La vârste foarte mici, poate chiar înainte de grădiniță, fetițele obișnuiesc să spună „Tati, eu o să mă căsătoresc cu tine!”. Le sar în brațe părinților lor și se așteaptă ca aceștia să fie acolo mereu, să le spună povești, să le poarte pe umeri când obosesc, să le consoleze atunci când au căzut de pe bicicletă. Tatăl este primul bărbat care le ține în brațe atunci când plâng, primul care le îndeamnă să fie curajoase, primul care le ascultă „necazurile” atunci când ies – doar ei doi – la o înghețată.
Mult timp, relația dintre tați și fiice a fost tratată mai degrabă sentimental sau superficial. Se vorbește despre „fata lui tata” sau „prințesa tatei” și ne amuzăm pe seama taților care nu acceptă ideea că fiicele lor cresc. În ultimii ani însă, psihologii și studiile despre atașament au început să trateze mult mai serios impactul real pe care această relație îl are asupra dezvoltării emoționale a fetelor. Nu doar asupra relațiilor romantice de mai târziu, ci și asupra stimei de sine, a sentimentului de siguranță, a felului în care o fată învață să pună limite, să ceară respect și să creadă că merită să fie ascultată. În paralel, s-a schimbat și imaginea tatălui modern. Nu mai este doar „prezența masculină” care oferă stabilitate și protecție, ci un reper emoțional esențial în viața copiilor săi.
Comportamentul unui tată nu se poate șterge cu buretele
„Ce le spui fiicelor tale este atât de important. Scrii în mintea lor cu un marker permanent, nu pe o tăbliță pe care poți șterge cu buretele. Felul în care le construiești încrederea, stima de sine, lucrurile pe care le vor căuta într-un partener sau ceea ce vor accepta într-o relație mai târziu pornește mult din relația cu tatăl lor”, spunea Reese Witherspoon, invitată în podcastul actorului Dax Shepard.
Acesta a mărturisit, la rândul său, că, de când s-au născut cele două fiice ale sale, se tot gândește că practic, mai târziu în viață acestea vor căuta în alți bărbați modelul tatălui lor. „Vor ieși la întâlnire cu mine”, spune Shepard. „Așa că mă întreb mereu cum trebuie să fiu eu ca ele să caute acel lucru mai târziu (în partenerii lor – n.r.). Dacă vor să vorbească cu mine, trebuie să las totul deoparte, să cobor la nivelul lor, să le privesc în ochi, să le ascult și să le iau în serios. Pentru că vreau ca omul cu care vor fi într-o zi să facă exact același lucru”.
„Tata a devenit distant când am ajuns la pubertate”
Iar acestea nu sunt doar opiniile „viralizate” ale unor actori de la Hollywood. Replicile lor validează ceea ce mulți tați și multe adolescente resimt în viața de zi cu zi. În comentariile de la video-ul postat pe YouTube și în discuțiile de pe Reddit, zeci de femei adulte povestesc că relația cu tatăl lor le-a influențat profund felul în care s-au raportat mai târziu la ele însele și la ceilalți.
O tânără scrie pe Reddit că, deși relația cu tatăl ei a fost una complicată, anumite gesturi și cuvinte i-au modelat personalitatea: „Când eram mică, îmi spunea în fiecare zi că pot face orice îmi propun. Și asta a rămas până astăzi o parte esențială din cine sunt”. Într-un alt topic despre relația dintre tați și fiice în adolescență, o altă femeie povestește că tatăl său a devenit brusc distant odată cu pubertatea: „Eu și tatăl meu am vorbit recent despre faptul că a încetat să mai fie afectuos cu mine când am intrat la pubertate. Pur și simplu nu mai știa cum să se poarte”. Ea a mărturisit că adolescența a fost „cea mai complicată și mai singuratică perioadă emoțională” din viața sa.
- CITEȘTE ȘI: Vocea ta: Fata mamei sau fata lu` tata?
Ce înseamnă să fii „tată de fată”
Relația dintre tați și fiice modelează profund stima de sine, siguranța emoțională și felul în care fetele se raportează la ceilalți, spun studiile și psihologii. Un amplu articol publicat de The Guardian pe această temă vorbește despre felul în care această legătură influențează nu doar relațiile viitoare ale fetelor, ci și stima de sine, sentimentul de siguranță și felul în care ele percep ideea de respect. Așa cum precizează și publicația londoneză, un studiu realizat de London School of Economics, arată că bărbații care au fiice de vârstă școlară tind să dezvolte mai puține atitudini sexiste și mai multă empatie față de femei: „Atunci când au ocazia să crească propriile fiice, tații pot dezvolta o înțelegere mai profundă a dezavantajelor cu care se confruntă femeile și fetele în societate, ceea ce duce la o schimbare semnificativă a atitudinilor lor față de normele de gen”.
Există, însă, și reversul medaliei: mulți tați sunt „înnebuniți” după fetițele lor, sunt extraordinari în perioada în care acestea sunt micuțe și îi idolatrizează, dar se retrag exact în adolescență, atunci când relația lor începe să necesite mai multă vulnerabilitate emoțională. Terapeutul Matt Wotton, citat în The Guardian, spune că mulți bărbați privesc adolescența fiicelor lor ca pe „un nivel înalt de competență emoțională” pentru care nu se simt pregătiți. Iar asta se vede mai târziu în relațiile dintre tați și fiice adulte.
Pentru tinerele fete, relația cu tatăl devine primul loc în care învață cât spațiu au voie să ocupe într-o conversație. Dacă sunt ascultate până la capăt sau întrerupte constant. Dacă emoțiile lor sunt luate în serios sau ironizate. Dacă pot veni cu o problemă fără să primească imediat un verdict, o glumă sau un „lasă că trece”. Toate aceste lucruri par mici în copilărie. Însă nu sunt deloc.
Când apropierea există, dar conversațiile lipsesc
Multe femei ajunse la vârsta majoratului sau la maturitate descriu aceeași senzație: au avut tați prezenți fizic, dar greu accesibili emoțional. Tați care le-au dus la școală, le-au reparat bicicleta, le-au plătit studiile, dar cu care nu au știut niciodată cum să vorbească despre anxietate, corp, respingere, relații sau nesiguranță. Concluzia articolului publicat de The Atlantic pe tema distanțării emoționale care apare frecvent între tați și fiice este aproape dureroasă: „Fiecare își dorește apropierea, dar niciunul nu pare să știe exact cum să ajungă la ea”.
Însă, dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă optimistă, rolul tatălui în zilele noastre s-a schimbat destul de mult. Vreme îndelungată bărbații au crescut cu ideea că rolul lor în familie este stabilitatea: trebuie să muncească, să protejeze, să rezolve probleme. Astăzi însă, tot mai mulți psihologi vorbesc despre faptul că prezența emoțională a tatălui contează la fel de mult ca cea fizică. Iar tații încep să conștientizeze asta.
Generația actuală de tați este probabil prima care încearcă să fie și protectoare, și emoțional disponibilă în același timp, deși mulți dintre acești bărbați au crescut cu tați care nu vorbeau aproape niciodată despre emoții. Într-o analiză publicată de American Psychological Association despre rolul în schimbare al taților moderni, specialiștii vorbesc despre trecerea de la figura tatălui autoritar și distant la un model bazat pe implicare emoțională și atașament. În viața unei fete, tatăl nu este un personaj secundar. Este unul dintre primele repere după care copilul învață cum arată siguranța, respectul și locul pe care are voie să îl ocupe în lume.
- CITEȘTE ȘI: De ce este atât de specială relația tată-fiică
Cum să fii un tată prezent emoțional
Nu transforma emoția într-o lecție
Mulți tați intră instinctiv în modul „trebuie să găsim o soluție!”. Deși psihologul Lisa Damour, autoarea bestsellerului „The Emotional Lives of Teenagers”, vorbește în general despre relația dintre părinți și adolescenți, observațiile sale ating o coardă sensibilă mai ales în dinamica tată-fiică. „Când se deschid în fața ta, stai și ascultă. Nu sări imediat cu sfaturi, decât dacă le cer. Ascultă, validează și empatizează”, spune ea. Damour mai observă că „adolescenții apreciază prezența adulților atunci când aceasta nu vine cu o agendă ascunsă”. E o diferență enormă între un tată care încearcă imediat să repare problema și unul care rămâne suficient de mult în conversație încât ele să simtă că pot spune adevărul până la capăt.
Nu confunda protecția cu controlul
Pentru multe fete, siguranța emoțională nu înseamnă un tată care controlează totul, ci un tată căruia îi pot spune adevărul fără frică. Un articol despre modul în care relația taților cu fiicele lor le afectează stima de sine subliniază faptul că pentru o tânără „siguranța reală înseamnă să știe că poate spune adevărul fără să se teamă de reacția părintelui”. Dacă fiica ta adolescentă poate veni la tine cu o anumită problemă fără să se teamă că va fi imediat interogată, ironizată sau admonestată, atunci poți fi sigur că ești pe calea cea bună.
Respectul se învață în practică, nu din discursuri
Fetele învață respectul mai ales din ceea ce observă în jurul lor: din felul în care tatăl vorbește cu mama sau cu bunica lor, din felul în care se poartă cu rudele sau din atitudinea pe care o au față de chelnerița restaurantului în care merge toată familia. Exact asta sugerează și studiul London School of Economics citat anterior: când ești „tată de fată” ai tendința de a-ți reconsidera propriile atitudini față de femei și normele de gen. Când au de crescut o fiică, tații pot ajunge să înțeleagă mai bine dezavantajele cu care se confruntă femeile și fetele în societate, se arată în și în alte studii.
Rămâi acolo, chiar și în conversații incomode
Pentru mulți tați, conversațiile despre pubertate, corp sau sexualitate vin la pachet cu o formă reală de stângăcie. Sunt stânjeniți în preajma subiectelor care apar pe agendă la pubertatea fetelor (menstruația, spre exemplu) și tentația lor de a lăsa aceste discuții exclusiv în grija mamelor – pentru că tema li se pare incomodă sau rușinoasă. Da, mama poate vorbi din experiență, și știe mai multe pe această temă, însă nu doar lipsa informației este problema. Retrăgându-se din conversație, fetele primesc un mesaj emoțional din partea tatălui lor: „cu mine nu se poate discuta!”.
