini. O inițiativă de care Andreea e mândră este ECO Natura, un proiect de ecologie și sustenabilitate în cadrul căruia copiii învață concepte precum permacultură (sistem de cultură în care se imită ecosistemele naturale), agricultură sustenabilă, bioconstrucție, reciclare, educație ambientala. „Facem compost, avem animale în semi-libertate, cateringul e ecologic, la fel și toate produsele de curățenie pe care le folosim”, spune ea. O altă componentă importantă a școlii e cea sportivă. La fiecare două luni, se organizează excursii “extreme”, de surf, wakeboard, skateboard, ski, snowboard, escalada, wind tunnel etc.


Privită din exterior, aceasta este o poveste de emigrare de succes. În spatele ei, însă, stă multă muncă, efort, determinare și mici eșecuri care, însă, s-au dovedit a fi lecții și pași înainte. „Am fost pe punctul de a renunța de mai multe ori. Am pierdut bani, sănătate, relații. Dar după toți anii aceștia, îmi e clar că succesul nu e altceva decât suma multor eșecuri din care reușești să te ridici”, conchide Andreea Bolba.
















