Povestea a două mame speciale – Scrisoare către mama vitregă a fiicei mele

Mihaela Călin

În urmă cu câteva săptămâni o postare pe Facebook a unei americance a devenit virală pe internet. Era vorba despre o scrisoare emoţionantă către mama vitregă a fiicei sale.

Co-parenting. Suntem întotdeauna impresionaţi când citim despre familii atipice, care au reuşit să convieţuiască fără conflict şi cu multă distracţie. În primul rând, dacă eşti implicat personal într-o versiune mai dramatică a co-parentingului, abilitatea de a te elibera de stres poate fi ceva la fel de rar ca un unicorn plimbându-se prin parc (poate chiar mai rar decât asta).

Divorţul poate fi foarte greu pentru copii. Dar se poate întâmpla ca acesta să deschidă o nouă cale pentru familiile nou formate, în care toată lumea e mai fericită.

Hayley Booth, o tânără mamă din Oklahoma a reuşit, de una singură, să găsească echilibrul în familia sa amestecată, scrie  www.sheknows.com. 

Fiica ei, Rachel, în vârstă de 4 ani, îi spune „mamă” – dar îi spune la fel şi mamei sale vitrege. Booth nu este deloc deranjată că împarte titlul de „mamă” cu soţia fostului său soţ. Într-o postare pe Facebook, care a ajuns virală, ea a scris despre colaborarea cu actualul său partener, fostul ei soţ şi soţia acestuia.

„Deseori, oamenii mă întreabă cum de reuşim eu, soţul meu, fostul meu partener şi soţia acestuia să fim nişte părinţi ireproşabili”, a scris Booth. „Răspunsul meu este întotdeauna acelaşi – ne iubim fiica. Este atât de simplu.”

Am putea spune că această abordare simplă – şi graţioasă – ar putea fi oricum, dar nu uşoară. Dar această familie exact asta face.

Booth a continuat: „Nici un copil nu merită să fie plimbat înainte şi înapoi, folosit ca monedă de negociere sau să fie pus în mijlocul vreunei drame adulte. Nu fetiţa mea a ales să se nască şi, cu siguranţă, nu ea a ales ca părinţii ei să divorţeze vreodată. De ce ne-am face viaţa mai grea, făcând-o să aleagă ce set de părinţi să iubească?”

Există puţine mame care ar fi de acord să împartă titlul de „mami” cu o mamă vitregă, dar în acest caz, Booth spune că îi este bine. De fapt, ea spune că este un mare fan al mamei vitrege a fiicei sale, Dakota Pitman.

Ea este mama lui Rachel, spuse Booth. „Ea este mereu acolo pentru Rachel, se ocupă de fetiţă, se joacă cu ea, o învaţă lecţii de viaţă şi cum ar trebui să se comporte, ea îi oferă îmbrăţişări şi sărutări de noapte bună, face tot ce ar face orice mamă … Dar cel mai important – o iubeşte ca şi cum ar fi propria sa fiică.”

„O iubesc … Ea a devenit una dintre cele mai bune prietene ale mele şi mă bazez pe ea pentru multe lucruri”, a spus Booth despre noua mamă din viața fiicei sale. „Este una dintre cele mai puternice persoane pe care le cunosc şi sunt recunoscătoare pentru ea în fiecare zi. Nu-mi spuneţi că nu este posibil un co-parenting paşnic, pentru că este. Ştiu că este. Pentru că eu o fac în fiecare zi.”

Postarea remarcabilă al lui Booth a fost însoţită de o fotografie în care Booth şi Pitman o duc de mână împreună pe Rachel la grădiniţă. Postarea a fost share-uită de peste 30.000 de ori – şi nu e de mirare. Dacă nu acesta este ţelul co-parenting-ului, atunci nu ştim ce este.

Co-parenting. Tranziția nu a fost tocmai ușoară

Cu toate acestea, Booth a recunoscut că la început tranziţia a fost una dificilă (dovedind că este totuşi o fiinţă umană).

„La început am fost geloasă … Este foarte greu să laşi o altă femeie în viaţa copilului tău. A fost nevoie de mai mult de un an pentru a forma relaţia pe care o avem acum”, a spus Booth pentru www.sheknows.com. „Au fost vremuri foarte dificile pentru noi toţi la început. Dar s-a întâmplat ca atunci când te trezeşti într-o dimineaţă şi observi că cerul s-a curăţat de nori. Uite aşa am reuşit să lucrăm la toate diferenţele pe care le-am avut în trecut”.

Dacă toate acestea par a fi un vis imposibil pentru tine, ia-o uşor; nu eşti singura. Numeroşii părinţi ai lui Rachel sunt cu siguranţă unici prin prisma familiilor divorţate şi recăsătorite. Dar nu trebuie să fie. De fapt, această familie amestecată îşi petrece împreună chiar weekend-urile la un parc acvatic din zonă. Booth a spus despre ieşirile lor împreună: „Când Rachel spune „mami” sau „tati”, râdem toţi şi o întrebăm: „Care dintre noi?”

De fapt, nu suntem destul de convinşi că aceste persoane sunt chiar oameni. Ele pot fi fiinţe de pe altă lume, până la urmă. Dar noi îi admirăm oricum.

Ca să vă sprijiniți copiii după divorț vă recomandăm și ”Când părinții se despart. Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare” de Penelope Leach. Cartea este disponibilă AICI.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa