Tații singuri vs mamele singure. De ce au bărbații o imagine mai bună

Deși fac parte din aceeași tabără, societatea îi percepe diferit, sancționând nereușitele mamelor singure și lăudând implicarea taților care își cresc singuri copiii. Greu le este amândurora. Unde și ce trebuie să schimbăm pentru a-i ajuta și pe unii, și pe alții?

Laura Udrea, redactor
mama singură versus tata singur
Mamă singură versus tată singur

În vreme ce tot mai multe familii se dezbină, mamele fiind adesea cele care rămân să-și crească copiii, nu sunt puțini nici tații obligați să facă acest lucru. Însă percepțiile sociale față de mamele singure și tații singuri variază încă foarte mult. Am încercat să investigăm diferențele și să identificăm cum putem sprijini toți părinții singuri.

Știm cu toții cât este de complicat să crești un copil și dacă sunt doi părinți – joburi nesigure, prețuri mari, salarii mici – însă creșterea unui copil de către un singur părinte devine o sarcină și mai dificilă. Și sunt din ce în ce mai mulți părinți care trebuie să-și asume aceste roluri.

Potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), publicat în The Lancet Public Health, familiile monoparentale au devenit din ce în ce mai frecvente pe tot globul.

În România, 84,5% din familiile monoparentale sunt de tipul mame singure cu unul sau doi copii, restul de 15,5% fiind tați cu copii, arată un studiu realizat de Centrul Național de Pregătire în Statistică. În 2020, durata medie a unei căsătorii care se finaliza printr-un divorț în România era de doar 9,5 ani. La finalul primului an de pandemie, se înregistra un divorț la fiecare 3,5 căsătorii, conform INS.

În timp ce multe studii se concentrează pe mamele singure, nu prea există date despre tații singuri. Raportul OCDE definește părinții singuri ca fiind persoane care locuiesc cu cel puțin un copil biologic sau adoptat, incluzându-i aici pe cei care au divorțat, s-au separat, au rămas văduvi, nu au fost căsătoriți niciodată sau care nu locuiesc cu un partener. Însă pe măsură ce numărul părinților singuri crește, este tot mai evident felul în care îi privește societatea pe aceștia.

Cela mai multe povești ale mamelor singure sunt negative. Sunt blamate pentru eșecul lor în căsnicie, pentru neadaptarea copiilor la noua viață, pentru că nu reușesc să se susțină financiar. Tații singuri, în schimb, sunt considerați eroi, sunt ajutați și înțeleși de cei din jur.

De ce sunt percepuți diferit părinții singuri: mame singure versus tați singuri

Mama și tata reprezintă niște roluri ale femeii și bărbatului, iar până la un punct, mamele și tații își aveau rolurile bine conturate în societate, spune Adina Dumitrescu, psiholog. Însă în zilele noastre, când femeia poate să facă multe din sarcinile bărbatului, iar bărbatul, la rândul lui, multe din sarcinile femeii, am ajuns să descoperim că egalitatea a fost greșit înțeleasă și lucrurile se poticnesc într-o serie de diferențe de ordin psihologic.

Considerăm creșterea copiilor ca fiind în mare parte domeniul femeilor și avem așteptări mult mai mari de la mamele singure, decât de la tații care își asumă rolul de părinte singur care, nefiind specializați în acest rol, li se trece cu vederea mult mai ușor nereușite părintești.

Acesta este și motivul pentru care mamele singure sunt judecate mai aspru decât tații singuri când nu ajung la ședințe cu părinții ori întârzie să-și ia copiii de la afterschool, sau când copiii lor uită de anumite teme ori proiecte școlare. Pentru că femeile trebuie să fie capabile în mod natural să îndeplinească perfect aceste responsabilități care sunt nepotrivite unui bărbat. Și, prin urmare, fiind văzut mai puțin capabil să fie părinte, un tată este considerat un erou când preia rolul de părinte singur, mai spune psihologul.

De ce percepe societatea diferit rolul mamei de rolul tatălui? Pentru că așa a fost împământenit și, până într-un punct, rolurile erau destul de clare și toată lumea era mulțumită sau resemnată cu rolul pe care îl avea. Modernizarea, democrația și alți factori socio-economici, au făcut ca dinamica femeii și a bărbatului în plan social și familial să se schimbe. Societatea percepe diferit pentru că ele, în esență, sunt diferite. Ce nu ar trebui să fie diferit – nu ar trebui să fie diferită presiunea pusă pe mama singură și pe tată singur”.

Adina Dumitrescu, psiholog

Această viziune idealizată a maternității este veche de când lumea. Ea face referire la conceptul de „mamă intensivă“, definit inițial de Sharon Hays în cartea sa, The Cultural Contradictions of Motherhood. Conform autoarei, „mama intensivă“ este acea persoană care oferă îngrijire constantă copiilor, fiind singurul îngrijitor și cea mai potrivită persoană pentru acest loc de muncă. „Mama intensivă“ definește o mamă care își dedică tot timpul, toată energia și atenția copiilor ei.

Deși este o prejudecată – faptul că bărbații nu sunt capabili să crească singuri copii –, cred că există un sâmbure de adevăr. Probabil că numărul acestora este mai mare decât numărul femeilor care nu sunt capabile să își crească singure copiii, mai ales dacă vorbim de copii foarte mici. Prejudecata amintită de dumneavoastră este responsabilă pentru una dintre marile discriminări persistente încă în societatea noastră – la divorț, bărbații au doar în teorie aceleași șanse ca femeile, în realitate sunt priviți și tratați ca părinți de rangul doi. Deseori, după divorț, tații sunt retrogradați la statutul de bancomat, fiind buni doar pentru plata pensiei alimentare”.

Adrian Pășcuță, sociolog, lector dr. la Universitatea de Vest din Timișoara, fondatorul comunității „Familii monoparentale“ și tată singur pentru Darius (15 ani), Amalia (12 ani) și Laurențiu (10 ani).

Mai este vorba, apoi, și de percepția media, dar și a studiilor care se fac când vine vorba despre părinții singuri. Atrăgând atenția că mamele singure au un risc mai mare de mortalitate, o degradare mai mare a sănătății fizice și mintale, precum și niveluri mai ridicate de suferințe psihologice, prea puține sunt studiile care analizează tații singuri.

„Este adevărat însă că, articolele în care sunt prezentate poveștile unor tătici singuri se viralizează, de regulă, mai bine decât cele care prezintă situația unor mămici singure. Bănuiesc că asta se întâmplă tot datorită rarității – oamenii văd peste tot mămici singure, internetul și mass-media este plină de astfel de exemple, în timp ce tăticii singuri sunt mult mai puțin vizibili. Ca să facem o comparație, este cam la fel cu situația din război – toți știm că bărbații sunt obligați să meargă în război și nu suntem foarte impresionați de tragediile lor. Totuși, atunci când auzim că pe front luptă câte o femeie, brusc ne sensibilizăm și informația se viralizează“, crede Adrian Pășcuță.

Experiențele mamelor singure

Mamele singure se plâng că se confruntă cu dezaprobările celor din jur când vine vorba despre cum își cresc copiii sau că micile și inerentele scăpări zilnice le sunt criticate aspru, în timp ce grija lor pentru copii e văzută ca o normalitate. Fără niciun cuvânt de laudă.

Mamele singure sunt marginalizate, criticate și chiar blamate pentru eșecul fiecărui copil care nu are un tată prezent zi de zi. Sunt învinovățite că nu reușesc să le ofere singure copilului tot ceea ce are nevoie. Că nu îi ajută pe copiii lor, la fel de răniți și debusolați, să-și iubească tații. Că au ruinat viețile bărbaților nereușind să le înțeleagă nevoile. Și de cele mai multe ori tot femeile sunt cele care au un astfel de comportament față de mamele singure.

Laura, 45 de ani, mama adoptivă a lui Sebastian (6 ani și jumătate), a divorțat la doi ani după adopție. „Fostul soț nu s-a acomodat cu ideea de părinte. Pur și simplu nu a mai mers. Înainte de divorț, nu se ocupa deloc de copil, Sebastian era doar responsabilitatea mea. Abia după divorț a început să se ocupe de copil. Iar când iese cu copilul, toată lumea îl privește cu admirație, i se spune că e un exemplu de tată care își ajută fosta soție! Dar copilul stă la mine majoritatea timpului, eu fac lecțiile cu el și mă ocup de educația lui! Aș vrea ca acești oameni să înțeleagă că nu mă ajută pe mine, că pentru copil o face! Este și copilul lui! E normal să facă asta!“

Laura (45 ani) și fiul ei adoptat, Sebastian (6 ani)

Nu e deloc ușor să rămâi singură cu copiii și să le oferi tot ce au nevoie. Subevaluate, neînțelese și obosite, mamele singure sunt femei stresate care muncesc 24 de ore din 24, sunt prost plătite, așteptând bonuri de masă ori pensii alimentare adesea insuficiente, găsind soluții să își hrănească micuții care abia așteaptă următorul salariu pentru a primi ceea ce își doresc.

„Mi se reproșează tot timpul că nu câștig la fel de mult ca fostul, că nu stau suficient de mult cu ei acasă, că nu au haine destul de scumpe. Mi se spune că ar fi trebuit să rămân cu el dacă știam că nu le pot oferi tot ce au nevoie. Nu au haine scumpe, așa este, dar ce fac eu pentru ei nu se vede?! Mulți au impresia că ei învață singuri, că aud cuvinte și le țin minte. Soacra mea s-a minunat când a văzut că fetița se cere singură la toaletă la 2 ani, că știe numerele, culorile, cântecele. Iar tatăl copilei i-a zis că le-a învățat de la grădiniță… NU, eu am învățat-o tot ce știe!“, povestește Diana, 39 de ani, mama a 3 copii, Lara (15 ani), Gabriel (6 ani) și Isabella (2 ani).

Raluca, 41 de ani, mama lui Tudor (9 ani) a reușit cu greu să-i ofere copilului câteva zile la mare, la munte și la țară în primii ani după ce a rămas mamă singură. „Mulțumiri Laude? Toate aceste strădanii ale mele au fost blamate. «Ce să învețe copilul la țară? Cu ce îl ajută să vadă găini, vaci și alte animale din curtea țăranilor?» A plecat apoi cu tatăl lui la Disney în Paris – toată lumea a lăudat curajul tatălui, Tudor avea doar 4 ani pe atunci – și a avut parte de o experiență pe care cu greu o va uita – Într-o dimineață, cât copilul dormea, tatăl lui a coborât la parterul hotelului să își ia o cafea. Tudor s-a trezit singur și s-a speriat foarte tare. A ieșit pe hol și a început să bată la uși ca să îl caute pe tati. După această experiență a rămas cu o teamă de abandon.“

Raluca (41 ani), mamă singură pentru fiul ei, Tudor (9 ani)

Experiențele taților singuri

Răzvan este tată de fată. El este de părere că blamarea, arătatul cu degetul, judecarea altor oameni nu are legătură cu statutul marital sau social, ci cu educația și empatia pe care societatea le are. După părerea lui, oamenii sunt puși la colț și când se îmbracă diferit, darămite când gândesc sau acționează diferit.

„Și mamele și tații trec prin aceleași griji și prejudecăți fără excepție, deși există și diferențe notabile în felul în care societatea le răspunde, din păcate. Printre cele mai deranjante ar fi că, în timp ce de la femeie societatea se așteaptă să rămână și să se ocupe de copii, bărbatului i se găsesc circumstanțe să plece, să nu fie prezent. La fel, societatea scuză ușor când un tată nu se descurcă și tinde să-l compătimească ușor, culmea, cele mai multe care fac asta fiind femeile. În acest fel, niciodată un bărbat nu va fi stimulat să se descurce singur, să se conecteze cu adevărat cu copiii lui, ci va fi tolerat că «atâta poate» și e în regulă dacă iese în parc două ore pe săptămână. Și cu cât bărbatul este mai cocoloșit, cu atât va fugi mereu de greutăți. Eu nu am fost admirat ca tată singur, nici compătimit, dar am fost felicitat pentru implicare și pentru educația dată copilului, ca și cum e o raritate acest lucru. Asta mi se pare trist, în condițiile în care asta înseamnă rolul de părinte…“, spune Răzvan.  

Mihai (37 ani) este un tată singur foarte activ în viața copiilor lor de 10 și, respectiv, 5 ani și admite faptul că de multe ori este admirat când este cu copiii. „Dar poate pentru că sunt genul care se implică în jocul lor. Adică încep să mă joc cu ai mei copii și în următoarele momente toți copiii din parc ni se alătură. Dar am văzut multe situații când părinții singuri sunt criticați că nu fac bine ceea ce fac pentru copiii lor. Criticați tocmai de aceia care nu au fost niciodată puși în situația de părinte singur, de cei care nu sunt pe deplini conștienți de toate responsabilitățile și obligațiile unui asemenea părinte ori de cei care au ajutor și nu le duc singuri pe toate.“

Mihai, un părinte implicat, alături de copiii lui

Adrian Pășcuță, tată singur pentru Darius (15 ani), Amalia (12 ani) și Laurențiu (10 ani), consideră că societatea, „gura lumii“, face mult mai mult rău copiilor crescuți de un părinte singur: „Din motive obiective, copiii crescuți de un singur părinte au anumite minusuri. Lucrul acesta este vizibil pentru cei din jur și, din păcate, uneori este rapid sancționat. Un copil agitat de exemplu, speriat că familia lui s-a destrămat, trebuie sprijinit de acel «sat» necesar pentru creșterea și educarea sa, nu marginalizat și sancționat. Din păcate însă «satul», căruia putem să-i spunem acum și «gura lumii» preferă să sancționeze astfel de situații în loc să ofere sprijinul de care este nevoie, accentuând și mai mult traumele copiilor. În alte situații însă, deși se încearcă oferirea unui sprijin, situația este atât de complicată încât eforturile par zadarnice, iar acest lucru îi descurajează și pe puținii binevoitori dornici să dea o mână de ajutor“, spune Adrian.

Copiii crescuți în familii monoparentale sunt stigmatizați

Modul diferit în care sunt percepute aceste roluri – mamă singură/tată singur – sunt problematice din mai multe privințe, dar demonstrează faptul că societatea susține această prejudecată. Dacă diferențele dintre mamele singure și tații singuri nu au devenit încă subiect de studiu pentru cercetători, copiii care cresc în familii monoparentale reprezintă un subiect în sine. Și nu unul pozitiv. Iată opinia fondatorului comunității „Familii monoparentale“ despre acești copii:

Comunitatea familiilor monoparentale a fost construită pornind de la o nevoie reală și anume nevoia de informare corectă și sprijinire a părinților singuri. Mergând puțin mai în adâncime, trebuie să vă spun că una dintre materiile pe care le-am predat la universitate se numește «Grupuri vulnerabile». Ei bine, unul dintre grupurile cu vulnerabilități majore este tocmai grupul copiilor crescuți de un singur părinte. În medie, acești copii trăiesc mai prost, au o situație economică mai scăzută, obțin rezultate școlare mai proaste, abandonează mai ușor școala, ajunși la vârsta adultă au riscuri mai mari de a dezvolta comportamente antisociale, de a comite infracțiuni și de a fi încarcerați. Mai mult, problemele emoționale sunt mai des întâlnite în cazul acestei categorii decât în cazul copiilor crescuți de ambii părinți.

În consecință, pentru copiii mei și pentru binele altor copii crescuți de un singur părinte am decis crearea și dezvoltarea acestei comunități care să-i reunească pe părinții singuri. A fost un drum greu, dar rezultatele sunt frumoase. Printre realizările care mă bucură foarte mult aș enumera: îmbunătățirea relațiilor dintre părinții rezidenți și cei nerezidenți; schimbul de experiență legat de suferințele provocate de divorț, dar și legat de creșterea copiilor; implicarea în câteva acțiuni umanitare, organizarea unor excursii, petreceri, evenimente culturale pentru copii, dar și pentru adulți; legarea unor prietenii frumoase; constituirea unor noi cupluri și chiar formarea unor noi familii.

Adrian Pășcuță, fondatorul comunității „Familii monoparentale“

21 martie – Ziua Internațională a Părinților Singuri

„Când mă fac mare, vreau să fiu tată!“

Primul pas în schimbarea concepțiilor greșite trebuie făcut în educația timpurie pe care o dăm copiilor. Astfel încât, dacă un băiat va răspunde „Vreau să fiu tată!“ la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?“ să nu fie nimic ciudat în asta. Și singurul mod în care am putea face asta este să-i creștem egali pe copiii noștri, ținând cont de aspectele particulare de ordin fizic, psihic și emoționale ale fiecărui gen.

Nu putem face abstracție de faptul că femeia și bărbatul sunt construiți diferit. Însă ceea ce putem aduce la un numitor comun în creșterea copiilor noștri este gradul de autonomie și disponibilitatea de a găsi situații și de a se adapta în momente diferite ale traseului lor în viață. În concret, hai să-i ajutăm pe copiii noștri să se gospodărească singuri, în funcție de nivelul de vârstă la care se află, să le creștem autonomia natural; să învețe și băiatul să spele vase, chiar dacă este băiat, căci nu este o sarcină a femeii, și fata să facă treburi de băiat – să înșurubeze, spre exemplu, să bată un cui – pentru că nu este musai o treabă de băiat. Și dacă aducem anumite activități în zona unisex, fără să anulăm niciun gen, cred că tinerii vor crește cu o sumă de însușiri și de posibilități de a se descurca în viață chiar și în postura de părinte singur”.

Adina Dumitrescu, psiholog

Este arhaic și de neacceptat faptul că există aceste percepții diferite între mamele singure și tații singuri. Promovarea egalității între aceste două categorii poate începe cu modul în care ne educăm copiii. Poate începe cu arătarea empatiei față de cei aflați deja în această situație, de părinte singur, de către adulții care pot înțelege că unui copil îi e mai bine cu oricare dintre părinți, atâta timp cât îi are.

Poate să continue cu acordarea sprijinului de care au nevoie acești părinți singuri, cărora nu le este ușor să fie și mamă, și tată pentru copiii lor. Ei nu sunt mai puțin părinți decât cei care se află încă într-o căsnicie, doar că au mai multă nevoie de ajutor și de sprijin din partea noastră, a celor de lângă ei, în primul rând, a celor care sunt părinți și ei la rândul lor și ar putea înțelege nevoile reale ale acestei „meserii“. Atât de grea, dar care oferă atât de multe satisfacții.

Suedia, o țară dezvoltată, oferă 480 de zile de concediu plătit pentru fiecare părinte singur și sprijin financiar pentru cheltuielile casei.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa