Între vin și vină: „Beau un pahar de alcool în fiecare seară, copilul mă vede. Contează?”

Deși majoritatea dintre noi suntem de acord că banalul pahar de vin de la lăsarea serii n-ar trebuie să constituie un motiv de vină, copiii (așa, bureți care captează informație, cum sunt de obicei), înregistrează nu neapărat gestul, cât semnificația pe care noi i-o acordăm.

Stela Nadoleanu
wine moms
„Wine Moms” este un subiect aprig dezbătut în societate și pe rețelele sociale sau, pur și simplu, glorificat (sau ironizat) pe marile ecrane. FOTO: imagine din filmul „Friendsgiving” (2020)/ IMDB

    Să fim sinceri! Pentru mulți părinți ziua e un maraton emoțional: cu mic-dejun transformat în spectacol de circ, cu ședințe online pe fundal sonor de Lego zornăind pe podea (dacă muncim de acasă), negocieri intense pentru încă un episod de desene animate sau pentru ora de culcare. Iar după cină, când – în sfârșit! – întreaga casă pare să se liniștească, ne spunem cu voce stinsă: am supraviețuit! Pentru unii, relaxarea după o zi infernală înseamnă o baie fierbinte sau un „mini-binge” (cât ne mai țin bateriile) din serialul preferat. Pentru alții, „salvarea” vine odată cu paharul de vin de la finalul zilei, pe care îl savurăm încet, ca pe un mic trofeu. În timp ce sorbim prima înghițitură, liniștea se instalează. Dar undeva, între gustul sec al licorii și momentul dulce al relaxării, se strecoară (aproape inevitabil) întrebarea: e „doar un vin” sau și un strop de vină?

    În Statele Unite, subiectul mult-așteptatului pahar de vin pe care părinții îl beau la finalul zilei a fost transformat în fenomen cultural. Articole precum cele din Parents.com avertizează că, deși „unul sau două pahare nu sunt o problemă, copiii observă și sunt influențați de obiceiurile de consum ale părinților”. Cultura europeană (și cea balcanică, desigur) admite cu mai multă ușurință consumul de alcool în prezența copiilor. În Franța vinul e parte din gastronomie. În Italia, copiii știu de mici că vinul e pentru adulți, dar nu e demonizat. În România, nu ne temem să bem în fața copiilor un pahar-două la masă ori când avem musafiri. În niciun caz nu ne îndemnăm copiii să bea alcool, și ridică nimeni din sprâncene dacă spui că bei un pahar de vin în fiecare seară. Dar nici ne punem prea multe întrebări legate de acest subiect. Cu toate acestea, consumul de alcool în rândul adolescenților din România se află la cote destul de ridicate. O fi și vina noastră?

    Ce simt copiii când ne văd cu paharul în mână

    Un pahar de vin poate să fie un gest de relaxare pentru adulți, însă pentru copii poate fi o lecție despre felul în care facem față emoțiilor. Psihologul Stephanie Brown, director The Addictions Institute din Menlo Park, California, avertizează în articolul Parents.com citat anterior că „cei mici percep schimbările noastre de dispoziție chiar și după un singur pahar”. Potrivit studiilor citate în articolul pe această temă publicat de The Guardian, modelul parental contează. Chiar și consumul moderat de alcool de către părinți îi poate îngrijora pe copii sau poate duce la perturbarea rutinelor acestora. Studiile citate spun că până și consumul redus de alcool de către părinți (maximum 14 unități pe săptămână) se poate dovedi dăunător copiilor. Copiii care văd un părinte „euforic” sau în stare de ebrietate vor fi tentați să-l perceapă ca pe un model negativ.

    Există și opinii potrivit cărora consumul responsabil de alcool poate fi un model pentru copii. La întrebarea pe care Parents.com o adresează cititorilor săi în social media numeroși părinți declară că preferă ca cei mici să vadă adulți bucurându-se (cu măsură) de un pahar de vin (bere, gin etc.) și să știe că aceste licori sunt dedicate adulților, decât să pretindă că alcoolul e „ceva interzis” pe care – eventual – vor încerca să-l testeze pe propria piele. Însă există și voci care spun că părinții ar trebui să fie conștienți de faptul că trebuie să-i învățăm pe cei mici că adulții se pot relaxa (și fără alcool) în multe alte feluri.

    „Încercați voi să fiți părinți fără să consumați alcool deloc, și anunțați-mă cum vă merge!” – este doar unul dintre răspunsurile părinților ofensați de întrebarea celor de la Parents.com. FOTO: captură Instagram

    Între glumițele de pe Insta și obiceiuri periculoase

    „Wine mom” e mai mult decât un hashtag, e deja „un brand” socio-cultural. Meme-uri, tricouri, reel-uri pe Instagram și TikTok – toate prezintă mame care își ridică paharul cu un zâmbet obosit, ca și cum vinul ar fi singura formă de terapie accesibilă. Și, pe de o parte, e de înțeles: după o zi grea, un pahar de vin e un mod simplu (și mai accesibil) de a te detensiona, decât o ședință la psiholog sau o mini-vacanță într-un un retreat „adults only”.

    Deși majoritatea dintre noi suntem de acord că banalul pahar de vin de la lăsarea serii n-ar trebuie să constituie un motiv de vină, copiii (așa, bureți care captează informație, cum sunt de obicei), înregistrează nu neapărat gestul, cât semnificația pe care noi i-o acordăm.

    „I wine because my kids whine” (eu beau vin pentru că ai mei copii tot scâncesc) – doar „o glumiță” care detensionează mamele din zilele noastre sau, cum spun vocile mai puțin moderate „un act de normalizare a consumului de alcool în rândul părinților”. FOTO: Instagram

    Să bem un pahar, dar să fim atenți la semnificații

    După cum subliniază și autorul acestui articol de pe Sunnysideup.com (un blog concentrat pe ideea de „mindful drinking”- consum de alcool cu moderație), există câteva situații comune legate de consumul de alcool pe care copiii le-ar putea observa și interioriza:

    • Consumul de alcool asociat cu sărbătoarea sau succesul. Când alcoolul este un element de bază la zile de naștere, sărbători și reuniuni de familie, sau când o reușită personală sau profesională trebuie stropită cu un pahar de vin (sau orice altceva), copiii pot asocia consumul de alcool cu ​​distracția și bucuria sau chiar ca o recompensă pentru reușite. 
    • Consumul de alcool pentru a face față stresului. Dacă părinții folosesc frecvent formula „Am nevoie de un pahar de vin (de o bere) după ziua (grea) de azi!”, copiii pot percepe alcoolul ca pe o modalitate de a gestiona emoțiile dificile sau stresul.
    • Consumul de alcool ca rutină zilnică. Dacă a bea o bere în fiecare seară după muncă sau a-ți turna un pahar de vin în fiecare seară e ceva normal în familia voastră, atunci copiii pot presupune că alcoolul este ceva firesc sau chiar necesar vieții adulte.

    Deși niciunul dintre aceste comportamente nu este „rău” sau de blamat, spun specialiștii, ele pot modela (neintenționat) percepția unui copil asupra alcoolului. Cu alte cuvinte, ceea ce pentru noi e „vinul din fiecare seară”, pentru ei poate deveni un viitor în care „vinul e de vină”.

    Vedeți mai jos unul dintre video-urile care circulă pe internet care au ca temă „wine moms” și glumițele care derivă din acest trend:

    Ce pot face părinții?

    Psihologii nu recomandă interdicții drastice, ci moderație și sinceritate. Dacă paharul de vin a devenit reflex zilnic, poate e momentul pentru o pauză. „Deși copiii părinților alcoolici au risc de patru ori mai mare să devină dependenți, jumătate dintre ei nu vor avea nicio problemă. Însă ideea e să fim extrem de sinceri cu noi înșine” – spune expertul Reid Hester, citat de Parents.com.

    Ce spun studiile și care e realitatea din fiecare casă

    Potrivit SAGE Journals, în Norvegia, părinții consideră acceptabil un pahar la masă, dar nu beția vizibilă. În Franța, vinul e cultură. În SUA, paharul e măsurat cu rigla statistică pentru a fi încadrat la alcoolism sau „comportamente care pot da naștere la dependențe”. În România, încă nu știm clar dacă să ne bucurăm de alcool sau dacă să-l demonizăm.

    Țara noastră se numără printre fruntașele în ceea ce privește consumul de alcool în Uniunea Europeană. Iar știrile sunt alarmante: Organizația Mondială a Sănătății arată că aproape 6 din 10 liceeni au băut alcool în ultima lună și că România se află pe locul 4 în Europa la consumul de alcool în rândul copiilor de 11 ani și pe locul 3 în rândul celor de 13 ani. Studiile arată că ratele stării de ebrietate repetate în rândul adolescenților din România sunt destul de îngrijorătoare, ele situându-se la nivelul de 17%, similar cu media UE, care este de 18%.

    În plus, specialiștii români, precum psihiatrul și psihoterapeutul Eugen Hriscu, avertizează: „Nu avem niciun fel de restricții legate de reclame, de vânzarea alcoolului la minori. Chiar dacă este afișat la agenții economici că nu vând țigări și alcool minorilor, acest lucru rar se întâmplă. Alcoolul se consumă mult, peste tot. Consumul este glorificat, este un act de extremă mândrie”.

    Revenind la întrebarea „Ce fel de mesaj trimitem copiilor noștri când ne văd cu paharul în mână seară de seară?”, mulți dintre părinții care au comentat la story-ul Parents.com s-au simțit ofensați: „Asta e o întrebare tipic americană!”, spun unii, în timp ce alții precizează că în Europa „consumul responsabil de alcool în preajma copiilor face parte din viața de zi cu zi”.

    Ce alegem între vin și vină

    Un pahar de alcool nu e o tragedie. Vinul devine „vină” doar atunci când rămâne singura soluție în fața stresului, când copiii învață că liniștea se toarnă cu sticla și nu se câștigă prin obiceiuri sănătoase. Putem să ne amuzăm liniștiți de glumițe precum „Se zice că e nevoie de un sat întreg să crești un copil, dar e nevoie și de o vinărie” („they say it takes a village to raise a child, it also takes a vineyard”) sau „abia aștept vremea când voi bea un pahar de vin cu copiii, nu din cauza lor”. Sunt inofensive atâta vreme cât limitele noastre sunt clare și consumul de alcool nu afectează în niciun fel bunăstarea și echilibrul copiilor. 

    Consumul de alcool în Europa, potrivit Institutului Național de Statistică

    • În țările central-estice și est-europene, nivelul de consum de alcool este superior mediei Uniunii Europene (UE) și sunt preferate băuturile spirtoase;
    • În țările din sudul Europei, modelul de consum este de tip mediteraneean (consum zilnic sau aproape zilnic de alcool, în cantități reduse sau moderate), episoadele de ebrietate (abuz de alcool) sunt rare, iar toleranța socială pentru starea de ebrietate este redusă;
    • În țările central-vestice și vest-europene există un model de consum de tip mediteraneean, iar băutura cel mai frecvent consumată este berea (cu excepția Franței);
    • Marea Britanie și Irlanda au un model de consum asemănător țărilor scandinave;
    • În țările nordice și nord-est europene, nivelul de alcool consumat este inferior mediei UE, există o toleranță socială crescută pentru stările de ebrietate, iar modelul de consum este de tip episodic excesiv (cu perioade mai lungi de o zi în care sunt consumate cantități mari de alcool, alternând cu perioade de abstinență sau consum redus până la moderat).

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa