În urmă cu zece ani, Samira și Viorel Ștefan, împreună cu băiatul lor Marc, și-au pus viața în câteva cutii de carton și au emigrat în Germania. Criza financiară din România părea că nu se mai termină. Erau dezgustați de politicieni, de oamenii din jur, care se văitau fără să facă nimic constructiv. Și-au dat seama că, pe termen lung, și lor, și copilului, le-ar fi mai bine în altă țară. Au ales Germania, iar începutul nu le-a fost deloc ușor. Marc avea deja 14 ani, prieteni, colegi și o viață normală de adolescent în România. Însă nu se întrezărea pentru el viitorul pe care l-ar fi vrut ai lui. Acum are cetățenie germană, iar părinții sunt convinși că au luat cea mai bună decizie pentru întreaga familie.
Am stat de vorbă cu Samira Ștefan (47 de ani) și am aflat cum s-au integrat, care au fost dificultățile pe care le-au întâmpinat, cum au fost primiți de comunitate și cum a reușit copilul să se adapteze la noua lui viață.
Totul Despre Mame: Ce v-a determinat să luați decizia de a emigra? A fost o decizie spontană sau un plan bine pus la punct?
Samira Ștefan: Decizia de a emigra a venit într-un moment în care afacerea pe care o aveam nu mai mergea așa cum ne-am fi dorit. Nu a fost o decizie nici spontană, nici planificată neapărat. Totul s-a petrecut mai degrabă dintr-o întâmplare. În vara lui 2013, am avut o discuție cu verișoara mea, care trăia de mulți ani în nordul Germaniei. Am întrebat-o atunci cum resimte criza economică din acea perioadă și răspunsul ei a fost scurt și surprinzător: „Care criză?! La noi totul merge bine!” Această conversație mi-a stârnit curiozitatea și mi-a oferit o perspectivă diferită asupra situației economice. Ulterior, verișoara mea mi-a propus să mergem la ei într-o vacanță, pentru a vedea dacă ne-ar plăcea să trăim acolo. Am acceptat provocarea, iar în aprilie 2014 am ajuns în Germania pentru prima dată.
Odată luată decizia, cum ați găsit prima locuință?
În Germania, procesul de închiriere a unei locuințe este destul de dificil, mai ales pentru cineva care tocmai a ajuns în țară. Este nevoie de dovezi clare ale unui venit stabil, de obicei pe ultimele trei luni, iar pentru a putea lucra este esențial să ai deja o locuință, ceea ce creează un cerc vicios. Din fericire, am avut noroc și am primit ajutor de la verișoara mea, care ne-a ajutat să găsim un apartament cu două camere. Apartamentele se închiriază de obicei complet goale, dar am avut noroc, iar apartamentul nostru era deja mobilat. Totuși, a existat o surpriză financiară: pentru mobilierul respectiv, ne-au cerut 1500 de euro. La momentul respectiv mi s-a părut o sumă mare, pentru că nu știam cât costă, de fapt, să mobilezi un apartament cu două camere.
Cum erau condițiile de locuit față de ce ați lăsat în țară?
În România, aveam deja un apartament de patru camere achiziționat în rate. Confortul era mai mare decât în două camere, dar în Germania nu ne-am permis să închiriem un apartament atât de mare. Pentru cel pe care l-am luat plăteam atunci 800 de euro pe lună, la care se adăugau costurile pentru curent și internet. Chiriile în Germania, mai ales în orașele mari, sunt mult mai mari decât în România, dar și veniturile sunt considerabil mai mari, așa că lucrurile se compensează într-o oarecare măsură. În timp, am reușit să ne mutăm într-un apartament al nostru și să renunțăm la chirie, înlocuind-o cu o rată la bancă. Acum simt că în sfârșit mă întorc acasă.
Cum v-ați găsit un loc de muncă? A fost nevoie să vă recalificați?
La început, verișoara mea s-a ocupat de tot și ne-a ajutat enorm. Ea ne-a găsit amândurora locuri de muncă. Din fericire, nu a fost nevoie de recalificare. În Germania, dacă vrei să muncești, găsești cu siguranță un loc de muncă. E o mentalitate diferită față de alte locuri, iar aici se spune că doar cine nu vrea să muncească nu își găsește de lucru. Pe lângă job-ul cu normă întreagă, am descoperit că este foarte comun să ai și un „mini-job”, adică un job suplimentar de 520 de euro pe lună, care nu este impozitat. Astfel, este ușor să îți suplimentezi venitul, dacă vrei.
A fost greu să vă adaptați la stilul de lucru din Germania?
Pentru noi, ca adulți, nu a fost foarte greu, însă pentru Marc a fost mult mai complicat. La acea vreme, el avea 14 ani și deja își făcuse prieteni în România, avea gașca lui, iar schimbarea l-a afectat destul de mult. Aici, necunoscând limba germană, i-a fost greu să se integreze. A durat cam doi ani până când s-a adaptat complet, iar noi, ca părinți, nu am știut pentru o perioadă cât de dificil îi era, pentru că nu voia să ne spună. Era conștient că am venit în Germania cu un scop și că trebuia să facem față noii vieți, să strângem din dinți și să mergem mai departe. Deși pentru el a fost o provocare, acum ne bucurăm că a reușit să se adapteze și să își facă noi prieteni.
Cum a fost integrarea lui la școală, cu profesori și colegi noi, plus o limbă pe care nu o cunoștea?
A fost destul de dificil. Să înțelegi sistemul școlar din Germania, care este foarte diferit de cel din România, a fost o provocare și pentru noi, ca părinți. În plus, limba germană reprezenta un obstacol mare. Îmi aduc aminte că, la început, profesorul de limba germană mi-a spus că ar putea fi necesar să repete un an, din cauza dificultăților de adaptare. Însă Marc a fost foarte ambițios și a depus mult efort, reușind să se integreze treptat. A învățat limba germană destul de repede și a reușit să termine liceul fără să fie nevoie să repete vreun an. Mai mult, a ales să continue studiile și să își urmeze visurile, ceea ce ne-a făcut foarte mândri de el. Perseverența lui a fost un exemplu pentru noi toți.
A fost nevoie de sprijin suplimentar pentru Marc (meditații, terapie, activități extrașcolare)?
Marc nu a vrut niciodată să meargă la meditații, chiar dacă eu am insistat inițial, crezând că îl va ajuta să se integreze mai ușor. Mi-a spus că nu are nevoie, iar eu am continuat să îl încurajez să le urmeze. Într-un final, mi-am dat seama că, deși eu plăteam pentru meditații, el nu mergea deloc. Așa că am renunțat și am decis să îl las să învețe în ritmul lui, fără presiune suplimentară. Chiar dacă nu a avut sprijinul unui profesor în particular, a reușit să se descurce și să învețe pe cont propriu, iar asta a fost o mare realizare.
Cât de greu a fost pentru voi să învățați limba? Ați mers la cursuri sau ați învățat din mers?
Cine a spus că am învățat limba? 🙂 Marc a învățat germana la școală, iar eu am urmat cursuri de limbă germană timp de 6 luni. Soțul meu, pe de altă parte, a învățat din mers, direct, prin interacțiuni zilnice. Totuși, cred că toată viața o să tot învăț germana și nu o voi stăpâni complet niciodată. E o limbă complexă și uneori, chiar dacă înțelegi, există momente în care cuvintele pur și simplu nu îți vin la gură. Dar și asta face parte din procesul de adaptare.
Care au fost cele mai mari diferențe culturale la care a trebuit să vă adaptați?
Din punctul acesta de vedere, nu am întâmpinat dificultăți. Ne-am simțit bine primiți încă din prima zi, mai ales că locuim în apropiere de Hamburg, care este un oraș foarte deschis și cosmopolit. Îmi place să spun că Hamburg este un oraș cu o minte deschisă. Este al doilea cel mai mare oraș din Germania și, în comparație cu alte regiuni ale țării, aici oamenii sunt mai primitori și mai toleranți cu noii veniți. În alte părți ale Germaniei, însă, oamenii pot fi mai conservatori și mai sceptici față de străini. Dar, din fericire, noi nu am întâmpinat niciodată astfel de obstacole. Nu am simțit că nemții sunt reci, ba dimpotrivă, am avut parte de o primire călduroasă și am fost surprinși plăcut de deschiderea lor.
Care a fost cel mai dificil moment de la sosirea în Germania?
Primul an a fost, fără îndoială, cel mai dificil pentru mine. Am plâns cu lacrimi de crocodil. Mă tot întrebam ce căutam aici. În România aveam o casă, un job bun, dar simțeam că viitorul meu și al fiului meu nu mai aveau loc acolo. Mă săturasem de clasa politică, de oamenii care se plângeau constant, dar nu făceau nimic pentru a schimba lucrurile. Mi-era greu să accept schimbarea și să mă adaptez unui loc complet nou.
Ați simțit vreodată dorința de a vă întoarce?
Nu am simțit niciodată dorința de a ne întoarce definitiv în România. Totuși, după primul an, am avut ocazia să merg în vacanță în România, ca orice român plecat de ceva timp. Când m-am apropiat de zona în care am copilărit, am început să plâng, pentru că nu înțelegeam de ce în Germania era mai bine decât acasă. De ce acolo se putea construi un viitor mai stabil și mai previzibil? De ce nu reușeam să facem ca lucrurile să fie la fel de bune în România? M-am simțit frustrată și tristă văzând diferențele, mai ales când oamenii din jurul meu păreau atât de nepăsători.
Cum credeți că a afectat această decizie viitorul copilului?
Atunci când am decis să ne mutăm în Germania, mi-am dat seama că, prin această alegere, schimb destinul fiului meu. Este o povară destul de mare să simți că decizia ta va avea un impact semnificativ asupra viitorului lui. Marc este foarte fericit aici, îi place să meargă în vacanță în România, dar acum simte că viitorul lui este aici, în Germania. Știu că i-am oferit șansa de a crește într-un mediu mai stabil, iar asta îmi dă o mare satisfacție ca părinte. Sunt extrem de mândră de el. A reușit să termine o școală bună și să își găsească un job unde este apreciat. Este o realizare imensă pentru el, dar și pentru noi, ca părinți. De asemenea, un moment de mare bucurie a fost atunci când a obținut cetățenia germană, ceea ce m-a determinat și pe mine să îmi depun actele și, de câteva luni, am dublă cetățenie.
Dacă ar trebui să dați un sfat unei familii care plănuiește să emigreze, care ar fi acesta?
Le-aș spune să se înarmeze cu mult curaj și răbdare. Este greu să lași în urmă familia, prietenii și tot ce ai cunoscut, dar atunci când ai un scop clar și îți dorești cu adevărat să faci acest pas, trebuie să strângi din dinți și să mergi mai departe. Va fi greu la început, dar, cu timpul, lucrurile se așază și totul capătă sens. Răbdarea și perseverența sunt cheia.
Plănuiți să rămâneți definitiv în Germania sau vă gândiți să reveniți în țară la un moment dat?
Cel puțin până la pensie nu ne gândim să ne întoarcem în România. Dar după aceea nu se știe. Mă tot gândesc la o casuță undeva în Sardinia, pe care o consider insula mea de suflet, sau într-una dintre insulele Canare. Visul meu este să ne bucurăm de liniștea și frumusețea unui loc cald, aproape de mare, unde să trăim simplu și fără griji, în mijlocul naturii.
Ce visuri sau planuri de viitor aveți pentru familia dumneavoastră acum?
Ca orice părinte, visul meu este să-l văd pe Marc fericit și împlinit. Îmi doresc să trăiască viața pe care o visează. În plus, noi, ca familie, vrem să călătorim cât mai mult. Cred că viața este o călătorie continuă și nu există o bogăție mai mare decât experiențele trăite împreună. Așadar, fiecare călătorie va fi o oportunitate de a învăța și de a ne bucura de ceea ce viața are de oferit.
