Dr. Google, „medicul” din computer la care apelează 7 din 10 români, are de câteva luni un concurent: ChatGPT. Un program de calculator unde poți pune întrebări și primi răspunsuri despre aproape orice. Deși testele la care a fost supus ChatGPT arată că e mai bun decât softurile on-line de verificare a simptomelor folosite deja, medicii avertizează că e riscant să te diagnostichezi cu ajutorul lui. Când e sigur și când nu să folosești ChatGPT pentru sfaturi medicale?
Cazul disperat al unei mame din SUA care a reușit să găsească diagnosticul copilului ei folosind ChatGPT a atras atenția presei și a medicilor. După trei ani de investigații medicale fără a i se stabili un diagnostic copilului, mama a introdus în ChatGPT simptomele acestuia și toate datele obținute în urma investigațiilor medicale. ChatGPT i-a sugerat diagnosticul de spina bifida oculta, un defect congenital care constă în lipsa sudurii complete a arcului vertebral și care, de regulă, este identificat la ecografia dintre săptămânile 16 și 20 de sarcină.
Spina bifida oculta nu cauzează, în mod obișnuit, niciun tip de dizabilitate, motiv pentru care nici nu a putut fi identificată de către medici. Copilul însă avea dureri de cap, de dinți, probleme de somn și își trăgea un picior când mergea. Nici dentistul, nici pediatrul, nici neurologul n-au reușit să lege simptomele pentru a pune un diagnostic. „Fiecare specialist se referea strict la domeniul lui de expertiză și nimeni nu mi-a dat niciun indiciu despre care ar putea fi diagnosticul”, a povestit mămica în Today.
Ce știu românii despre inteligența artificială și câți o folosesc
Un studiu realizat în luna iulie 2023 arată că 9 din 10 români din mediul urban au auzit de inteligența artificială (IA). Șase din 10 au auzit de ChatGPT. Jumătate din cei care au folosit ChatGPT-ul au făcut-o din curiozitate. Pentru informații legate de cultură generală/explicații (61%), scrierea unui text (35%), traducerea dintr-o limbă în alta (29%) și generarea de conținut (28%).
Deși studiul mai arată că românii întrebați privesc cu teamă folosirea acestui chatbot, tehnologia este disponibilă și folosită. În acest articol prezentăm părerea unor medici despre folosirea ChatGPT pentru sfaturi medicale. Cum ar trebui și cum nu ar trebui folosit când căutăm un diagnostic în fața computerului.
„Dr. ChatGPT este mult mai bun decât Dr. Google”
Afirmația de mai sus aparține unui medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, a cărui postare pe Facebook explică rolul tehnologiei în viața noastră. „Nu e nicio rușine să faci o ecografie, exact așa cum, foarte curând, nu va fi nicio rușine să utilizezi un robot ca instrument de ajutor”, scrie medicul Adrian Copcea. În opinia sa, utilizarea ChatGPT e similară cu utilizarea Google ca principiu: lumea caută informații. În ceea ce privește informațiile medicale pe care le caută pacienții pe Internet, medicul crede că rezultatele obținute cu ChatGPT sunt mult mai bune decât cele oferite de Google.

„Dr. ChatGPT” este mult mai bun decât „Dr. Google”. Topul meu e clar acesta: ChatGPT pe locul 1, Google pe locul 2 şi mult, mult mai jos informațiile oferite de diferite personaje publice. Și pe Google poți căuta, dar poți da peste articole de presă sau de blog neverificate ori poți nimeri articole științifice complicate. ChatGPT asamblează informații bune în general, cel puțin pe linie științifică, și le transmite concis, clar, într-un limbaj coerent. E în stare să construiască argumentații.
Medicul spune că folosește ChatGPT pentru că îi furnizează rapid informații coerente pentru care nu mai e nevoit să citească 4-5 articole ca să tragă o concluzie. Dar atrage atenție că informațiile medicale culese de pe Internet ar trebui validate la medic: „Culegerea de date de pe ChatGPT sau Google sau orice altă sursă de Internet este una, iar consultația medicală e alta. Eu nu le pot pune pe același plan. E ca și cum citesc pe Google despre ce poate avea mașina, dar până nu merg la un mecanic auto n-o să rezolv eu singur.”
Medicul Adrian Copcea este de părere că nu e nimic greșit să discuți cu ChatGPT sau să cauți pe Internet, dar pentru o problemă medicală nu ar trebui exclus medicul din ecuație. Medicul are nu doar pregătirea și avantajul de a fi om, dar are și responsabilitatea prescripției, care nu e doar în fața pacientului, ci și în fața propriei persoane, mai are și o parte de comunicare umană, care nu seamănă cu cea robotică, și o intuiție care, deocamdată, e mai greu de reprodus cu roboți, mai spune acesta.
- CITEȘTE ȘI: Controale de prevenție gratuite pentru copiii de la 0 la 17 ani. Lista completă, pe vârste
„Virusul” informației afectează actul medical
Accesul facil la tot soiul de informații neverificate perturbă actul medical. „Este efectiv o altă eră a actului medical, așa cum e o altă eră, în general, de când avem Internetul și telefoanele mobile drept extensii permanente ale creierului nostru. Există un fel de «virus» care afectează mintea multor oameni și care creează rezistențe psihologice la recomandările medicului, rezistențe bazate pe informații de pe Internet”, spune medicul într-un interviu acordat Totul Despre Mame.
Pacientul vine de acasă cu diverse informații și medicul e pus în fața nu a unui act medical normal, ci a unui act perturbat de componente noi. E o poveste lungă de tot. Eu zic că oricine poate culege informații de oriunde, dar atunci când există ceva ce poate afecta sănătatea, e bine să dăm întâietate celor ce au și pregătirea, și experiența, și responsabilitatea actului medical. Iar aceștia sunt medicii. Deocamdată medicii oameni.
Dr. Adrian Copcea
- CITEȘTE ȘI: Părinții mileniali, generația pierdută în informații. „Nu mai au deloc încredere în instinctul de părinți”
Când e sigur – și când nu – să folosești ChatGPT pentru sfaturi medicale
În comparație cu vizita în persoană la un cabinet medical, utilizarea ChatGPT-ului pare a fi o modalitate mai accesibilă și mai convenabilă atunci când cauți un răspuns. Deși răspunsurile nu sunt, neapărat, corecte. Experții spun că nu ar trebui să fie folosit pentru sfaturi medicale. „Există un mare risc ca oameni fără pregătire medicală să nu înțeleagă sau să aplice greșit informațiile primite”, spune dr. Jonathan Chen, profesor de medicină și cercetător la Școala de Medicină a Universității Stanford, pentru Verywell.
- E SIGUR să ceri ChatGPT-ul informații generale despre anumite afecțiuni. Care sunt simptomele și cauzele acestora. Ori despre medicamente și efectele lor secundare.
- NU E SIGUR să folosești ChatGPT pentru a cere diagnostice medicale sau sfaturi pe care să le pui în practică fără a întreba un medic. „Aici devine periculos. Poate rata cercetări medicale noi sau în curs de dezvoltare. Nu va lua în considerare niciodată istoricul familial. Pe cel medical general, dieta, greutatea, înălțimea și alți factori de viață decât dacă îi sunt oferite”, spune dr. Chen. Cu toate acestea, testele arată că ChatGPT se descurcă mult mai bine decât instrumentele anterioare de verificare a simptomelor on-line. O precizie de diagnosticare de 71,7% în cazul ChatGPT-ului, comparativ cu doar 58% în cazul instrumentelor de verificare a simptomelor.
În România, părinții au la dispoziție serviciile medicale non-stop oferite de medici prin telefon. Cei care apelează la aceste servicii sunt îndrumați de medici spre serviciile de urgență sau primesc un tratament medical pe care îl pot pune în practică imediat. „Serviciile de tip ALOPEDI/PEDITEL sunt echivalente consultațiilor, nu informării generale. Un motor de tipul ChatGPT nici nu poate da informații medicale precum un astfel de serviciu telefonic”, este părerea dr. Adrian Copcea.
Ce este acest atotștiutor și cum funcționează
ChatGPT este un chatbot (program de calculator) de inteligență artificială (IA) care poate genera răspunsuri adecvate, ca și cum ai purta o conversație cu o altă persoană. Chatbot-urile folosesc tehnologii de procesare a limbajului natural (PNL) și de învățare automată (machine learning) pentru a înțelege și interpreta întrebările și pentru a genera răspunsuri adecvate. Acestea se pot îmbunătăți în timp, pe baza experienței și a interacțiunilor anterioare cu utilizatorii.
Cine folosește noua tehnologie?
Baza de utilizatori ChatGPT a crescut exploziv, cu 9.900% în doar 60 de zile de la lansare. Până în august 2023 ajunsese la 180,5 milioane de utilizatori, depășind toate celelalte platforme AI, potrivit Reuters. Cei mai mulți utilizatori de ChatGPT se află în SUA (46,75%). În top urmează India (5,47%), China (3,73%), Canada (3,7%) și Regatul Unit (3,65%). Majoritatea utilizatorilor sunt tineri. 62,52% au între 18 și 34 de ani și predominant bărbați (65,68% sunt bărbați, în timp ce 34,32% sunt femei).
„E doar încă un tip de tehnologie. Medicina utilizează tehnologii nu doar de azi, de ieri. Avem imagistică, analize, investigații de toate felurile, ba chiar și chirurgie cu roboți și nimeni nu s-a speriat de roboți. Nu trebuie să ne speriem nici de roboții de tip ChatGPT, cei care fac conversație, ba dimpotrivă. Medicii au foarte multe elemente de gândire și de intuiție care nu sunt, încă, înlocuibile. Și sunt oameni”, conchide medicul Adrian Copcea.
Dacă ți-a plăcut acest articol despre cum trebuie folosit ChatGPT-ul pentru sfaturi medicale, ai putea găsi interesante și următoarele articole:
- Conflictul între generații. Ce am moștenit de la părinții noștri de am ajuns să creștem copii „fulg de nea“
- Pediatrul Mihai Craiu renunță la Spitalul Virtual pentru Copii (SVC). ”Sunt părinți care au copiii în viață datorită SVC. Dar și alții pe care îi irită ce scriu aici”
- Ce poate învăța copilul tău online? 5 feluri prin care Internetul îl pregătește pentru meseriile viitorului