Decizie șoc în Norvegia: părinții pot schimba genul copiilor. Povestea Annei, de 10 ani, care până acum a fost băiat

TOTUL DESPRE MAME
schimbare de gen

Legislația Norvegiei permite părinților să schimbe, în acte, genul copiilor, dacă cei mici îi conving că nu se identifică deloc cu sexul cu care s-au născut. 

Foxnews.com scrie povestea copilului Anna Thulin- Myge, a cărei poză de pașaport arată o fetiță blondă cu părul lung, prins cu o clamă. Scrie că prenumele ei este Anna, însă la rubrica sex e trecut M (masculin).

”În câteva săptămâni voi avea un pașaport nou”, spune fata. ”Iar acolo va scrie F (fată)”

Norvegia a devenit recent cea de-a cincea țară din lume care permite adulților să ceară schimbarea în acte a genului copilului, fără a fi nevoie de acord medical. Argentina, Irlanda și Danemarca au legi asemănătoare, dar doar Norvegia și Malta au extins liberalizarea drepturilor copiilor.

Cu acordul părinților, copiii norvegieni de peste 6 ani se pot declara de sex masculin sau feminin, indiferent de sexul cu care s-au născut.

Anna este unul dintre cei nouă minori din țară care profită de această lege de la adoptarea ei, în luna iunie. De asemenea, 240 de adulți au cerut schimbarea sexului în documente. Fără ca autoritățile să solicite intervenție chirurgicală sau măcar consiliere, procedura este extrem de simplă și presupune completarea unui formular. Până acum, statul nu a refuzat nicio cerere în sensul acesta.

Dacă vrei să afli mai multe despre felul în care părinții pot contribui la sănătatea psihică și emoțională a copilului, îți recomandăm să citești cartea „Parenting necondiționat – De la recompense și pedepse la iubire și înțelegere”, scrisă de Alfie Kohn, pe care o găsești la un preț foarte bun aici.

Cum s-a transformat Adrian în Anna

În curând, Anna va primi o scrisoare oficială care va confirma faptul că guvernul recunoaște că genul ei este feminin. ”Când eram mic, îmi plăcea să port rochițe și să mă joc cu păpușile, așa că cred că, de fapt, tot timpul am fost fetiță”. Mama fetei, Siri Oline Myge, o aprobă. Fiica ei a avut parte de câțiva ani confuzi și de respingere din partea celor din jur, atunci când era obligată să fie băiatul pe nume Adrian. Recunoașterea legală îi permite copilului să privească spre viitor fără suspiciuni și confuzii”, spune ea. ”Anna avea două identități diferite. I-a luat mult timp până să-și recâștige încrederea”, mai spune mama.

Când Ana avea 5 ani, autoritățile norvegiene s-au autosesizat, iar familia a fost monitorizată, din cauza faptului că mama îi aproba dorința de a se transforma în fetiță. ”Am văzut că Anna e diferită de când avea trei ani. Îi plăcea să poarte bentițe și se supăra foarte tare când o tundeam”, spune mama copilului.

După schimbarea numelui, Anna a început să poarte rochițe la școală, ceea ce a făcut-o ținta răutăților colegilor. Așa că s-a mutat la o școală nouă, unde colegii nu știu că, odată, ea era Adrian. Aici este mult mai fericită. Fata spune că a suferit destul și că în anii următori va începe tratamentul hormonal care întârzie pubertatea până când va avea vârsta necesară pentru a putea face operație de schimbare de sex. ”Nu îmi este dor de Adrian. Pentru că îmi doresc cu adevărat să fiu Anna tot timpul și nu vrea să mă întorc la Adrian”.

Legea, votată fără tensiuni

Adoptarea legii nu a presupus tensiuni, așa cum ne-am aștepta. Membrii Parlamentului au aprobat legea cu voturi pro 79-13. ”Am întâlnit câțiva tineri care mi-au spus că această lege nouă le face viețile mai ușoare. Unii dintre ei parcă au ieșit dintr-o zonă întunecată”, a spus Bent Hoie, ministru al Sănătății, citat de foxnews.com.

Odată ce aplicația este aprobată, ei primesc un număr nou de identificare care permite modificarea tuturor documentelor estențiale, de la pașaport la certificatul de naștere.

Până în iulie, Norvegia a fost una dintre cele 32 de țări europene care cereau persoanelor ce solicitau schimbare de sex să treacă printr-o perioadă de timp lungă de consiliere, tratament hormonal și operație de schimbare de sex, pentru a putea beneficia în cele din urmă de schimbare de gen și în acte.

Sursa foto: Pagina de FB a mamei Annei

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa