Merg deseori cu fiul meu atât la antrenamentele de fotbal, cât și la meciuri. Îmi place să îl văd cum joacă, iar el este bucuros că iau în serios pasiunea lui. Doar că uneori tind să o iau mult prea în serios și mă trezesc gesticulând de pe margine sau strigându-i indicații de care nu are nevoie. Sau nu trebuie să le audă de la mine. La meciuri, la fel, mă supăr uneori de parcă ar juca vreo finală de cupă europeană. Doar că el și colegii lui de 13 ani sunt doar „grupa 2013” a unui club de fotbal dintr-un cartier bucureștean. Cine participă la astfel de evenimente, vede clar competiția care se desfășoaă pe margine, printre părinți. Aceștia dau indicații, își ceartă copiii, contestă arbitrii, critică alți juniori sau transformă fiecare meci într-o miză pentru un posibil viitor în fotbal. Fenomenul a devenit suficient de serios încât Federația Română de Fotbal să intervină. Din sezonul 2026-2027, la competițiile de juniori arbitrul poate opri meciul atunci când părinții devin agresivi sau intervin în mod abuziv. Arbitrul arată cartonașul negru, iar dacă adulții nu se calmează, partida poate fi oprită definitiv.
Conform FRF, cartonașul negru funcționează ca un instrument de avertizare severă adresat exclusiv tribunelor. Poate fi ridicat de arbitru pentru a semnala un comportament agresiv sau un limbaj abuziv venit din partea părinților ori a spectatorilor. În momentul acordării acestui cartonaș, meciul este întrerupt imediat. Antrenorul echipei ai cărei suporteri au provocat incidentul este obligat să meargă la marginea terenului pentru a interveni și a calma spiritele. Dacă această acțiune de mediere nu are succes și derapajele adulților continuă, arbitrul are autoritatea de a opri definitiv partida, caz în care echipa susținută de spectatorii turbulenți va pierde meciul la masa verde, suportând astfel direct consecințele comportamentului toxic.
- CITEȘTE ȘI: De la ce vârstă se dau copiii la fotbal sau la alt sport? Profesor:„Se poate, teoretic, de la 3 ani”
Părinți prea implicați
„Dacă mai ratezi o dată, îți trag doi pumni în cap!” – asta a auzit pe teren Alexandra Rusu, mamă care asistă la meciurile de fotbal ale băiatului ei. O frază care poate părea neverosimilă până când începi să privești mai atent ce se întâmplă în jurul unui teren de fotbal la copii. „Adevăratele meciuri de fotbal la 11-14 ani nu se joacă pe teren, ci pe margine”, spune ea. De când își însoțește fiul la fotbal, Alexandra a cunoscut tot felul de părinți. Sunt tați care „îngenunchează pe linia albă la fiecare ocazie”, părinți care urlă mai tare decât antrenorul, mame care își laudă copilul indiferent de ce face, sau care îl critică indiferent de rezultat. Sunt și cei care își ceartă copilul pentru o ratare, cei care ceartă copiii altora și cei care transformă fiecare meci într-o probă pentru viitoarea carieră sportivă. Alexandra recunoaște că nici ea nu este complet în afara acestui mecanism. „Și eu, care vreau doar să plecăm întregi de aici. Mint. Vreau să câștige, dar mă tratez.”
„Dacă mai punem presiune pe ei și noi, părinții din tribună, i-am terminat”
Antrenorul Cătălin Mitu, de la Clubul Real New din București, spune că a văzut această presiune de-a lungul celor peste 20 de ani de antrenorat. Iar efectele asupra copiilor nu sunt deloc benefice. „Ei intră deja pe teren cu o presiune, care e una normală. Au emoții și sunt stresați pentru că intră într-o competiție cu alți copii, pentru că apare arbitrul. Dacă mai punem și noi, părinții din tribună, presiune pe ei, i-am nenorocit pe cei pe care trebuia să-i sprijinim”, spune antrenorul.
El spune că a întâlnit mai multe tipuri de părinți care se implică mai mult decât ar fi nevoie. „Există părinți care sunt frustrați că n-au ajuns ei mari sportivi și atunci pun presiune pe copii. Mai există genul de părinți care pun presiune pe copiii altora.” În unele cazuri, presiunea nu se oprește la propriul copil. Părinții ajung să comenteze jocul altor juniori, să îi certe sau să le strige ce să facă.
„Nu e Liga Campionilor”
Una dintre problemele pe care antrenorul le vede în fotbalul juvenil este obsesia pentru rezultat. „Din nebunia asta de a câștiga meciuri, de a câștiga cupe, de a câștiga campionate, ei se depărtează un pic de esență. Copilul trebuie să vină la fotbal să acumuleze experiență, să se simtă bine, să joace, să simtă plăcerea de a juca fotbal, să acumuleze din punct de vedere tehnic și tactic, fără să punem presiune pe rezultat.” La copii, spune el, scopul nu este să câștigi cu orice preț. „Nu e Liga Campionilor. Nu e echipă de seniori.” Pentru antrenor, rezultatul poate deveni important mai târziu, însă în primii ani accentul ar trebui să fie pus pe dezvoltarea tehnică, tactică și mentală a copilului, nu pe trofee.
- CITEȘTE ȘI: Sunt o mamă microbistă. Mi-am lăsat copiii acasă cu soțul și am mers cu gașca de băieți la meci
Copilul care s-a blocat pentru că nu a știut de cine să mai asculte
Cătălin Mitu povestește un episod care s-a petrecut sub ochii lui în urmă cu câțiva ani. Un copil de 12 ani juca, iar tatăl lui alerga în paralel cu el, pe exteriorul terenului, strigându-i permanent ce să facă. La un moment dat, mingea a ajuns la copil. Antrenorul i-a strigat o indicație. Părintele i-a strigat exact contrariul. „Copilul s-a blocat. Au venit două informații diferite total, plus informația pe care o avea el în cap, că ar fi vrut să facă el într-un fel, și în secunda următoare copilul a rămas blocat.”
„Lasă-l, domnule, să gândească. Lasă-l să execute. Lasă să vedem gândirea lui, să vedem execuția lui, să vedem ce are în cap, ce vrea să facă”, spune Cătălin. Pentru un copil care învață să joace fotbal, greșeala face parte din proces. Dar dacă fiecare greșeală este urmată imediat de o critică, o indicație sau o ceartă, copilul poate ajunge să se teamă mai mult de reacția adulților decât de greșeala în sine.
Un alt comportament pe care antrenorul îl consideră problematic este cel al copilului care, după fiecare acțiune, caută cu privirea reacția părintelui. „Am văzut momente în care un copil, orice activitate, orice lucru făcea în teren, se uita și aștepta aprobare și confirmarea de la părinte.” În loc să fie concentrat pe joc, copilul începe să verifice dacă a făcut ceea ce trebuie în ochii adultului. Acest lucru poate deveni o problemă și în relația cu antrenorul. Cătălin Mitu spune că părinții trebuie să înțeleagă că, odată ce au ales un club și un antrenor, trebuie să le acorde acestora spațiul necesar pentru a-și face treaba.
O altă sursă de tensiune este arbitrajul. La un meci de copii, decizia arbitrului poate declanșa imediat proteste din tribună. Uneori este vorba despre un simplu reproș. Alteori, despre injurii și scandal. Cătălin Mitu spune că adulții uită că și arbitrii aflați la aceste categorii de vârstă sunt în proces de formare. „Am văzut că arbitrează o dată foarte multe jocuri într-o singură zi. Arbitrii sunt obosiți, sunt la faza de învățare și e clar și evident că normal mai greșesc și atunci apar greșelile.”
FRF introduce „cartonașul negru”
Comportamentul părinților și spectatorilor a ajuns, în cele din urmă, și pe masa Federației Române de Fotbal. FRF a introdus, începând cu sezonul 2026-2027, o nouă procedură disciplinară pentru comportamentul neadecvat al spectatorilor și părinților la competițiile de juniori U7-U16. Măsura face parte din campania B.R.A.V.O., lansată de Federație pentru combaterea presiunii exercitate asupra copiilor de pe marginea terenului.
Procedura prevede un mecanism în trei pași: avertizarea, suspendarea temporară a jocului și, dacă comportamentul continuă, oprirea definitivă a partidei și acordarea „cartonașului negru”. Măsura poate viza comportamente precum injuriile, jignirile, agresivitatea, conflictele cu arbitrii, antrenorii, copiii sau ceilalți părinți. Este o măsură fără precedent în fotbalul juvenil românesc și vine după ce Federația a încercat și alte forme de intervenție. În 2026, FRF a organizat inclusiv „Silent Day” la competițiile U13 și U14, când părinții și antrenorii au fost încurajați să nu dea indicații de pe margine, pentru ca juniorii să poată juca fără această presiune.
- CITEȘTE ȘI: Când stadionul se golește, rămâne familia. Cristi Chivu și fetele lui, Natalia și Anastasia
„Cartonașul negru este un semnal de alarmă”
Cătălin Mitu consideră că noua măsură transmite un mesaj important. Se întreabă cât de eficient poate fi un cartonaș în cazul unui părinte care nu este violent, dar are un comportament agresiv verbal. „Din punctul meu de vedere este o măsură care trage un semnal de alarmă și arată că lucrurile au degenerat și cu situația e destul de gravă”, spune el. Antrenorul crede că schimbarea ar trebui să înceapă înainte de cartonaș. Părinților trebuie să li se explice de la început care este rolul lor. Ei trebuie să își susțină copilul, nu să conducă jocul de pe margine. Dacă un părinte nu are încredere în antrenor, soluția este să aleagă un alt club, nu să-i dea indicații copilului în timpul meciului.
Presiunea permanentă poate ajunge să îi răpească unui copil tocmai motivul pentru care a venit la fotbal, plăcerea de a juca. „Noi trebuie să-i facem pe copii să vină să facă mișcare, să vină de drag și de plăcere și fără presiune, fără stres.” Pentru el, faptul că foarte puțini dintre copiii care încep fotbalul vor ajunge profesioniști ar trebui să schimbe perspectiva părinților. „Toată lumea așteaptă ca, dintr-odată, acest copil adus la fotbal să ajungă fotbalist. Și așa procentul este 0,001 de a ajunge în fotbalul profesionist.” În schimb, aproape fiecare copil poate câștiga altceva: disciplină, mișcare, prieteni, experiența de a face parte dintr-o echipă și, poate cel mai important, plăcerea de a face sport. „Măcar să nu le răpim până și bucuria de a se distra, de a se juca”, spune Cătălin.
