Sunt voci care susțin cu tărie că părintele trebuie să fie părinte pentru copil, nu prieten. Eu am vrut să fiu prietena fetei mele de dinainte să se nască și mi-am făcut din asta un țel. Ea zice că am fost pentru ea cel mai bun prieten. Și că sunt. Nu știu dacă e sinceră și dacă chiar așa m-a perceput. Și probabil că nu voi cunoaște niciodată adevărul-adevărat. Pentru că, știind cât mi-am dorit acest lucru și cât m-am străduit să-l câștig, nu ar vrea să fiu dezamagită.
Nu înțeleg de ce unii consideră că nu trebuie sau nu este bine să fii prietenul copilului tău. Pentru că asta nu înseamnă că îi ești mai puțin părinte. Cele două nu se exclud. Primul pas către prietenia cu fiica mea a fost să îi spun adevărul despre sosirea ei în viața mea. Despre circumstanțe, despre tatăl ei. Răspunzându-i sincer la toate întrebările pe care le-a avut. Și, nu, nu am așteptat să crească, să aibă o vârstă pe care eu să i-o fi stabilit ca fiind potrivită să afle toate lucrurile care o priveau pe ea, ca individ. N-am amânat, ascunzându-mă cu lașitate sau de teamă. N-aveam de ce să mă tem.
Am gândit că fata trebuie să știe adevărul atunci când a început școala, la 6 ani. Liniuța din certificatul ei de naștere și desăvârșita absență a tatălui ar fi putut să o facă o victima a bullyingului. Termenul încă nu exista atunci, dar asta nu însemna că faptele nu se petreceau. I-am spus că eu și tatăl ei nu am fost căsătoriți. Că doar eu mi-am dorit-o, nu și el. Că mi-a cerut să fac întrerupere de sarcină. Că nu a văzut-o niciodată, și că nu a încercat lucrul acesta. Că ceea ce și-a dorit el de la viață a fost să plece din țară, ceea ce a și făcut, imediat după Revoluție.
Prietena copilului meu, de la început
Nu cred că un părinte ar trebui să încerce să devină prietenul copilului lui abia atunci când devine adolescent, când trece prin criza vârstei. S-ar putea să fie târziu, iar strădania părintelui să fie percepută ca falsă, forțată, nenaturală. Mare greșală să subestimăm adolescentul, să credem că nu observă lucrurile astea. Le vede, și încă bine de tot. De asta am vrut să fiu prietena copilului meu de la început.
Am împărțit amândouă bucurii și necazuri. Și pe-ale mele, și pe-ale ei. Ne-am fost sprijin una celeilalte, ne-am șters lacrimile una celeilalte, am râs împreună dar și una de cealaltă, ne-am ironizat reciproc, ne-am contrazis, ne-am făcut farse, ne-am certat de au ieșit scântei și ne-am împăcat. Uneori după ore, alteori după zile. Cine a spus că prietenia este scutită de certuri și că este numai lapte, miere și zâmbete?
Am lăsat de la noi fiecare câte ceva, de multe ori
Ne-am înțeles și acceptat greșelile, ne-am ținut una celeilalte spatele, cum se zice, ne-am făcut zid în fața oricărui fel de agresiune și ne-am apărat reciproc, am complotat împreună, am făcut și nebunii, am fost și nesăbuite. O mai facem și azi. Nu ne-am plictisit nici când eram numai noi două. Am stat nopțile de vorbă în pat și-am chicotit, pe întuneric, până târziu de tot. Asta facem și acum, când ea are 35 de ani, soț și copil. Ne-am sfătuit, am bârfit, am cântărit împreună situații și opțiuni, am făcut alegeri, ne-am ascultat argumentele și nu ne-am ascuns slăbiciunile.
Am avut încredere una în cealaltă. Am știut tot timpul că ne putem baza una pe cealaltă în absolut orice împrejurare, în fața absolut oricărei provocări. Și ea, și eu, am lăsat de la noi fiecare câte ceva, de multe ori. Cu dinții scrâșnind câteodată, dar am lăsat. O mai facem și acum. Dar asta e frumusețea și în prietenia dintre părinte și copil.
Cum să devii cel mai bun prieten al copilului tău
Relația dintre părinți și copii este unică. Pe de o parte, părinții încearcă să insufle disciplină și o educație adecvată, în timp ce, pe de altă parte, își propun să fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor. Pentru a deveni cel mai bun prieten al copilului, parintele ar trebui – potrivit psihologului Iryna Kulik – în primul rând să îl asculte, să arate interes față de sentimentele și gândurile lui, dar să și țină cont de ele. Un prieten adevărat este, înainte de toate, un bun ascultător. Acordă-i copilului toată atenția atunci când îți vorbește, chiar și despre lucruri care par minore. Pune telefonul deoparte, privește-l în ochi și răspunde-i cu empatie. Ascultarea activă îl va face să se simtă valoros și înțeles.
- CITEȘTE ȘI: Părinte sau prieten al copilului? „Cea mai dificilă jonglerie e să combini parenting cu prietenie”
Construiește o relație bazată pe încredere
Încrederea este fundamentul pe care se construiește și datorită căreia rezistă o prietenie. Fii deschis și sincer cu copilul tău, pentru că în acest fel va învăța să facă și el același lucru cu tine. Să-l pedepsești excesiv pentru greșeli nu va face decât să îl îndepărteze de tine, pe când a-l încuraja să discutați deschis despre ele o să vă apropie.
Petreceți timp de calitate împreună
Lipsa timpului este o problemă cu care ne confruntăm toți, nu e nimic nou în asta. Dar a face în așa fel încât să îi poți oferi copilului din timpul tău este un lucru și important, și necesar. Planifică momente doar pentru voi, în care să nu vă distragă nimic de la activitatea pe care el o alege să o faceți împreună. Poate fi ceva simplu sau ceva elaborat, asta are mai puțină importanță. Important este să petreceți timp împreună, doar voi doi.
Fii prezent în lumea lui
Nu poți să-i dictezi copilului ce interese și pasiuni să aibă. Dar dacă le are, trebuie să i le înțelegi sau măcar să încerci asta. Iar ca să devii prietenul lui, intră în universul lui. Joacă-te cu el jocurile lui preferate. Discută despre personajele din cărțile, filmele sau jocurile care îi plac. În acest fel, îi vei arăta că îl apreciezi pentru ceea ce este.
Respectă-i individualitatea
Fiecare copil este unic, iar respectarea personalității și dorințelor lui este esențială. Nu încerca să-l modelezi conform așteptărilor tale, ci încurajează-l să fie autentic. Încurajează-l să ia decizii singur, ghidându-l cu blândețe atunci când are nevoie. Și niciodată nu îl compara cu alți copii.
Arată-i iubire necondiționată
Un prieten adevărat iubește fără condiții. Aceasta este de altfel și esența prieteniei. Spune-i des că îl iubești, nu doar pentru ceea ce face, ci pentru cine este. Fii acolo pentru el, indiferent de situație. Exprimă-ți iubirea prin gesturi mici (imbrățișări, mesaje de încurajare, complimente) și arată-i că este acceptat și iubit chiar și atunci când greșește.
Să devii cel mai bun prieten al copilului tău nu este un proces care se întâmplă peste noapte, dar este un obiectiv realizabil. Prin răbdare, deschidere și iubire, poți construi o relație de prietenie care va dura toată viața. Amintește-ți că un părinte-prieten nu înseamnă un părinte permisiv, ci unul care îl sprijină, îl ghidează și îl iubește necondiționat.
