Una dintre plăcerile vieții de adult este somnul. Vieții mele de adult, nu stiu cum e la alții. Să te întinzi în pat după o zi întreagă, cu o carte în mână, în lumina moale de la veioză, iar după o vreme să te cuprindă încet somnul- iată calea spre fericire! Poate simt asta pentru că am îmbătrânit, însă nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată altfel. Somn lung, profund, de opt ore. Așa stau lucrurile pentru mine, dar nu și pentru fiica mea, insomniacă de ani de zile. Are 20 de ani și doarme maximum 5 ore.
Totul a început când avea treisprezece ani și era în clasa a VII-a. Nu a învățat niciodată dimineața, ci doar după-amiaza, iar lucrul acesta a dus încet- încet la insomnia cronică de care suferă de ani de zile. Nici nu iți dai seama cum pune stăpânire pe tine. Întâi sunt lucruri mici, pe care nici nu le observi, un stil de viață care iți este impus și pe care nu îl poți ocoli, iar apoi, într-o bună seară, realizezi cât de înspăimântătoare e realitatea.
Adormea greu, după 4 dimineața
În clasa a VII-a au început meditațiile pentru examenul de capacitate. Matematică și română, de doua ori pe săptămână. Nu am putut să îi stabilesc orele de meditații decât în prima parte a zilei, pentru că după amiaza avea scoală. Meditatorii ne rugau să ajungă devreme, la 8 sau 9, iar o ședință era de două ore. Cursurile la scoală începeau la 12 sau 13 și durau de regulă 6 ore. Asta înseamnă că la orele 18:30 cel mai devreme copilul (de atunci) ajungea acasă.
De regulă, după masa de seară punea stăpânire pe ea o toropeală nemaivăzută și, invariabil, adormea. Se trezea sau o trezeam întotdeauna după 2 ore, pentru că avea teme de făcut. A doua zi o lua de la început. Așa au început nopțile albe. Ajunsese să adoarmă cu greu după ora 4 dimineața, în rugămințile, lacrimile și neputințele mele.
Privarea de somn a dus la agresivitate
Am crezut inițial că de vină este telefonul, pentru că după ce termina de învățat butona încontinuu. Mărturisesc că i l-am confiscat luni întregi. Nu am știut cum să procedez altfel, îmi epuizasem toate metodele de parenting citite în zecile de cărți achiziționate de-a lungul timpului, martori tăcuți ce stăteau în bibliotecă rânjind către mine, cu titlurile lor mincinoase care îți promiteau liniștea și bucuria.
Clasa a VIII-a a venit cu și mai multă presiune, și mai multe meditații, și mai multe nopți nedormite. Lucrurile au luat o întorsătură și mai urâtă când agresivitatea ei a atins cote maxime și nu reușeam să mai avem o discuție normala. Privarea de somn își spusese cuvântul. Am decis să mergem la psiholog, să găsim soluții care să descâlcească zilele dinaintea examenului.
Deviația de sept i-a agravat problema
Ca să mergem în adâncimea poveștii, în afară de programul amintit, pe care îl au atâția copii care nu sunt totuși insomniaci, a contribuit foarte mult și faptul că de la un moment dat, în urma unei căzături, septul ei a fost aproape distrus, iar noaptea respira cu dificultate și avea nevoie de picături
Era la grădiniță când a căzut, iar medicul chirurg a considerat atunci că operația nu este cea mai bună variantă, pentru că era prea mică. Mi-a spus că, pe măsură ce va creste, lucrurile se vor ameliora. Devierile septale de acest tip sunt stabilizate când se oprește creșterea și atunci se pot corecta.
Problemele de respirație au apărut mai târziu, când pereții nazali s-au îngustat atât de mult încât respira doar printr-un „firicel”. Nu a fost departe de a deveni dependentă de picăturile pentru nas. Am încercat multe tratamente și am deschis ușile multor cabinete pentru a reduce folosirea picăturilor. Am rezolvat doar în momentul în care a făcut septoplastie (operație pentru corectarea deviației de sept).
Insomnia a venit la pachet cu depresia
Au trecut mai bine de 6 ani de când luptăm cu insomnia. Traseul ei educațional a atins toate punctele esențiale. A intrat la liceu acolo unde a vrut, a intrat la facultatea dorită, însă problemele cu somnul au rămas. Încap în anii ăștia și trecerea prin pubertate și viața în pandemie, când cursurile erau doar de bifat și era totuna dacă era zi sau noapte. Apoi, au venit nopțile cu petreceri studențești și cele în care dragostea plutea în aer și așternuturi.
Timpul a trecut, insomnia e tot acolo. Trăim cu ea în casă și încercăm să o îmblânzim. De un an de zile, fiica mea face terapie cognitiv comportamentală, pentru depresia cu care insomnia a venit la pachet. Are tratament medicamentos sub supravegherea unui medic și face analize periodic, pentru a reduce riscul altor complicații. A început să se culce în jur de ora 2, ceea ce este un progres uriaș. Și pentru ea, și pentru mine, pentru că fanta de lumină care răzbate pe sub ușă în fiecare noapte nu-mi mai dă frisoane, ca atunci când era mică. Și totuși…
- Sunt nopți în care gătește și face prăjituri- atunci e tare bine. Poate mai puțin în nopțile în care gătește mâncare mexicană.
- Sunt nopți în care se uită la filme, cu căști, dar îi aud râsul în cascadă (nu, nu are televizor în camera).
- Sunt nopți în care mă primește la ea în pat și îi fac masaj- cele mai calme nopți. Și cele mai rare.
- Sunt nopți în care vine dimineața fără să pună geană pe geană- sunt îngrozitoare.
Această scurtă poveste este despre lupta noastră de ani de zile cu insomnia. Este un semnal de alarmă cu privire la lucruri care se pot întâmpla, deși ai fost un părinte responsabil și atent. Deși ai avut un copil care a dormit neîntors de la 4 luni până la 12 ani. Copil care, într-o bună noapte, a decis că somnul este inutil și plictisitor. A fost și încă este o experiență care ne-a schimbat, o suferință profundă, dar încercăm în fiecare zi să câștigam teren și visăm (ce altceva putem face?) la somnul curat și binefăcător, fară pastille.
