Jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie! Suntem în fruntea Europei!

Alexandra Irimiea
risc de sărăcie

Peste jumătate dintre copiii din România (51%) se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fenomen care are consecințe grave pe termen lung, nu doar asupra copilului, ci asupra întregii societăți, se arată într-un raport recent al organizației Salvați Copiii.

Unul din doi copii se află în risc de sărăcie! Unul din doi copii poate nu are ce mânca astăzi. Poate nu are un pat cald unde să se odihnească. Poate nu are cu ce să se încalțe atunci când merge la școală. Groaznic!

Raportul european asupra riscului de sărăcie și excluziune socială a fost prezentat Guvernului pe 15 noiembrie, în prezența mai multor reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene, dar și a unor specialiști din mediul academic și neguvernamental.

Copii care se îngrijorează din cauza sărăciei

Pericolul sărăciei este că se extinde ca o molimă! Iar un copil vulnerabilizat socio-economic are îngrădit accesul la educație de calitate, iar acest fapt se transformă în sărăcia educațională care tinde să se perpetueze de la o generație la alta. În total, peste 26 de milioane de copii din Europa (număr care ar putea constitui populația celui de-al șaptelea stat al Uniunii Europene) sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, potrivit raportului Salvați Copiii, intitulat „Eradicarea sărăciei educaționale și materiale în rândul copiilor din Europa”.

„Ne aflăm în fața unui cerc vicios, pentru că lipsurile materiale provoacă sărăcia educațională, iar aceasta din urmă întreține și perpetuează lipsurile materiale. Decalajul se transmite de la părinți la copii și din această perspectivă vorbim despre un fenomen social costisitor care afectează întreaga societate.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

saracie

De notat faptul că nicio țară europeană nu este scutită de sărăcia copiilor. Ponderea copiilor în risc de sărăcie sau excluziune socială atinge 35% sau chiar mai mult în Bulgaria, Ungaria, Grecia, Spania și Letonia și crește până la 51% în România.

Cum ajung copiii în risc de sărăcie?

Sărăcia copiilor înseamnă lipsă de bani în familie. Unul dintre factorii care determină dacă un copil trăiește sau nu în sărăcie este statutul ocupațional al părinților. Au un loc de muncă sigur? Au un venit adecvat cheltuielilor necesare?

„Prin sărăcie înțeleg că nu avem bani suficienți și condițiile necesare pentru a avea măcar o viață decentă.” (copil, România, extras din raport)

Statutul ocupațional al părinților depinde, la rândul lui, de nivelul de educație al acestora. În toate țările europene (cu excepția Islandei), diferența în ceea ce privește ponderea copiilor în risc de sărăcie sau excluziune socială între cei cu părinți cu nivel scăzut de educație și cei cu părinți cu nivel mediu de educație este de 30 de puncte procentuale, depășind 40% în 25 de țări europene. În Slovacia, Ungaria, România și Cehia, decalajul este de aproximativ 80%.

„Dormim patru într-o singură cameră: mama mea, tatăl meu, sora mea și cu mine, deoarece casa noastră este foarte mică. Când vin iarna acasă îmi este frig, iar vara este prea cald.” (Fată, Spania, extras din raport)

saracie2

„Nu este vorba, în niciun caz, despre faptul că părinților cu un nivel scăzut de educație le pasă mai puțin de copiii lor. Cauzele sunt cât se poate de obiective și de aceea este nevoie de efortul conjugat al autorităților: educația precară duce la locuri de muncă slab remunerate pentru părinți, ceea ce face ca acei copiii să crească în medii defavorizate, fapt care va perpetua marginalizarea.”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Principala cauză a sărăciei și excluziunii sociale a copiilor este inegalitatea. În prezent, 10% dintre gospodăriile din Europa câștigă 31% din veniturile totale și dețin peste 50% din bogăția totală, iar falia dintre bogați și săraci se adâncește în multe țări.

Copiilor le este tot mai greu să micșoreze acest decalaj dacă cresc într-un mediu cu risc de sărăcie pentru că nu se pot adapta lumii în care trăiesc.

Copiii de 15 ani ai căror părinți provin din mediile cele mai defavorizate din punct de vedere socio-economic au o probabilitate cu 33% mai mare de a nu-și însuși competențe minime de matematică, se arată în raport.

„Cultura este importantă deoarece îți permite să alegi ce să faci în viață și să realizezi acel lucru. Este baza tuturor lucrurilor. Muzica este importantă deoarece îți deschide mintea. Mi-a plăcut foarte mult când am mers la un concert cu mama mea. Am simțit că particip la ceva important și magic.” (Băiat, Italia, extras din raport)

Jumătate dintre copiii din România nu merg la grădiniță

În 11 țări din Europa, acoperirea serviciilor de îngrijire a copiilor de 0 – 3 ani este sub 20%, iar în Slovacia, Polonia, Cehia și România, este de sub 10%. În România, Polonia și Croația, peste 50% dintre copii nu frecventează învățământul preșcolar. Totodată, șansele copiilor romi din Europa de a termina școala gimnazială sunt de cel mult 29%.

Nu știu cum e să fii bogat, dar niciodată nu am pățit să mă îngrijorez, copil fiind, că nu am ce să mănânc. Mulți sau puțini, mama a știut cumva să se descurce cu banii pe care-i câștiga. Nu mi-a cumpărat păpuși frumoase și nici cărțile pe care mi le-am dorit, dar asta este o altă chestiune.

Cui îi place să fie sărac? Nimănui. În niciun caz copiilor. În raportul prezentat de organizația Salvați Copiii, la final, chiar copiii dau soluții pentru combaterea sărăciei. Ei cer sprijin pentru efectuarea temelor,  alocarea unui timp suficient pentru a cunoaște elevii la nivel individual, metode de predare noi, inovatoare și multe altele. Ar fi o lectură interesantă atât pentru noi, părinții, cât și pentru cadrele didactice.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa