Adolescența vine cu multe provocări, în primul rând pentru copii, dar și pentru părinții lor. Fiecare se adaptează cum știe și cum poate la noua stare de fapt. Adulții au ca repere propria adolescență și experiența de viață, tinerii se raportează la prietenii lor și la dorința de a se distra cât mai mult. De aici apar tot felul de contradicții, iar unul dintre cele mai dezbătute subiecte în cercurile de părinți cu copii adolescenți este ora de intrare în casă.
Am o adolescentă de aproape 17 ani. E una dintre cele mai frumoase vârste, cu prieteni, plimbări, iubiri nevinovate, ieșiri la mall. Nu are griji prea multe, dar spiritele se încing când vine vorba despre ora la care trebuie să vină seara acasă. Regula impusă de noi este simplă: intri în casă când se întunecă. Nu îi trebuie nici măcar ceas ca să o poată respecta. Trebuie doar să arunce o privire în jur. Când vede că soarele începe să apună trebuie să se îndrepte către casă. Mai există o mică scăpare, că deh, suntem în România și legile au mereu portițe. Dacă stă în fața blocului, unde o putem vedea, programul se poate prelungi până la ora 22.00. În timpul școlii, regulile se re-discută, dar de obicei în zilele săptămânii serile sunt ocupate de teme și odihnă.
Acestea sunt regulile casei noastre și nu se discută. Nici nu avem foarte multe, dar cele puține care există trebuie respectate. Au fost explicate motivele și s-au purtat negocieri. Dar dreptul nostru de veto, ca părinți, a câștigat, pentru că nu ne jucăm cu siguranța copiilor noștri.
Ora de intrare în casă trebuie să fie regulă clară în fiecare familie
Stăm într-o zonă relativ sigură. Spun „relativ” pentru că nimic nu este 100% sigur. Până la urmă, nici în școală copiii nu sunt în maximă siguranță, darămite pe străzile unui „cartier dormitor” după lăsarea serii. Am lăsat-o singură afară de mică, de pe la 10-11 ani. Mai întâi în fața blocului, cu toți copiii de pe stradă, apoi în părculețul din apropiere și, mai apoi, pe la 14 ani, a putut merge cu prietenii la mall. Are aplicație pe telefon care ne permite să vedem în orice moment unde este.
Am pregătit-o de mică pentru momentul când se va dezlipi de noi. I-am explicat toate posibilele pericole și, atunci când ne uitam la știri, îi mai spuneam încă o dată, pentru a vedea că teoria noastră nu reprezintă doar cicăleală de părinți panicați. Se întâmplă în fiecare zi ca fete de orice vârstă să fie abuzate verbal pe stradă și nu de puține ori auzim cazuri de abuzuri grave.
”Dar X-ulescu are voie până la miezul nopții”
Evident că la panica noastră adolescenta răspunde cu exemple ale prietenilor ei care au voie afară până la 23.00 sau poate chiar mai mult. Părinții lor sunt cool. Noi suntem niște panicoși, în ochii ei. Partea bună e că noi nici nu vrem să fim niște părinți cool. Am fost și noi adolescenți și știm prea bine cum este să ți se pară că regulile părinților sunt absurde. Atunci când negociem, luăm în calcul și acest aspect, dar întotdeauna pornim de la premizele că noi suntem adulții și că siguranța este mai importantă decât orice frustrare de moment.
Dincolo de posibilele agresiuni la care pot fi supuși copiii care bântuie noaptea pe străzi, nu înțeleg nici hype-ul (adică exaltarea, că m-am pus la curent și cu jargonul adolescenților în 2024) cu statul până după miezul-nopții afară. Chiar dacă au 14-15-16-17 ani, trebuie să doarmă un anumit număr de ore. Trebuie să luăm cina în familie. Trebuie să avem timp să vorbim între noi, să știm ce mai face fiecare, cum se simte. Trebuie să mai și citească.
Adolescentul este tot un copil, chiar dacă el nu mai crede asta, și are nevoie să știe că părinții lui se preocupă de el. În sinea lor, eu sunt convinsă că se bucură să știe că oricând și în orice circumstanțe este cineva care are grijă de ei, chiar dacă prima reacție este ”mă descurc, sunt mare de-acum!”
Pericole pot fi la tot pasul
Nu este vorba că nu credem că se descurcă ea. Problema este cu cei din jur. Sunt sigură că nu face nimic din ceea ce nu ar trebui când este afară, în limitele vârstei. Adică nu face nimic ce i-ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau nimic ilegal. Doar că degeaba știe ea ce are de făcut, când și alții au planuri bine stabilite și ele nu sunt tocmai ortodoxe. Nu ar ști cum să lupte cu un bărbat care ar vrea să o agreseze, nu ar avea cum să facă față unei găști care ar vrea să îi fure telefonul, nu ar putea fugi atât de repede încât să scape de oricine ar vrea să îi facă rău. Se pot întâmpla aceste lucruri și ziua în amiaza-mare, dar noaptea pericolul mi se pare și mai mare, având în vedere că străzile sunt goale și șansele să îți sară totuși cineva în ajutor sunt extrem de mici.
Așa că ora de intrare în casă rămâne stabilită de lăsarea întunericului. Dacă are cumva norocul să fie vreodată și la noi noapte polară, cu lumină timp de șase luni, vom scăpa de aceste discuții. Până atunci, indiferent de ce fac copiii din alte familii, noi, în această perioadă, ne întâlnim la 21.30 să luăm cina în familie. Pentru că asta înseamnă pentru noi să fim cool.
