Am redescoperit celebrul dosar cu șină. Ăla popular în România, care bate digitalizarea la fundul gol. Trăiește încă. E cerut. Ce spun eu, e imposibil fără el! Ați depus actele pentru bursa copilului? Atunci știți despre ce vorbesc. Aveți nevoie de dosar cu șină.
Mă documentez despre învățământul din Suedia. Țara aia nordică cu școli cu copii fericiți, care învață totul prin joacă. Cu părinți liniștiți că ai lor copii n-au tone de teme acasă, cum au ai noștri. Dar care a anunțat recent că vrea să schimbe totul, că nu i-a ieșit bine. Că cică elevii lor nu știu să decupeze cu foarfeca și nici să se cațere în copaci după ani de stat în fața tabletelor și a laptopurilor. Că digitalizarea le-a făcut mai mult rău decât bine și acum vor să renunțe la ea și să se întoarcă la manuale. Și tot citind despre asta, îmi intră un mesaj pe WhatsApp. Deschid, mă uit.
Artefactul birocrației românești
Îmi scrie o prietenă că la depunerea actelor pentru bursa monoparentală, la școala copilului se cere dosar cu șină. Altfel, nu merge. DOSAR CU ȘINĂ, oameni buni! Ce digitalizare? Ce grupuri de WhatsApp, ca să meargă treaba repede? Dosarul cu șină, da! Ah, dosarul cu șină, acel artefact sacru al birocrației românești, pe care l-am venerat cu toții la un moment dat! Când te duci la orice instituție publică din România, ai impresia că, fără dosar cu șină, te-ai prezenta la un bal mascat fără mască.
E ceva magic în felul în care funcționează: ai toate actele în ordine, semnate, ștampilate, traduse și legalizate (unde e cazul), dar dacă nu sunt adunate într-un dosar cu șină… ei bine, e ca și cum ai venit fără ele. „Aveți dosar cu șină?” devine o întrebare existențială, echivalentul modern al „Cine sunt eu? Care este rostul vieții?”
De fapt, dosarul cu șină este cel mai important lucru în sistemul nostru administrativ. Ați putea crede că e doar o bucată de plastic/carton ordonator, dar nu! E poarta spre aprobare. Dosarul e ceasul care întoarce roțile greoaie ale birocrației. Fără el, ești pierdut. E ca un pașaport între realitatea noastră și un univers paralel, în care cererile tale chiar se procesează. Și nu te gândi să vii cu alt dosar! Fără șină? Sacrilegiu! Cu plic? Blasfemie! Dosarul cu șină trebuie să fie acolo, în fața funcționarului, să se deschidă și să se închidă, precum o ușă mistică spre un alt nivel de validare.
„Dragi tovarăși și pretini…”
Zâmbesc, dar vă asigur că amar. Suedia se pregătește să revină la tradiționalism în metodele de învățare din școli. Noi am bătut Suedia. Digitalizarea n-are nicio șansă în România, atâta vreme cât încă trăiește dosarul cu șină. Mi-a duc aminte de un banc de pe vremea lui Ceaușescu. Se făcea că la TV în toată lumea apărea Dumnezeu și anunța că a venit sfârșitul lumii. Panică, groază, țipete, urlete. La noi, în România, se tulbură imaginea transmisă, dispare Dumnezeu și apare tovarășul Ceaușescu. Și zice: „Dragi tovarăși și pretini, fără panică! Noi suntem cu zeci de ani în urma celorlalte popoare. Deci fiți pe pace! Mai avem până la sfârșitul lumii!”
Vă zic, nu subestimați puterea dosarului cu șină. Deși pare inofensiv, e cheia supraviețuirii într-o lume în care birocrația pare un test de anduranță. Și ar putea fi și cheia supraviețuirii noastre în fața apocalipsei. Chiar și a apocalipsei educației.
