Am devenit mătușă de fete când aveam 18 ani. Eram suficient de mare să rămân singură cu ele, dar și destul de tânără ca să mai am chef de joacă ore întregi. Am inventat povești, le-am spălat părul „ca la coafor”, le-am liniștit când metodele surorii mele nu mai dădeau roade. Le-am mutat în miezul nopții la mine în pat (cum să reziști când spuneau așa frumos „vrem să dormim doar cu tine”?!) și m-am lăsat trezită la șapte dimineața după multe nopți târzii în oraș. Nu m-am gândit nicio clipă ce „rol” aveam în viața lor. Eram cea mai tânără mătușă, puteau să îmi spună și să îmi ceară orice, le tratam ca și când am fi fost de aceeași vârstă. Dacă le făceam o promisiune, eram de neclintit. Aveam multă răbdare, reguli prietenoase și, din când în când, un cadou pe care mama lor nu s-ar fi grăbit să îl cumpere. Le iubeam și mă iubeau. Era suficient. Apoi au crescut, au apărut parfumurile, cochetăria, întrebările. Adolescența începuse să-și facă simțită prezența, iar eu devenisem, din partener de joacă, adultul care le era mereu aproape, oricare ar fi fost problema lor.
Mătușa nu e părinte. Și tocmai asta ajută
În relația cu o mătușă nu intră, de obicei, temele nefăcute, notele de la școală, rutina de seară sau certurile pe tema „e prea dezordine la tine în cameră!”. Sora mamei sau a tatălui nu e acolo ca să spună „nu” copiilor. Și nici nu e nevoită să ia decizii grele, de părinte. Cunoaște bine temperamentul și personalitatea copilului, precum și contextul familial, dar stă puțin mai departe de toate tensiunile din casă. De la distanța asta, o mătușă poate deveni adultul „salvator” pentru un tânăr sau o tânără adolescentă, căci relația lor permite conversații care, altfel, ar porni mult mai greu cu părinții.
Psihologul australian Steve Biddulph, autorul cărților Raising Girls și 10 Things Girls Need Most, spune că fetele au nevoie, mai ales în adolescență, de un adult de încredere „din exterior”, dincolo de relația cu părinții. Pentru că, nu-i așa, vine o vreme când copiii „nu vor să vă asculte, dar au în continuare nevoie de foarte mult ajutor”, explică acesta într-un episod al podcastului Parental as Everything, citat de Parents.
Aici intră în scenă mătușa. Ea nu vine cu discursuri și nici cu pretenția de a avea răspunsul potrivit la orice, ci cu avantajul de a nu fi mama copilului. Adolescenta îi poate spune ce i se întâmplă, prin ce trece sau ce dileme are, fără să se gândească din prima la o posibilă pedeapsă. Mătușii mai tinere îi poate povesti despre băiatul care îi place, fără să se teamă că fiecare detaliu al poveștii va fi interogat. Tot în fața mătușii își poate admite mai ușor greșelile, fără ca replica să vină ca un tunet: „ți-am spus eu!”.
Steve Biddulph le numește pe aceste femei „piloni ai sănătății mintale a fetelor”. Și nu trebuie să fie neapărat rude de sânge. Poate fi o nașă, o prietenă apropiată a mamei sau o femeie din generația părinților care iubește copilul și a rămas aproape de el. Cineva pe care fata îl știe de mult și căruia îi poate spune, fără prea multe introduceri: „Am făcut o prostie. Ai timp să vorbim?”.
Încrederea se construiește înainte de adolescență
O analiză publicată în American Journal of Community Psychology, care a reunit 30 de studii, a urmărit efectele relațiilor dintre copii și adulții apropiați. „Prezența unui mentor natural este asociată cu rezultate pozitive în viața tinerilor, iar calitatea relației are un impact și mai mare”, concluzionează autorii studiului. Cele mai vizibile efecte au apărut în dezvoltarea socio-emoțională și în evoluția școlară și profesională. În evaluarea calității unei astfel de relații au contat apropierea, sprijinul oferit și respectarea autonomiei tânărului. Nu simplul fapt că adultul este prezent în preajma familiei, ci mai ales relația pe care reușește să o construiască și să o păstreze în timp.
De altfel, psihologul și scriitorul australian Steve Biddulph îi sfătuiește pe părinți să încurajeze apropierea dintre adolescenți și mătușile lor încă din copilărie. Relația trebuie să fie deja consolidată când apar primele probleme ale adolescenței. Până la prima mărturisire de genul „am făcut o prostie” e nevoie de ani de joacă, vacanțe și aniversări petrecute împreună și de multe promisiuni respectate.
Lucrurile despre care se vorbește mai ușor cu o mătușă
Odată cu adolescența, se schimbă și conversațiile. Apar întrebările despre corp, prima relație, o despărțire sau o întâmplare pe care fata nu știe încă dacă vrea să le-o povestească părinților. Mătușa poate fi primul adult în fața căruia copilul îndrăznește să se deschidă. Un studiu publicat în revista Family Relations a analizat discuțiile adolescenților despre relații și sexualitate cu părinții și familia extinsă. Dintre cei 22 de tineri intervievați, 86% au spus că vorbiseră despre aceste subiecte cu ambele categorii de adulți. Rudele nu înlocuiau conversațiile cu părinții, ci veneau cu alte experiențe și răspundeau unor întrebări mai greu de adresat adulților de acasă.
Mătușa nu participă la discuție încărcată deja de toate grijile unui părinte. De cele mai multe ori, aceasta poate asculta întreaga poveste (a se citi dramă adolescentină), înainte să întrebe cine, unde, când și de ce. Pentru un adolescent, asta contează enorm.
Încă un om de partea copilului
Un studiu național publicat în American Journal of Public Health a analizat efectele relațiilor pe care adolescenții și tinerii le au cu adulți apropiați din afara nucleului familiei. Cei care aveau un astfel de om prezent în viața lor se bucurau de o stimă de sine mai mare și de mai multă satisfacție în ceea ce privește propria viață. De asemenea, acești tineri își continuau mai frecvent studiile și aveau mai puține comportamente „de risc”.
O mătușă apropiată copilului are, în plus, un avantaj pe care niciun alt adult din afara familiei nu îl poate avea: îi cunoaște mama sau tatăl de pe vremea când nici ei nu ascultau de părinți. Știe poveștile vechi, își amintește certurile și poate opri o dramă adolescentină în plină desfășurare cu un simplu: „Stai liniștit/ă, și mama ta făcea exact la fel la vârsta ta!”. Uneori, astfel de mărturisiri sunt suficiente ca lucrurile să nu mai pară fără ieșire.
Mătușa nu va rezolva toate problemele și nici nu va avea mereu răspunsul potrivit. Dar poate fi un bun punct de sprijin – fie că e primul om pe care copilul îl sună când nu știe ce să facă, fie că acasă la ea se poate „adăposti” fără să pregătească prea multe scuze sau explicații.
„Îți spun, dar să nu-i spui mamei”
Fraza aceasta poate pune o mătușă într-o poziție dificilă. Un ghid realizat de Alianța americană pentru sănătate mintală (NAMI) arată că un adult de încredere păstrează informațiile personale și cere permisiunea înainte de a le împărtăși. Același adult trebuie să știe însă și când păstrarea secretului nu mai este sigură pentru copil.
Nu toate confidențele trebuie să ajungă la părinți. O ceartă cu cea mai bună prietenă, primii fluturi în stomac sau chiar mici greșeli pe încearcă să le îndrepte pot rămâne „secrete”. Lucrurile se schimbă, însă, atunci când tânărul/ tânăra se confruntă cu situații mai grave: violență, abuz, autovătămare, consum de substanțe sau orice altceva care îi pune siguranța sau viața în pericol. În astfel de momente, mătușa poate rămâne de partea copilului fără să păstreze secretul. Îi explică de ce trebuie implicați părinții, îl ajută să le povestească ce s-a întâmplat și rămâne lângă el în timpul conversației. „Rămâne secretul nostru” se transformă atunci în „nu te las singur la greu”.
Acum sunt adulți în toată regula. Eu am rămas tot mătușa lor
„Fetele mele”, așa cum le-am alintat toată viața, sunt mari acum – adulți în toată regula. Acum nu mă mai trezesc la șapte dimineața și nici nu se mai cuibăresc în patul meu în toiul nopții când vin în vizită. Relația noastră a crescut odată cu ele. Au nevoie de alt fel de sprijin. Îmi adresează alt gen de întrebări. Acum le ascult planurile de viitor și împărtășim experiențe. Ne vorbim tot de la egal la egal, așa cum am făcut întotdeauna. Au mai rar nevoie de mine, ce-i drept. Iar dramele par să le ocolească de-o vreme. Indiferent unde le poartă viața, sper să știe că la mine se pot întoarce oricând să-mi vorbească despre „ceva ce nu-i pot spune mamei”.
