Povestea Alexandrei: „Umilită de profesoara de matematică de la clasă pentru că nu mergea la meditații la ea, fata mea a avut nevoie de doi ani de psihoterapie“

Alexandra a avut nevoie de doi ani de consiliere psihologică pentru că nu a făcut meditații cu profesorii de la clasă. Marginalizată, defavorizată, umilită, ea a îndurat abuzurile și nepăsarea profesorilor din școală.

Laura Udrea, redactor

Alexandra a fost mereu un copil de 10 pe linie. Era olimpică la mai multe materii, cu premii naționale de excelență. Nu a avut probleme cu ceilalți profesori cu absolut niciunul. Din clasa a șaptea însă, pentru că nu făcea meditații cu profesorul de matematică de la clasă, a început nebunia. Citiți mai jos mărturia mamei despre traumele prin care a trecut fiica sa din momentul în care a refuzat să facă meditații cu profesorul de la clasă și gustul amar lăsat de această experiență un copil foarte silitor.

„Povestea noastră e simplă. E asemenea multor altor povești de elevi cărora li s-au tăiat aripile chiar de către dascăli. E povestea tuturor elevilor care au avut ghinionul să ajungă în clasa unor profesori pentru care moralitatea nu și-a dezvăluit sensul niciodată. Sau care nu i-a interesat. Banul și interesul a primat pentru acești oameni.

Alexandra avea o colegă cu care împărțea mereu premiul I. Acea colegă protejată de diriginte, de doamna directoare, de restul profesorilor. Acel copil de care nu e bine să te atingi. Aceasta era colega Alexandrei.

Până în clasa a șaptea, și ea, și fata aceea erau două fetițe foarte bune la învățătură. Aveau 10 pe linie. Din clasa a șaptea, mai exact din al doilea semestru, majoritatea colegilor ei eu început meditațiile la limba română și la matematică cu profesorii pe care îi aveau la clasă. Mai puțin Alexandra mea.

Din clasa a șaptea, pentru Alexandra a început „războiul“

Tot atunci a început și nebunia pentru Alexandra. Cealaltă fată, competitoarea ei directă, începuse să fie este extrem de favorizată. Și totul se făcea pe față. Venea la școală doar când voia, ca să nu obosească. I se permitea să conducă ora de matematică, adică ea zicea ce exerciții să se facă în clasă. Erau întrebați toți elevii, dar ascultați erau doar cei care făceau meditații cu profesorul.

Marginalizată la orele de matematică, Alexandra s-a frustrat. Cine nu s-ar enerva la un asemenea tratament?! În semestrul al doilea al clasei a șaptea a început războiul pe față – orice făcea la teste sau la teză nota ei era mereu 8,45. La teză abia reușise un 9,49.

„Eu de ce nu exist, mami?“

Sunt atât de multe de zis… Cum în a opta doar patru elevi nu făceau meditații cu profesorii de la clasă la română și matematică… Cum după teste se vorbea în clasă că a fost ușor pentru că mai făcuseră testul la meditații, cu profesorul. Cum profesorul ridica în slăvi un anume copil, mereu acea fată, spunând despre ea cât e de minunată și cât de perfectă este lucrarea ei, omițând cu nerușinare că a pregătit-o acasă cu o zi în urmă, special pentru lucrarea aceia…

Alexandra venea acasă tristă. De multe ori, furioasă. Mă întreba ce e de făcut și mai ales, de multe ori, privindu-mă în ochi: «Cum se poate așa ceva, mama?! De ce nu suntem văzuți cu toții egali în ochii profesorilor? De ce o laudă doar pe ea? Eu de ce nu exist, mami?»

„N-am tăcut, dar azi parcă aș face mai mult decât am făcut atunci“

Am fost un părinte care nu a tăcut. N-am mai rezistat să o văd atât de distrusă, mai ales că la finalul clasei a opta o aștepta un examen important. Așa că m-am dus la școală. Am cerut audiență la doamna directoare. Am intrat la ea în birou și i-am povestit tot ce pătimește fata mea într-o clasă pe care dânsul o conduce. Știa… știam că știe, toți profesorii din școală știau, doar că acum venise vremea să și facă ceva. Să se pună capăt acestor tratamente.

Doamna director a încercat aplanarea conflictului. Mi-a promis că lucrurile se vor schimba, asigurându-mă că Alexandra nu va mai avea parte de astfel de tratamente. Bunăvoința doamnei directoare m-a convins atunci să mă opresc la atât. Aproape toți copiii din clasa Alexandrei făceau meditații la matematică cu doamna de la clasă, care le era și dirigintă. La română, la fel era. Dar la română, după o discuție deschisă cu profesoara, aceasta reușise să se schimbe. Se ocupa parcă mai mult de cei care nu făceau meditații cu dânsa.

Dar acum parcă tot îmi pare rău că am făcut prea puțin. Dacă aș fi din nou în acea situație,  aș fi mutat copilul la alta școală, așa cum au făcut aproape toți ceilalți colegi ai ei. Dar mai aveam un copil în școală, cu doi ani mai mic, și care nu voia să fie mutat.

Să fii ignorată este același lucru cu a fi persecutată. Poate chiar mai rău…

După discuția cu doamna directoare s-au schimbat lucrurile. Nu, nu de tot. Alexandra a continuat să fie ignorată, însă notele ei bune au revenit. Îi dădea 10, dar cred ca nici nu citea ce scria în lucrări și în teste. Îi dădea 10 așa, ca să-mi închidă gura. Credeam că în felul acesta se va face dreptate, că Alexandra își va reveni dacă va vedea că este corect notată. Însă, nu. Emoțional, psihic, nu a fost suficient. Alexandra a fost mereu un copil de 10, olimpică la mai multe materii, cu premii naționale de excelență. Nu a avut probleme cu ceilalți profesori cu absolut niciunul. Doar la matematică, acolo s-a rupt total ritmul. Pentru că era ignorată la matematică, dar fiind și vorba de clasa a opta, Alexandra a trebuit să muncească acasă, să i se predea materia de către un alt profesor. Urma să susțină examenul de Evaluare națională. Pe care l-a luat cu aproape 10.

Persecutata nu era doar ea de dirigintă, ci oricine avea ceva de spus la adresa fetiței protejate. Unii au ales să o atace direct, Alexandra a avut curaj să-și întrebe diriginta de ce face asta. Au fost copii care au plecat din școală din cauza asta… Rămăseseră doar 18 elevi în clasă.

Dacă a trecut? A trecut după doi ani de psihoterapie

Media de absolvire a Alexandrei a fost 9,99. A intrat la cel mai bun colegiu din oraș și acum e studentă la o facultate importantă.

Dar a mers și doi ani la psiholog. A ajutat-o să-și revină psihologul colegiului, care și-a dat seama că Alexandra nu reușea să se mai deschisă colegilor de la clasă și interacționa foarte puțin cu profesorii de la clasă. Ultimii doi ani în care fusese ignorată își puseseră rău amprenta asupra psihicului ei și Alexandra mea se schimbase.

Încet, încet, din discuțiile cu psihologul colegiului, Alexandra a început să se vindece de oamenii aceia răi care i-au întunecat mintea. Oamenii care ar fi trebuit să-i modeleze mintea pentru a deveni mai bună, mai prietenoasă, mai socială, oamenii aceia îi tăiaseră, practic, orice drept la normalitate. Mi-aduc aminte că din clasa a șaptea, când începuseră problemele la școală, fata se trezea și pleca plângând spre școală în fiecare dimineață. Se ruga să nu o mai trimit, să o țin acasă. Cred că i-a fost amarnic de greu…”

CITEȘTE ȘI: Din toamnă, ministrul educației vrea o lege care să sancționeze profesorii care își meditează elevii de la clasă. Deși bună, ideea pare imposibil de aplicat

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa