Am 49 de ani și, mai nou, port un evantai cu mine prin casă. Fiica mea, Antonia, are 18 ani și râde de mine de fiecare dată când mă vede făcându-mi vânt frenetic, de parcă mi-ar fi dat cineva foc din interior. „Arăți ca emoticonul ăla căruia i se ridică aburi din cap!” 🤯 Și ea trece prin propria furtună hormonală. Eu menopauză, ea pubertate – am devenit, fără voie, colege de suferință. Cine trântește uși la noi în casă? Cine plânge de-i sare cămașa și-apoi izbucnește în râs? Amândouă, dar ne asigurăm că o facem pe rând.
Când am rămas însărcinată cu Antonia aveam 30 de ani. Singurul calcul pe care l-am făcut atunci a fost că în anul în care fiica mea va sărbători majoratul eu voi schimba prefixul. Ceea ce n-am luat în calcul a fost ceea ce am trăit (și mai trăim încă) de vreo câțiva ani – menopauza mea și pubertatea ei în același timp. Stările de iritabilitate la noi în familie se înmulțesc cu doi. Crizele de furie și episoadele de dramă, la fel. Da, n-am luat în calcul că, aducând mai târziu pe lume un copil, menopauza va coincide cu debutul pubertății la ea. Ducem același război, cu estrogenul și progesteronul, doar că din tabere diferite. Cu interese diferite. La mine, nivelurile acestora scad; la ea, cresc.
Suntem plus și minus doar că la același capăt al unei baterii
Câteva simptome ne aduc mai aproape, dar, uneori, ne și îndepărtează. Spre exemplu, eu am bufeuri. Antonia, pe de altă parte, adoră să se cuibărească lângă mine pe canapea. Dialogul nostru clasic arată cam așa: „– Mami, mă bag și eu lângă tine? – Da, mami, hai aici!” După nici 30 de secunde, eu explodez: „– Dă-te de pe mine, că iau foc! – Off, mami, nu mai ești bună de iubit!” Și, cu toate acestea, se întoarce lângă mine în fiecare zi.
Altă dată, intră val-vârtej în baie, trântind ușa: „– Nu mai suport părul ăsta! Se împotrivește fix când am nevoie să stea bine! Mă uit la ea, o privesc calmă, deși în interior sunt pe punctul de a plânge, pentru că și părul meu a luat-o razna. Este uscat, rar, pictat cu câteva fire albe care par cele mai sănătoase fire de pe tot scalpul meu. „Suntem un dezastru”, mă gândesc, dar nu-i spun asta.
- CITEȘTE ȘI: Cum ştiu dacă am ajuns la menopauză?
Toate simptomele noastre puse față în față
În schimb, vorbim des despre ce ni se întâmplă. Încercăm să ne înțelegem una pe cealaltă și, mai ales, pe noi însene. Am descoperit că pubertatea și menopauza nu sunt chiar așa diferite. Iată câteva exemple:
Schimbările de dispoziție
Antonia trece de la „E cel mai frumos lucru pe care l-am trăit vreodată!” la „Urăsc totul și pe toată lumea” în mai puțin de o oră. Eu? Aproximativ la fel, doar că într-un ritm mai lent. Hormoni – amândouă suntem victimele lor.
Antonia are tendința de a izbucni brusc, ca o explozie emoțională, declanșată de factori aparent banali: i-a apărut un coș; nu-i stă părul cum vrea ea; Ștefan Gheorghidiu este narcisist și misogin și în minutul doi după asta urmează să arunce cu cartea. Adolescenții reacționează astfel din cauza intensității creșterii hormonale și a dificultății de a-și controla emoțiile. Aceasta ultimă parte este din cauza cortexului prefrontal (responsabil cu raționamentul), încă în dezvoltare.
La mine, furia e graduală, cu acumulări în timp, dar poate avea și episoade intense, mai ales din cauza iritabilității și oboselii cauzate de schimbările hormonale. Comparativ cu pubertatea, femeile aflate la menopauză sunt mai conștiente de starea lor și tind să încerce să o gestioneze, deși lipsa somnului sau bufeurile pot reduce răbdarea. Cu alte cuvinte, furia în pubertate apare mai rapid și intens, dar dispare relativ repede, în timp ce în menopauză poate avea un caracter mai constant și se poate amplifica în anumite momente.
