Îmi amintesc cum, în timpul unui tantrum în mijlocul parcului, cineva mi-a făcut observație că n-am procedat corect. Ar fi trebuit să iau măsuri, să-i retez copilului dreptul de a plânge, să-i opresc acea furtună de sentimente copleșitoare și să-i spun clar că nu e frumos să plângă în văzul lumii, să se tăvălească pe jos, dar mai ales să le deranjeze altora liniștea/plimbarea/etc.
Am început atunci, ca orice mamă la început de drum cu tantrumuri, să-mi expun argumentele și să-i spun omului de ce nu e bine să faci ceea ce susținea el. A fost prima și ultima mea intervenție de acest gen.
Mi-am învățat lecția. Am învățat atunci că nu poți schimba mentalități în parc. Nu poți schimba mentalități cu un tantrum. Nu poți schimba mentalități doar așa… în trecere. Am fost acuzată în acel moment că îmi cresc copilul din cărți, că îl cresc într-o bulă care, la un moment dat, se va sparge și când copilul meu va da cu pieptul de lumea reală, în primul rând, voi vedea ȘI eu cât de mult am greșit și, în al doilea rând, copilul meu va fi un inadaptat.
Lumea reală și bula sunt relative
Lumea reală e afară. Lumea reală nu e în cărți și în articole de parenting. Lumea reală e prin parcuri și abia așteaptă să te judece! În lumea reală, oamenii cresc copii puternici și îi pregătesc pentru viață ca și când viața ar fi ceva ce ar urma să înceapă când copilul ajunge adult.
În lumea reală, copiii nu fac tantrumuri. În lumea reală, copiii nu plâng din orice. În lumea reală, copiii își ascultă părinții. În lumea reală, părinții se impun. În lumea reală, copiii nu sunt cocoloșiți și nu li se suflă în fund. În lumea reală, copiii știu de frică. Noi, cei care ne creștem copiii din cărți, cei care citim și plecăm urechea la câte un specialist în parenting, habar nu avem cum e lumea reală.
La noi, în bulă, pregătirea copilului pentru viață începe chiar înainte ca acesta să vină pe lume (pe lumea aceea reală). La noi, în bulă, copiii sunt oameni de când se nasc. La noi, în bulă, nu există frică, șantaj, condiționări, umilințe, nedreptăți, presiuni, rușine.
Da, lumea reală e afară, dincolo de cărți, articole și specialiști, dar faptul că vrem să facem lucrurile altfel nu înseamnă că pierdem contactul cu realitatea. Pentru noi, cei din bulă, realitatea e la un deget. Realitatea e ceea ce copilul nostru simte. Realitatea e cu lacrimi și crize de furie. Realitatea noastră nu e ca a voastră, dar nu avem pretenția că e absolută.
Bula nu există!
Nu spun că am descoperit soluția salvatoare, parentingul absolut, iar ceea ce fac eu (și numai ceea ce fac eu!) e bine. Nu spun că trebuie să faceți ca mine. Fiecare părinte își crește copilul cum simte și eu, ca trecător, nu pot să-mi dau seama dacă e greșit sau nu. Spun doar atât: bula nu există! Nu își crește nimeni copilul în nicio bulă.
Dacă un alt părinte nu procedează ca voi, nu înseamnă că e într-o bulă! Dacă ați încerca să înțelegeți de ce unii procedează așa și nu altfel, atunci bula n-ar mai exista, iar lumea reală ar fi altfel!
În plus, copiii ar fi altfel pregătiți pentru această lume reală din care facem cu toții parte – unii părinți buni, alții mai puțin buni, dar cu același scop: să devenim din ce în ce mai buni.
