Au trecut mai bine de 10 ani de când s-a introdus în România custodia comună și de când copiii ai căror părinți divorțează ar trebui să se bucure, în aceeași măsură, de grija, timpul și implicarea ambilor părinți. Acum, custodia unică a devenit excepție și se acordă exclusiv în cazurile în care un copil trebuie protejat de celălalt părinte (situații de alcoolism, violență, dependențe etc). Am vrut să vedem cum funcționează, de fapt, acest aranjament, cât de mult îi ajută cu adevărat pe copii. Care sunt problemele, avantajele și dezavantajele acestei custodii comune? Pentru a avea o imagine cât mai apropiată de realitate, am stat de vorbă cu părinți divorțați care împart custodia copiilor, cu un avocat specializat în dreptul familiei, un sociolog și un psihoterapeut de cuplu și familie.
Majoritatea copiilor își doresc să aibă relații cu ambii părinți după o despărțire. Iar majoritatea părinților divorțați își doresc relații cu copiii lor. Vechiul model de divorț, în care un singur părinte crește și „deține” (pentru că i-au fost încredințați) copiii este, ei bine, vechiul model. Părinții divorțați pot fi părinți chiar dacă nu mai sunt împreună. Doar că în foarte multe cazuri… nu prea iese.
Partea bună e că noul Cod Civil reglementează noțiuni precum custodia comună, locuința copilului ori interesul superior al copilului. Oferă taților care se arată dornici de mai multă implicare drept de exercitare a autorității parentale. Prezumpția de încredințare a copilului către mamă dispare din legea românească. În trecut, custodia copiilor era încredințată automat mamei, iar tatăl avea dreptul să-și viziteze din când în când copiii. Astăzi, copiii ai căror părinți se despart, se pot bucura în egală măsură de ambii părinți. Prevalența cazurilor de custodie comună este în creștere în multe țări din Europa. Și, cu toate acestea, micuții nu par deloc fericiți.
Custodia comună – cel mai bun și cel mai rău lucru pentru copii
În perioada de când Codul Civil a reglementat autoritatea părintească în comun, războaiele civile dintre părinții divorțați s-au înmulțit. Iar armele lor sunt copiii. Din ce ar fi trebuit să fie o idee bună, custodia comună a devenit în același timp cel mai bun și cel mai rău aranjament pentru copii. Este bun atunci când părinții reușesc să coopereze în a lua decizii pentru copiii lor. Este rău când nu reușesc decât să-și țină copiii într-o zonă de războaie infinite, cu consecințe puternice asupra micuților.
Efectele custodiei comune prin prisma relațiilor părinte-copil, dar și problemele psihosomatice ale copiilor în acest context au fost puse sub lupă. Rezultatele: copiii care trăiesc în familii ai căror părinți divorțați împart custodia au mai puține probleme psihosomatice decât cei care după divorțul părinților au rămas în custodie unică. De remarcat însă că studiul despre care vorbim a fost realizat în Germania. Toate cercetările anterioare pe această temă se limitează la Norvegia și Suedia – două țări în care prevalența custodiei fizice comune este relativ ridicată (30% din totalul familiilor divorțate din Norvegia și 40% în Suedia).
În ce măsură se potrivește custodia comună la români?
Mecanismul custodiei comune în România s-ar putea să nu funcționeze la fel de bine din cauza unor factori culturali, sociali și legali, este de părere sociologul Radu Mălureanu. Tradiția și mentalitatea privind rolurile de gen și responsabilitățile în familie pot influența modul în care custodia comună este percepută și aplicată. „Societatea românească poate încă să considere mama ca fiind cea mai potrivită pentru a avea grijă de copii, în timp ce tatăl este văzut ca principalul susținător financiar”, spune sociologul.
Dincolo de mentalitate, mai sunt și alte piedici în aplicarea custodiei comune la români. Lipsa unei legislații coerente și a unor proceduri standardizate în cazul custodiei comune poate duce la confuzie și la luarea unor decizii incorecte în instanță; infrastructura și serviciile de sprijin – cum ar fi consilierea și medierea – sunt limitate în România, ceea ce face ca părinții să se simtă nesiguri în legătură cu procesul și să aibă dificultăți în a naviga prin acesta; în unele cazuri, distanțele geografice între locuințele părinților pot face ca aplicarea custodiei comune să fie dificilă, în condițiile în care infrastructura de transport e prost dezvoltată.
Custodia comună, în esența sa, este o oglindă a valorilor noastre ca societate. Ea ne amintește de importanța egalității de gen și a implicării părintești în viața copiilor. Dar, așa cum Jerome K. Jerome ar fi spus, această călătorie nu este întotdeauna o plimbare în parc. Eșecurile relațiilor noastre, resentimentele și diferențele de opinie pot complica situația și pot transforma custodia comună într-un război al voințelor și al puterii.
Radu Mălureanu, sociolog
„Am cedat o zi pentru a nu declanșa un război nesfârșit în instanță”
Mihaela este mama lui Andrei. A divorțat de tatăl lui în 2016, când Andrei avea 3 ani și jumătate. Cei doi soți au făcut demersurile pentru divorț la notar. Nu traversau un divorț elegant, dimpotrivă. Fostul soț al Mihaelei era dispus să facă orice pentru „a-l câștiga” pe Andrei de partea sa. Deși i-a fost frică că și-ar putea pierde băiețelul, Mihaela a decis să accepte cererile fostului soț.
„Credea că el și mama lui sunt mult mai potriviți să-l crească pe Andrei decât eram eu. Știind că nu are motive să mă decadă din drepturile părintești, a cerut să împărțim timpul pe care îl petrecem cu copilul în 2 zile din 5 la el, urmând ca mie să-mi revină restul de 3, plus un weekend pe rând la fiecare. La vremea aceea, m-am consultat cu un avocat care mi-a confirmat că tatăl ar putea obține o zi din 5 și un weekend la două săptămâni. Am realizat că diferența de o zi pe care o ceruse el în plus, pe cale amiabilă, nu merita efortul unui război nesfârșit în instanță. O luptă între noi și-ar pune amprenta negativ pe Andrei”, povestește Mihaela.
„Eu nu vreau să aleg între mami și tati…”
Însă povestea Mihaelei era departe de a fi liniștită. Înțelegerea notarială s-a tradus în ani de războaie interne în care arma tatălui a devenit copilul. „Deși părea că înțelege ce se întâmplă, Andrei era foarte bulversat de traiul în două case diferite, cu obiceiuri diferite, cu valori și reguli diferite. Fostul soț nu pierdea nicio ocazie să mă discrediteze în fața copilului, pe mine sau pe părinții mei. Îmi șicana părinții cu vorbe urâte și jignitoare în încercarea de a-i face să riposteze. Nu respecta programul stabilit de comun acord, iar dacă îi spuneam că s-a băgat peste timpul meu, riposta argumentând că era timpul lui Andrei.
Odată, când mama l-a luat pe Andrei de la școală, s-a dus și el (asta se întâmpla destul de des) și i-a vorbit foarte urât mamei de față cu copilul. Ea s-a enervat și i-a spus că vorbește ca un birjar. El a luat copilul, deși acesta trebuia să fie la mine, și au plecat să cumpere jucării.. Acestea erau metodele prin care încerca să își atragă copilul de partea lui. Probabil mai avea și alte metode, deoarece în câteva seri, Andrei mi-a spus plângând că el nu poate să aleagă între mami și tati. L-am asigurat că nu va trebui să aleagă niciodată între mami și tati, și că ne va avea mereu pe amândoi. Dar el mi-a spus că tati i-a spus că trebuie să îl aleagă pe el.”
Custodia comună – ce presupune și cui nu se potrivește
În 2009 a avut loc la București conferința Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie. În contextul pregătirii României pentru schimbarea Codului Civil, prof. dr. Caroline Forder, expert în probleme legate de dreptul familiei, și-a expus ideile:
„Haideți să ne amintim ce reprezintă custodia comună și care sunt avantajele și dezavantajele ei. Putem începe gândindu-ne la deciziile pe care părinții trebuie să le ia cu privire la copilul lor. Ce școală trebuie să urmeze copilul? Ar trebui copilul lăsat să-și vopsească părul în verde? Câți bani de buzunar ar trebui să aibă? Fata de cincisprezece ani ar trebui lăsată să plece în vacanță cu prietenul ei? Ar trebui ea să devină un membru al Bisericii Catolice? Ar trebui vaccinat bebelușul împotriva gripei mexicane?
Când ambii părinți trăiesc împreună cu copilul aceste decizii sunt luate împreună, zi de zi. Ambii părinți sunt implicați sau unul dintre ei lasă deciziile în seama celuilalt. Acest lucru se întâmplă, spre exemplu, dacă unul dintre părinți stă mai mult acasă decât celălalt. Problemele încep atunci când părinții se despart. Multe dintre deciziile referitoare la copil ar trebui să fie luate de părintele care stă mai mult alături de copil. Acela este părintele cu care copilul va trăi. Cum, în general, după un divorț copilul stă numai cu un singur părinte, asta înseamnă că separația implică faptul că doar un singur părinte va avea dreptul de a lua decizii în ceea ce privește viitorul de zi cu zi al minorului.
Gândiți-vă la întrebările pe care tocmai le-am menționat. Custodia comună este gândită să amelioreze consecințele divorțului și separației și să dea ambilor părinți dreptul de a se implica. În același timp există și o parte negativă a custodiei comune. Dacă părinții chiar nu sunt în stare să se înțeleagă și nu vor face altceva decât să se contrazică în prezența copiilor, atunci există riscul de a îi face rău copilului. Recomandările psihologice și sociologice atrag atenția asupra faptului că nu divorțul sau separarea cauzează efecte psihologice negative copilului, ci conflictele și certurile. În aceste cazuri, în general, se consideră că este mai bine ca un părinte să aibă custodie, iar celălalt drept de acces.”
Custodia comună – povestea din culise
Părinții care reușesc să se despartă civilizat, hotărăsc de comun acord cum să-și împartă responsabilitățile și timpul cu copiii. În cazul lor, custodia comună este un lucru bun. Dar pentru părinții care ajung în instanță, ceea ce dovedește că nu au găsit singuri o cale de cădea de acord cu privire la copil, lucrurile stau prost. Pentru judecători, poate părea echitabil, dar este o iluzie care ține copiii captivi într-o zonă de război. După decizia instanței, părinții în conflict nu vor învăța să negocieze astfel încât să obțină binele suprem al copiilor. Părintele nerezident vrea să-l ducă în Grecia pe copil? Ei bine, e nevoie de procură. Ne vedem în instanță! Părintele rezident vrea să înscrie copilul la o altă școală. E nevoie de acordul celuilalt părinte. Ne vedem în instanță! Cine pierde în toată această nebunie – copilul, desigur!
De ce primesc părinții care nu reușesc să se înțeleagă la divorț custodie comună?
Mădălina Scutelnicu este avocat, iar numele ei se leagă de o poveste care a impresionat opinia publică – povestea judecătoarei cu pantofi albaștri. O poveste care a devenit legendară marcând un moment zero al practicii judiciare în cazurile de divorț cu minori. Se întâmpla în 2016, la Judecătoria Blaj, când judecătoarea Camelia Folea – doamna cu pantofi albaștri – a judecat într-un mod original și emoționat procesul de custodie al unui copil de 8 ani. Ceea ce a făcut atunci judecătoarea Folea a devenit, ulterior, practică judiciară pentru cauze similare. De atunci, în multe instanțe de judecată s-au înființat săli speciale în care să fie audiați minorii. Mădălina Scutelnicu era avocata mamei acelui copil și a povestit întâmplarea pe pagina ei de Facebook. Felul în care a știut să pună problema judecătoarea a devenit ghid de bune practici în justiție.
La întrebarea de mai sus – de ce primesc părinții care nu se pot înțelege la divorț custodie comună? – ne-a răspuns avocata Mădălina Scutelnicu: „Acestea sunt reglementările legale astăzi… O custodie unică, exclusivă, în favoarea unuia dintre părinți, se obține doar dacă există motive întemeiate, precum alcoolismul, dezinteresul total, boala psihică, dependența de droguri, violența față de copil a celuilalt părinte. Custodia unică este privită ca un soi de mijloc de apărare a copilului față de părintele ce reprezintă, astfel, un pericol pentru minor”, spune avocata. Și adaugă:
Cred că ar fi nevoie de o serie de reglementări legislative, pentru că în multe dintre cazuri, părintele nerezident ajunge, efectiv, să abuzeze de drepturile pe care i le dă custodia comună. Și-atunci, legiuitorul trebuie să găsească o cale prin care să nu-i mai permită o astfel de atitudine, permanent șicanatoare.
Mădălina Scutelnicu, avocat
Custodia comună necesită o coordonare logistică de anvergură
Copiii uită lucruri. Uneori, părintele rezident trebuie să fugă noaptea la casa ex-ului cu sticla de antibiotic. Sau cu proiectul la Științe. Ori cu echipamentul de balet. Alteori, copiii aflați în vizită la părintele nerezident au nevoie de celălalt părinte. „Imediat după despărțire, când Andrei era mic, am fost chiar și în casa tatălui să îl adorm, acesta fiind obișnuit să adoarmă cu mine. Am încercat să fac astfel încât să fie cât mai ușor de suportat pentru Andrei, încercând să mențin și pacea între noi, adulții”, povestește Mihaela.
Nevoile și dorințele copiilor se schimbă. La fel se schimbă și nevoile părinților. Pot apărea noi parteneri. Oamenii se mută dintr-o parte în alta. Este cazul lui Marius și al Alexandrei. Au oficializat divorțul la notar și au decis amândoi că, pentru binele fetiței lor de 5 ani, vor împărți timpul petrecut cu ea după bunul plac al copilei. Metoda a funcționat o vreme. „Anul trecut, fostul meu soț a cunoscut o femeie care locuiește în alt oraș și a decis să se mute la ea. Cea mică începuse școala și era imposibil să rămână peste noapte la tatăl său, așa cum își dorea, pentru că era imposibil să ajungă la școală în fiecare dimineață. Pe de altă parte, nici eu nu doream să-mi petrec toate weekend-urile fără ea, așa că am ajuns într-un impas. Iar copila suferă foarte tare că nu mai poate sta cu tatăl ei.”
Custodia comună și alienarea copilului sau efectul de bumerang
Doi părinți care nu se pot înțelege la divorț înseamnă ani de chin pentru copilul lor. Plus alienarea parentală, de cele mai multe ori, care înseamnă transformarea copilului într-o armă de luptă împotriva fostului partener. „Tatăl tău este un narcisist. Nu știe să se iubească decât pe el. Nu te iubește, nu-l interesează de tine.” Sau: „Nu pot să-ți cumpăr bicicletă. Mama ta mă jecmănește de toți banii!” Comentariile de genul acesta intră în definiția alienării parentale. Pe scurt, atunci când un părinte îl discreditează pe celălalt în fața copiilor lor, efectul este înstrăinarea sau distanțarea copiilor față de părinte.
Un studiu din 2014, publicat în revista Psihologia cuplului și a familiei, a arătat că există alienare parentală și înainte de divorțul părinților. Mai puțină decât după divorț. Dar există. Mai mult, denigrarea e reciprocă. Când un părinte atacă, celălalt nu pierde ocazia să o facă la rândul său. Și cel mai important, copiii supuși alienării parentale au declarat că asta îi îndepărtează mai degrabă de părintele care a denigrat, decât de celălalt părinte. Efectul bumerangului. Cum se decide de către evaluatorii custodiei că este vorba de alienare parentală a unuia dintre părinți și nu e cumva efectul bumerangului?
Regresii de dezvoltare ori maturizare precoce
Despărțirea părinților este traumatizantă pentru copil, indiferent de vârstă. Însă nu la fel de traumatizantă precum certurile părinților la care asistă zilnic. De cele mai multe ori, divorțul nu aduce acea liniște de care au nevoie pentru a se dezvolta sănătos. La cei mici, pot să apară regresiile de dezvoltare, adică copii cu un grad de independență redevin bebeluși, spre exemplu. Tind să se învinovățească pentru despărțirea părinților și le e teamă să nu fie abandonați și de celălalt părinte care a rămas lângă ei.
La copiii mai mari, divorțul grăbește maturizarea. Pot să apară acte de rebeliune, nu mai ascultă și se bazează mai mult pe sfaturile prietenilor. Există riscul să aibă acțiuni nepotrivite ori pot să se închidă în ei, să refuze socializarea și să dezvolte niște comportamente care le vor face rău pe termen lung.
Cum ajută consilierea psihologică după divorț
Psihologul Ramona Ivan spune că terapia după divorț e un fel de plan B. Ideal ar fi să se înceapă consilierea psihologică în timpul divorțului. Părinții învață cum să anunțe copilul, cum să se poarte unul cu celălalt (terapia ajută la diminuarea furiei, la dezvoltarea unei comunicări funcționale din rolurile de părinți). După divorț, se mărește timpul de care ai nevoie pentru a ajunge la o vindecare, fiind vorba deja de o dublă dramă – divorțul și modul nefuncțional în care acesta s-a produs.
Prima întâlnire este cu adulții. Învață să comunice, se discută despre rănile divorțului, se stabilesc reguli și limite comune pentru copil. Cu copilul se lucrează atât individual, cât și în ședințe cu părinții. Sunt multe tehnici care ajută adulții să înțeleagă ce efect are asupra copilului lupta dintre ei, mai spune psihologul:
O să dau un singur exemplu, nu îl pot uita și îmi pare cel mai clar exemplu: există o tehnică numita „sculptura familiei”: rogi copilul să își așeze părinții ca pe niște statui, așa cum vede el relația dintre ei. Copilul a așezat-o pe mamă culcată pe spate în cabinet și pe tată l-a pus cu genunchiul pe gâtul ei… Cum mi-a părut mie scena nu are atât de multă importanță, dar lacrimile din ochii tatălui, care a realizat ce îi făcea mamei prin comportamentul lui abuziv, au fixat această sculptură pentru totdeauna în mintea mea.
Ramona Ivan, psihoterapeut de copii și familie
Cele 3 reguli de iubire ale părinților divorțați
Mihaela povestește: „Fostul meu soț a considerat că, pentru a fi liniștit că eu nu fac greșeli prea mari în educația copilului, ar fi bine sa consultăm un psiholog care să ne ghideze (în special pe mine) în procesul de creștere separată a copilului. Așa am ajuns să consultăm o doamnă psiholog. Făceam câte o ședință individuală și câte una de cuplu, uneori chiar o ședință în trei. Din punctul meu de vedere, aceste ședințe la psiholog au fost extrem de importante. Încă de la prima ședință, ni s-au arătat care sunt greșelile cel mai des întâlnite la familiile divorțate și pe care sub nicio formă nu trebuie să le facem și noi. Ne-a subliniat de la început că Andrei este două jumătăți – fie că ne place, fie că nu – așa va fi mereu și așa trebuie să îl vedem și să îl iubim.
Este extrem de important să înțelegem asta și, plecând de aici, vom înțelege toate celelalte reguli:
- Nu vorbești niciodată de rău cealaltă jumătate din Andrei! Deci nu vorbești niciodată de rău celălalt părinte, bunicii, rudele din partea acestuia. Să îi vorbești pe ei de rău înseamnă să vorbești de rău despre jumătate din copilul tău. Jumătate din inima lui va fi sfâșiată, rănită…
- Nu folosești niciodată copilul drept MESAGER pentru transmiterea de mesaje celuilalt părinte! Nu folosești copilul pe post de INFORMATOR despre ce se întâmplă în cealaltă familie a acestuia;
- Asiguri copilul, cât de des se poate, că este cel mai important pentru voi! Că îl iubiți necondiționat amândoi, și că mami și tati s-au despărțit din cauza unor probleme de oameni mari, care nu au legătură cu el. Din contră, mami și tati se înțeleg acum mai bine decât se înțelegeau înainte, datorită lui. Se pare că foarte mulți copii se învinovățesc pentru divorțul părinților lor.”
CITEȘTE ȘI: Ce presupune iubirea necondiționată a unui copil
Un final de poveste
Dacă măcar unul dintre parteneri reușește să înțeleagă că liniștea pe care i-o oferă copilului îl poate salva de la mari traume pe viitor, e de ajuns. Mihaela e un exemplu bun în acest sens: „Am încercat să nu intru în dispute cu tatăl lui Andrei. Să nu îl vorbesc niciodată de rău pe el sau familia lui. Am încurajat și lăudat tot ce făcea cu tati. I-am luat apărarea când tati a greșit, aducând argumentul că nimeni nu e perfect și că trebuie să iertăm. Am făcut lobby pentru celălalt părinte, ori am promovat timpul frumos petrecut de Andrei în cealaltă casă. Au fost multe momente când Andrei ar fi ales să rămână la mine în loc să meargă la tati. Nu a fost ușor pentru el. Însă încet, încet a ajuns să aleagă liniștea. A reușit să-și înfrunte tatăl spunându-i că a făcut multe lucruri în viață de teamă sau din dorința de a-l mulțumi pe el. Acum, vorbește des despre ceea ce simte și nu mai face lucruri doar pentru a ne face pe noi fericiți”, își încheie povestea mama copilului.
Ce trebuie să faci ca să mergi la psiholog gratuit
Serviciile psihologice sunt scumpe pentru mulți, ceea ce le face greu accesibile. De câțiva ani însă, aceste servicii sunt decontate parțial. Ce trebuie să faci ca să mergi la psiholog gratuit este un articol pe care te sfătuiesc să-l citești ca să știi ce ai de făcut. Dacă trăiești într-o căsnicie unde există violență domestică, află că există o rețea pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor unde poți găsi numere de telefon de urgență, adăposturi, dar și consiliere gratuită.
Dacă informațiile din acest articol te-au ajutat, s-ar putea să ai nevoie și de acestea:
- De ce avem nevoie de parenting?
- Violența în familie: 81 de românce au fost omorâte în bătaie în ultimele luni
- Ședințele la psiholog pentru copii se decontează din ianuarie 2023. Pasii de urmat
