Dragostea la grădiniță. Ce simt, de fapt, copiii mici care spun că s-au îndrăgostit

Copiii mici vorbesc despre „iubire” cu naturalețe, dar înțeleg ei cu adevărat ce simt?

Laura Udrea, redactor
doi copii de gradinita care rad si mananca inghetata
Prima iubire a copilului este ca o înghețată: dulce, colorată și se topește imediat. FOTO: Shutterstock

Când copilul vine acasă și îți spune că „se însoară” sau că „o iubește pe Maria”, primul impuls este să zâmbești. Dar ce înseamnă cu adevărat aceste sentimente la vârste atât de fragede? Este o afecțiune profundă, o prietenie specială sau doar o joacă inspirată de relațiile adulților din viața lor? „Copiii de grădiniță au nevoie să exploreze lumea emoțiilor”, explică psihologul Andreea Dumitru. „Ei imită ceea ce văd în jur, dar trăiesc și sentimente autentice. Întrebarea nu este dacă iubesc, ci cum înțeleg această iubire.”

„Fiica mea este la grădiniță (6 ani). De când a început, în august, a avut deja doi sau trei «iubiți». Din câte îmi dau seama, asta înseamnă să se țină de mână, să se îmbrățișeze uneori, dar mai ales să stea unul pe lângă altul. Personal nu-mi amintesc să-mi fi plăcut un băiat până în clasa a treia. Se pare că în clasa ei sunt și alte fete care concurează pentru atenția băieților. Este normal? Mi se pare foarte prematur și nu mă simt confortabil cu asta. I-am spus că a fi «îndrăgostit» este pentru adulți și copii mai mari (adică adolescenți). Nu vreau să reacționez exagerat. Locuim într-o zonă foarte hispanică și soțul meu crede că acest lucru este cultural, deși nici el nu se simte confortabil cu asta”, scrie o mămică pe reddit.com.

Îndrăgostit la grădiniță: inocență, emoție sau imitație?

Potrivit psihologului Andreea Dumitru, dragostea manifestată la grădiniță este o combinație subtilă între inocența specifică copilăriei, emoția sinceră și imitația comportamentelor pe care copiii le observă în jur. „Când un copil spune că iubește pe cineva, el poate exprima o simplă admirație sau dorința de a se simți aproape de celălalt. În același timp, el imită gesturile și cuvintele pe care le aude la adulți, transformându-le într-o declarație autentică de afecțiune”, spune psihologul. Să le luăm pe rând:

Inocența

Inocența dragostei la grădiniță se reflectă în simplitatea și puritatea manifestărilor de afecțiune ale copiilor. La această vârstă, iubirea nu are implicațiile complexe sau așteptările pe care le aduc cu ele experiențele adulte. Pentru copii, a iubi înseamnă să ofere un zâmbet, o mână de ajutor sau un gest de afecțiune sincer, fără calcul sau condiționalități.

„Copiii trăiesc iubirea în forma ei cea mai pură – nu este încă încărcată de idei preconcepute sau de roluri sociale. Ei se conectează unii cu alții prin simple gesturi de bunătate și afecțiune, iar aceste momente sunt fundamentul relațiilor lor viitoare”, explică Andreea Dumitru. Astfel, dragostea la grădiniță este o expresie a unei purități care nu se complică în mintea lor, ci rămâne nealterată de prejudecăți sau stereotipuri.

Emoțiile

Deși încă mici, la vârsta grădiniței copiii trăiesc și exprimă o gamă intensă de emoții. Când își declară afecțiunea, de exemplu spunând „te iubesc pentru că râzi frumos” sau „vreau să fim prieteni mereu”, ei nu vorbesc despre iubire în sensul romantic, ci despre o dorință sinceră de apropiere și conexiune.

„La această vârstă, iubirea este percepută ca o emoție caldă, o formă de prietenie care le aduce bucurie și siguranță”, remarcă psihologul. Totuși, este important ca părinții și educatorii să facă distincția între manifestările normale ale afecțiunii și eventualele comportamente care ar putea fi interpretate greșit. De exemplu, dacă un copil începe să insiste asupra unor gesturi care depășesc sfera inocentă a jocului și imită comportamente pe care le vede la adulți sau în media, acest lucru poate fi un semnal că trebuie intervenit cu explicații adaptate vârstei. Clarificarea faptului că la grădiniță iubirea este doar o formă de prietenie și afecțiune ajută la menținerea unui cadru sănătos și lipsit de conotații sexuale”.

Imitația

Imitația este o componentă esențială în dezvoltarea copiilor. Ei observă cu atenție comportamentele adulților – fie că este vorba despre gesturi de afecțiune, cuvinte sau chiar atitudini – și le reproduc fără a înțelege pe deplin semnificația acestora. „Copiii învață prin imitație. Ei copiază ce văd în familie, la TV sau online și, uneori, pot adopta modele de comportament care nu sunt potrivite pentru vârsta lor”, avertizează Andreea Dumitru.

La această vârstă, cei mici pot adopta gesturi caracteristice mediului în care cresc – apropo de exemplul mămicii de pe reddit. Astfel, ei pot adopta gesturi caracteristice, cum ar fi îmbrățișările dese sau sărutările pe obraz, care, în contextul respectiv, sunt semne naturale de afecțiune și prietenie. Această imitație nu schimbă însă esența sinceră a sentimentelor lor, ci le modelează exprimarea, demonstrând faptul că dragostea la grădiniță este o manifestare autentică, adaptată la contextul social și cultural în care copiii se dezvoltă.

De aceea, este esențial ca părinții să să asigure un mediu în care exemplele de afecțiune să fie adecvate și sănătoase. Monitorizarea conținutului video la care au acces și dialogul constant despre ce este potrivit sau nu reprezintă pași importanți în prevenirea imitării unor comportamente nepotrivite.

Cum reacționăm ca părinți

Abordarea noastră ca părinți poate face diferența în modul în care copiii își vor gestiona sentimentele pe termen lung. Este important să nu minimizăm aceste manifestări, ci să le folosim ca pe o oportunitate de dialog. În loc să replicăm cu expresii de genul „Te-a tras de codițele? Înseamnă că te iubește!”, care pot contribui la acceptarea unor comportamente nepotrivite, putem întreba: „Ce înseamnă pentru tine să iubești pe cineva?” ori „Cum te simți când ești alături de prietenul/prietena ta?”. Aceste întrebări deschid ușa spre o conversație sinceră, ajutându-i pe cei mici să-și identifice emoțiile și să învețe cum să le exprime într-un mod sănătos.

Ce să îi spunem copilului îndrăgostit la grădiniță

Atunci când copiii își exprimă afecțiunea la grădiniță, putem folosi aceste momente ca pe niște oportunități prețioase de învățare și dezvoltare emoțională. Iată câteva direcții și lecții pe care le putem împărtăși:

Iubirea înseamnă respect și grijă reciprocă

Explicați-le că, atunci când iubim pe cineva (dar nu numai atunci), este important să fim atenți la sentimentele și nevoile celuilalt. Puteți spune: „Iubirea înseamnă să te gândești la prietenul tău și să te asiguri că se simte bine. Dacă el sau ea nu vrea să fie îmbrățișat(ă) sau atins(ă) într-un anumit moment, trebuie să respectăm asta”. Astfel, copiii învață să recunoască și să respecte limitele celorlalți, construind relații bazate pe empatie și considerație.

Iubirea se exprimă în multe feluri

Învățați-i că dragostea nu se reduce doar la cuvinte sau gesturi mari, ci se poate manifesta prin lucruri simple, cum ar fi ajutorul reciproc, partajarea jucăriilor sau o vorbă bună. De exemplu:
„Când spui «Te iubesc», înseamnă că te bucuri să petreci timp cu prietenii tăi și că îți pasă de ei. Dar îți poți arăta iubirea și atunci când ajuți sau când asculți pe cineva”. Această lecție îi va ajuta să înțeleagă că orice gest de bunătate poate fi o manifestare a afecțiunii.

În iubire, trebuie să fii sincer și deschis

Încurajați-i să-și exprime sentimentele fără teama de a greși. Spuneți-le că este perfect normal să simtă diferite emoții și că, atunci când sunt confuzi, pot să vină la voi cu întrebări. De exemplu:
„Dacă te simți fericit sau puțin confuz când îți arăți dragostea, poți să-mi spui întotdeauna. Vorbind despre sentimentele tale, înveți să le înțelegi și să le gestionezi mai bine”. Asta îi va ajuta să-și înțeleagă sentimentele și să reacționeze corect în diferite situații.

Fii, ca părinte, un model de comportament

Copiii învață mult prin exemplul adulților din jurul lor. Demonstrați-le cum se manifestă afecțiunea și respectul în relațiile cu ceilalți. Prin atitudinea voastră ei vor învăța cum să își exprime propriile sentimente și cum să interacționeze armonios cu cei din jur. Aceste discuții și exemple practice îi vor ajuta pe copiii să recunoască și să-și exprime emoțiile, și, în același timp, să capete instrumentele necesare pentru a construi relații sănătoase în viitor. Astfel, fiecare moment de „iubire” la grădiniță devine o lecție valoroasă despre empatie, respect și autenticitate.

De evitat în comunicarea cu copilul îndrăgostit la grădiniță

Pentru a nu alimenta stereotipuri sau prejudecăți de gen, este esențial să fim atenți la cuvintele pe care le folosim. Iată câteva recomandări pentru a aborda aceste situații corect:

  • Evitarea expresiilor stereotipice: fraze celebre precum „te-a tras de codițele? înseamnă că te iubește!”, „băieții nu plâng” sau „fetele se îndrăgostesc din prima clipă”, pot părea inofensive. Însă, acestea nu numai că simplifică realitatea emoțională a copiilor, ci și promovează idei rigide despre cum ar trebui să se comporte băieții și fetele.
  • Utilizarea unui limbaj neutru: optați pentru un limbaj neutru și pentru întrebări care încurajează dialogul și reflecția. De exemplu, puteți spune: „Este minunat că simți atât de mult pentru prietena/prietenul tău! Poți să-mi povestești ce îți place cel mai mult la ea/el?”
  • Validarea emoțiilor fără etichetări: în loc să atribuim valoare afecțiunii pe baza unor criterii superficiale – cum ar fi „o iubesc pentru că e blondă” sau „îmi place de băiatul acela pentru că e înalt/are mașină cu telecomandă” – încurajăm copiii să-și exprime dragostea pentru anumite calități – bunătatea, umorul sau sinceritatea, de exemplu. Astfel, îi ajutăm să-și construiască o imagine sănătoasă despre relații, evitând etichetările care pot distorsiona adevărata natură a sentimentelor.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa