În ianuarie 2022, într-un spital din Nebraska (SUA), True, un băiețel de 4 ani, aștepta să intre într-o operație pe inimă. Era micuț, foarte slab, doar ochii mari i se vedeau de sub pătura trasă până la bărbie. Speriat, căuta cu privirea o privire blândă în care să își găsească sprijinul. Nu se afla nimeni lângă el înainte de o intervenție chirurgicală complicată pe cord deschis: niciun părinte, nicio rudă apropiată, niciun adult. Copilul se afla în grija statului, iar asistentul social care se ocupa de cazul său era bolnav și nu a putut să îl însoțească. Așa că băiețelul aștepta singur operația care avea să dureze 7 ore. Medicul anestezist Amy Beethe l-a supravegheat și i-a privit chipul întreaga operație. În scurtă vreme, avea să îi devină mamă.
„Se vedea că era speriat și neliniștit și că nu cunoștea pe nimeni”, își amintește Amy Beethe, într-un interviu pentru The Washington Post. Nu cazul medical al copilului a impresionat-o, ci faptul că băiatul nu avea pe nimeni să-l țină de mână. „Chiar nu mai văzusem copii singuri în blocul pre-operator până atunci”, mărturisește aceasta.
Copilul care nu avea unde să se întoarcă „acasă”
În curând, Amy Beethe avea să afle întreaga poveste a copilului care o impresionase atât de mult, și alături de care a stat, chiar și după ce a ieșit din sala de operație. True se născuse cu o malformație cardiacă congenitală – un defect complex care însemna că partea stângă a inimii lui nu era complet dezvoltată. Potrivit The Washington Pot, cu câteva luni înainte, în toamna anului 2021, băiatul trecuse printr-o operație pe cord deschis, urmată de luni întregi de complicații, care îl ținuseră internat mai mult decât ar fi fost normal pentru un copil de vârsta lui.
Dar situația sa era dificilă, și dincolo de dosarul medical. Băiețelul se afla acum într-un centru de recuperare al Sistemului de Protecție a Copilului american pentru că provenea dintr-un mediu familial instabil. True mai avea cinci frați și trecuseră cu toții prin situații grele, legate de violența domestică. O parte dintre minori ajunseseră să locuiască cu bunica lor, însă pentru True lucrurile erau mult mai complicate. Cazul său medical cerea o atenție deosebită, și, pentru că după operația anterioară nu primise tratamentul și îngrijirea de care avea nevoie (nici măcar mese regulate!) și era nevoie de prezența unui adult responsabil, a ajuns în grija statului. Așa se face că, în ziua în care l-a întâlnit actuala sa mamă adoptivă, a ajuns la spital singur, fără niciun un sistem de sprijin – pentru că asistenta care se ocupa de cazul său avea COVID și fusese obligată să rămână acasă.
Un caz medical care devine „caz personal”
Operația a decurs bine pentru băiețelul de 4 ani, însă problemele sale medicale nu se opreau odată cu acea intervenție. Știa asta și anestezista, care a stat lângă el pe tot parcursul intervenției. Aceasta își amintește un mic detaliu din timpul procedurilor medicale, care i l-au adus pe True și mai aproape de inimă. Chiar înainte ca anestezia să-și facă efectul, băiețelul s-a prefăcut că doarme, apoi a deschis brusc ochii și a spus „Cucu-bau!”. „Mi-am zis: ce-mi place copilul ăsta. E amuzant!”, mărturisește Amy Beethe în interviul citat. „Copilul ăsta are nevoie de o șansă, are nevoie de o familie mai bună”.
Încercând să înțeleagă mai bine situația, medicul anestezist a sunat asistenta socială care se ocupa de cazul lui True. Răspunsul acesteia a fost pe cât de sincer, pe atât de apăsător: pentru un copil atât de bolnav era foarte greu să se găsească o familie. Avea nevoie de îngrijire constantă, de răbdare și de resurse financiare și emoționale. La un moment dat, mărturisește mama, asistenta a întrebat-o direct: „Credeți că dumneavoastră ați fi o opțiune pentru acest copil?”. Beethe nu avea încă un răspuns pentru această întrebare neașteptată. Însă nu putea să se întoarcă liniștită acasă: povestea lui True îi stăruia în minte. Acesta a fost momentul în care povestea lui True a încetat să mai fie „un caz medical” și a trecut din zona profesională în cea personală.
- CITEȘTE ȘI: „Trebuie să fii foarte cuminte, să nu ne dea înapoi!”. Povestea fraților adoptați de o familie de medici: de la teama de abandon, la vacanțe cu rudele din Republica Dominicană
„Trebuie să vorbim acasă”
După ce i s-a terminat tura în spitalul din Nebraska, Amy l-a sunat pe soțul său și l-a anunțat că trebuie să discute ceva serios când ajunge acasă. „Te rog să ai mintea deschisă când vorbim”, l-a rugat soția, potrivit CBS News. Nu era prima dată când familia Beethe se gândea la adopție. Aveau deja trei copii biologici și încă trei copii adoptivi. În cariera sa profesională, văzuse prea des efectele abuzului asupra copiilor. Așa că nu putea, pur și simplu, să stea deoparte.
Discuțiile cu Ryan, soțul său, s-au axat pe ideea de responsabilitate. Desigur, orice copil vine „la pachet” cu responsabilitatea, însă în cazul lui True, era vorba și despre probleme medicale serioase. Însă, pe măsură ce ambii soți aflau detalii despre situația copilului și petreceau mai mult timp împreună, lucrurile deveneau din ce în ce mai clare. Ryan Beethe a povestit jurnaliștilor de la The Washington Post că a mers la spital să-l cunoască pe True și că a simțit din prima că „așa a fost dat să fie”: „Era atât de ușor de iubit acest copil!”, mărturisește tatăl adoptiv al lui True.
- CITEȘTE ȘI: Povestea adopției unor tripleți de către o asistentă maternală. ”Nu-mi pot imagina viața fără ei”
Drumul spre „acasă”
La o lună după intervenție, True nu mai era doar pacientul lor. Familia Beethe a decis să-l ia în plasament, iar în februarie 2022 băiatul a ajuns în casa lor din Omaha. Tranziția nu a fost despre gesturi mari, ci despre lucruri mici: o cameră pregătită, frați care îl așteptau, o rutină de zi cu zi în care, pentru prima dată, cineva era acolo constant. Amy spune că personalitatea lui a început să iasă la suprafață destul de repede, iar umorul pe care îl văzuse în sala de operație nu era o întâmplare.
În același timp, dincolo de toată bucuria de a avea o nouă casă și doi adulți care să îl iubească și să îl îngrijească, True era mereu cu gândul la ceilalți frații, rămași în mediu nesigur. Soții Beethe au început să-i invite pe ceilalți copii din ce în ce mai des la ei acasă. Și, pe măsură ce îi cunoșteau pe toți și le aflau povestea, și-au dat seama că nu pot sta deoparte.
Amy a vorbit cu asistenta socială care se ocupa de ceilalți frați ai lui True și i-a spus: „Nu cred că vreunul dintre ei e în siguranță în casa aceea”, a povestit aceasta pentru The Washington Post. „Dați-mi puțin timp să văd ce pot face”. Era conștientă că nu îi putea adopta pe toți, însă nu putea să stea liniștită până nu îi știa în siguranță.
O familie pentru fiecare în parte
Pentru Amy și soțul său, Ryan, bunăstarea lui True însemna acum și nevoia de a le găsi fraților săi familii în care să le fie bine. Și să îi știe aproape. Rând pe rând, aceștia au găsit părinți pentru cei cinci copii și au creat o întreagă comunitate în jurul lor. Sora lui Amy și soțul său au adoptat-o pe Tailin, iar fratele geamăn al lui Ryan și soția – pe Tyra. Un medic, coleg de serviciu al anestezistei, au adoptat alți doi frați: pe Malia și Takari. „Mai rămăsese unul”, mărturisește Amy Beethe jurnaliștilor de la CBS. „Așa că m-am dus iar la soțul meu…”. Așa cum era de așteptat, cei doi au decis să o adopte și pe Laney, sora cea mare a lui True. Astăzi, Soții Beethe au opt copii (dintre care trei biologici) și o familie extinsă numeroasă, în care se regăsesc toți frații lui True.
Toate adopțiile au fost finalizate în aceeași zi, în august 2023. „A fost o adopție mare, imensă, chiar, pentru toți odată”, a declarat Amy Beethe pentru The Washington Post. „Este efectul de domino al bunătății”, conchide aceasta, povestind cu modestie despre implicarea sa în adopția celor 6 frați, pornind de la acel moment unic al întâlnirii cu True, înainte de operație.
„True este în viață astăzi datorită soților Beethe”
True a fost primit cu brațele deschise de ceilalți copii ai familiei. Și îi numește cu bucurie pe Amy și Ryan „mama și tata”. Însă adopția sa, nu are efecte doar la nivel emoțional și familial. În cazul său, se poate spune fără ezitare că decizia anestezistei i-a salvat – la propriu – viața. Dr. Jason Cole, cardiolog pediatru și director medical al Programului Avansat de Insuficiență Cardiacă și Transplant Pediatric de la spitalul Children’s Nebraska, cel care urmărește cazul medical al lui True, spune fără ocolișuri acest lucru în interviul acordat The Washington Post: „Cred că este în viață astăzi pentru că Amy și Ryan au ales să se implice și să-l primească în familia lor”. Acesta explică faptul că, pentru copiii cu probleme medicale complexe, mediul în care trăiesc nu este un detaliu: „Mediul de acasă, pentru copii așa fragili cum e True, este esențial nu doar pentru supraviețuirea lor, ci și pentru starea lor de bine”, a adăugat el.
Dr. Jason Cole, a explicat în interviul acordat CBS că boala lui True „se află la capătul sever al spectrului”, iar, în timp, inima lui va ceda și va avea nevoie de un transplant. „Fără un mediu de viață stabil și plin de afecțiune, un pacient ca True, cu o boală cardiacă congenitală atât de complexă, nu ar putea supraviețui”, a spus cardiologul. „Pentru a fi măcar luat în considerare ca posibil candidat pentru un transplant de inimă, trebuie să trăiești într-un mediu stabil, cu îngrijire constantă, astfel încât organul să nu fie respins”.
Înainte de adopție, True nu ar fi fost eligibil pentru un transplant de inimă, procedură de care va avea nevoie în viitor. „Acum, după adopție, are această șansă”, adaugă medicul. Situația medicală a băiatului (care astăzi are aproape 10 ani) este monitorizată constant, iar deciziile se iau „văzând și făcând”, după fiecare vizită medicală în parte. Însă True are acum doi părinți (și o imensă familie) care îi sunt alături în toate provocările medicale pe care le mai are de dus.
„Niște mugurași care înfloresc”
True se simte minunat în familia sa cu opt copii, merge la școală, este monitorizat constant de medici și, mai ales, nu mai este singur în momentele importante. „Îmi place să am o familie mare”, mărturisește băiețelul jurnaliștilor. Iar pentru părinții lui, schimbarea (în bine) se vede în lucruri mici, de zi cu zi. „Pur și simplu îți dai seama că se simte bine în pielea lui”, spune Ryan. „Simt că a completat atât de bine familia noastră”, mărturisește tatăl copiilor.
Amy Beethe vorbește despre copiii pe care i-a adoptat cu bucurie și modestie. Pentru ea, povestea lui True nu este o poveste despre salvare, ci despre șansă și responsabilitate. „Acești copii sunt ca niște mugurași care înfloresc”, spune ea, conștientă de faptul că atunci când au parte de stabilitate, copiii încep pur și simplu să crească altfel. „Dacă mai multă lume ar face ce am făcut noi, lumea ar arăta cu totul altfel”, își încheie mama adoptivă mărturia.
