Trebuie, chiar trebuie să vă spun ce tâmpenie am făcut eu, mamă la 21 de ani, evident habarnistă, cap pătrat sunând a gol. Fiică-mea n-a prea fost alăptată, că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Copilul, de altfel, săracul, cerea.
Când am văzut că nu mi se satură fata – pe la două luni să fi avut – și urlă de foame din rărunchi, ce mă gândesc eu: ”Ia să-i fac, așa, cartofel cu morcovel fiert, pasat bine de tot, mai subțire, că o să-i țină de foame.” Zis și făcut. Noroc că doar o dată i-am dat, că după aia m-a făcut nebună o prietenă, am crezut-o și m-am potolit. Doar că nu pentru multă vreme. A doua oară, o lună mai târziu, aveam s-o comit și mai grav. Grav de tot. După ce citiți, vă rog eu să uitați!
Pe vremea aia, adică în ‘89, ori pediatrul, ori asistenta, mai veneau acasă să vadă copilul. Nu des, dar veneau. Și vine și la mine asistenta. Mă întreabă: „Cu ce este hrănit copilul?” Pe femeie o interesa dacă sân sau lapte praf, dar ce-a auzit din gura mea…
- CITEȘTE ȘI: Tabel diversificare. Cum să introduci alimentele solide mai ușor în alimentația bebelușului
Greșelile de diversificare s-au văzut până târziu în copilărie
Acum să nu credeți că-i dădusem de multe ori, cred că doar de vreo două. Dar asta nu face tâmpenia mai mică. Măi fetelor, și eu de colo, mândră de mine, așa de mândră că așteptam pesemne să mă mângâie pe creștet, să mă îmbrățișeze și felicite, naiba știe ce îmi imaginam, îi răspund umflată în pene ca un curcan: „I-am dat gălbenuș de ou, fiert!” „Ce i-ați daaaaaaat?! Ooooooou?!” Era șocată. Efectiv șocată. Și ca să demonstrez că sunt proastă de-a binelea, mi-am și susținut prostia cu un argument care am crezut eu atunci că o să-i închidă gura și o s-o îmblânzească: „Dar era ou proaspăt, de țară!” Poftim, asta era – după mintea mea de-atunci – scăparea mea.
Nu mai știu ce mi-a zis, și orice mi-ar fi zis, am meritat. Chiar nu-mi mai amintesc decât că mi-a spus să nu-i zic doctoriței în vecii vecilor ce-am făcut, că o să ne împuște pe amândouă, și pe mine, și pe ea. Am scăpat neîmpușcată, dar mulți ani, până pe la 14-15 cred, fiică-mea făcea o alergie urâtă la ou și se umplea de pete.
Au trecut 33 de ani de-atunci, doamna doctor a rămas medicul meu de familie, este și al fiicei mele, și având în vedere că la bază este pediatru, azi este și medicul nepoatei mele. Dar ce-am făcut eu atunci, nici până în ziua de azi n-a aflat.
Diversificarea nepoatei Victoria așteptată cu nerăbdare
Am așteptat vremea diversificării alimentației Victoriei, nepoata mea, cum așteaptă actorii nominalizările la Oscar. Dă-i pregătiri, cu scaun de masă, dă-i cu bavețică de silicon moale cu buzunăraș, dă-i și cu bavetă impermeabilă, cu mâneci (de parcă trebuia copilul îmbrăcat în cavaler teuton, cască din aia cu vizetă îi mai lipsea), castron din nucă de cocos că cica e eco-friendly, linguriță de silicon, aparat de gătit la abur, blender și nici nu mai știu câte alte accesorii. Fata făcea 6 luni în septembrie, și tot în septembrie plecam în vacanță.
Pediatra ne-a zis că nu-i mare grabă, să începem diversificarea după ce ne întoarcem, să fie copilul în mediul lui, să fie liniștit, cooperant. Ei, ți-ai găsit! Păi mai aveam noi răbdare? Dacă dăm startul pe-o insulă, ce are?! Cu souvlaki, gyros, din astea. Glumesc, bineînțeles, că doar rădăcinoase, legume și fructe se găsesc și-acolo, nu numai în România.
- CITEȘTE ȘI: Ce legătură există între diversificarea făcută prea devreme și alergii. Explicații de la alergolog
Trucuri pentru o diversificare de succes
Pornirea n-a fost așa ușoară cum am sperat, pentru că, vorba unei reclame, „Mâncatul ăsta nu-i așa simplu cum crede lumea…” La început murdăreala era de ea, mâncatul – nu prea. A fost nevoie de multă, multă răbdare din partea maică-si. Încet-încetișor, cu timpul, a început să aibă legume preferate, de care ne-am folosit pentru a le „ascunde” în ele pe cele nou introduse. Când a venit vremea bananelor, orice altceva a pălit în fața lor. Ca să o faci să mănânce, trebuia să îi pui și banană, și-atunci se rezolva ca prin minune. Banană cu orice, ăsta era secretul.
