Probabil ai observat cum, pe măsură ce copilul crește și ajunge la adolescență, stările lui devin mai greu de gestionat, iar momentele de veselie se pot transforma într-o clipită în încruntări sau răbufniri. De ce ajung adolescenții să fie atât de țâfnoși, morocănoși și imprevizibili? Ei bine, există o combinație de motive biologice, psihologice și sociale care contribuie la această „furtună”. Am stat de vorbă cu psihologul clinician Roxana Gabriela Faraon pentru a înțelege ce se petrece cu copiii când ajung la pubertate și cum putem gestiona comportamentele lor explozive.
Totul începe cu schimbările hormonale care iau cu asalt corpul adolescentului. La pubertate, hormoni precum testosteronul și estrogenul încep să fie produși în cantități mari, iar acest lucru le afectează emoțiile și, implicit, comportamentul. Pentru a-ți face o idee mai clară, trebuie să știi și faptul că dezvoltarea creierului se face treptat, iar zona responsabilă de reglarea emoțiilor și a impulsurilor este ultima care ajunge la „maturitate”.
Creierul adolescentului – o „mașină de curse” fără frâne pe măsură
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Mentală din Statele Unite, cortexul prefrontal, adică partea creierului responsabilă de raționament și decizii echilibrate, continuă să se dezvolte până spre vârsta de 25 de ani. În contrast, sistemul limbic, partea creierului care procesează emoțiile, este extrem de activ în perioada adolescenței. Gândește-te la acest proces ca la o „mașină de curse fără frâne”. Adolescentul este dornic să experimenteze și să-și exploreze limitele, dar îi lipsesc frânele necesare pentru a-și tempera reacțiile și a reflecta înainte de a acționa.
De aceea, adolescenții tind să reacționeze imediat, fără să se gândească prea mult la consecințe. Este pur și simplu mai greu pentru ei să își controleze pornirile și emoțiile intense. Își pot manifesta frustrarea sub forma iritabilității, a sarcasmului sau chiar a unei atitudini provocatoare.
Criza identității și dorința de independență
În perioada adolescenței, apare o întrebare esențială: „Cine sunt eu?”. Adolescenții se află într-o continuă explorare a identității lor, iar dorința de a se diferenția de părinți și de a-și afirma personalitatea devine foarte puternică. Pe lângă faptul că încearcă să înțeleagă cine sunt, adolescenții încep să își dorească mai multă autonomie, vor să ia propriile decizii și să-și facă auzite propriile convingeri.
Psihologul Roxana Gabriela Faraon (președinte al asociației „Te țin de mână”) spune că adolescența aduce următoarele schimbări în viața copiilor:
- Își doresc intimitate. Se retrag când se schimbă, atunci când intră în baie încuie ușa, vor să aibă patul lor, dulapul lor, camera lor.
- Încep să economisească mai conștient, banii nu se mai îndreaptă către jucării, ci spre garderobă și ieșirile cu prietenii.
- Sunt mai atenți la maniera în care își aleg hainele, cum le pot pune în evidenta trăsăturile, ce îi avantajează sau, din contră, își aleg haine largi care sa le acopere formele.
- Pun tot mai mult accent pe ten și îngrijire.
- Încep negocierile pentru ieșiri și acces la rețele de socializare fără control parental.
- Validarea grupului devine ținta adolescenților, iar anturajul este centrul după care adolescentul își ghidează busola.
- Mama sau tata decad de pe locul de cei mai buni prieteni, care e ocupat acum de cei din anturajul apropiat. Își doresc să fie văzuți și apreciați de prietenii lor dar, în același timp, au nevoie să știe că părinții rămân „stâlpii lor de rezistență”. Pentru a nu fi îndepărtați de copii, este imperios necesar ca părintele să nu se poziționeze în postura de șef, ci de coechipier.
BINE DE ȘTIUT: De multe ori, această nevoie de independență se poate manifesta prin atitudini de „revoltă” față de reguli, prin critici la adresa adulților sau prin răzvrătire în fața autorității. Chiar dacă aceste reacții pot părea, la prima vedere, un semn de imaturitate sau de neascultare, ele sunt o parte esențială a procesului de devenire și autonomie.
Psihologul Erik Erikson a descris această etapă ca fiind „criza identității”. Potrivit teoriei sale, adolescenții trebuie să treacă printr-o perioadă de explorare pentru a-și dezvolta o identitate coerentă și o înțelegere mai profundă a propriilor valori. Asta nu înseamnă că procesul e simplu sau liniștit. Criza identității poate declanșa conflicte interioare care se manifestă prin iritabilitate și, adesea, prin opoziție față de cei apropiați.
De ce sunt țâfnoși adolescenții? Efectul presiunii anturajului
O caracteristică esențială a adolescenței este faptul că relațiile de prietenie devin mai importante ca niciodată. Adolescenții petrec mult timp împreună și își construiesc adesea valorile și atitudinile în funcție de grupul din care fac parte. Presiunea de a se conforma așteptărilor prietenilor poate fi enormă, mai ales într-o perioadă în care imaginea de sine este extrem de fragilă.
Mai mult, tendința de a fi comparat cu alții sau de a fi judecat pentru felul în care arată, se comportă sau vorbesc adaugă un strat suplimentar de anxietate și frustrare. Adolescenții se simt adesea în competiție unii cu alții și tind să adopte comportamente sau atitudini care să le asigure „validarea” grupului de prieteni. De multe ori, această presiune externă poate să îi facă să se simtă tensionați, chiar defensivi, ceea ce se reflectă și în comportamentul față de familie.
Gestionarea stresului și a anxietății într-o lume în care, conform social media, toți ceilalți se descurcă perfect
Un alt motiv pentru care adolescenții pot deveni tâfnoși este stresul. Mulți dintre ei se confruntă cu anxietate din cauza presiunilor academice, a nevoii de a performa, dar și a provocărilor legate de viitor. În plus, în societatea actuală, adolescenții sunt mai conectați decât oricând la rețelele de socializare, ceea ce poate intensifica stările de neliniște sau chiar de inadecvare. Studiile arată că adolescenții care petrec mult timp pe rețelele sociale sunt mai susceptibili să experimenteze sentimente de anxietate și depresie. Efectul „scrollingului” nesfârșit poate crește presiunea pe care o resimt, având impresia că toți ceilalți duc o viață perfectă. Așa că, de multe ori, atunci când simt o copleșire de emoții, preferă să se retragă sau să fie tăioși în interacțiunile cu cei apropiați, mai degrabă decât să împărtășească ceea ce simt.
„Social Media le oferă puterea de a avea o voce pe care părinții nu o aud, le dă posibilitatea de comunicare, de a câștiga relații de prietenie”, spune psihologul Roxana Gabriela Faraon (foto). Iar atunci când „viața e pe rețelele de socializare”, este greu sa ceri unui adolescent dornic de validare să nu își petreacă timpul liber pe telefon și să accepte control parental pentru reducerea riscului expunerii în mediul online. „Controlul se poate face prin aplicații dedicate care pot monitoriza activitatea online. Însă e foarte important de argumentat fiecare alegere de a limita timpul. Relația se fundamentează pe încredere și respect reciproc, onorarea promisiunilor de ambele părți, găsirea unui echilibru, căci universul adolescentului este în continuă schimbare și valorile sunt cele cu care copilul crește. În funcție de cât de bine sedimentate sunt, rămân sau își creează altele proprii”, mai spune psihologul.
- CITEȘTE ȘI: Cum recunoști depresia la un adolescent?
Conflictele cu părinții: un efect secundar al „căutării sinelui”
Conflictele între adolescenți și părinți sunt, într-o anumită măsură, inevitabile. Pe măsură ce încearcă să se desprindă de valorile și normele părinților, adolescenții își doresc să exploreze idei și principii proprii. Acest proces de individualizare poate aduce tensiuni, mai ales când părinții încearcă să impună reguli sau să ofere sfaturi care sunt percepute ca fiind „invazive”.
Un articol publicat în Academia Americană de Psihiatrie pentru copii și adolescenții arată că tinerii care simt că părinții încearcă să controleze excesiv aspectele vieții lor sunt mai predispuși să manifeste comportamente de opoziție și să fie „țâfnoși”. Această nevoie de independență îi face să reacționeze cu o atitudine defensivă, iar asta poate fi percepută ca lipsă de respect față de părinți.
Ce faci dacă au un adolescent țâfnos?
Dincolo de toate acestea, trebuie să ne amintim că adolescența este doar o etapă și că sfidările adolescenților nu sunt, în esență, un atac la adresa adulților, ci un simptom al schimbărilor prin care trec. Așadar, cum poți ajuta un adolescent să gestioneze mai bine aceste trăiri intense?
- Oferă-i spațiu și respectă-i autonomia, chiar dacă uneori pare că reacționează exagerat. Lasă-l să aibă propriile opinii și decizii, cu limite rezonabile.
- Încurajează-l să-și exprime sentimentele și ascultă-l fără a-l judeca sau a-l critica. De multe ori, simpla ascultare poate reduce tensiunea.
- Învață-l să recunoască și să gestioneze stresul. Discută despre tehnici de relaxare sau activități care l-ar putea ajuta să se deconecteze de la presiunea socială și academică. Fie că e vorba de sport, de hobby-uri creative, de plimbări în natură sau de meditație, e important să găsească modalități prin care să se elibereze de tensiune.
- Fii un model de calm și răbdare. Adolescenții sunt foarte receptivi la comportamentul celor din jur, mai ales al părinților. Dacă răspunzi cu calm și înțelegere la ieșirile lor tăioase, le arăți că și ei pot reacționa mai echilibrat în situațiile tensionate.
- Evită criticile dure și încearcă să folosești mai degrabă întrebări deschise. În loc să spui „De ce ești mereu atât de nervos?” încearcă ceva de genul „Văd că te simți agitat. E ceva ce te îngrijorează? Cum pot să te ajut?” Astfel, îi oferi ocazia să se deschidă și să discute mai liber.
- Păstrează o comunicare deschisă și sinceră. Adolescenții apreciază autenticitatea și, atunci când simt că pot avea o conversație reală cu părinții, sunt mai dispuși să-și exprime emoțiile fără a recurge la tăioșenie.
„În perioada aceasta, sfatul meu este ca părinții să asculte mai mult. Să fie atenți la comunicarea nonverbală. Să accepte creșterea copilului ca pe ceva natural și firesc, să țină cont de actualele nevoi, să nu mai fie într-o luptă a controlului permanent. Să își investească copilul cu încredere, respect, validare, suport emoțional. Să diminueze reproșul și să crească atenția spre comportamentul pozitiv. La orice vârstă avem nevoie de validare. Cu cât părintele vede copilul, cu cât conștientizează creșterea și faptul că își îndreaptă pașii spre maturitate, cu atât va fi mai accesibilă calea de comunicare către adolescentul care este în căutarea sinelui”, spune psihologul Roxana Gabriela Faraon.
Și tu ai fost adolescent/ă odată….
Poate cel mai important lucru pe care îl poți face este să-ți amintești că și tu ai fost adolescent la un moment dat. Chiar dacă vremurile sunt diferite, iar provocările se schimbă, etapa în sine este universală și plină de frământări. Probabil și tu ai avut momente în care ți se părea că nimeni nu te înțelege și că lumea din jur este fie nedreaptă, fie prea restrictivă.
Amintindu-ți de acea perioadă, îți va fi mai ușor să privești cu mai multă empatie reacțiile adolescentului din viața ta. Fii conștient că, de multe ori, acea tăioșenie este, de fapt, o mască sub care se ascund vulnerabilități, nesiguranțe și nevoia de a fi înțeles.