Problemele cu somnul
Eu mă trezesc noaptea, sufocându-mă de cald. Primul somn îl dorm pe canapea, în sufragerie, unde „urmăresc” împreună cu fiica mea cele mai palpitante filme. Mă trezește de fiecare dată când se termină, ceea ce e frumos din partea ei. N-am nicio problemă să adorm din nou în dormitor, dar mă trezesc după 30 de minute cu o idee atât de limpede de a scrie un articol încât zici că tocmai am ieșit din ședința de sumar. De foarte multe ori scriu noaptea, că la mine în cap simt că e plină zi.
Antonia, în schimb, adoarme greu, pentru că mintea ei pare să nu se oprească din a analiza în detaliu fiecare conversație avută la școală. Pentru discuții, ne întâlnim la mijloc – ori vine ea în bucătărie, ori îmi iau eu laptopul în pat. Pubertatea este o perioadă în care ritmul circadian al adolescenților se schimbă. Tinerii au o tendință naturală de a deveni „păsări de noapte”, adică se simt mai energici seara și au dificultăți în a se trezi dimineața. Dimineața la ea înseamnă ora 06:00 când o trezesc ca să ajungă la liceu. În zilele libere, diminețile ei încep după ora 09:00. Acum, că descriu nopțile noastre, realizez că multe din probleme le rezolvăm ca vârcolacii, pe întuneric. Rezultatul? Două ființe obosite care înțeleg prea bine ce înseamnă asta.
Creșteri de apetit, scăderi de memorie
Eu încerc să o țin departe de fast-food și dulciuri – ar fi în stare să mănânce în plus doar dacă cineva s-a uitat ciudat la ea. Ea, în schimb, a devenit (că nu are încotro), un fel de hard-disk extern al meu: „Toni, cum îl cheamă pe vecinul de la 4 că iar am uitat și vreau să-l sun?” ori „Când au zis ăia de la buletin că trebuie să mergem să-l luăm pe cel nou?”.
La menopauză, scăderea estrogenului poate duce la dificultăți în menținerea și accesarea informațiilor. Pierderile acestea de memorie sunt temporare – ca la soacre: uită numai ce contează, în rest țin minte totul. O fi o pregătire pentru asta, nu știu ce să zic…
La pubertate, vorbim de o perioadă de creștere rapidă. De aici, apetitul crescut pentru a susține dezvoltarea. Asta îi face pe tineri să consume în special calorii provenite din carbohidrați și grăsimi. Uneori, gusturile și preferințele alimentare pot să se modifice semnificativ. Explicația medicală e că devin atrași de alimentele dulci, sărate sau grase datorită nivelurilor crescute de dopamină și alte substanțe chimice legate de recompensă în creier. Eu cred că mai ține și de dorința lor de explorare, de a încerca alimente noi sau diferite de cele pe care le primeau în copilărie. Deh, teribilismul…
Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă la vară?
Cât despre aspect, Antonia este complexată de coșurile apărute pe față. Eu, care am fost plină de coșuri în adolescență, acum îmi iubesc nivelurile scăzute de estrogen că mă feresc de punctele ale oribile de pe față. În schimb, apar probleme pe la oase. De la o vreme, mă feresc de expresia „Mă doare-n cot!”, că nu e de glumit cu durerile astea. Apropo, nu mai râd la aceleași glume. Și mai e ceva: mă îngrozesc ridurile, care devin tot mai adânci.
- CITEȘTE ȘI: Ups, pubertatea! – ghid pentru părinții debusolați și speriați de pubertatea și adolescența copiilor
Ce facem bine? Păstrăm echilibrul, chiar dacă e precar
Am citit despre aceste procese, menopauza și pubertatea, descoperind că ambele au în comun fluctuațiile de estrogen, hormonul care pare să conducă teatrul absurd din viețile noastre. Amândouă încercăm să ne creăm rutine care să ne ajute. Eu mi-am cumpărat o pernă răcoritoare pentru somn, iar Antonia a început să folosească produse dermatologice pentru tenul acneic. Vorbim mult și ne explicăm stările nebune prin care trecem. Ne sprijinim una pe cealaltă în aceste mici bătălii zilnice.
În concluzie, menopauza și pubertatea luate împreună ar putea fi o lecție despre acceptare. Eu o văd pe Antonia crescând și încerc să o înțeleg, iar ea mă vede trecând printr-o etapă care înseamnă tot o schimbare. Trecem prin asta împreună. Pentru toate mamele și fiicele pentru care menopauza și pubertatea și-au dat întâlnire în același timp, într-un colț al haosului hormonal, există o rază de lumină: acest proces, deși dificil, aduce o conexiune aparte între voi. Și, poate, cândva, veți râde de toate aceste momente împreună. Sunt curioasă cum e în casele cu mame la menopauză și băieți la pubertate. E mai lin?