Să spunem lucrurilor pe nume! „Satul” ăla care se presupune că te ajută să crești un copil nu mai există. Nu doar pentru că astăzi trăim în altfel de comunități. Ci pentru că – mai ales atunci când devenim părinți – ne despart „ideologiile” sau stilul de parenting ales, mai bine spus. Nu mai suntem aceiași, nu ne mai raportăm doar la binele propriu. Gândim la dublu, și pentru cei mici. Valorile pe care vrem să le transmitem și după care alegem să ne creștem copiii pot fi „inacceptabile” pentru cei din jur. Așa se ajunge la dezechilibre „comunitare” și „identitare”. Iar unele dintre noi ne trezim singure, private de somn și de sprijin emoțional, dezamăgite de cea mai bună prietenă (sau grupul de prietene), fără de care, până deunăzi, lumea părea de neconceput.
Cele mai bune prietene. Nu și după maternitate
Nu a fost o ceartă. Nici măcar o discuție serioasă. A fost una dintre acele conversații aparent banale care, privită din afară, n-ar părea că poate schimba ceva. Copilul meu ieșise recent dintr-un episod dur de febră, cu nopți albe, vizite la camera de gardă și frici (adevărate) de mamă la început de drum. Aveam un play-date – sau mai bine zis o seară între prietene-mame cu copii cam de aceeași vârstă. Abia așteptam să le revăd. De fapt, abia așteptam să văd oameni! Adulți care să știe să lege propoziții coerente – pentru că, în afară de soțul meu, nu mai văzusem pe nimeni de câteva săptămâni.
Mă întâlneam cu aceleași femei cu care împărtășisem bune și rele, cu care obișnuiam să petrec vacanțe sau cafele lungi în oraș. Una dintre ele a venit cu copilul răcit cobză, fără să ne prevină. N-avea nicio problemă: „e doar o răceală”, ne-a spus. Și n-o deranja deloc faptul că jucăriile celor mici ajungeau dintr-o gură în alta. Iar eu vedeam negru în fața ochilor. Și virusuri peste tot!
Am simțit cum mi se strânge stomacul, gândindu-mă ca iar o vom lua de la capăt cu bolile. Uitându-mă la dinamica dintre copii, am spus că poate n-ar trebui să îi lăsăm să-și împartă jucăriile. Și poate-ar fi bine să le ștergem nasul mai des. N-am fost agresivă și nici dramatică. Dar mi s-a reproșat că exagerez și că încerc să îmi țin copilul într-un glob de sticlă. Discuția s-a aprins, evident. Mi s-a reproșat că sunt prea sensibilă. Că, de când am devenit mamă, sunt mult prea „serioasă” și „anxioasă„. Mi s-a explicat ce e imunitatea „de turmă” și că o să înnebunesc sigur dacă încerc să controlez totul în jur. Prietena al cărui copil era bolnav a insistat să-mi dea sfaturi despre cum se folosesc inhalatorul și uleiurile esențiale (indispensabile la ea în casă). Apoi au deviat discuțiile – de la tratamente, la cum fentăm sistemul când copilul „trebuie” dus la grădiniță, chiar dacă e bolnav. Și au trecut la parenting, la palma dată la fund când „și-o cere” și câte și mai câte.
Concluzia? „Eu eram problema!”. Analizând tot ce mi se reproșase în seara aceea, mi-am dat seama – cu o dezamăgire greu de dus – că nu mai era vorba doar despre o banală viroză. Ci despre faptul că, în grupul nostru, regulile (sau oamenii?!) se schimbaseră. Și nu-mi conveneau deloc. Iar dacă aleg să nu mă conformez, voi fi exclusă. Ceea ce s-a și întâmplat, treptat.
Comunitatea e bună. Când nu-ți face mai mult rău
Tema „prieteniilor toxice dintre mame” a fost recent readusă pe tapet de confesiunile actriței Ashley Tisdale, care a anunțat despărțirea de grupul său de mame celebre de la Hollywood. „După ce am devenit mamă, tânjeam după conexiune aproape la fel de mult cum tânjeam după somn. Așa că am făcut ce fac multe dintre noi: m-am alăturat unui grup de mame. Făceam schimb de sfaturi despre somnul copiilor, făceam o mulțime de poze (poate prea multe) și sărbătoream micile victorii. Era minunat și exact ce aveam nevoie atunci. Un sat de mame despre care nici nu știai că îți lipsește”, mărturisește Tisdale la începutul eseului său care relatează „ieșirea din grup”.
Eseul vedetei (publicat și pe blogul personal) vorbește despre excludere, despre dinamici nesănătoase în grup, despre comparații, anxietate, despre FOMO și despre durerea de a constata că „sistemul tău de sprijin” dispare în ceață fix atunci când ai mai multă nevoie.
„Dar iată un lucru pentru care nu m-a pregătit nimeni: grupurile de mame pot deveni toxice”, își continuă vedeta confesiunea. „Nu pentru că mamele în sine ar fi persoane toxice, ci pentru că dinamica dintre ele alunecă pe o pantă urâtă (…). Știu asta din experiență personală”, spune actrița. Aceasta mărturisește că a observat tendința unor mame din grup de a comenta acțiunile celorlalte mame, în lipsa acestora, sau tendințe de excludere a unor „prietene” din anumite întâlniri sau activități. La fel cum mărturisește că a aflat din social media faptul că „ratase” întâlniri la care în mod cert nu fusese invitată. Și atunci a simțit că, de fapt, nu făcea parte din grup.
Tisdale spune că, după ce a reușit să privească lucrurile de la distanță, a înțeles un lucru esențial: atunci când un grup de mame te face constant să te simți rănită, epuizată sau exclusă, acel grup nu mai este potrivit pentru tine — chiar dacă, la un moment dat, a fost. „A alege să faci un pas înapoi nu te face rea sau critică. Te face sinceră cu tine însăți. Și merită să ne amintim că prieteniile, ca toate relațiile, au anotimpurile lor. Poate că un grup chiar a fost potrivit într-o perioadă, dar dacă nu mai este acum, este în regulă să mergi mai departe”, concluzionează vedeta de la Hollywood.
Când simți presiunea grupului, mai bine pleci
Psihologii spun că experiența descrisă de Ashley Tisdale nu este deloc un caz singular sau excepțional. Dimpotrivă, ea activează niște mecanisme sociale foarte cunoscute, care tind să se reactiveze în momente de tranziție majoră. Iar maternitatea, fără doar și poate, este una dintre cele mai puternice astfel de tranziții.
„Cred că dinamici de tip mean girl (fete rele – n.r.) pot apărea în orice etapă a vieții”, explică dr. Kristin MacGregor, psiholog clinician, într-un articol pe această temă publicat de Mother.ly. „Dar în maternitate, este prima dată după mult timp – poate de la liceu sau facultate – când te afli din nou înconjurată de mulți oameni de aceeași vârstă și aflați în aceeași etapă a vieții”. Diferența, spune dr. MacGregor, este că presiunea nu mai ține de popularitate sau statut social „adolescentin”, ci de decizii care par mult mai încărcate emoțional și moral: cum îți hrănești copilul, ce reguli impui, ce stil de parenting alegi. „În loc de presiunea de a avea rucsacul sau sticla de apă «cea mai cool», apare presiunea de a avea căruciorul potrivit și de a lua deciziile «corecte» legate de cum îți crești copilul”. Articolul Mother.ly punctează un lucru esențial: problema nu este ideea de comunitate în sine, ci presiunea aproape obsesivă de a o avea cu orice preț. Dorința de a „aparține” este chinuitoare atunci când costul emoțional este prea mare. „Există foarte multă presiune de a-ți găsi un «sat», dar nu există reguli despre cum ar trebui să arate acesta”, subliniază psihologul citat.
De ce unele grupuri de mame sunt toxice?
Dr. Christie Ferrari, medic psiholog în Miami, specializată în prietenii feminine, citată de The Independent, spune că a citit eseul lui Ashley Tisdale și a recunoscut imediat tiparele pe care le observă în propriul cabinet. Aceasta ne sfătuiește să evităm tiparele de gândire care spun că „toate femeile sunt rele sau răutăcioase”. Psihologul crede că aceste comportamente se pot observa în grupurile de femei, mai ales pentru că acestea au fost educate „să fie plăcute, pașnice și să evite conflictele deschise pentru a păstra aparențele”, însă nu au fost educate cum să gestioneze, concret, situațiile mai tensionate. „Multe dintre noi nu suntem învățate cum să tolerăm disconfortul în relații sau cum să rămânem cu picioarele pe pământ atunci când ne simțim nesigure sau invidioase”.
Și Amalya Tagakchyan, terapeut și CEO la Untangled Path Therapy din Los Angeles, citată în același articol, ne îndeamnă să evităm prejudecata „mamele se comportă tot ca niște adolescente, chiar și când au copii în brațe”. Aceasta spune că fricțiunile din grupurile de mame au rareori legătură cu imaturitatea. „Cel mai adesea, aceste comportamente provin dintr-o teamă intrinsecă, care poate apărea atunci când cineva abia a devenit părinte”. Tranziția către maternitate este „profundă”, spune Amalya Tagakchyan, stârnind adesea „frică neprocesată”, „comparații perpetue” și autoevaluări dure.
„Maternitatea vine la pachet cu un profund sentiment de vulnerabilitate, o durere ambiguă legată de fosta identitate, precum și o curbă continuă de învățare care poate fi exacerbată de cei dragi și de societate”, spune Tagakchyan. Ea explică faptul că acest lucru poate declanșa un răspuns al sistemului nervos similar celui din perioada liceului, care provine din teama că alții sunt mai plăcuți/ mai buni/mai performanți decât tine.
La ce-ți (mai) folosește, de fapt, „satul”, comunitatea?
Mai importantă decât forma „satului” sau a comunității pe care o alegi este funcția pe care acestea o îndeplinesc. Psihologii recomandă o reevaluare pragmatică a situației: ce anume cauți, de fapt, atunci când spui că ai nevoie de „un sat”? Cauți prieteni cu care să petreci timp în timp ce copiii se joacă? Pe cineva de încredere care să te ajute punctual? Sau un spațiu sigur în care să vorbești despre ce înseamnă, cu adevărat, să fii mamă?
Această clarificare devine crucială, mai ales atunci când grupul începe să ne facă mai mult rău decât bine. Mother.ly face o distincție importantă între fricțiunea socială normală – inevitabilă în orice relație – și situațiile care ajung să afecteze sănătatea mintală. Dr. MacGregor oferă două repere clare pentru a face diferența: „Îmi provoacă acest grup o suferință semnificativă? Și îmi afectează semnificativ funcționarea – la muncă, acasă, în relația cu copilul?”.
Atunci când răspunsul este „da”, nu mai vorbim despre sensibilitate exagerată sau despre „drame mărunte între mame”. Vorbim despre un context care poate agrava vulnerabilități deja existente, inclusiv cele din perioada postpartum. În acest context, un grup de mame toxic nu este doar neplăcut. Poate deveni un factor de risc. Grupul la care ai apelat ca să te ajute să faci față dificultăților din viața de părinte, poate ajunge, paradoxal, să facă totul să fie mai greu de dus, spun specialiștii citați de Mother.ly.
Știi că e cazul să pleci. Dar ce faci apoi?
Dacă ai analizat suficient situația, și ți-ai dat seama că te afli într-un grup sau într-o comunitate nocive, cea mai dificilă etapă rămâne „vinovăția” (sau teama) asociată plecării. Cum te împaci cu anxietatea, cu frica asociată ideii că nu vei mai găsi niciodată „un sat” pe care să te bazezi la nevoie? Te tot întrebi dacă, ieșind din grup, îți vei priva copilul de experiențe de viață, de comunitate, de relații.
Dr. Kristin MacGregor spune că aceste gânduri sunt extrem de frecvente în rândul mamelor, însă, răspunsul ei este, în mod surprinzător, lipsit de dramatism. „A pleca”, a ieși dintr-un grup care nu îți face bine într-un moment dat nu înseamnă neapărat confruntări, explicații sau rupturi definitive. Uneori, spune psihologul, „poate însemna pur și simplu să spui «nu» unor lucruri la care, înainte, ai fi spus «da» fără ezitare”. Concluzia specialiștilor este una care se potrivește multor mame, care se regăsesc, astăzi, în aceste povești, în aceleași contexte: „Doar pentru că grupurile de mame funcționează pentru unele persoane, nu înseamnă că sunt potrivite pentru toată lumea”.
„Și ce e de făcut?”, ne întrebăm noi, mamele care au nevoie disperată de – măcar – un punct de sprijin (dacă nu de un sistem întreg). Dr. Amalya Tagakchyan ne recomandă să găsim „un grup mai mic sau chiar o persoană care să ne inspire acel sentiment de siguranță”, pe cineva care să ne „complementeze propriile valori și, mai important, să ne aducă sentimentul de conexiune”. Atunci când presiunea grupului e prea mare, e de ajuns să găsim un singur om (din interiorul grupului sau din afara acestuia) care poate să valoreze cât un întreg sat. Și e de ajuns.
