Din momentul în care încep să realizeze că părinții nu le pot citi gândurile – de obicei în jurul vârstei de 3 ani -, copiii încep să mintă. Pe măsură ce cresc, devin tot mai pricepuți, potrivindu-și tonul vocii și expresiile faciale cu ceea ce spun. Pe perioada copilăriei, minciunile vin în etape, în funcție de o serie de factori, cel mai important fiind relația cu părinții. Apogeul e atins la adolescență, când adevărata provocare pentru părinți nu este să le deconspire minciuna, ci să le câștige încrederea pentru a o preveni.
A ascunde adevărul sau a-l nuanța în interes personal face parte din procesul de creștere și ține de dezvoltarea cognitivă și emoțională. Acesta este un lucru important pe care trebuie să îl înțeleagă părinții pentru a nu reacționa exagerat atunci când se simt păcăliți și tentați să aplice pedepse exagerate.
Când și de ce încep copiii să mintă
Copiii încep să mintă de la 2-3 ani, iar motivele pentru care o fac se schimbă cu trecerea timpului. Imediat ce își dau seama că adulții au gânduri și perspective diferite de ale lor, le servesc câte o gogonată. Ca niște începători ce sunt, minciunile lor sunt naive și ușor de detectat, fiindcă nu înțeleg că adulții pot verifica ușor adevărul. La vârsta aceasta, chiar dacă cel mic este murdar la gură de ciocolată, va susține până în pânzele albe că nu a mâncat așa ceva.
Între 4 și 6 ani, minciunile copiilor devin mai elaborate, pentru că încep să înțeleagă cum pot manipula adevărul și ascunde informații. Dacă sparg un obiect, nu vor recunoaște că ei au făcut-o și vor da vina pe frate, cățel, pisică. Asta pentru că și-au dezvoltat abilitatea de a anticipa reacțiile celorlalți și încearcă să evite consecințele. În această perioadă, având imaginația foarte bogată și fiind în plin proces de explorare, ei mint și din dorința de a face lucrurile mai interesante, dar și pentru a testa limitele adulților sau pentru a obține o recompensă.
Minciuni albe și minciuni colorate
În adolescență, minciuna devine complexă și strategică. De pe la 10-12 ani, copiii sunt capabili să-și controleze perfect expresiile feței și să ofere explicații plauzibile pentru ceea ce spun și fac. Acesta este momentul în care părinții experimentează frustrarea de a fi mințiți în timp ce sunt priviți în ochi. Dacă până la adolescență copiii spuneau în mod regulat „miniciuni albe” (mici și inofensive neadevăruri) pentru a evita rănirea sentimentelor celorlalți, în adolescență minciunile au ca scop protejarea intimității, menținerea independenței, evitarea conflictelor și a dezamăgirii părinților sau sunt expresia dorinței de a se conforma grupului de prieteni.
- CITESTE SI: Minciuni albe pentru zile negre
Cum poate fi combătută minciuna la copiii între 3 și 10 ani
Nici la copii, și nici la adolescenți combaterea minciunii nu înseamnă doar pedepsirea comportamentului. Importantă este înțelegerea motivelor din spatele acestui comportament și încurajarea sincerității.
Copiii mici (3-10 ani) învață din comportamentul părinților. Dacă adultul minte frecvent (chiar dacă e vorba de minciuni nevinovate), copilul va percepe minciuna ca pe ceva normal. De exemplu, dacă părintele îi va spune copilului ”Spune-i prietenului tău că nu poate veni la noi, că mergem la o petrecere” (deși planul vostru este altul), el va înțelege că minciuna este acceptabilă.
Un alt aspect care favorizează minciuna este teama de pedepse. Când copilul știe că e pedepsit frecvent, e tentat să mintă pentru a evita acest lucru. Dacă va ști însă că poate să spună adevărul fără ca acest lucru să se întoarcă împotriva lui, șansele ca el să fie onest sunt realmente mari. În loc de „Dacă nu recunoști, te pedepsesc!”, spune-i „Îmi doresc să-mi spui adevărul. Vom găsi împreună o soluție.” Când copilul admite că a greșit, gestul trebuie apreciat. („Îți mulțumesc că ai spus adevărul. Știu că nu a fost ușor, dar mă bucur că ai avut curajul să recunoști.”). Copiii trebuie să înțeleagă că minciuna afectează încrederea. (”Dacă mă minti că nu ai teme și apoi descopăr că de fapt aveai, pe viitor nu o să mai pot avea încredere în tine. Încrederea se construiește prin adevăr.”)
