Anastasia Micu are 21 de ani și studiază la Willem de Kooning Academy din Rotterdam, Olanda. A ajuns acolo în 2023, ca studentă la Fine Arts, iar apoi a decis să se transfere la un profil mai aplicat – Audiovisual Design, unde mai are încă doi ani de studii. Mama ei, Sanda Micu (52 de ani), ne povestește despre experiențele fiicei sale din momentul în care a decis să plece la studii în străinătate și cât de greu a fost să găsească o cameră într-un oraș universitar olandez.
„Aoleo, ce-am făcut!”
Decizia Anastasiei de a pleca să studieze la o facultate de arte din străinătate a venit dintr-o curiozitate autentică față de lumea largă, iar odată ce ideea i-a încolțit în minte, determinarea a tot crescut. S-a ocupat singură de tot ce a însemnat partea creativă a aplicației, iar părinții au sprijinit-o doar cu ceea ce a ținut de birocrație.
„Ideea a fost a ei, observând și la copiii mai mari din jur care erau tentați să meargă la studii în alte țări. M-a tot auzit și pe mine, când era mai mică, îndemnându-mi nepoata să plece la studii în afară. Deși nu este o fire extrovertită, într-o zi s-a hotărât să încerce plecarea în altă țară, ca pe o mare provocare. A aplicat, apoi a fost acceptată și atunci s-a speriat rău: «Aoleo ce-am făcut!». Avea mari temeri, credea că nu va reuși, mai ales că arta e un domeniu mai subiectiv. Dar a rupt această barieră și s-a hotărât să ia viața în piept”, spune Sanda Micu, mama tinerei studente.
Decizia de a pleca la studii în străinătate a fost pentru Anastasia un proiect personal, iar determinarea și organizarea fetei au fost o surpriză plăcută pentru părinți. „Am beneficiat de consiliere din partea unei firme, dar numai în ceea ce privește termenele limită la care trebuia să aplicăm, și legat de documentația necesară. De proiectele care trebuiau prezentate s-a ocupat exclusiv Anastasia, cu o mare dăruire și dorință de a câștiga un loc la facultate în Olanda. Tot ce a prezentat a fost 100% creația ei, a fost uimitor și pentru noi când ne-a arătat proiectele”.
Primele luni în Olanda: între apelurile video cu părinții și conviețuirea pragmatică din cămin
În primele luni la studii în Olanda, Anastasia nu a avut timp să socializeze, să descopere noua țară sau să împărtășească idei cu colegii. Tinerei i-a fost destul de greu pe cont propriu și comunica zilnic cu părinții prin apeluri video. „Ieșea foarte puțin din casă, mergea la școală și se ocupa de proiecte și de propria întreținere. Interacționa foarte puțin cu colegii, iar de noi prieteni încă nu se punea problema”, spune Sanda Micu.
Tânăra studentă locuia într-un fel de cămin, împreună cu o tânără din Spania. „Nu erau prietene dar nici nu erau inamici, se înțelegeau pragmatic asupra tuturor aspectelor vieții în comun și atât. Își împărțeau zonele comune, rafturile frigiderului, policioarele din baie, stabileau programe de curățenie și întreținerea locuinței și cam la atât se rezuma comunicarea dintre ele”, povestește mama fetei. Cum engleza se vorbește la scară largă în Olanda, Anastasia nu a fost nevoită să învețe limba țării sale gazdă, însă a prins câteva cuvinte uzuale în limba olandeză.
O cameră pentru 300 de oameni
Situația extrem de volatilă a locurilor de cazare pentru studenți s-a dovedit a fi o altă provocare majoră pe care familia Micu a trebuit să o depășească. Dacă în primul an tatăl s-a dovedit extrem de abil în a-i găsi fiicei sale un loc de cazare, în al doilea an întregul proces de cazare s-a dovedit a fi o adevărată epopee. „În primul an de studiu, soțul meu a pândit online momentul în care s-a dat drumul la sesiunea de înregistrare pentru cazare. Cei de la facultate ofereau această facilitate: îi cazau ei pe noii veniți, dar în ordinea aplicării și în limita locurilor disponibile. Tatăl ei a aplicat instantaneu, la ora startului, și a reușit să găsească un loc. Dar știam de la început că este doar pe un an. Practic, Anastasia a ocupat locul în cămin în septembrie și prin martie a început să caute din nou – pentru că pe 31 iulie ora 10:00 trebuia eliberat locul”, explică mama studentei.
Presiunea găsirii unui loc de cazare pentru anul următor a fost enormă, locurile fiind limitate și extrem de scumpe. Anastasia, împreună cu o studentă din Coreea cu care s-a împrietenit a căutat asiduu mai bine de 4 luni. „Nu erau acceptate nicăieri: toți cei care închiriau doreau garanții direct de la viitorii ocupanți, nu de la părinții lor. Dar fetele erau foarte tinere, abia împliniseră 19 ani! Așa că au încercat la case care închiriau camere studenților, la cămine, și prin alte locuri speciale pentru studenți. Au trimis cam 300 de mailuri, au avut sute de apeluri telefonice, au mers la vreo 50 de vizionări, s-au înscris, cu plată pe platforme de căutare de locuințe. Efectiv, timp de 4 luni numai asta au făcut! Erau vizionări la care se prezentau 300 de candidați, iar proprietarul, evident, alegea o singură persoană”, povestește Sanda Micu.
Când s-a întors acasă în vacanța de vară, Anastasia nu știa dacă urma să aibă unde să stea în toamnă, când începea al doilea an de facultate.
Cameră de 8 mp, cu 800 de euro pe lună
„Era o mare presiune pe noi toți. Cred că de asta m-am și îmbolnăvit destul de serios în acea perioadă. Am încercat să-i căutăm locuință de aici, prin agenții olandeze. Nu se potrivea nimic, ori era o cameră de 8 mp care costa 800 de euro pe lună, ori era foarte departe de facultate, ori în locuință erau cazați doar băieți și ea ar fi fost singura fată. În plus, totul trebuia hotărât instant”, își amintește mama Anastasiei.
Când situația a devenit disperată și trebuia găsită urgent o soluție, familia a dat sfară-n țară și au apelat la toate cunoștințele în speranța unei „minuni”. „Am avut noroc că a apărut o cunoștință a unei cunoștințe a unei alte cunoștințe care ne-a prezentat o doamnă olandeză care accepta prezența Anastasiei într-o cameră din locuința ei pentru șase luni. Contra cost, evident. Pe moment eram salvați!”, spune Sanda Micu.
Soluții improvizate: cu bagajele pe bicicletă
La revenirea în Olanda, după ce a găsit această locuință temporară, Anastasia a trebuit să-și recupereze toate lucrurile din depozitul în care le lăsase peste vară. Pentru că prețurile i s-au părut destul de piperate, nu a apelat la o firmă de transport, ci a preferat o variantă mai ieftină (cel puțin în teorie) – închirierea unei biciclete, cu care a făcut peste 20 de transporturi. Deși taxa de închiriere era una extrem de mică, avea să afle că semnase o clauză scrisă cu litere foarte mici în contract: după trei zile de folosire, prețul creștea considerabil cu fiecare zi în plus. „A vrut să facă singură drumurile astea, pentru că distanța era mică și dorea să facă economii, dar la final a descoperit că nu era deloc ieftin”, spune Sanda. Astfel, soluția „convenabilă” a bicicletei a ajuns să o coste pe Anastasia aproape cât un transport profesionist: bicicleta – 150 de euro, plus un drum cu Uberul – 30 de euro. A fost una dintre lecțiile învățate acolo.
După cele câteva luni petrecute la doamna găsită prin intermediul prietenilor de familie, Anastasia a reușit să găsească o nouă locuință, în care speră să locuiască până la terminarea facultății. „Din păcate. nu are nici acum contract de închiriere, dar speră să rezolve și asta. Casa este spațioasă și frumoasă, zona foarte bună, aproape de școală, se înțelege cu colegii de apartament…”, spune mama fetei.
Iei decizii singur, cu mai mult efort
După primul an de facultate, Anastasia a hotărât să își schimbe profilul: a trecut de la fine-arts la audio-vizual, o secție mult mai aplicată și cu finalitate mai clară decât precedenta. „În primul an, la Fine Arts, colegii erau tineri din toată lumea, stilul de lucru se axa pe happening, nimic concret, mai mult stări de spirit decât creație. Atelierele lor erau extraordinar de bine dotate cu orice: materiale textile, metal, lemn, piatră, aparatură pentru a confecționa orice îți trecea prin minte. La un moment dat, a avut un proiect pe audio-vizual, atunci a înțeles că acolo se regăsește. Atunci s-a apucat să caute ce trebuie făcut pentru acest transfer, ce diferențe se dau și dacă există un loc la cealaltă secție unde să fie acceptată. A fost foarte tenace, studiile departe de casă te formează și în acest sens, iei decizii singur, depui mult mai mult efort în toate”, spune mama studentei.
A fost un moment de revelație și de asumare – știa că își schimbă parcursul, dar era sigură că merge spre ceva ce i se potrivește cu adevărat. „Totul era nou, colegi noi, proiecte noi. Avea mult de recuperat la facultate, așa că septembrie și octombrie a fost foarte prinsă cu școala”, își amintește Sanda Micu.
Muzica și prietenii
În paralel cu școala, Anastasia a început să-și construiască o viață socială activă, iar muzica a fost liantul care a ajutat-o să lege cele mai importante relații. Nu a trecut mult până când a pus bazele propriei trupe de rock. „La început a fost mai retrasă, dar cu timpul s-au legat lucrurile. Și-a făcut mulți prieteni, și-a făcut trupă de rock. Prietenii ei sunt din multe țări. În trupă, bateristul e din Portugalia, cel de la chitară armonie din Irlanda, basistul din Olanda, iar ea – chitara solo – din România. Trupa a fost ideea ei, a pus afișe prin facultate, în felul ăsta a găsit întâi chitaristul și au continuat împreună căutările”, povestește cu mândrie Sanda Micu. Acum, repetițiile fac parte din rutina săptămânală – și-au închiriat pentru asta un mic studio – , iar muzica îi oferă un echilibru între școală, muncă și prietenii apropiați.
Dorul și despărțirea
Pentru părinți, plecarea Anastasiei nu a fost doar o despărțire fizică, ci și o tranziție emoțională profundă. Totul s-a schimbat în dinamica familială, iar dorul a devenit o constantă. „Noi am fost pur și simplu devastați de plecarea Anastasiei în Olanda. La început a fost cumplit. Suntem foarte uniți ca familie, iar această despărțire a fost și este extrem de greu de dus. Ți-e foarte mare dor, ești îngrijorat, te gândești că se poate întâmpla oricând ceva și nu ai cum interveni „, mărturisește Sanda Micu.
De la plecarea fiicei lor în Olanda, fiecare revedere e planificată cu grijă, iar distanța e compensată prin apeluri zilnice și încredere în forțele fiicei. „Anastasia a venit acasă în primul an în octombrie, apoi de Crăciun, apoi în martie și apoi în vacanța de vară – în iulie. În anul a doilea de studiu, a venit de Crăciun și în mai. Sunt foarte scumpe biletele de avion, am crezut că putem lua low-cost, însă din Amsterdam nu decolează nicio companie low-cost. Nu e chiar simplu, de sărbători costă în jur de 500 de euro biletul, iar în rest cam 250 de euro!”.
Ce urmează. Perspective și maturizare
Familia Micu simte că această experiență internațională o transformă pe Anastasia nu doar profesional, ci și uman. „Fiind într-o țară europeană, unde vin studenți din toată lumea, ia contact cu multe culturi. E vorba despre o mare deschidere atât pe plan profesional, cât și din punct de vedere uman. Vezi totul într-o perspectivă mult mai largă, iei contact cu oameni și situații de viață pe care nu ți le imaginai”, este de părere Sanda Micu. Este o lecție de adaptare și maturizare pe care tânăra o parcurge în ritmul propriu, știind că are sprijin emoțional și multă susținere de acasă.
