O să le spun „doamne” ca să fiu elegantă. Deși de multe ori se poartă ca niște țoape cotoroanțe. Sau cel puțin ca niște țațe. Nu știu ce m-aș fi făcut în ultimii ani fără femeile din jur care consideră că părerile lor trebuie cunoscute cu orice preț. Viața mea ar fi fost cu siguranță mai anostă. Sunt peste tot, în parc, în autobuz, pe trotuar, pe bancă, în trafic, în bloc, pe grupurile de părinți.
Și nu pot să se abțină, să mai și tacă, să-și țină judecățile doar pentru ele. Nu, ele vor să fie musai auzite și văzute. Să le facă pe alte femei să se simtă prost, să umilească pe cineva mai tânăr și mai vulnerabil ca să se simtă mai bine în pielea lor. Din punctul meu de vedere, de multe ori ești mai femeie dacă știi să-ți spui punctul de vedere fără să nu te iei tam-nesam la harță cu lumea pe stradă, să nu înjuri ca un birjar în trafic, să nu ții neaparat să ai o viziune contra și să-i dădăcești pe toți ceilalți ignoranți.
„Doamna asta m-ar trimite la colț și mi-ar da cu bățul în palmă”
Mă doare să recunosc asta, dar de prea multe ori femeile sunt mai agresive și mai câinoase decât bărbații. În ultimele săptămâni, de când am revenit cu toată familia în București, am adunat atâtea experiențe neplăcute din partea femeilor încât acum nu mai știu cum să fiu credibilă când le amintesc băieților că ele trebuie respectate și protejate.
După o vară-ntreagă în care i-am acordat liniște deplină, blonda de la doi revine în forță. Îmi sună la ușă într-o seară să mă-ntrebe cu ton de reproș ce vârstă au băieții și de ce ies singuri în afara casei. Pentru că ea intra cu mașina în garaj și era cât pe-aci să-i calce. Degeaba încerc eu să-i explic că tatăl lor era și el în garaj cu ei și că am totuși niște dubii că situația a fost chiar așa de gravă. Apoi ajung să-mi cer iertare de inconvenient ca s-o fac să plece, dar nu se dă nicicum dusă din fața ușii. Setea de ceartă nu îi e încă satisfăcută. Doamna o ține una și bună, mă pune la punct și dacă ar avea cum, m-ar trimite și la colț și mi-ar da cu bățul în palmă. Doi, treci la loc!
- CITEȘTE ȘI: Străinule, nu te atinge de copilul meu!
„Orice, dar să nu arunce pietre în gârlă!”
Ca să nu mai deranjăm și alți vecini, o iau cu toți trei spre lac. Să ne uităm la rațe, pisici sau căței. Mă așez pe o bancă cu asta mică, uitându-mă când la lună, când la băieți. Ei știu că n-au voie să se apropie foarte tare de mal deși pot să înoate. Dintr-o dată liniștea serii e întreruptă de țipetele unei doamne în etate.
— Plecați că dacă cădeți, nu mai ieșiți de acolo!
Eu îi văd bine în tot timpul ăsta, se află la o distanță decentă de apă și nu m-agit, dar mă ridic de pe bancă și merg lângă ei ca să vadă și doamna că au totuși o mamă cu ei și nu e cazul să-i sperie. Între femeile din spatele nostru se pornește o discuție aprinsă despre unele așa-zise mame din ziua de azi care nu-și supraveghează copiii. Mă fac că plouă. Copiii iau niște pietricele de jos și încep să le arunce în apă.
— Ia nu mai aruncați pietre în gârlă că vine patronu’ și vă dă amendă!
— Dar de ce, doamnă, ce să facă și ei? Asta nu, aia nu? deschid și eu gura în sfârșit.
— Orice altceva, dar să nu arunce pietre-n gârlă! latră doamna. Îi adun și ne-ntoarcem în apartamentul nostru prietenos.
Să punem niște garduri pentru împielițații ăstia mici!
În weekend mergem la un picnic la Roaba de Cultură în Herăstrău. Parc, loc public, niciun afiș cu Adults only. Muzică chill, atmosferă relaxată de sâmbătă dimineața. Îmi iau o cafea, ne așezăm pe pufuri, întindem și o păturică. În fața scenei și nu numai, o gașcă mare de femei zen se pregătesc de yoga. Viața, corpul, universul le surâde. Băieții mei se pregătesc și ei de o partidă de fotbal. Și ele și ei cu arealul lor neîngrădit. Dar energia divină și starea de bine a unei doamne e întreruptă de mingea băieților care ajunge de câteva ori în preajma salteluței.
— Să știți că v-o iau!
„Dă-l naibii de vibe pozitiv”, își zice probabil până la urmă și vine cu pași hotărâți să-i certe pe băieți și pe tăticul lor nesimțit că își permit să bată mingea într-un parc și să deranjeze sesiunea de wellbeing. Se aruncă vorbe grele despre lipsă de educație și modele greșite ca părinți. Noroc că de data asta nu mi se sparg mie în cap, ca de obicei.
Mă gândesc că poate niște garduri ar fi indicate ca toți împielițații ăștia mici și părinții lor neobrăzați să fie ținuți departe pentru bunăstarea mentală a zgripțuroaicelor de toate vârstele. Sigur ideea ar prinde.
Oana Brumă este traducător și interpret autorizat de neerlandeză și mamă a trei copii: 2 băieți de 9, respectiv 8 ani, și o fetiță de 5 ani. Simte că în social media există multă impocrizie când vine vorba de maternitate, creșterea copiilor și provocările aferente și își dorește ca, prin articolele ei, să prezinte și o fațetă mai realistă a situației.
O găsiți pe Oana și AICI.
