O familie americană are curajul să îi adopte pe acei copii pe care nu îi vrea nimeni

Raluca Dumitrică
curajul sa adopte copii totul despre mame
Cori și un bebeluș adoptat

    Copii și bebeluși afectaţi de boli incurabile îşi petrec ultima parte a vieţii lor înconjuraţi numai de iubire şi de afecţiune

    Familia Cori şi Mark Salchert din localitatea americană Sheboygan le oferă copiilor cu boli incurabile sau cu malformaţii congenitale – copii care mai au foarte puţin de trăit – posibilitatea de a se simţi în ultimele zile ale vieţii lor iubiţi, apreciaţi şi fericiţi, luându-i acasă la ei şi dăruindu-le afecţiune şi iubire nelimitată. Ei au curajul să îi adopte pe acei copii pe care nu îi vrea nimeni.

    Potrivit publicaţiei americane Sheboygan Press, Cori, mamă a opt copii şi fostă asistentă medicală care se ocupa de nou-născuții cu speranță mică de viață, a făcut acest prim pas de a lua acasă la ea aceşti copilaşi bolnavi în anul 2012. Bebelușii au fost denumiţi „hospice babies”, fiind nişte copii ce provin din familii ce nu reuşesc să facă faţă situaţiei tragice prin care trece copilul lor sau care chiar se îndepărtează de tot de copil, neputând să suporte ideea de a fi martori la clipele în care micuţul va muri.

    O poveste personală, motivul alegerii acestui drum

    La baza acestei decizii pline de bunătate şi de generozitate a lui Cori stă un episod trist din copilărie. Sora ei, Annie, s-a îmbolnăvit de meningită spinală, boală care a lăsat-o cu un handicap fizic şi psihic. Din această cauză, micuţa a trebuit să fie internată într-o instituţie în care se aflau copii cu probleme similare. Când avea 11 ani, Annie a ieşit pe uşa neîncuiată a instituţiei și a căzut într-un lac din apropiere şi a murit înecată. Gândul că sora ei a pierit singură, fără să înţeleagă ce i se întâmplă, i-a provocat o revoltă interioară lui Cori atât de puternică, încât s-a decis să ajute alte persoane inocente și fără apărare să treacă uşor pragul dintre viaţă şi moarte și să adopte copii pe care nu are nimeni curajul să îi adopte.

    Cea mai emoţionantă mărturisire

    Printr-o mărturisire emoţionantă făcută reporterului Terri Peters de la TODAY.com, Cori spune cum a venit în casa lor primul copil adoptat, al cărui exemplu i-a făcut pe toţi membrii familiei să aleagă acest drum dificil. „Am primit un telefon în luna august a anului 2012, în care eram întrebaţi dacă am fi dispuşi să luăm o fetiţă în vârstă de 12 săptămâni, care nu avea nici nume, nici pe nimeni care să aibă grijă de ea. Pronosticul micuţei era sumbru, deoarece se născuse fără o parte din emisfera craniană, iar medicii spuneau că nu are şanse de supravieţuire. Mi s-a spus că era într-o stare vegetativă, aşadar nu putea să vadă sau să audă, şi reacţiona doar la stimuli dureroşi.

    Am luat-o pe Emmalynn acasă, având privilegiul de a-i dărui un nume şi o familie. Fetiţa ar fi putut să moară în spital, înfăşurată într-o păturică, aşezată pe o parte din pricină că trebuia să fie alimentată cu ajutorul unui aparat, dar am luat acest frumos copil la noi, să trăiască, şi ea a trăit. A trăit în cele 50 de zile pe care le-a petrecut alături de noi mai multe decât trăiesc mulţi oameni într-o viaţă: a fost mezina unei familii cu 9 copii, ne-a însoţit peste tot unde am mers, a fost mereu îmbrăţişată şi ţinută aproape de noi.

    În seara în care am ştiut că Emmalynn ne va părăsi, întreaga familie a fost acasă şi a avut ocazia de a o ţine în braţe şi de a o săruta. Soţul meu a învelit-o ţinându-i căpşorul aproape de bărbia lui şi a început să-i cânte. Toţi ai casei s-au îndepărtat ulterior, mergând la culcare, doar eu şi cu Charity, fiica mea, am rămas. Am înfăşurat-o pe Emmalynn în halatul meu pufos de baie, ţinând-o aproape de pieptul meu şi cântându-i, când mi-am dat seama că nu-i mai auzeam respiraţia de câteva minute. M-am îndepărtat puţin să mă uit la ea şi mi-am dat seama că această fiinţă frumoasă se stinsese. Şi plecase din această lume auzindu-mi bătăile inimii, fără suferinţă, fără durere şi în mod sigur fără să fie singură”.

    Povestea merge mai departe

    Lui Emmalynn i s-a adăugat în octombrie 2014 micul Charlie, în vârstă de 4 luni, un băieţel cu probleme cerebrale, care, potrivit specialiştilor, nu va trăi mai mult de câţiva ani. Băieţelul este conectat la aparate şi a fost resuscitat de cel puţin 10 ori în ultimul an, iar Cori şi soţul său ştiu că sfârşitul lui e aproape. Cu toate astea, au făcut tot ce a fost posibil pentru că el să simtă că e iubit, l-au luat cu ei în călătorii şi au construit şi un pat mare în care să îl poată îmbrăţişa şi drăgăli atunci când este conectat la aparatele care îl ţin în viaţă.

    „Este un dar uriaş să fii parte din vieţile acestor oameni, să ai posibilitatea de a le uşura suferinţa, să-i preţuieşti şi să-i iubeşti, deşi ei nu sunt capabili să-ţi dea nimic tangibil în schimb, nici măcar un zâmbet drept mulţumire pentru eforturile noastre. Şi, chiar dacă noi investim serios şi suferim teribil când aceşti copii mor, inimile noastre sunt ca nişte ferestre de sticlă asemănătoare cu vitraliile. Acele ferestre sunt făcute din sticlă spartă, care a fost lipită la loc, iar ele sunt chiar mai puternice şi mai frumoase, pentru că au fost sparte la un moment dat”, a mai povestit Cori pentru Today.com.

    Foto: Today.com.

     

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa