Nu îi spune copilului meu ce să facă în parc!

Ruxandra Rusan
nu-ii-spune-copilului-meu-ce-sa-faca-totul-despre-mame

Mulțumesc, dar am eu grijă de copilul meu, nu trebuie să afle de la cei din parc ce e periculos, interzis sau urât!

Parcul, această grădină edenică a orășenilor. Acest loc comun în care încercăm cu toții să ne aducem copiii mai aproape de natură și unii de alții. Parcul, acest loc în care se mai întâmplă, uneori, să ajungi plin de voie bună și să pleci plină de nervi.

În parc sunt pericole la tot pasul

Stau pe bancă, Tudor are cinci ani și urcă triumfător pe o scară de lemn, lângă care e un fel de bară ca de pompieri. S-a chinuit să își dea drumul pe bara aia două săptămâni. I-a ieșit! Acum e lipsit de teamă și, victorios, schimbă o privire cu mine, eu înclin din cap și mă uit la el cu un zâmbet discret de mândrie. Când să se agațe de bară, a mia oară, aud o bunică/bonă: „Aloooo, băiețelu’! Dă-te jos imediat! Vrei să-ți rupi gâtu’? Unde e mama ta, dragă? Să nu mai faci niciodată!” Copilul mă caută din priviri, mă ridic și îi spun doamnei că e totul în regulă. Doamna, nu și nu! Nu se lasă. Până la urmă, copilul se dă pe bară, iar doamna pleacă bombănind ceva despre cum sunt mamele din ziua de azi: inconștiente. Pleacă târând după ea un puști de vreo trei, patru ani. Nu se rabdă și mi-o trântește de la distanță sigură: „Dacă al meu îl vede pe al tău și-și rupe gâtul îți convine?!” Nu, nu-mi convine. Motiv pentru care, când al meu a avut prima tentativă, tot văzând alți copii, am stat lângă el și am avut răbdare să învețe.

Bălțile sunt ca să sari în ele

Tot în parc am fost muștruluită pentru că-mi las copilul să sară în bălți. Asta se întâmpla pe când era mai mic. După ploile de vară, ieșeam în parc echipați cu cizme de cauciuc și haine după care să nu plângem, iar una dintre marile distracții ale lui Tudor era săritul în bălți. Am aflat, cu acea ocazie, că se poate infecta de la apă, că poate face pneumonie, reumatism și că, pur și simplu, e inacceptabil să lași copilul în baltă. Am avut un moment de derută: oare sunt eu sărită de pe fix? M-am uitat la fața lui fi’miu și la zâmbetul maaaare pe care-l avea pe chip și am primit răspunsul: bălțile SUNT, de fapt, ca să sari în ele și să râzi cât te țin puterile.

Căldura și frigul sunt relative

Am un copil complet diferit de mine. Eu sunt friguroasă și aș umbla, iarna, îmbrăcată în plapumă. El e călduros, transpiră ușor și răcește greu. N-am încercat să-l transform în mine, ci m-am bucurat că nu îl ia cu amețeală când vine vorba de ieșit iarna din casă, ca pe stimabila sa mamă. Drept urmare, l-am îmbrăcat mereu după cum a simțit el nevoia și, de regulă, asta însemna că eu eram îmbrăcată mai gros decât el. Am aflat, cu această ocazie, cum trebuie îmbrăcați copiii când ies în parc. Trebuie să aibă maiou, tricou cu mânecă lungă, geacă, ștrampi, pantaloni de trening, căciuliță și un fulărel. Ce contează că sunt 18 grade?

Știu că multe dintre observațiile acestea vin din cele mai bune intenții. Dar hai să pornim de la premiza că fiecare familie are propriile tradiții și moduri de a pune problema în privința copiilor. Unii sunt mai friguroși, unii mai curajoși, alții mai timizi. Unii se bucură să sară în bălți, alții să se joace în nisip, iar unii adoră să umble desculți. Asta-i viața! Suntem cu toții în parc pentru că nu avem curți și păduri personale la dispoziție, iar șansele să gândim diferit sunt astronomic de mari. Secretul e că nu există un secret universal valabil și binele fiecărui copil stă în deciziile familiei sale.

S-a auzit în toate parcurile?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa