Un medic de familie de la țară demonstrează că poți face Rai din ce ai, atâta timp cât te ghideză în meserie pasiunea și dragostea pentru pacienți și, mai ales, pentru copii. De peste 10 ani, dr. Valentin Pantea le învață pe mamele din sat cum să-și îngrijească nou- născuții, de ce să le vorbească și să-i țină în brațe când sunt neliniștiți, iar pe vârstnici îi ajută să-și trăiască bătrânețea fără dureri. Pe lista de pacienți, are fete care au devenit mame la 14 ani și altele care sunt bunici la 29 de ani. Are copii ce trăiesc în condiții grele, și pe care se străduiește să-i ghideze pentru a nu se transforma în asistați social. Vara, când are momentele lui de respiro, se plimbă prin Apuseni, face fotografii pe care le transformă în calendare pentru pacienți și își hrănește marea pasiune pentru adâncuri, făcând scufundări în Marea Roșie.
TOTUL DESPRE MAME: Povestiți de câte ori aveți ocazia pe pagina dvs. de Facebook sau în articolele din Viața medicală despre comunitatea dvs. de pacienți din Bicăcel, comuna Lăzăreni, județul Bihor. Mulți dintre ei provin din medii defavorizate. Cum arată viața de medic de familie pentru astfel de familii, care trăiesc în lipsuri, mai ales din cauza educației precare? Cum îi ajutați? Care este relația dvs. cu ei?
Dr. Valentin Pantea: Nu am o listă mare de pacienți; sunt 1.350 de pacienți pe listă, din care aproximativ 35% sunt din familii defavorizare. Însă, din cauza sărăciei și a lipsei de educație, am de lucru precum un coleg cu listă mare. Lipsa de resurse financiare, casele mici și insalubre, alimentația și îmbrăcămintea deficitară, lipsa educației medicale fac să am mulți copii bolnavi la consultație. Încerc să-i ajut cât pot, încerc să fac pentru ei mai mult decât îmi permite sistemul medical și pentru asta mă implic și în proiecte sociale alături de oameni cu suflet mare.
Cele două Cluburi Lions din Oradea îmi trimit în fiecare an de Paști și Crăciun alimente pentru copii. În iarna în care am avut trei copii cu degerături la picioare au venit oameni din Arad cu încălțăminte și haine pentru copii. Acum doi ani, de Crăciun, când am mai scris de familia care locuia cu un bebeluș în condiții modeste în cea mai veche casa din Gepis, au venit mulți oameni cu suflet mare și au adus alimente și haine.
Mă implic mai mult decât prevede norma de medic de familie de dragul copiilor, în încercarea de a le oferi șanse mai bune în viață. Văd mulți copii, foarte reușiți din punct de vedere biologic, dar care nu au susținere financiară și îndrumare educațională. Și-atunci încerc să fac ceva pentru a-i ajuta, pentru a le oferi și altceva decât „șansa” de a deveni un asistat social.
TOTUL DESPRE MAME: Cum ați reușit să faceți educație medicală cu pacienții dvs.?
Dr. Valentin Pantea: Să vă spun o poveste. La un moment dat, mămicile mi-au cerut să le fac fetelor găuri în urechi pentru cercei, așa cum se făcea înainte, la maternitate, cu ac și ață. Nu am fost de acord, dar am prins ideea! Mămicile doreau ceva, iar asta putea fi negociat. Iar eu, cum doream să-mi cresc rata de vaccinare pentru a preveni îmbolnăviri grave, am prins ideea. Așa că am căutat să profit de această oportunitate și am început să caut un pistol de făcut găuri în urechi. Cu greu am găsit un pistol de pus cercei la un preț convenabil și, într-un final, l-am cumpărat.
De atunci, fac găuri în urechi și pun cercei fetelor atunci când mamele vin cu ele la vaccinare. Vreau să menționez că vaccinez din convingere, nu neapărat pentru suma modică pe care o primesc de la DSP. Copiii și nepoții mei sunt vaccinați conform schemei de vaccinare naționale obligatorii și au mai primit și alte vaccinuri opționale, neobligatorii. Din păcate, educația multor părinți este deficitară, iar eu încerc să fac cât pot pentru a-i ajuta. Și tot din păcate, uneori simt că autoritățile mă lasă de unul singur.
„Medicul de familie este medic, restul sunt pediatri, cardiologi, chirurgi, endocrinologi… așa glumesc eu”
TOTUL DESPRE MAME: Care este vârsta celui mai tânăr dar și celui mai bătrân pacient?
Dr. Valentin Pantea: Cei mai tineri pacienți ai mei au 3-4 zile (imediat cum ies din maternitate îi consult acasă); cel mai vârstnic pacient e trecut de 90 de ani. Acestea este specificul și farmecul medicinii de familie: te acoperă de la naștere până la trecerea din viața asta. Iar patologia este variată, din toate domeniile. De aceea trebuie să știi multă medicină și să știi cât poți să te întinzi, cât te țin puterile și știința, iar când consideri că ești depășit, să știi să trimiți pacientul unde trebuie (medicul de familie are și rolul de a îndruma pacientul în sistemul medical; modern i se spune „navigator medical”). Mai în glumă, mai serios, îmi permit să mai spun că dintre toți, doar medicul de familie este medic, restul sunt pediatri, cardiologi, chirurgi, endocrinologi, etc.
TOTUL DESPRE MAME: Știu că aveți pacientă de 14 ani care e mamă și pacientă de 29 de ani care e bunică. Faceți educație sexuală cu astfel de fete acolo, în sat?
Dr. Valentin Pantea: Problema este delicată. E vorba și de niște tradiții, și de niște bani. Eu le tot spun fetelor să nu se grăbească să se mărite, să nu se grăbească să rămână gravide, dar tradiția lor le spune altceva. E drept că după 3-4 ani îmi dau dreptate că era mai bine să nu se grăbească, că nu le e ușor cu copii, dar regretele sunt tardive. Mămicile de 14-17 ani sunt ajutate de mamele lor în creșterea copiilor, iar pentru asta bunicile primesc un ajutor lunar de la stat.
„Cel mic încă nu înțelege cuvintele, dar înțelege căldura și liniștea din vocea mamei”
TOTUL DESPRE MAME: Din perspectiva medicului de familie, care sunt cele mai importante sfaturi pe care le dați mamelor începătoare, celor aflate la primul lor copil (dar nu doar acestora)? Ce trebui să urmărească la bebelușii lor? Cum își dau seama ce le lipsește? Ce nevoi au micuții… în febră, în somn, în liniștire, în alăptare, în diversificare.
Dr. Valentin Pantea: M-a ajutat faptul că am crescut cei trei copii ai mei, că am învățat meseria de părinte cu copiii mei (a fi părinte e altfel decât a fi medic, fie și pediatru). Și-mi amintesc cu drag cum aveam grijă de copiii mei, cum îi țineam în brațe ca să se liniștească. Iar acum le explic părinților cum trebuie să aibă grijă de bebelușii care sunt atât de fragili și nu pot să-ți spună ce-i doare, ce-i supără.
În esență, un bebeluș afebril plânge din trei motive: fie trebuie schimbat scutecul, fie îi e foame (îl gâdili ușor pe obrăjori și, dacă întoarce capul după degetul tău, atunci înseamnă că îi este foame), fie are colici. Pentru prevenirea colicilor, trebuie să știi cum să alimentezi copilul (dacă-i dai lapte praf, trebuie să fie tetina plină de lapte pentru a evita ca bebelușul să aspire aer când suge). Iar după ce copilul a supt, trebuie pus pe umăr și bătut ușor pe spate pentru a râgâi, ca să elimine aerul aspirat în timpul suptului.
„Bebelușii fac colici din cauza gălăgiei din casă”
Dacă, totuși, copilul plânge și se agită, și când pui mâna pe burtică i se „încordează” mușchii abdomenului, e posibil să aibă colici din cauza gălăgiei din casă. Dacă e gălăgie în casă, copilul nu doarme eficient și face ceea ce la adult se numește colon iritabil. De asta spun părinților că în camera copilului se vorbește normal, nu se strigă, televizorul sau muzica nu sunt la maximum, ceilalți copii nu zburdă, nu aleargă, nu țipă. În astfel de cazuri, bebelușul trebuie ținut în brațe. Eu îl țin cu burtica pe brațul meu și cu capul ușor ridicat. Legănat ușor și vorbindu-i-se cu voce caldă și domoală. În câteva secunde, copilul se liniștește, iar în câteva minute adoarme liniștit. Unele mămici îmi spun: „da’ cum să vorbesc cu astă micu’?! Că nu înțelege!”. Da, așa e. Cel mic încă nu înțelege cuvintele, dar înțelege căldura și liniștea din vocea mamei.
O mică mențiune: nu sunt fanul laptelui praf! Întotdeauna le spun mămicilor că e mai sănătos să-și alăpteze copiii, să le dea copiilor „lapte viu”, nu lapte praf. E mai sănătos, e mai comod, e mai ieftin.
- CITEȘTE ȘI: Metode de liniștire a bebelușului
TOTUL DESPRE MAME: O altă postare de pe pagina dvs. de Facebook care mi-a atras atenția a fost cea legată de rezistența organismului la antibiotice. Ne tratăm singuri de prea multe ori, greșit, și cel mai grav e că mai există părinți care cred că doar antibioticul rezolvă răcelile și gripele copiilor. Cum recunoști o viroză? Care sunt semnele care arată că tratamentul cu antibiotic nu e potrivit?
Dr. Valentin Pantea: Categoric în viroze nu se administrează antibiotic! Cum recunoști o viroză? În primul rând, într-o viroză respiratorie febra nu trece de 38 ˚C. Pe urmă, secrețiile nazale și sputa din tusea productivă sunt transparente, apoase. Dacă pacientul are febră peste 38 ˚C, dacă secrețiile nazale sau sputa sunt de culoare galben-verzuie, atunci e vorba de o infecție bacteriană. Dar și dacă este o infecție bacteriană trebuie să știi ce antibiotic să alegi pentru că nu are rost să administrezi un antibiotic puternic, când ar fi eficient și unul uzual. Eu, unul, prefer să las administrarea unui antibiotic puternic pentru cazurile severe, când am nevoie de o „armă” mai puternică.
„La țară e mai greu să trimiți pacientul la investigații. Trebuie să stăpânești medicina clinică”
TOTUL DESPRE MAME: Ce alte atribuții aveți sau sunteți obligați să le aveți pe lângă cele de medic de familie?
Dr. Valentin Pantea: La țară, ca medic, trebuie să te axezi pe anamneză (întrebările adresate pacientului) și pe examenul clinic. La țară e mai greu să trimiți pacientul la investigații. Trebuie să stăpânești medicina clinică. Iar la țară trebuie să rezolvi și cazuri de mică chirurgie, cazuri pe care colegii din oraș au posibilitatea de a le trimite în policlinică. De fiecare dată când am prezentat pe la conferințele medicale un astfel de caz rezolvat de mine la țară, colegii de la oraș erau uimiți de „curajul” meu de a mă înhăma la astfel de cazuri. De fapt, eram forțat de situație să mă ocup de astfel de cazuri, să-mi asum răspunderea pentru rezolvarea lor. E drept că și mie îmi plac astfel de cazuri, mai ales când totul se termină cu bine. Iar pentru asta trebuie să știi multă medicină clinica, să știi cât te poți „întinde” tu, ca medic (cât ajută știința ta și dotările de la cabinet).
Am avut și cazuri care, la prima vedere păreau relativ simple (niște leziuni tegumentare), dar pe care, spre mirarea tuturor, le-am trimis la spital unde s-a dovedit că erau cazuri mai complicate decât păreau la prima vedere (mă refer aici în primul rând la cazurile de „picior diabetic”). De asta trebuie să fii bine pregătit pentru a putea recunoaște gravitatea unui caz și să știi să-ți asumi cazurile pe care le poți rezolva.
„Mă străduiesc să fiu medic și nu un „distribuitor” de pacienți”
TOTUL DESPRE MAME: Pe dumneavoastră ce vă supără, domnule doctor?
Dr. Valentin Pantea: Mă dor toate șicanele pe care sistemul mi le face. Uneori, simt că sistemul românesc mă împiedică să fiu medicul care mi-ar plăcea să fiu. Medicul care-ar vrea să facă numai medicină. Medicul care nu-și dorește să fie și „patron” de cabinet. Medicul care dorește să se ocupe de pacienți, și nu de birocrație. Și nu mă refer doar la sistemul medical, ci la întreg sistemul socio-economic românesc, care nu înțelege importanța medicinii de familie și nici cum să folosească eficient medicina de familie.
„Eu, ca medic de familie, nu am voie să mă ocup diabet. Și sunt obligat să-mi trimit pacienții la oraș…”
Dacă în UE se pune baza pe medicina de familie, la noi parcă se pune „acid”, de multe ori fiind împiedicați să profesăm medicina pe care am învățat-o. Și ca să nu vorbesc doar vorbe, am să vă dau un exemplu concret: în România, țara care m-a format și certificat ca medic de familie, nu am dreptul să mă ocup de anumite patologii, cum ar fi diabetul. Se întâmplă de multe ori să-i zic unui pacient: „Matale ai nevoie de medicamentul ăsta. Îl știu, dar nu ți-l pot prescrie compensat pentru că am nevoie de o recomandare și inițiere de la un medic din policlinică. Așa că du-te matale până la oraș și adu-mi hârtia aia, ca să pot să-ți scriu medicamentul de care ai nevoie”.
Și cred că e bine să se știe că în UE medicina de familie primește 12-14% din bugetul de sănătate, în timp ce în România medicina de familie abia primește 6%. De asta pot să spun că autoritățile nu înțeleg rolul medicinii de familie într-un sistem medical modern și eficient. În România, nu ești motivat ca medic de familie să rezolvi un caz medical. Acum, plata per serviciu este de 22,40 lei pentru orice consultație medicală. O plată nestimulantă pentru munca unui medic de familie. Aș putea să spun și eu că nu sunt plătit suficient, că pentru cei 22,40 de lei pot să-l îndrum pe pacient unde să meargă în policlinică, în ambulatoriu. Personal, mă străduiesc să rezolv cât mai multe cazuri, pentru că, de fapt, așa mă străduiesc să fiu medic și nu un „distribuitor” de pacienți (așa cum ar vrea unii să fiu).
„Vă dăm fiecare câte 10 lei din pensie ca să rămâneți cu noi!”
TOTUL DESPRE MAME: De ce ați rămas totuși în România?
Dr. Valentin Pantea: Am făcut Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea (am fost a doua promoție care a terminat studiile în Oradea). Am dat licența la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și-mi amintesc că a fost o adevărată plăcere să învăț medicină. Am fost un student silitor și visam să fac medicină fără prea multe constrângeri. Din păcate, medicina este una, iar sistemul medical este altceva. În primăvara lui 2007, am luat prin concurs postul de medic în comuna Lăzăreni și am fost nevoit să mă lupt până în vara lui 2008 cu autoritățile locale de-atunci pentru a obține un spațiu în comună unde să-mi deschid cabinetul medical. Spațiu în comună ar fi fost, dar interesele locale nu au permis să primesc spațiul respectiv, cu toate că deja publicasem articole medicale în Viața Medicală și eram asistent universitar la Facultatea de Medicină.
„Nu câștigam cât aveam de plătit pentru funcționarea cabinetului medical”
În 2008, noua administrație locală mi-a oferit un spațiu în vechea școală a satului Bicăcel. Am împrumutat din bancă 10.000 de euro ca să amenajez locul și să dotez cabinetul. Am deschis abia în 1 ianuarie 2009, cu doi ani întârziere. În cei doi ani am primit oferte de a lucra în alte comune, dar am preferat să lupt pentru Bicăcel, pentru că aici îmi câștigasem postul prin concurs și aici am rude. Sunt nepot de Bicăcel (bunicul patern era din Bicăcel), iar bunicii materni sunt de peste deal de Bicăcel. Pentru că în primul an la cabinet am fost pe minus (nu câștigam cât aveam de plătit pentru funcționarea lui), în al doilea an am încercat să plec în Franța. Și am fost să văd cum e acolo. În Franța, am descoperit sistemul medical la care visam eu. Sistemul medical care-mi permitea să fac medicină cât am învățat și cât aveam curajul (inclusiv mică chirurgie).
„Am rămas în țară ca să-mi cresc copiii. Și nu regret!”
Dar a trebuit să aleg între a pleca singur în Franța și a rămâne alături de copii, de familie. Decizia a fost grea! Am ales să rămân alături de familia mea și să mă lupt cu sistemul medical românesc. Acum, după atâția ani nu regret, chiar dacă, uneori, mai doare. Pot spune că a meritat alegerea, copiii mei fiind cea mai mare realizare a mea: fiica mea cea mare este medic, mijlocia este psiholog, iar juniorul dă în acest an examenul de bacalaureat și se pregătește să devină inginer. Clar, nu regret că am rămas în țară ca să-mi cresc copiii! În plus, cât am fost plecat în Franța, pacienții mei au aflat că mă bate gândul să plec de tot acolo și s-au alarmat. Îmi amintesc că o pacientă care nu putea veni la cabinet m-a chemat să o consult la domiciliu ca să-mi zică „D-le doctor, rămâneți cu noi; uite, eu am vorbit cu oamenii din sat să vă dăm fiecare câte 10 lei din pensie în fiecare lună ca să rămâneți cu noi”. Evident, m-a emoționat…. Mi-au rămas în suflet cuvintele pacientei
TOTUL DESPRE MAME: Ce pasiuni aveți și ni le recomandați și nouă ca să nu ne „ardem”?
Dr. Valentin Pantea: Pentru a nu te „arde”, pentru a evita burnout-ul inerent unei activități intense și complicate (de multe ori simt că trebuie să fac slalom printre tot felul de piedici pentru a-mi putea ajuta pacientul) e nevoie de hobby-uri.
Eu, unul, ascult multă muzică, de la disco până la muzică clasică. Îmi place să-mi plimb câinii pe câmp sau prin pădure… de fapt, câinii mă plimbă pe mine pentru că ei îmi oferă prilejul de a hoinari pe câmpuri și prin pădure. Dacă nu ar fi ei, nici eu nu aș ieși la plimbare atât de des. Iar când ei sunt ocupați să alerge și să mișune pe câmpuri, eu îmi fac de lucru pozând ceea ce văd frumos (flori, peisaje, nori, cerul albastru).
„Fac poze cu telefonul mobil cu care realizez calendare pentru pacienții mei”
Din toate pozele făcute într-un an, aleg câteva și fac un calendar pentru anul următor, pe care-l ofer pacienților mei. Deja am realizat trei astfel de calendare pe care pacienții mei le apreciază și le așteaptă în fiecare an. Acum doi ani am reușit să fac un calendar în care, pe fundal, era o poză făcută de mine din avion, în care se vedea foarte clar clădirea cabinetului meu. Pentru asta am închiriat un avion mic și i-am cerut pilotului să mă ducă-n zbor la mine-n zonă. Fac pozele astea cu telefonul mobil. Am încercat să duc cu mine un aparat de fotografiat, dar mi-era incomod, așa că am renunțat. Faptul că folosesc un telefon mobil pentru poze mă obligă să fiu mai atent, să-mi folosesc mai intens mintea pentru a face poze reușite.
„Vara, vă pot fi ghid în Munții Apuseni!”
Pot să mă mai laud că din dorința de evita stagnarea, am mers la primul curs de dans acum 6 ani; că joc de trei ori pe săptămână tenis de masă. De doi ani merg într-o vacanță de o săptămână în Egipt și fac scufundări în Marea Roșie. Atât îmi permit în fiecare an, o vacanță de o săptămână. Și pentru că mi-am dorit foarte mult să văd coralii și peștii colorați din mare (pentru asta e de vină Jacques-Yves Cousteau), mi-am luat inima-n dinți și am început să fac scufundări (am deja 15 scufundări în doi ani). Acolo, în mare, admirând culorile și viața din jur, e o altă lume, deosebită.
În weekenduri îmi place să merg pe munte. Vara, vă pot fi ghid prin Munții Apuseni. Avem ce vedea – peisaje superbe, trasee deosebite –, Munții Apuseni fiind deosebiți datorită rocilor calcaroase care au permis formarea de peșteri și ponoare precum Cetățile Ponorului, Cetățile Rădesei. Și, întotdeauna, când am ocazia, fac rafting (până acum am făcut rafting pe Crișul Repede și pe Arieș).
TOTUL DESPRE MAME: Ați spus la un moment dat, într-un articol scris de dumneavoastră, că ați prins căderea comunismului, schimbarea Papei, apariția inteligenței artificiale, pandemia de COVID-19. Cum e să fii martor la atâtea evenimente istorice?
Dr. Valentin Pantea: Când eram mai tânăr decât sunt acum, eram invidios pe înaintașii noștri care au prins evenimente trecute în cărțile de istorie. Acum, când am trecut de 50 de ani, am realizat că am trăit și eu zile istorice. Pot și eu povesti lucruri pe care alți nu le-au trăit: sărăcia și lipsa libertății dinainte de 1989, zilele revoluției din 1989 (era să fiu împușcat, dar am avut noroc și am scăpat), schimbarea Papei de la Roma (în istoria Bisericii Catolice doar de vreo trei ori a mai fost schimbat un Papă în timpul vieții lui), pandemia de covid…
Acum urmăresc cu mult interes implicarea inteligenței artificiale (IA) în viața noastră și mă întreb cum va trebui să mă adaptez noilor situații (mi-e clar că voi avea de învățat iarăși ceva). Intuiesc că IA poate fi un mare beneficiu, dar și un mare risc. E ca și cum am avea în mână un cuțit; cu el poți răni pe cineva sau poți hrăni oameni înfometați, depinde de ce alegi să faci cu el. Și sper ca oamenii să fie suficient de inteligenți pentru a folosi IA în scopuri pașnice.
TOTUL DESPRE MAME: Să rămânem la pandemia pe care am trăit-o cu toți. Cum ați trăit pandemia alături de pacienții dvs.?
Dr. Valentin Pantea: Normal că am făcut și eu Covid. Am avut un moment în care am lăsat garda jos (știu bine când am greșit și nu am folosit masca de protecție) și am încasat și eu virusul. Am făcut o formă severa de covid Delta, cu o stare de astenie și cefalee marcantă. Toată ziua stăteam doar în pat și aveam nevoie de două ore ca să pot mânca masa de prânz. Nu m-am internat în spital, pentru că saturația de oxigen nu a scăzut sub 90 și eram monitorizat telefonic zilnic de colegii mei din țară (le mulțumesc și pe această cale că au fost alături de mine și m-au susținut). Când ar fi trebuit să fiu prezent în cabinet, intram pe PC-ul din cabinet online și, vorbind la telefon cu asistenta, încercam să rezolv cazurile din cabinet.
Din fericire, am fost singurul din casă care am făcut Covid. Când am simțit că nu sunt ok, m-am izolat imediat, de frica de a nu-i îmbolnăvi pe cei din familie.
„Nu mi-a decedat niciun pacient acasă”
Nu mi-a decedat niciun pacient acasă, deși am avut pacienți cu saturație sub 90. Iar pe cei care au fost în stare gravă, am reușit să-i conving să se interneze în spital (dacă vă amintiți, era perioada în care circulau zvonuri cum că medicii omoară pacienții in spitale). Ca să vă dați seama de intensitatea acelui val de Covid, pot să vă spun că în cele două luni cât a durat valul respectiv, în România au decedat de Covid 25 de medici de familie din țară. Ulterior, am mai făcut Covid, varianta Omicron, dar având deja anticorpi de la covidul Delta și de la cele 3 doze de vaccin, Omicronul m-a ținut fix două zile, într-un weekend.
Au fost zile dramatice în timpul pandemiei, care va deveni un punct de reper in istoria actuală. Deja vorbim despre „înainte de Covid” și „după Covid”.
„Totul costă pe lumea asta, până și banii au un preț”
TOTUL DESPRE MAME: Cât v-a costat și vă costă în continuare alegerea de a rămâne medic de familie în România?
Dr. Valentin Pantea: Să știți că totul costă în lumea asta. Până și banii costă, și ei au un preț. De aceea, cred că e bine să pui în cumpănă ce obții și cât te costă ceea ce obții. Dacă aș fi mers în Franța, aș fi fost medic într-un sistem cu mult superior celui din România, un sistem la care eu doar visez aici în țară. Dar m-ar fi costat prea mult; prețul era despărțirea de copii, de familie. Iar eu nu am fost de-acord sa plătesc acest preț.
Am mai avut de făcut o alegere oarecum similară: aveam cele două fete studente la Cluj, iar eu eram înscris la doctorat. Pentru că banii erau puțini a trebuit să renunț la doctorat ca să am bani să-mi țin fetele la facultate în Cluj. Și știam că dacă nu termin doctoratul, voi fi nevoit să-mi dau demisia din postul de asistent universitar. Iarăși a fost o decizie grea, dar pe care nu o regret. Astfel de decizii fac parte din viața noastră și sunt alegerile pe care noi trebuie să le facem. Și trebuie să ni le asumăm ca niște adulți responsabili.
Dacă ți-a plăcut acest articol despre medicul de familie care poate fi un exemplu pentru oricare dintre noi, s-ar putea să găsești interesante și aceste articole:
- Vocea ta: Nu putem schimba lumea, dar ne putem schimba noi
- Mama Eugenia din Câmpina, profesoara care a luat acasă 60 de copii abandonați
- Povestea Andreei, o tânără care face terapie asistată de cai pentru copiii cu autism
