Mă-sa vs Ta-su: Marea conspirație a Iepuraşului de Paşte

Delia & Dedi Grigoroiu
ma-sa-ta-su-iepurasul-de-paste-totul-despre-mame

Sau „ascunde tonele de ciocolată și încearcă să convingi copilul să mai mănânce și altceva!”

Mă-sa și Ta-su, zburliți și epuizați după sărbătorile pascale petrecute în familie, ne mărturisesc îndoielile și nemulțumirile lor legate de nechizbuitul Iepuraș de Paște.

Paștele pe vremea lu’ Mă-sa

Pe vremea mea, acum vreo 20 de ani, sărbătorile (de Crăciun sau de Paște) însemnau întâlniri cu familia mare, clasica expoziție de cozonaci, sarmale și prăjituri de casă și curățenie generală. Și, de fiecare dată, după stresul pregătirilor venea și bucuria întâlnirilor. Dar era fain, indiferent cât de tare se supăra mama că are de făcut curat și de mâncare, știu sigur că se bucura să facă vizitele de pelerinaj la rude. Singurul obicei pe care îl bifam noi, copiii, era că trebuia musai să avem în ziua de Paște haine noi, din cap până în picioare, chiar dacă asta însemna celebrul drum la magazinul din centru cu celebrele discuții între mine și mama: Anul asta vreau pantofi cu toc! Nu se poate, ai doar 7 ani!

De unde a apărut Iepurașul?

Iepurașul a apărut în peisaj relativ recent, probabil odată cu Valentines Day și cu Halloween-ul. Sau mai târziu, nu știu, că am ratat trenul cu sosirea lui. Știu doar că îmi doresc să dispară cât mai repede și să nu ne mai încurce.

Pentru că ne-a transformat sărbătorile de Paște care, pentru copii, nu mai sunt despre Învierea Domnului, ci despre Nașterea Iepurașului. Acest personaj este idol al copiilor și ghimpe în coastă părinților, care face mai rău decât bine, începând cu găuri în dinții copilașilor, până la găuri în portofelele părinților. Dar cu ce vine Iepurașul? Cu multă ciocolată sub diferite forme: ouă, batoane, bomboane, practic, sub orice formă care poate lua mințile copiilor atunci când văd aceste produse în magazine. Și, în diferite regiuni, cu cadouri fix că la Crăciun, mai exact, cu o lista pe care copilul o pregătește în prealabil și o transmite părintelui care îi scrie Iepurașului și care se înhamă să își termine misiunea.

Iepurașul a devenit, cu fiecare an, un personaj afurisit care ne strică tihna celor două, trei zile libere pe care cu greu le obținem la serviciu. Pentru că așteptarea devine grea și obositoare cu alte câteva zile înainte de ZIUA P, timp în care copilul întreabă de o mie de ori pe zi:

Dar câte ouă îmi aduce Iepurașul? Și când vine? Și ce îmi mai aduce? Și când vine mai exact? Dimineața sau seara? Și cu ce vine? Și când vine? Dar vine? Vine odată Iepurașul, mamă?

Și, când, în sfârșit vine, bucuria nu durează decât câteva clipe pentru că ba nu a adus destule ouă de ciocolată, ba a adus puține jucării, ba nu a adus jucării, ba jucăriile sunt de fete, ba jucăriile sunt de băieți, ba ouăle de ciocolată nu sunt ouă, ci iepurași.

Nu calmezi bine copilul blestemând în gând ziua în care ai fost de acord să imporți în casa ta tradiția Iepurașului, că urmează partea cea mai distractivăƒ: ascunde tonele de ciocolată și încearcă să convingi copilul să mai mănânce și altceva timp de trei zile cât durează sărbătorile. Evident că nu îți iese, și te rogi să treacă cât mai repede mini-vacanța de ciocolată și să reveniți la ale voastre.

Nu-i nimic, te răzbuni la Crăciun când nu vei avea pic de ciocolată în casă și vei avea grijă să îți avertizezi rudele să nu vina cu nimic dulce.

Paștele pe vremea lu’ Ta-su

Îmi tot storc mintea să îmi amintesc ce mâncam eu de Paște și care îmi era bucuria culinară. În afară de vria ciocnitului ouălelor roșii și mâncatul cepei verzi cu brânza după port nu prea îmi vine mare lucru. Târziu, după ce au intrat mărcile și dolarii în țară a apărut și „€œchinderul de ciocolată”. Când vedeam așa ceva îmi stătea ceasul de emoție! Și jucăria, mai nene, care ba era dezastruoasă, ba era genială! Tremurau chiloții pe mine de emoție cu gândul la OUL de ciocolată. După ce se consuma episodul (mâncăm oul în două reprize a€“ jumătate în ziua de Paște și jumătate în cea de-a doua zi, înainte să ne suim în tren spre București (ca să dureze plăcerea) mă lingeam bine pe buze, râcâiam staniolul și cutioara galbenă cu dinții să iau tot și mai sperăm la alt ou peste un an. Eram fericit că avusesem parte de așa deliciu.

Acum s-au înmulțit ouăle de ciocolată mai abitir ca cele de găina și vria copiilor noștri e înzecită față de a noastră când eram copii. Când întru în magazin dau să dărâm cu coșul un zid de ciocolată în diverse forme și pierd timp să șterg lacrimile de pe față tristă și pofticioasă a copilului meu. La TV se vorbește doar despre ciocolată și dulciuri. La radio ne urează tot felul de dulcegării. Suntem încolțiți și nu avem nicio șansă. E clar, trebuie să îi dăm măcar o gură că leșină copilul de nervi și de frustrare, cu toate că visăm să îl ferim de aportul de zahăr rafinat, coloranți și multe alte mizerii. Problema este cum să împarți gură asta de ciocolată a€“ dimineață, la prânz sau seară?

Să vânăm Iepurașul!

În primul rând, a mai apărut o porcărie cu vânătoarea de ouă de ciocolată lăsate de Iepuraș prin iarbă. Cum să pun o gură de ciocolată în iarbă? Păi, nu am cum. Deci îmi calc principiile încă odată și presar câteva oușoare că să aibă copiii ce să vâneze. Am depășit deja cu mult limită pe care mi-o imaginasem. Se strânge de o pungă plină de fiecare copil și începe circul.

– Vreau să mănânc tot!

– Fugi, mă, cu astea omori un cal!

– Vreaaaau tooottt!

– Azi ai voie doar trei oușoare!

Delia deja ma urăște. Am cedat, ce să fac? Și totuși, copilul e nemulțumit. Uaaaaaa! Plâns, crize, tăvălit, urlete. În mine crește ura față de Iepuraș și îmi promit că o să încep să mănânc iepure la proțap numai de răzbunare. După patru oușoare negociate la sânge și lacrimi se calmează situația. Paștele continuă.

Apăr apoi găștile de rude care nu pot veni și ei cu mână goală că omul normal ci trebuie să aducă ceva. Ce să fie? Ce să fie? Un ou de ciocolată! Copilul îi jură dragoste eternă rubedeniei, rupe staniolul repede și ne privește ca un miel înainte de sacrificiu că să îl lăsăm să înfulece. Îl las, ce să fac, dar deja calculez deja damage-ul din trupușorul lui (alergie pe piele, energie d-aia isterica până noaptea târziu și încă o liniuța la dependența de ciocolată). Soția mă urăște dublu!

Îmi amintesc că înțărcarea a fost destul de dramatică pentru Luca, dar nici nu vreau să mă gândesc ce o să însemne detox-ul de după Paști. Încă o sărbătoare stricată de noile obiceiuri din era de consum fără minte.

Țin pe această cale să le doresc numa’ de bine fabricilor de dulciuri care nu știu cât rău aduc în familii, în trupurile copiilor și în sărbătorile românești. Milioanele de adulți obezi le mulțumesc și ei pe această cale. Magia și bucuria sărbătorilor zace pe fundul coșului de gunoi lângă ambalajul ouălelor de ciocolată. Trag aer în piept și mă pregătesc psihic pentru prăpădul de Crăciun.

 

Voi cum sunteți? Lăsați copiii să se înece în dulce sau luptați cu drogul băgând zanzanie și tensiuni în familie?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa