De cinci ani, Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești găzduiește, timp de șase zile, zeci de mii de tineri veniți din țară și din străinătate. De voie, de nevoie, ajung acolo și foarte mulți părinți. Îi vezi pe margine, plimbându-se pe alei ori pe la scenele unde, ocazional, se mai aude și muzică „de pe vremea lor”. Din când în când, își dau întâlnire cu copiii, se asigură că sunt în regulă și se despart iar până vine ora de plecare. Prea puțini sunt cei care gustă muzica trap, predominată în festival, dar, de dragul copiilor adolescenți și ca să-i știe în siguranță, timp de câteva zile își fac programul după ei: noaptea distracție și ziua „work from home” de la „Beach, Please!”. Nu e ușor să faci față provocării când ești trecut de 40 de ani, spun ei. Dar nu e simplu nici să rămâi acasă când copilul e la festival, cu scenarii sumbre în minte legate de droguri, alcool, accidente ori abuzuri.
E șase seara, ora la care adolescenții încep să se adune în fața scenelor de la „Beach, Please!”. Odată cu ei, o altă categorie de participanți își începe programul. Părinții închid laptopul după ultima ședință a zilei (asta dacă nu și-au luat liber și vin direct de la plajă) și intră la festival, alături de copiii lor. Se despart imediat ce au trecut de poarta de acces și se revăd spre dimineață, când pleacă la cazare.
Regulamentul festivalului prevede că adolescenții de 14 ani pot participa doar însoțiți de un adult, iar cei cu vârste între 15 și 18 ani trebuie să aibă acordul scris al părinților. Dar cum grijile părinților nu se încheie odată ce copilul face 15 ani, găsești în festival și părinți cu copii ce se apropie de majorat. Oricât de multe asigurări ar da organizatorii că locul este foarte sigur, fiecare părinte se gândește la „acea” situație excepțională. Zeci de mii de tineri aflați în același loc pot crea în mintea unui părinte scenarii demne de știrile de la ora 5.
- CITEȘTE ȘI: Experiența unei mame la Beach Please. „A fost frumos, mulțumesc, nu mai vin! Nici eu, nici fiica mea”
Ziua „work from home”, noaptea petrecere
Slava are 44 de ani, locuiește în București și e pentru a doua oară la festival, împreuna cu fiica lui, care împlinește în curând 18 ani. Nu și-a luat concediu, lucrează din apartamentul pe care l-a închiriat, împreună cu un prieten (și el venit ca însoțitor), încă de anul trecut. „Ziua muncim, iar după șase intrăm în festival. Ce să faci? Dormim săptămâna viitoare”, spune el râzând. Ana, 43 de ani, și fiica ei, Daria, în vârstă de 15 ani, au ales o cazare în Costinești, rezervată cu trei luni înainte. Diminețile lor încep cu câteva ore petrecute la mare, apoi Ana își deschide laptopul și lucrează. Are un business online și poate face asta de oriunde. Spre seară pornesc pe jos spre festival, într-o plimbare de aproape 30 de minute. Irina, 40 de ani, aflată la prima experiență „Beach, Please!” împreună cu fiica ei de 16 ani, are același program. Lucrează până la ora cinci, apoi pleacă spre festival. Cele două stau la niște prieteni în Năvodari, împreună cu altă mamă venită ca însoțitor pentru fiica ei. Drumul până la festival este unul greoi, din cauza traficului foarte aglomerat, însă au ales această variantă ca să nu mai plătească și cazarea.
„Și eu ce fac acum?”
După ce copiii se întâlnesc cu prietenii și se pierd prin mulțime, părinții rămân cu aceeași întrebare: „Și eu ce fac acum?”. Slava și prietenul lui caută concerte cu trupe pe care le cunosc, iar la intervale clar stabilite se întâlnesc cu copiii, să se asigure că e totul în regulă. Irina și prietena ei se plimbă prin festival încercând să descopere locuri și activități care să le placă. „Ne-am lipit de zona Kiss FM. Acolo, parcă muzica e mai mult pentru părinți”, povestește ea. Ana privește festivalul din altă perspectivă. Pentru că a lucrat în domeniul organizării de evenimente, e atentă la detalii, la desfășurarea evenimentelor, la felul în care se prezintă artiștii. „Chiar dacă nu sunt fanul celor care urcă pe scenă, am găsit ceva de apreciat la fiecare. Mi-a rămas în minte și un mesaj proiectat: «Art Expression is Sacred».” Îi place cum sunt amenajate zona de food court, parcul de distracții și spațiul dedicat rolelor, iar cea mai mare supriză a ei a fost să constate cât de mulți străini se află la festival. „Am auzit în jur franceză, spaniolă, daneză și chiar engleză vorbită cu accent australian. Mi-am dat seama că Beach, Please! nu mai este doar un festival românesc.”
„Mama, mi-e sete! Stai tu la coadă”
Cristina, o altă mamă care e la festival pentru a doua oară, împreună cu fiica ei de 18 ani, spune că atmosfera a cucerit-o și, fără să-și dea seama, s-a trezit căutând ținute și idei de machiaj în ton cu evenimentul. Și ea lucrează în timpul zilei, iar seara se plimbă de colo-colo cât timp fiica ei e la concerte. „Despre unii artiști, fiica mea vorbește de luni de zile, le așteaptă concertele cu nerăbdare, așa că mă bucur și eu de entuziasmul ei. Dacă mă sună sau îmi trimite mesaj că îi e foame sau sete, mă așez eu la coadă în locul ei ca să nu piardă concertele”. Cristina recunoaște că nu-i place deloc muzica trap, preponderentă în festival, și că versurile multor trupe depășesc nivelul ei de toleranță. „Pe de altă parte, anul trecut la festival am cântat cot la cot cu Paraziții versurile tinereții mele, așa că mi-am dat seama că nu e cazul să fiu ipocrită”.
Chiar e nevoie de părinți acolo?
Majoritatea părinților cu care am stat de vorbă admit că temerile lor legate de siguranța copiilor și de modul în care se descurcă pe cont propriu ar putea fi exagerate. Niciunul nu regretă, însă, că a venit să vadă cu propriii ochi despre ce e vorba. „Mi s-a părut unul dintre cele mai bine organizate festivaluri la care am fost. Sunt jandarmi, polițiști, echipaje medicale și oameni de la security peste tot. Dacă apare o problemă, se intervine imediat.” Cristina povestește că și ea a venit anul trecut cu temeri destul de mari legate de siguranța copilului: ”Eu nu mai fusesem la niciun festival și asociam acest gen de evenimente cu pericole de tot felul. După experiența de anul trecut, îmi dau seama că după 17-18 ani poți lăsa copilul doar cu prietenii, dacă îi cunoști foarte bine și pe ei și dacă știi că ai un copil responsabil”.
Irina spune că nici temerile ei nu s-au adeverit. „Mi-au plăcut mult copiii pe care i-am văzut. Dansau, cântau, se distrau. Sincer, nu am văzut atmosfera aceea de care mă temeam înainte.”, mărturisește femeia. Aceeași concluzie o are și Ana, care spune că, dincolo de muzică și de artiști, care nu sunt pe placul ei, a rămas cu imaginea unui public politicos și a unei organizări atent gândite.
