În timp ce prietenii ei se bucură de primele ieșiri în oraș, Sara se trezește la ora 6:00, își aranjează patul la dungă și pornește în pas de instrucție. A fost decizia ei să urmeze Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și, ulterior, o carieră militară, iar familia a înțeles că nu e o fază trecătoare, ci un vis dus până la capăt cu determinare. Mama ei, Anca, a ezitat, a cântărit, s-a întrebat de nenumărate ori dacă nu e prea greu, dacă nu e „prea devreme” pentru atâta disciplină. Dar și-a urmat copilul în decizie. Azi spune, cu sinceritate dezarmantă: „Nu nu e ușor, însă e ceea ce și-a dorit cu adevărat”.
Pentru familiile care au copii în clasele de gimnaziu, mai ales dacă iau în calcul un liceu militar, această experiență poate oferi repere realiste. Liceul militar nu e pentru toată lumea, nu e o scurtătură către viitoarea carieră, dar nici o „cazarmă” înfricoșătoare. E un mediu structurat, cu ritm intens de învățare, cu ritualuri și cu mulți adulți atenți pe traseu (comandanți, profesori, psihologi). Pentru unii copii, exact această structură poate deveni terenul pe care înfloresc.
De unde a pornit dorința de a ajunge la un liceu militar
Mama Sarei își amintește de primul moment în care fiica ei i-a spus ceva ce a uimit-o. Era în clasele primare și i-a spus, serioasă „Cel mai frumos lucru este să mor ca luptător înfășurat în tricolor”, un citat auzit de la tatăl ei, cel care a și încurajat-o de altfel spre cariera militară. De atunci, dorința a urma armata a rămas constantă, în ciuda îndemnurilor celor din jur: „Lasă, mai vezi tu până atunci, o să te răzgândești!”. A avut și câteva modele în rândul cunoscuților familiei, dar ceea ce a contat cu adevărat a fost determinarea ei.
Drumul până la admitere
Pregătirea a început din clasa a VIII-a. A făcut teste suplimentare la materiile de bază, recapitulări și a fost disciplinată în învățare. Sportul nu a fost o corvoadă, ci o parte din viața Sarei. A practicat baschet și, mai ales, karate, unde a ajuns campioană și vicecampioană la categoria ei. Avantajul a fost că la probele fizice pentru liceul militar n-a pornit de la zero, ci de pe un teren familiar.
Punctul care i-a dat cele mai multe emoții mamei a fost evaluarea psihologică. „Pentru un copil de 15 ani, trei ore de testare intensă sunt mult”, povestește. „M-a sunat și mi-a spus că ies mulți plângând. Mi-am ținut respirația până când am auzit vestea: a trecut.” Înainte de psihologic, au fost probele scrise. Apoi deplasarea, de la Satu Mare la la Câmpulung Moldovenesc, unde au fost repartizați. De la început, Sara și-a pus o țintă: „să ia peste 9” și chiar a obținut această notă. Mama ei spune că adolescenta nu și-a pus niciodată problema că nu o să intre la liceul militar.
Prima zi în uniformă
„Ne-am dus toți, și fratele mai mic, și tată ei, și am rămas peste weekend, pentru că luni era festivitatea”, spune mama. „A fost un eveniment grandios: defilare de la liceu până în cetate, legământul, fanfara.” Emoția a acoperit golul creat de despărțire: „N-am simțit tristețe atunci, poate și pentru că era obișnuită cu cantonamente și tabere. Dar când a venit acasă după aproape o lună, abia atunci m-a lovit. M-am bucurat s-o văd și, în secunda doi, am știut că pleacă înapoi.”
Sara s-a aruncat cu entuziasm în program. A plâns o dată, de oboseală și de dor „și de mâncare, că nu e ca acasă” , dar apoi a ridicat capul și a mers mai departe. Când a auzit în jur fete care vor să renunțe, a avut, instinctiv, reacția camaradului: le-a încurajat. Ea și-a tot repetat că nu renunță.
Viața la liceul militar: ritm, regulă și comunitate
Ritmul la liceul militar este altul decât la un liceu civil. Cadeții se trezesc devreme, au instrucție de la 6:00, plantoane, ore la clasă, sport, pregătire militară. La fiecare două luni, au testări la toate materiile. Regulile alimentare sunt stricte, iar elevii nu au voie cu provizii. Ieșirile în oraș sunt posibile în weekend sau prin învoire, în funcție de rezultate și de conduită. Cei care respectă programul pot merge la mall, la un burger sau unde își doresc. În paralel cu programul de școală, au multe activități utile: cursuri de prim ajutor (12 ore într-un weekend), ecologizări, participări la evenimente comunitare. De asemenea, pot participa și la cluburi extracurriculare. Sara și-a ales să meargă la cel de dezbateri, unde „înveți să te cerți frumos”, cum spune Sara. Am întrebat-o cum e pentru ea viața la liceu militar. „Aici înveți să împarți, să fii coleg și camarad. Practic, aceștia sunt familia mea, pentru că îmi sunt alături non-stop.”, explică adolescenta. Pentru ea, uniforma este mai multe decât un simbol, „e acel ceva care îți dă putere și îți amintește ce reprezinți în fața celorlalți”.
- CITEȘTE ȘI: Adaptarea la liceu: se închide ușa copilăriei, vine un capitol fascinant și plin de pericole!
Ce simte familia acasă
Cine spune că părinților le e ușor, exagerează. „M-am întrebat de multe ori dacă am făcut bine. M-am simțit câteodată cel mai ‘oribil’ părinte: de ce o trimit atât de devreme într-un regim atât de dur?”, spune mama Sarei. Răspunsul a venit însă, simplu, de la proaspăta cadetă: „Sunt bine. Sunt fericită. E ce mi-am dorit”, povestește mama fetei.
Înainte ca Sara să vină acasă în permisie, mama se pregătește de zor. Face lista de mâncăruri preferate (sarmale și churros) și așteaptă cu nerăbdare să o răsfățe. Totuși, au fost și momente când a fost tentată să meargă 300 de km până la liceu ca să o ia acasă. Nu a făcut-o. A ales, la rândul ei, disciplina: „Mi-am promis să nu mai vorbesc despre renunțare. Nimic nu e ușor în viață. Dacă vrei să faci ceva, vrei cu adevărat, mergi până la capăt.”
Cariera militară este una sigură, însă nu este lipsită de riscuri, mai ales în contextul internațional actual și, mai ales, în România care are un război foarte aproape de granițe. Cu toate acestea, atât Sara, cât și mama ei își păstrează optimismul. Femeia spune că își păstrează credința că nu va exista niciun conflict militar de amploare care să afecteze și țara noastră, iar adolescenta spune că ”nu îi este frică pentru că de mică și-a dorit să își apere țara.”
- CITEȘTE ȘI: „Dacă ai copil în clasa a VIII-a, îndrumă-l spre un liceu în care să-și formeze un caracter și o voce!”
Când copilul știe foarte devreme ce vrea
Sara a avut și momente de dubii legate de cariera militară, dar au fost scurte. A vizitat un liceu civil, profil mate-bio. „E mult, e presiune”, a spus atunci și a decis că nu vrea altceva în viață decât liceul militar. După terminarea acestuia, oscilează între mai multe trasee, dar tot în haina militară.
A cochetat cu ideea de pilotaj, dar înclină spre Academia Forțelor Terestre (Sibiu) sau o specializare tehnică în care să valorifice pasiunea pentru chimie. Liceul are evaluări psihologice și de orientare, astfel încât fiecare elev să fie canalizat spre ce i se potrivește, așa că în final va merge pe drumul care i se potrivește cel mai bine.
- CITEȘTE ȘI: Școli și licee internaționale din București: care sunt taxele și ce oportunități au elevii care învață aici
Liceul militar, de la avantaje la un dor ce mistuie
Liceul militar are o mulțime de avantaje. Copiii au un ritm de învățare susținut, intră într-o cultură a muncii și a responsabilității, fac mult sport, au sprijin educațional, intră într-o comunitate strânsă, au expunere la activități cu sens. Pentru cine vizează o carieră în uniformă, anii de liceu militar scad din șocul de adaptare de la academie: „Un comandant din oraș ne-a spus: fără liceu militar, i-ar fi foarte greu să țină pasul la o Academie Militară. Nu e imposibil dintr-un liceu civil, dar e nevoie de efort mult mai mare.”
Nu este totul roz, totuși. Dorul de casă, regimul alimentar mai puțin personalizat, programul strict, trezirile foarte devreme, testările repetate, faptul că „nu ești acasă” în momentele în care ai vrea să fii fac din acestă cariera una dură pentru un adolescent. De aceea, unii dintre cadeți renunță. Mama Sarei și-a dat voie să se teamă și, în același timp, să aibă încredere. A recunoscut momentele când ar fi vrut să întoarcă timpul și a ales, iar și iar, să fie lângă copilul ei, fără să o tragă înapoi. Astăzi, când o vede trezindu-se la 6:00, făcând instrucție pe ploaie, învățând constant, ajutându-și colegii la teme și purtând cu mândrie uniforma, știe că a lăsat loc unei alegeri autentice. „Nu e ușor, dar e ceea ce și-a dorit”, spune ea. Poate că asta e esența oricărei decizii mari la 15 ani.
