„Mi-am dat seama că sunt feministă la ecografia la care am aflat că o să am băiat”

Ileana Mirescu

Așa, deci să vă spun de ce sunt eu feministă!

Feminismul nu are nume bun în țara noastră. E mai degrabă un cuvânt de ocară și nici nu spui bine „feministă” că ai și văzut cu ochii minții o femeie isterizată, cu o igienă personală îndoielnică (nepieptănată și neepilată), legată de bună voie cu lanțuri de gardul primăriei și urlând la unison cu altele asemenea ei că vor să fie egale cu bărbații. „Păi cine vă oprește, fetelor?” îți spui repede în gând și scuipi de trei ori în piept de parcă l-ai văzut pe necuratul. Ce ne trebuie nouă feminism? Nu avem și așa destul probleme?

Ba bine că nu, avem destule probleme, avem copii, avem joburi, uneori n-avem joburi și asta devine o problemă și mai mare, avem facturi, avem întrebări, avem vise pe care le visăm și vise pe care nu îndrăznim să le visăm, avem bărbați pe care îi iubim și bărbați pe care nu îi mai iubim, avem frici, avem dureri, avem boli, avem de toate. Ce nevoie mai avem și de feminism?

Și dacă v-aș spune că o parte din aceste probleme s-ar rezolva dacă ar fi puțin mai mult feminism în societatea românească? M-ați trimite să mă leg de gardul primăriei și să îmi urlu de acolo nemulțumirile? Primul lucru pe care vi l-aș spune totuși despre feminism este că nu e neapărat despre nemulțumiri și revendicări, ci e o încercare de a convinge femeile de lucrurile minunate pe care le pot face. Feminismul este o mișcare cu și pentru femei, nu pentru bărbați.

Nu îmi propun să vă schimb punctul de vedere în câteva paragrafe cât are articolul acesta. Dar m-aș bucura să pot zdruncina puțin câteva convingeri. M-aș bucura dacă la sfârșitul textului o să fiți puțin mai puțin convinse că voi nu aveți nevoie de feminism. Și pentru că nu vreau să vă plictisesc nu am să vă povestesc nici istoria feminismului, nici ce a realizat el, nici n-am să vă spun câte din lucrurile pe care le consideri normale astăzi nu ați fi putut să le faceți daca nu ar fi existat mișcarea feministă. Am să vă spun mai degrabă de ce sunt eu feministă.

Când mi-am dat seama că sunt feministă

ecografiile în sarcină femeie gravidă

Cred că momentul în care am început să bănuiesc că aș fi feministă e legat de una din ecografiile importante din timpul sarcinii. Ecografia aceea din care afli ce sex are copilul tău. Era primul meu copil și eram atât de încântată că o ființă crește în mine încât sexul părea irelevant. Nu conta dacă aveam băiat sau fată. Credeam că nu am așteptări. Și totuși, când doctorul mi-a spus victorios că am un băiețel, am răsuflat ușurată. „Te bucuri?” m-a întrebat. „Nu mă bucur pentru mine, mă bucur pentru el”, am răspuns eu. „O să-i fie mai ușor în viață.” Mi-am dat seama că am vorbit ca o mătușă de la țară și m-am rușinat. Dar sinceritatea și spontaneitatea acelei replici au rămas cu mine.

Nu mă gândisem niciodată până atunci că e mai greu să fii femeie. Nici acum nu cred asta din tot sufletul. Nici nu mi-am dorit vreodată să fiu altceva decât sunt. Dar atunci când o viață mai prețioasă decât a mea a fost în joc, m-am surpins gândind: în lumea în care trăim, e mai ușor să fii bărbat.

E de ajuns să te uiți la lista de profesori universitari, scriitori, doctori, oameni de afaceri, oameni politici ca să vezi cu ochiul liber că majoritatea sunt bărbați. Desigur, în spatele fiecărui mare bărbat este o femeie și mai măreață. Dar de ce în spate, eu asta nu înțeleg?

Nu este vina bărbaților că sunt mai puține femei scriitor, mai puține femei director, mai puține femei implicate în politică. Vina este a noastră, a milioanelor de femeie care nu credem că avem dreptul să visăm și să încercăm mai mult decât ni s-a spus că putem. Cine ne-a spus asta? Mamele noastre, educatoarele noastre, învățătoarele noastre, tot corul de femei care ne-au crescut, care și-au asumat responsabilitatea educării unor copii la vârsta la care bărbații fug înspăimântați din preajma copiilor (prefăcându-se că se ocupă cu lucruri mai importante), tot acest cor ne șoptește matern la ureche: „Stai la locul tău, ai grijă de copii, de bărbat și-o să fie bine! Nu încerca să schimbi tu lumea, asta e treaba bărbaților!”

Ei bine, de-aia sunt eu feministă! Pentru că nu cred că bărbații ne stau în cale, ci noi însene. Pentru că vreau să fiu o femeie întreagă, așa cum înțeleg eu asta, nu cum m-a învățat bunica! Pentru că încă am vise pe care nu îndrăznesc să le visez. Pentru că am doi copii, un bărbat pe care îl iubesc și o meserie care îmi place și asta nu e de ajuns. Pentru că și la 80 de ani vreau să am mai multe întrebări decât certitudini. Iar feminismul știe să pună întrebări acolo unde totul părea „de la sine” așezat.

Și poate și pentru că mitul ăsta al feministei despletite e încă o prejudecată care mă scoate din minți!

Voi ce părere aveți despre feminism? Credeți că este necesar în societatea noastră?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa