O femeie din Indianopolis, donatoare de ovule, și-a cunoscut fiul biologic după 26 de ani de la procedura la care a recurs. Nu știa de existența acestuia.
Kristin Schoonveld (52 de ani) a făcut, în 1994, o donație de ovocite. După aproape două decenii și jumătate, mama donatoare de ovule l-a întâlnit pe băiatul care s-a născut cu ajutorul ovocitelor donate de ea. Practic, și-a cunoscut fiul biologic.
Ce urmează să citiți de acum înainte este o poveste demnă de film. Ba, mai mult chiar, poate depăși scenariul unei producții hollywoodiene. Situații neprevăzute și extraordinare. Aproape imposibile într-o viață de om.
Donatoarea de ovule și-a găsit fiul datorită unui test ADN făcut pentru a da de urma părinților ei
În toamna lui 2019, Kristin Schoonveld (care fusese adoptată în copilărie) a decis să își caute părinții biologici. A făcut un test ADN, iar rezultatele au uluit-o. Testul scosese la iveală faptul că are un fiu. Prima reacție a fost una de șoc. După care, Kristin s-a gândit la faptul că trebuie să fie o greșeală la mijloc. Nu fusese niciodată însărcinată deci, aparent, existența unui copil nu putea fi justificată. Dar și-a amintit de experiența din 1994, când a făcut, anonim, o donație de ovule. Atunci când și-a mai revenit din șoc, și s-a simțit pregătită, Kristin a decis să îi trimită fiului ei biologic un mesaj. După o perioadă de timp în care au corespondat online și au vorbit la telefon, cei doi, mamă și fiu, s-au întâlnit față în față. Întâlnirea dintre ei a avut loc la scurt timp după apariția Pandemiei Covid-19.
”Întâlnirea a fost atât de emoționantă încât nu pot exprima în cuvinte. Ceea ce am simțit, a fost iubire. Iubire adevărată”, a descris Khristine momentul întâlnirii cu fiul ei, Parker.
Kristin Schoonveld
Fiul biologic al lui Kristin, Parker Erickson, are 26 de ani și este un copil conceput prin metoda fertilizării în vitro. Cu ajutorul uneia dintre ovocitele donate de Kristine.
Povestea nu se încheie aici. Urmează capitole cu final neprevăzut
Kristin Schoonveld a avut și are un destin care poate fi subiectul unui roman de succes. Un destin cu întâmplări incredibile, momente sensibile și pline de emoții. Întorsături de situații și, cel mai important, finaluri fericite.
Eroina poveștii noastre și-a dedicat existența lucrând cu persoanele cu nevoi speciale. Acum 30 de ani, prin intermediul activităților sociale în care era implicată, Kristin a cunoscut un băiat cu sindromul Down. Pe atunci, băiatul (Nick) avea 9 ani.
”Eram la facultate. Am luat o pauză de la cursuri pentru a lucra într-o clasă primară cu elevi cu nevoi speciale. Așa l-am cunoscut pe Nick. Și între noi, nu îmi dau seama cum, s-a creat o legătură specială încă de la început. Țineam foarte mult unul la celălalt”. După o perioadă de timp în care rupseseră legătura, în 2012, Kristine și Nick s-au reîntâlnit.
Deși pare întâmplător, iată că în viață totul este foarte bine calculat și experiențele pe care le trăim ne sunt predestinate. Exact așa poate fi descris și destinul lui Kristin și, inclusiv, evoluția relației dintre ea și Nick. ”Făceam voluntariat la Special Olympics. Acolo ne-am intersectat. Nick era cu mama lui și am reușit să reluăm, cu acea ocazie, legătura. Din păcate, la scurt timp după această reîntâlnire, Grace, mama lui Nick, a fost diagnosticată cu cancer pulmonar. În perioada bolii lui Grace, am petrecut mult timp alături de Nick. Eram din ce în ce mai mult împreună. Oriunde mergeam, îl luam și pe el cu mine. Iar atunci când îl aduceam acasă, mă întreba <mâine ce facem? Unde mergem?> Prin urmare, ne vedeam și a doua zi. ”
- CITEȘTE ȘI: „Deși analizele din sarcină nu au ridicat nicio suspiciune, am născut un copil cu Sindrom Down”
Kristine l-a adoptat pe Nick
Grace, mama lui Nick, băiatul cu sindrom Down, a murit în 2015, la vârsta de 60 de ani. ”Moartea lui Grace a fost o lovitură. Traversam cu toții un moment extrem de trist și de dureros. Iar eu eram foarte îngrijorată cu privire la Nick și la Braian, soțul lui Grace. Mă gândeam ce aveau ei să facă de acum înainte. Cum se vor descurca singuri. ” Kristin a continuat să îl vadă pe Nick. Se întâlneau în fiecare zi și, de la un moment dat, a început să se integreze în familia lui Nick și a lui Brian.
„De la un moment dat, după dispariția lui Grace, am știut că mă îndrăgostisem de Brian. Cred că ne-a apropiat foarte mult și suferința cauzată de pierderea lui Grace. Petreceam din ce în ce mai mult timp împreună și, practic, ne ajutam unii pe alții. Am realizat că eram fericiți toți trei”.
Kristine și Brian s-au căsătorit în Ianuarie 2018, ocazie cu care l-a adoptat legal pe Nick. Finalizarea și legalizarea actelor au avut loc în același loc unde, cu mulți ani în urmă, fusese chiar ea adoptată.
După ce s-a căsătorit cu Brian și l-a adoptat legal pe Nick, Kristin a dorit să facă un test ADN pentru a afla cine este familia sa biologică. ”Am vrut să știu cine sunt mama și tatăl meu biologici. Cum arată. Unde se află”. Astfel a reușit să îi dea de urmă mamei, dar era prea emoționată pentru a lua direct legătura cu ea. A decis să apeleze la sora mamei biologice și a întrebat-o dacă ideea unei întâlniri între ea și mama ei ar fi una bună. După care, a făcut un nou test ADN pentru a-și găsi și tatăl biologic. A aflat de la mamă faptul că bărbatul (care murise între timp) nu știa de sarcina fostei sale soții. (Complicate și încurcate întâmplări, așa este?)
Donatoare de ovule. Înapoi la Parker, fiul biologic
După toate aceste detalii și momente pe care le trăise într-un timp destul de scurt, Kristin și-a pus o întrebare ”Ai vrea să afli dacă ai un copil biologic despre a cărui existență nu ai știut?” Această ”revelație” a avut loc în Octombrie 2019.
Parker, băiatul biologic al lui Kristin, născut în urma donației de ovocite pe care Kristin o făcuse, în mod anonim, în anul 1994, este din Santa Cruz. Avea 14 ani când părinții i-au dezvăluit faptul că a fost conceput dintr-un ovul pe care îl donase cineva. „Îmi amintesc că i-am trimis mesaj unui prieten și i-am spus – cred că nu sunt înrudit cu mama și cu familia din partea mamei. Auzisem, la acea vreme, de copiii concepuți în eprubetă”, a spus Parker. ”Atunci, prietena mea m-a încurajat să fac un test ADN. Ceea ce am și făcut”.
La început, testul i-a relevat faptul că avea o verișoară pe nume Tami Kennerson. După ce a contactat-o, Tami i-a dezvălui lui Parker că fusese adoptată și, la rândul ei, își căuta mama bologică. După ce Kristin și-a făcut testul ADN, noile date au fost modificate. Astfel s-a aflat că Tami Kennerson nu mai era verișoara lui Parker, ci mătușa lui. Povestea devine și mai confuză, dar cu ajutorul științei, și a dorințelor celor implicați de a afla adevărul despre viețile lor, acest puzzle pare a-și aduna și aranja piesele risipite.
Totul e bine când se termină cu bine
Așadar, despre Tami Kennerson s-a aflat că era sora biologică mai mare a lui Kristine. Mama lor o dăduse și pe ea înspre adopție, înaintea lui Kristin. Astfel, Kristin nu a avut parte doar de bucuria întâlnirii cu fiul ei biologic, dar și cu sora biologică de a cărei existență nu știuse până atunci.
Anul trecut, în luna noiembrie, Kristin l-a adus pe Nick cu ea la Evansville pentru a-i cunoște pe Parker și pe iubita lui, pe Tami și pe mama ei.
(Photo by Kaylee Gree)
Despre întâlnirea cu Parker, Kristin spune: ”a fost ceva magic. De parcă îl știam de-o viață. Iar cu Nick a fost tare draguț și atent”. Aceeași conexiune a simțit-o și Parker. ”M-am simțit de parcă eram în compania unor oameni pe care îi știam de mult timp. Ne-a fost ușor să simțim dragoste unii pentru ceilalți”.
Relația dintre ei a devenit tot mai apropiată. Parker, la fel ca și mama lui biologică, a început să facă voluntariat la Special Olympics.
”Nu pot să cred că toate acestea mi s-au întâmplat chiar mie…Sunt fericită că totul a mers bine, că Parker face acum parte din viața mea. Am început o relație care va dura tot restul vieții noastre”, a spus Kristin.
Cum se face donarea de ovocite?
După vârsta de 45 de ani, sarcina nu prea mai este posibilă cu propriile ovocite. Așadar, șansa femeilor care doresc să rămână însărcinate pot fi ovocitele donate.
Procesul donării de ovocite cuprinde un destinatar și un donator. Destinatarul este femeia care urmează să primească ovulele. Iar donatorul este femeia care donează ovulele. Femeii care primește ovulele i se administrează în prealabil o terapie hormonală pentru a-și pregăti uterul. La rândul ei, donatoarea primește și ea medicamente pentru fertilitate. Acestea îi stimulează producția de ovocite mature în ovare. Succesul acestei intervenții depinde foarte mult de calitatea ovulelor donate. Prin urmare, donatoarele ideale de ovule sunt femeile foarte tinere. Cele cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, fără probleme medicale sau genetice.
După ce donatoarea pune la dispoziție ovocitele, urmează procesul fertilizării acestora, în laborator, cu sperma obținută de la partenerul ”destinatarului”. Următorul pas are loc la câteva zile după fertilizare, când embrionii sunt introduși în uterul femeii ”destinatar”. Embrionii care nu sunt transferați, pot fi înghețați și păstrați pentru o viitoare procedură.
Bebelușul rezultat în urma fertilizării in vitro nu va fi înrudit genetic cu mama
Această fertilizare in vitro oferă șanse femeilor care nu pot obține o sarcină cu propriile celule să experimenteze minunile numite ”sarcină”, ”naștere” și ”maternitate”. De asemenea, după sarcină, femeia ”destinatar” care a dus sarcina la bun sfârșit poate chiar alăpta.
Totuși, trebuie menționat faptul că bebelușul rezultat în urma fertilizării in vitro nu va fi înrudit genetic cu mama. Rudele sale genetice sunt tatăl (partenerul femeii destinatar) și donatoarea de ovocite.
Înaintea efectuării acestei proceduri, specialiștii recomandă documentare și consiliere. Pentru toate părțile implicate. Toți aceștia trebuie să fie bine informați în ceea ce privește procedura la care vor fi părtași. Trebuie, de asemenea, să înțeleagă foarte bine implicațiile necesare, obligațiile și responsabilitățile care vin la pachet odată cu acest pas făcut. Este vorba de implicații de natură juridică, etică, psihologică și socială.
Cine mai poate beneficia de ovulele donate
În afara femeilor care depășesc vârsta la care pot rămâne însărcinate, beneficiare mai pot fi femeile fără ovare. Femeile cărora le-a fost sugerată acesată proceură din cauza unor probleme genetice. Femeile cu ovare deteriorate din anumite cauze. Cum ar fi, radioterapia sau chimioterapia. Femeile care suferă de sindromul Turner.
În România, se practică FIV cu ovocite donate de la donatoare anonime.
Cunoașteți pe cineva care a donat ovocite? Ori..sunteți chiar voi printre acele femei donatoare de ovule? Ce părere aveți despre această procedură.
