„Nu mi s-a dat voie să mă mișc și să beau apă, mi s-a spus că urlu prea tare, că fac ca toate animalele, că sunt inconștientă și că fac rău copilului, că nu sunt în stare să nasc”. Sunt cuvintele unei mame care a născut într-o clinică din București în anul 2021. Mărturia sa face parte din investigația „Nașterea în România – O criză națională”, publicată de Luiza Vasiliu în Snoop.ro. Materialul despre violența obstetrică pornește de la apelul public pentru mărturii, lansat de redacția publicației independente în 2024. Au răspuns chestionarului 684 de femei care au născut în ultimii zece ani în spitalele publice și clinicile private din întreaga țară. Răspunsurile nu formează un eșantion reprezentativ pentru toate femeile care nasc în România, precizează autoarea investigației, dar scot la iveală experiențe despre care nu există cifre oficiale. În România nu se cunoaște numărul exact al procedurilor făcute fără explicații sau consimțământ, câte femei au fost supuse la umilire, violență verbală și fizică în timpul nașterii, sau câtora dintre ele li s-a refuzat medicația pentru durere sau „ora magică” alături de nou-născut.
Violența obstetrică este termenul folosit pentru tratamentele abuzive la care sunt supuse femeile înainte, în timpul sau după naștere. Aceasta poate lua forme evidente, precum brutalitatea fizică și verbală sau efectuarea unor proceduri dureroase fără anestezie, dar și forme mai puțin ușor de recunoscut: umilirea, restricționarea mișcării, refuzul medicației pentru durere, lipsa explicațiilor și a consimțământului ori separarea nejustificată de nou-născut.
Experiențele sunt atât de normalizate, încât multe femei nu știu dacă să le catalogheze drept abuz. Potrivit Raportului privind violența obstetrică, realizat în 2024 de Asociația Moașelor Independente pe baza răspunsurilor a 5.623 de persoane, șase din zece femei care au trecut prin astfel de situații nu știau ce înseamnă violența obstetrică.
Proceduri fără explicații și fără consimțământ
Jumătate dintre femeile care au răspuns apelului la mărturii lansat de Snoop au declarat că au fost supuse unor proceduri medicale fără să li se explice ce urmează și fără să li se ceară acordul. În cele mai multe cazuri, femeile aflate în travaliu sau în sala de nașteri nu au suferit o singură formă de abuz. Trei sferturi dintre mamele care au răspuns chestionarului au indicat cel puțin două proceduri sau manifestări ale violenței obstetrice, iar 47% au trecut prin patru sau mai multe. Autorii investigației au identificat „un lanț” de proceduri care se repetă (sau decurg unele din altele) în practica medicală, la naștere: administrarea oxitocinei, urmată de manevra Kristeller și epiziotomie, uneori însoțite de violență verbală sau de separarea mamei de copil.
„Nici nu mi-am dat seama că doctora urma să-mi facă epiziotomie. Eram într-o contracție și am simțit brusc ca o arsură puternică”, a povestit pentru Snoop o femeie care a născut în 2023 într-un spital public din Craiova. „Ar trebui ca femeile să fie tratate ca niște oameni, nu ca niște animale în care te împingi cu coatele, de care râzi sau la care țipi. Avem și noi sentimente și nu suntem vinovate pentru că ne-am dorit un copil”, a spus o mamă care a născut în 2022 într-un spital de stat din Botoșani.
Se întâmplă și la stat, și la privat
Experiențele descrise de femei nu se limitează la sistemul public de sănătate. Raportul Asociației Moașelor Independente arată că anumite proceduri și comportamente asociate violenței obstetrice au fost raportate atât de femeile care au născut în spitale de stat, cât și de cele care au ales clinici private. Experiențele relatate în cele două sisteme de sănătate comportă și anumite diferențe.
Imposibilitatea de a avea alături partenerul sau o altă persoană de sprijin a fost raportată de 83,6% dintre femeile care au născut la stat și de 31,9% dintre cele care au născut la privat. Impunerea unei anumite poziții în timpul nașterii apare în 76,1% dintre răspunsurile referitoare la spitalele publice și în 50,8% dintre cele despre clinicile private. Și separarea mamei de nou-născut imediat după naștere a fost mai frecvent raportată în sistemul public: 56%, față de 15,1% în cel privat. În schimb, accesul dificil la consultații gratuite apare în proporții apropiate: 39,4% la stat și 40,1% la privat, potrivit datelor prezentate în investigația Snoop.
Ce-și doresc femeile în timpul nașterii
Majoritatea femeilor care au răspuns apelului jurnaliștilor Snoop spun că și-ar fi dorit să poată avea alături o persoană de sprijin în timpul nașterii – fie partenerul, o prietenă sau o moașă. Această opțiune a fost menționată de 58% dintre respondente. În mărturiile lor, unele femei au explicat că s-au simțit prea vulnerabile pentru a cere explicații sau pentru a se opune unor proceduri în timp ce se aflau singure în travaliu.
Mai mult de jumătate dintre femei (54%) au spus că și-ar fi dorit să beneficieze de timp cu nou-născutul imediat după naștere. Unele dintre mame au povestit că bebelușul le-a fost așezat pe piept numai pentru câteva secunde și adus înapoi după câteva ore.
Aproape 40% dintre femei au indicat nevoia de sprijin din partea personalului medical pentru alăptare, iar 32% și-ar fi dorit informații medicale corecte și complete. Explicațiile despre procedurile efectuate au fost menționate de 28% dintre respondente, intimitatea de 24%, iar libertatea de mișcare în travaliu de 21%, potrivit Snoop. Mărturiile femeilor din acest dosar arată că multe dintre dorințele pacientelor nu țin de intervenții medicale complicate, ci de informații, intimitate și respect.
Prea puține moașe
O mamă care a născut în 2014 într-un spital de stat din Brașov a mărturisit jurnaliștilor sprijinul primit de la moașă: „Mă mângâia pe spate în timpul travaliului și mă lua în brațe”. Potrivit acesteia, moașa i-a oferit intimitate și a lăsat-o să se plimbe prin salon în timpul travaliului.
În România profesează aproximativ 700 de moașe, deși ar fi nevoie de cel puțin 7.000, potrivit Asociației Moașelor din România. Datele Eurostat analizate de Snoop plasează România pe ultimul loc dintre cele 29 de țări comparate, cu 15 moașe înregistrate la 100.000 de locuitori – cifră care include și asistentele medicale. În numeroase țări din Europa și din lume, moașele joacă un rol important în acest proces, urmăresc sarcina, asistă nașterile fără complicații și susțin emoțional mamele după naștere
„«Poate ți-l scot chiar azi. Nu toate femeile sunt făcute să nască natural!». (…) Nici nu mi-am dat seama că doctora urma să-mi facă epiziotomie. Eram într-o contracție și am simțit brusc ca o arsură puternică. (…) M-au apostrofat că bebelușului nu îi place laptele meu și din cauza asta plânge, punându-mi biberonul cu lapte praf în mână. (…) Înțeleg într-o anumită măsură femeile care optează pentru cezariană. Frica! Frica de rele tratamente, frica de singurătatea din travaliu” – o mamă care a născut în 2023 într-un spital din Craiova
Prea puțini medici formați cu empatie
„Eu cred că noi va trebui să reînvățăm să asistăm nașterile naturale”, spune dr. Anca Butean în articolul Snoop. „Nu am fost învățată cum să vorbesc cu pacienții. Cred că ne-ar prinde foarte bine niște cursuri, atât pentru noi, cât și pentru tot personalul medical”, completează aceasta. Laura, o doctoriță care și-a făcut pregătirea în București, povestește în același articol că în timpul rezidențiatului nu a avut ocazia să asiste la o naștere vaginală. A plecat să profeseze în Franța din cauza condițiilor din sistem: consultații de câteva minute, aparatură ținută sub cheie și paciente tratate ca și cum ar fi aparținut unui anumit medic, nu spitalului. Spune că această realitate a devenit incompatibilă cu propria conștiință profesională.
Lipsurile nu țin doar de pregătirea practică, ci și de comunicarea medicilor cu pacientele. „Niciodată în pregătirea mea nu mi s-a explicat: atunci când faci epiziotomie, spune-i femeii că îi faci epiziotomie”, a declarat dr. Bogdan Cioată, medic obstetrician-ginecolog din Timișoara, la o dezbatere despre violența obstetrică organizată în Parlament în primăvara anului 2026.
Femeile se tem să raporteze abuzurile
Potrivit Raportului privind violența obstetrică, mai mult de jumătate (55,6%,) dintre femeile cuprinse în cercetare nu au reclamat experiențele trăite. Multe dintre acestea nu credeau că se va implica cineva sau pur și simplu nu au știut cum să procedeze. În plus, după naștere, mamele sunt vulnerabile, nu au timpul și energia necesare unui astfel de demers. Teama că cineva i-ar putea face rău copilului este un alt motiv major pentru care mamele evită să raporteze violența obstetrică (21,9%).
Procedura de raportare a violenței medicale în timpul nașterii nu este foarte complicată, însă poate consuma timp și efort. Mamele pot solicita, înainte de externare, o copie completă a dosarului medical și pot depune o sesizare scrisă la conducerea spitalului. Dacă fapta a fost comisă de un medic, se pot adresa Colegiului Medicilor, iar dacă este vorba despre o asistentă sau o moașă, Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor. Pentru probleme administrative, lipsa medicamentelor sau condițiile din maternitate poate fi sesizată Direcția de Sănătate Publică sau Ministerul Sănătății.
În cazurile care au provocat suferințe fizice ori psihice pot fi cerute despăgubiri în instanța civilă, iar faptele care implică vătămare corporală gravă, punerea vieții în pericol sau deces pot fi reclamate la poliție ori parchet. Jurnaliștii Snoop recomandă păstrarea numelor cadrelor medicale implicate, a orelor și a detaliilor fiecărui incident, precum și consultarea unui avocat specializat în drept medical atunci când este avută în vedere o acțiune în instanță.