Ah, și nu v-am spus în ce condiții exclusiviste mânca! O bună bucată de timp mesele nu s-au servit în scăunelul special. Ferească și păzească, frigea, înțepa, ea știe ce avea, dar nu s-a lăsat înduplecată să mănânce ca un copil normal. În cadă, fetelor! În cada mare, tolănită ca o sultană, în suportul folosit la cădița mică, de plastic, și… cu dușul pe ea. Două luni n-a mâncat câți metri cubi de apă caldă a consumat.
Răbdarea este cheia
Hai, cu legumele a fost cum a fost, brânzica și iaurtul au avut parte de o primire prietenoasă, cu fructele (cu excepția portocalelor) n-au fost probleme, în schimb când a trebuit introdusă carnea, chin și jale. „Măi fetiță, oi vrea tu să fii activistă pentru drepturile animalelor, eu te susțin, dar nu acum!” Mătrăgună să fi avut carnea și n-ar fi zburat din gura ei ca proiectilele în război.
Cu greutatea stătea chiar mai bine decât prevăd graficele de creștere, punea fata luna și kilogramul, dar na, te temi de anemie, că „gras și frumos” nu-i totuna cu „sănătos”. Are și carnea rostul ei, că are fier. Bine că măcar accepta peștele, că tot era ceva. Ce vreau eu să zic: nu intrați în panică dacă li se pune pata teroriștilor ăstora mici pe câte un aliment. Sunt mofturoși, pretențioși și fițoși, dar le trece. Li se schimbă gusturile și preferințele ca imaginile la păcanele. Azi e bun ardeiul copt, mâine nu mai e. Azi face prăpăd în dovlecelul cu ficaței, mâine nici nu vrea s-audă de ei.
- CITEȘTE ȘI: Ai un copil mofturos? Iată 10 cele mai mari greșeli ale părinților în alimentația copiilor
Când părinții ”se diversifică” și ei
A fost însă ceva care a contat mult: altul a fost interesul pentru mâncare atunci când mama și tata au mâncat odată cu ea, fix ce mânca și ea. Cât le-o fi plăcut lor, nu știu, dar mâncau și mârâiau demonstrativ de plăcere de parcă erau „Coastele lui Bontea” sau hamburger de vită Black Angus. Bunică-mea avea o vorbă pentru noi când eram mici: „Mănânci ce ți-am pus în blid. Când ți-o fi foame, o să înghiți și pietre.” Pietre nu ne-am încumetat să gustăm, dar nici de foame n-am murit și – slavă Domnului! – n-am fost nici anemici, nici subnutriți, și nici cu vreun deficit. Așa că…
Cât despre refuzul Victoriei de la opt luni de a pune gura pe carne, ia să vezi patru luni mai târziu cum umblă cu copanul de pui prin casă și trage din el cu dinții de parcă tocmai a fost eliminată de la Survivor și a primit prima masă după luni de viață în sălbaticie. Și ce mai molfăie din chifteluțe la cuptor din carne de curcan. Îi mai fac eu când am timp, cu usturoi și muuuultă verdeață, să se învețe cu ea, să nu se ia după maică-sa, care de mică făcea show la masă că „îi pun boscheți în mâncare” și înșiră și azi pătrunjelul pe marginea farfuriei, spre a mea adâncă și neconsolată disperare.
Bunica față în față cu noile trenduri
Mie altceva îmi este neclar în nutriția asta modernă. Că prea văd pe TikTok (da, am cont și pe TikTok, ce să vezi?!) mămici care introduc la greu în alimentația copilului mic toate soiurile de semințe, de la cele de floarea-soarelui la cele de chia, in, cânepă ori susan.
Nu zic ca n-ar fi bune ele de felul lor, că sunt bogate în nutrienți, e drept, dar eu aș zice că parcă mai bine este să-i lăsăm să-și ia vitaminele și mineralele din legume și fructe, că „bătaia peștelui” cât sunt mici, de un an, un an și ceva, este să se dezvolte frumos și sănătoși să crească, și-om vedea mai încolo dacă sunt dornici și să… ciripească. Părerea mea.
De cum a bătut „gongul” celor sase luni, s-a declanșat ofensiva diversificarii Victoriei. Câteva momente surpinse mai jos:
