Ceea ce mă enervează la trendul ăsta nu e că există femei care trăiesc și gândesc exact așa – nu știu de ce ar face-o cineva și nici nu e treaba mea. Ce mă frustrează este că aceste imagini îmi apar exact în perioada în care în viața mea nu e nicio fărâmă de perfecțiune. Înainte de Crăciun, când totul se comprimă și toate lucrurile nerezolvate ale anului cer rezolvare acum.
Trendul „trad wife” nu e nou și nici nu apare doar în decembrie. E acolo tot anul, constant, cu aceeași estetică a liniștii perfecte. Nu e doar despre șorțuri apretate și blide de supă în care se reflectă lumina perfectă a după-amiezii. „Trad wife” e un univers domestic idealizat, împachetat frumos pentru TikTok și Instagram, unde liniștea din casă nu se tulbură niciodată, copiii nu varsă nimic, iar soțul apare doar pentru a fi servit – ca într-o reclamă la detergenți din anii ’50, doar că pusă în scenă cu luminile de studio.
Paradoxul suprem? În timp ce promovează o viață „fără job”, „feminină” și „așezată”, multe dintre aceste trad wives trăiesc fix din jobul digital al filmării propriei gospodării. Practic, gătesc pâine cu maia în timp ce monetizează fiecare fărâmă de făină. Nu e doar lifestyle, e model de business: cu cât casa e mai perfectă, cu atât crește engagementul. Și, evident, factura la curent pentru lumini.
Așa că da, ele par să trăiască într-o realitate paralelă în care nimeni nu aleargă, nimeni nu întârzie, nimeni nu caută un ornament de brad dispărut. Iar noi? Noi doar derulăm cu telefonul în mână, stând pe un morman de haine curate care așteaptă de trei zile să fie călcate, întrebându-ne de ce algoritmul ne servește o lume în care Crăciunul e impecabil.
- CITEȘTE ȘI: Revoluție de Crăciun! Fără sarmale, fără curățenie de trei zile, fără mame în rol de victimă!
Dăm undo la evoluție în timp ce punem maia la crescut?
Mai e un detaliu care mă scoate din minți: povestea asta lucioasă vine la pachet cu ideea că femeia e „împlinită” doar dacă se subordonează soțului. Adică noi ne-am chinuit decenii să avem drepturi, iar acum vine TikTok să ne explice că evoluția era opțională? Serios, asta facem? Chiar aici am ajuns? Dăm undo la evoluție în timp ce punem maia la crescut?
Două dintre cele mai vizibile figuri ale fenomenului „trad wife” sunt Cynthia Loewen și Hannah Neeleman, femei care au transformat viața domestică într-un model aspirațional pentru milioane de urmăritori. Ambele sunt, practic, „mamele curentului” în Statele Unite, femeile care au pus forma, tonul și lumina impecabilă peste tot ce înseamnă fenomenul „trad wife”. E și absurd și delicios de ironic: în timp ce predică întoarcerea la „rolurile tradiționale”, ele câștigă bani fix din conținutul despre viața fără job. Adică „fii dependentă financiar… dar dă-mi follow ca să nu fiu eu”. Dacă acesta e viitorul, atunci măcar să avem opțiunea să-l filtrăm. Preferabil cu un filtru care să șteargă puțin din ideologia care vine la pachet cu această imagine.
- CITEȘTE ȘI: Laura Cosoi: „Mama m-a învățat să mă pun pe primul loc. Soacră-mea mă privește siderată”
Cum e la mine
Dincolo de toată teoria din spatele trendului, realitatea mea de decembrie arată altfel. În general, trec peste acest tip de conținut. Îl pun la categoria „ce prostii mai livrează internetul” și merg mai departe. Însă decembrie schimbă raportul de forțe. În luna asta, viața mea (și cumva cred că și a altora) devine mult mai plină decât în restul anului.
Liste. De ingrediente, de cadouri, de activități, de … suduieli. O, brad frumos! – câte ocări am fost capabilă să creez în perioada sărbătorilor. Un dicționar întreg de expresii și locuțiuni cu temă de sărbătoare, dacă m-aș apuca să le adun!
Drumuri. Înspre și dinspre supermarketuri sau piață, de la rafturile cu jucării la cele cu mâncare pentru pisici. Ori de la frigider la blatul de bucătărie. Nu glumesc! Astea îți pot da kilometrajul peste cap – ar trebui amintite musai. Într-o zi de pregătiri pentru Crăciun am făcut toți pașii pe care îi ratez uneori într-o săptămână întreagă.
Dorințe. Nu cele din reclame, cu oameni care se îmbrățișează în pulovere pufoase și beau vin fiert la lumina bradului. Dorințele reale. Alea simple, aproape jenante prin modestia lor. Eu, de exemplu, îmi doresc în fiecare decembrie același lucru: să apuc și eu o baie, cap-coadă, fără să bată Crăciunul la ușă. Prietenele mele îmi spun aceleași povești: nu apucăm să ne vopsim, nu apucăm să ne epilăm. Și nu pentru că suntem „gospodine disperate” care gătesc până la epuizare. Ci pentru că știm că urmează câteva zile cu toată lumea acasă, cu mese, cu vizite, cu conversații întrerupte de „ai văzut unde e…?”. Și tot ce ne dorim este să avem mâncarea gata, casa suportabilă și mintea întreagă.
Nu suntem mai „puțin” dacă nu ne iese nimic instagramabil
Nu e glamour, nu e stil de viață, nu e „feminitate tradițională” așa cum circulă în trendul ăla rotunjit de filtre. E doar realitate. A mea și, cred, a multora. Nu mă deranjează femeile care gătesc frumos, care au răbdare, care-și fac din casă un refugiu. Mă deranjează pretenția ca această imagine lustruită să devină normă. Să ni se strecoare în minte, mai ales în perioada asta, ideea că „așa ar trebui să arate” Crăciunul, casa, viața, cuplul, familia.
Nu trebuie. Nu suntem mai puțin femei dacă nu ne iese nimic instagramabil în decembrie. Ori dacă nu avem nici timp, nici zen, nici lumină caldă în bucătărie. Suntem doar reale. Chiar dacă prăjiturile ne ies strâmbe ori nu ies deloc, chiar dacă am uitat să cumpărăm hârtie de copt sau nici măcar nu știm la ce se folosește, chiar dacă n-am apucat să ne vopsim. Crăciunul nu se face din videouri perfecte. Se face din noi, din tot ce reușim și din tot ce nu apucăm. Din oboseală, din râs, din oamenii care ne umplu casa și din puținele minute de liniște pe care le furăm la finalul zilei. Perfecțiunea nu e criteriu de valoare, e doar un unghi de filmare. Sunt o femeie normală, cu un elastic în păr. Care încă încearcă să termine totul la timp. Și reușește într-un fel care nu se filmează bine, dar se trăiește minunat. Și asta e tot ce contează.