Cum poate fi combătută minciuna la adolescenți (11-18 ani)
Cu adolescenții este nevoie de răbdare și perseverență pentru a-i determina să spună adevărul, iar cheia o reprezintă relația construită și menținută cu ei în timp. Un copil care știe că poate vorbi sincer cu părintele, fără a fi judecat sau pedepsit, va avea mai puține motive să mintă. În locul întrebărilor agresive, încearcă o abordare empatică. În timp, va da roade. „Sunt îngrijorat/ă pentru tine. Aș vrea să știu ce se întâmplă, ca să te pot ajuta” e o abordare care încurajează sinceritatea.
Uneori, adolescenții mint pur și simplu pentru că părinții sunt prea stricți. Dacă li se va oferi mai multă libertate, vor avea mai puține motive să ascundă unele lucruri. „Înțeleg că vrei să ieși în seara asta cu prietenii. Hai să stabilim o oră de întoarcere. Dacă o respecți, data viitoare putem discuta despre mai multă libertate.” Și ține-ți promisiunea! Pierderea încrederii din cauza minciunilor este ceva reciproc valabil!
Ce pot face părinții ca să încurajeze sinceritatea
Pentru a încuraja sinceritatea, părinții trebuie să creeze un mediu bazat pe încredere, comunicare deschisă și reacții echilibrate la adevăr. Strategiile variază în funcție de vârsta copilului. În cazul copiilor mici, a fi, ca părinte, un model de onestitate, este cel mai valoros lucru. Dacă un copil vede că adulții spun adevărul, va înțelege că este un comportament valoros și singura cale corectă de urmat. Crearea unui spațiu sigur, care să îl încurajeze să spună adevărul, este celălalt pilon important. Copiii trebuie să vadă că a spune adevărul nu are ca urmare doar evitarea pedepselor, ci că aduce numai beneficii. Să știi că te poți baza pe părinții tăi în orice împrejurare și că susținerea lor este necondiționată te face să-ți dorești să evoluezi, să faci alegeri bune și să apreciezi, la rândul tău, adevărul și relațiile sincere.
Într-un articol publicat pe site-ul Child Mind Institute, Matthew H. Rouse, psiholog clinician la Manhattan Parent Adolescent & Child Therapy, sfătuiește părinții să-i facă pe copii să înțeleagă că adevărul aduce întotdeauna mai puține probleme decât minciuna. Și să le ofere șansa de a se corecta atunci când sunt tentați să spună lucruri care nu sunt reale. ”Oferiți-i copilului a doua șansă de a spune adevărul. Plecați pentru câteva minute și lăsați-l să răspundă din nou.” De asemenea, evitați să puneți copilul în situații în care minciuna pare că este singura soluție. Dacă știți deja adevărul, nu îl mai întrebați pe copil ca și când nu l-ați ști, pentru că în felul acesta îi veți da ocazia să mintă ca să-și „salveze pielea”. Ajutați-l să înțeleagă impactul minciunilor folosindu-vă de exemple reale de persoane care, prin minciună, au pierdut încrederea celorlalți.
Dă-i libertate și vei primi sinceritate
Un adolescent ascultat și respectat va fi mai deschis să spună adevărul. Renunțați la întrebările agresive în favoarea unei abordări mai relaxate. Nu reacționați exagerat în fața adevărului recunoscut, oricât de greu de digerat ar fi el. Dacă îl veți convinge (cu probe!) pe adolescent că sinceritatea îi aduce mai multă libertate, deja se poate spune că aproape ați câștigat războiul cu minciuna. Pe de altă parte, mai multă libertate înseamnă și mai multă responsabilitate, iar când sunt mai responsabili, adolescenții au mai puține motive să ascundă lucruri.
