Vara asta am petrecut șapte zile la mare cu familia. Am ales o zonă care s-a dovedit mai aglomerată față de cum anticipasem, dar cum plaja era lungă și lată, iar marea încăpătoare, nu m-a deranjat prea rău acest aspect. Am plecat în concediu setată pe modul zen, mai ales că am deja copii mărișori, care nu mă mai strigă la fiecare zece minute să le rezov conflictele și cărora nici nu li se mai face, la fiecare jumătate de oră, foame/ sete/somn, ca atunci când erau mici. Cu gândul la frappe-ul care urma să-mi fie adus la șezlog, în a treia dimineață de concediu, tihna mi-a fost perturbată de întrebarea unui băiețel ce se juca alături de un altul, pe malul apei: „Mamaaaaa, pot să fac și eu pipi în mare? Alin a zis că pe el îl lasă tot timpul mama lui să facă. Și ea face la fel!” Nu am auzit ce a răspuns mama, dar mi-a cam stat în gât frappe-ul băut în acea dimineață.
Poate că aș fi dat ușor uitării episodul cu Alin și mama lui care „fac tot timpul pipi în mare”, convinsă fiind că sunt excepții, dacă nu aș fi avut în ziua aceea, la prânz, o discuție cu patru părinți. Copiii noștri sunt colegi și buni prieteni, așa că, în drumul lor spre casă dintr-o stațiune mai îndepărtată s-au oprit să ia masa cu noi. Vorbind cu ei despre cum sunt plaja, marea, prețurile, turiștii în zona în care stăm noi, le-am spus, într-o doară, că în ziua aceea mi-a cam stricat pofta de a sări în valuri replica acelui băiețel. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că i-a intrigat mai degrabă supărarea mea decât faptul că oamenii, mici și mari, se ușurează în mare. Mi-a fost destul de clar din atitudinea lor că nici ei nu aleargă pe plajă în căutarea toaletelor.
Riscuri de îmbolnăvire mici, dar nu inexistente
„Ce e mare lucru un pipi în apă? Marea e mare, se duce”, ați putea spune. Așa e. Dar dacă în marea aceea de oameni, fiecare copil și fiecare adult se ușurează când îi vine, nu ajungem să ne scăldăm unii în urina, diluată, ce-i drept, a celorlalți? Deși urina e alcătuită în mare parte din apă, poate conține și bacterii, care, prin înghițire, contact cu rănile sau cu ochii, pot ajunge în alt organism. Riscul e mic, dar nu inexistent, mai ales când vorbim de un spațiu aglomerat. An de an, vara, Direcția de Sănătate Publică Constanța face măsurători pentru a verifica nivelul de enterococi (bacterii care provin din fecale) și E-coli din apă, iar creșterile sunt semnificative în perioadele și zonele aglomerate. E. coli, prezentă în tractul gastro-intestinal al animalelor cu sânge cald şi al oamenilor, este eliminată în mediul extern cu materiile fecale, iar infectarea cu această bacterie poate produce frecvent diverse forme de enterocolită.
Situația se complică, iar pericolele devin mai mari atunci când e vorba de piscine, mai ales dacă nu sunt întreținute corespunzător.
- CITEȘTE ȘI: E-coli în apa Mării Negre din cauza fecalelor! Pericol de enterocolită pe litoralul românesc
Un semn de bun simț și civilizație
Știu, e complicat să fugi pe plajă, în căutarea unei toalete, cu un copil plin de nisip în brațe. Dar soluții există, de la scutece și toalete pliabile (când copiii sunt mici), la alegerea locului pentru plajă reperând de dinainte cele mai apropiate toalete. Însă dincolo de asta, a nu-ți face nevoile în mare și a-ți educa și copiii în acest sens ține de bun simț, civilizație, respect față de natură și față de oamenii de lângă tine.
Mi-am petrecut a doua parte a vacanței la mare mai mult pe plajă, cu frappe-ul în mână- măcar știu din ce e făcut. Iar pe copii, deși îmi propusesem să fiu zen în vacanță și să-i las să se distreze fără cicăleli, i-am sâcâit la fiecare intrare în mare: „Nu înghițiți apă!”
