În toamna acestui an, Ambasada României din Franța a anunțat că, din 2025, limba română se studiază în școlile franceze în cadrul unui proiect-pilot. Vestea a stârnit mult entuziasm atât în România, cât și în Franța, mai ales că, în ultimii ani, comunitatea de români este din ce în ce mai puternică. Cum titlurile articolelor anunțau „obligativitatea” acestei materii în sistemul de învățământ francez, am luat legătura cu profesorul Alexandru Mardale, lingvist, șeful Catedrei de Studii românești la universitatea INALCO din Paris, care a fost implicat încă de la început în acest proiect și care predă română atât la universitate, cât și copiilor din gimnaziu. Ne-a lămurit în privința „statutului” limbii române ca materie în școala franceză și ne-a vorbit despre viața și provocările elevilor români care învață în Franța.
În calitate de cercetător lingvist, și pentru că a ajuns să predea cursuri de română la toate categoriile de vârstă, profesorul Alexandru Mardale a avut ocazia să observe cum s-a schimbat „statutul” limbii române în comunitățile din diaspora franceză. Dacă în trecut românii încercau să adopte exclusiv limba țării gazdă, pentru a se integra mai ușor și pentru a evita stigmatizarea care venea la pachet cu prejudecățile despre români, astăzi această mentalitate a început să dispară. „Acum, cei mai mulți dintre ei sunt chiar foarte mândri că sunt români”, spune profesorul universitar.
Copiii de naționalitate română, născuți în Franța sau care au ajuns în această țară la vârste foarte mici, sunt, din punct de vedere lingvistic, „copii de limbă moștenită”: vorbesc româna acasă, dar fac greșeli gramaticale sau confuzii lingvistice. Așa ajung cei mici să îl numească pe învățător „metru” în loc de „maître” sau să ceară să iasă „la tablou”, nu „la tablă”. Pe măsură ce se apropie de adolescență, copiii români încep să folosească mai rar limba maternă și devin „bilingvi dezechilibrați”. La maturitate, mulți dintre ei își doresc să se reapropie de limba și cultura română, și să se bucure de avantajele pe care le oferă cunoaștere unei limbi pe care nu multă lume o vorbește. Tocmai de aceea, proiectul de introducere a limbii române ca materie de studiu în școlile franceze este un demers propus și susținut intens de comunitatea românească din zona pariziană. Părinții români și-au dorit ca ai lor copii să poată studia și româna la școală, atât pentru a-și valorifica competențele, cât și pentru a putea alege – în viitor – această materie ca probă opțională la Bacalaureat.
Totul Despre Mame: Care a fost procesul prin care s-a ajuns la acest proiect-pilot, de unde a plecat această idee?
Prof. Alexandru Mardale: Este o poveste mai lungă. Trebuie să știți că limba română se studiază, în special ca limbă străină, de mult timp în Franța, în câteva universități. Vorbim fie de catedre autonome, unde se propun diplome de limba română, la nivel de licență, master și doctorat (acestea sunt doar câteva), fie de lectorate de limba română, care propun cursuri opționale. Lectoratele funcționează în cadrul unor facultăți de limbi străine, în special de limbi romanice, unde predau lectori trimiși din România prin intermediul Institutului Limbii Române. Asta se întâmplă, deci, la nivel universitar, în Franța, dar și în alte țări. De pildă, la universitatea unde predau eu, limba română se studiază de foarte mult timp.
Cum ați ajuns să fiți implicat în acest proiect?
Participarea la acest proiect de predare a limbii române în mediul preuniversitar este de fapt pentru mine secundară și, mai ales, temporară. Sunt lingvist de formare și profesor de limba română și de lingvistică românească și balcanică. De câțiva ani sunt, între altele, șeful Catedrei de Studii românești la universitatea INALCO din Paris. INALCO, Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale, este un institut foarte vechi, înființat în 1795, unde limba română este predată din toamna anului 1875. Anul acesta aniversăm 150 de ani de când a fost introdus primul curs de limba română, la nivel universitar deci, pentru publicul francez. A fost primul curs de limba română din Franța și unul dintre primele din Europa.
Cum a ajuns să se studieze româna în școli?
La nivel preuniversitar, situația este cu totul diferită. După știința mea, primele cursuri, opționale, au fost introduse abia în toamna lui 2020, iar asta s-a întâmplat în regim extrașcolar, adică nu în cadrul școlarizării franceze. Știți cu siguranță că Institutul Limbii Române de la București – același care trimite și lectorii de limba română în universitățile din lumea întreagă – în colaborare cu Ministerul Învățământului și cu susținerea Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadelor României, are un proiect european care se cheamă LCCR (Limbă, cultură și civilizație românească). Este un proiect destinat în special copiilor de origine română (cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani), dar nu numai copiilor români, din diversele țări europene. Acest proiect a început în 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Dacă nu mă înșel, a început cu Italia și cu Spania, pentru că acolo erau comunitățile de români cele mai mari la vremea respectivă. În prezent, astfel de cursuri au loc în 7 țări, iar în Franța a ajuns relativ târziu, abia în 2020, iar la început doar în zona pariziană.
Pentru că, între timp, valurile migratorii s-au reconfigurat și probabil s-au sedimentat mai bine în ultimii ani, comunitatea românească din Franța a devenit din ce în ce mai numeroasă și mai bine organizată. Ca să vă faceți o idee, se crede că sunt vreo 500.000 de români la ora actuală în Franța. Dintre aceștia, aproape 100.000 trăiesc în zona pariziană, unde se întâmplă chiar să aibă reprezentanți în consiliile unor primării. Așa s-a ajuns la inițierea acestor cursuri de LCCR ale Institutului Limbii Române, mai întâi în zona pariziană. Acum sunt pe cale să se extindă și în alte zone ale Franței.
În vara lui 2020, când s-a anunțat concursul pentru a preda astfel de cursuri la 3 școli din orașe din nord-estul Parisului, nu erau suficienți candidați. La rugămintea Ambasadei – care a lucrat mult cu partea franceză pentru a reuși să introducă aceste cursuri –, am acceptat să particip la concurs pentru a da o șansă implementării proiectului și în Franța. Inițial, îmi propusesem să rămân foarte puțin, dat fiind că eu am deja postul la universitate și multe alte activități de cercetare și de administrație în paralel.
Deci dumneavoastră predați și cursuri LCCR.
Da. Credeam că voi încheia colaborarea într-un an sau doi, însă nu am mai plecat nici acum, când am pornit pe al șaselea an. Cursurile de LCCR pe care le țin eu în zona pariziană au loc mai exact în orașul Le Blanc-Mesnil. Este acolo o adevărată pepinieră de elevi de origine română.
Ca să reformulez mai bine răspunsul la întrebarea inițială, pot spune că a existat deci interes pentru limba română, ca limbă de studiu și în programa franceză pentru copiii care voiau să-și valorifice competențele lingvistice dobândite de la naștere în familie. Cam așa se leagă lucrurile. Au fost mai întâi aceste cursuri de LCCR, unde copiii sunt din ce în ce mai numeroși, la toate categoriile de vârstă pentru care sunt deschise. Apoi s-a ajuns la întrebarea-dorință „de ce n-am introduce asta și în școala franceză, dacă tot copiii noștri vin să învețe româna în regim extrașcolar?”
- CITEȘTE ȘI: De ce am ales să dau copilul la o școală privată internațională. Ce calcule și ce sacrificii am făcut
Unde se țin cursurile de LCCR? Nu tot în școlile franceze?
Aceste cursuri nu țin de programa franceză, dar sunt găzduite în locații ale francezilor, respectiv în școli sau în săli ale primăriilor. Aceasta este contribuția lor în protocolul de colaborare, anume să asigure spațiu pentru găzduirea orelor de curs și să supervizeze, în măsura în care este posibil, buna desfășurare a lor. Cursurile au loc exclusiv după ce se termină programul de la școală franceză. Sunt opționale și se țin ori după-amiaza, după ce se termină orele la școală franceză, ori miercurea, când este liber toată ziua. În unele locuri, se țin și sâmbăta. Tot opțional e și cursul de limba română introdus anul acesta în programa franceză. Diferența e că – odată ce a fost ales – el devine obligatoriu până în clasa a XII-a.
Putem spune că propunerea a venit de jos în sus? Că predarea limbii române în școala franceză e o cerință a comunității, nu o decizie luată la nivel înalt?
Da, exact, de jos în sus. A fost o cerință din partea comunității care, repet, este foarte cristalizată și sedimentată în această zonă pariziană. Sunt acolo vreo 4-5, poate chiar 6, orășele satelit în care locuiesc numeroase familii venite din România și din Republica Moldova. Comunitatea românească din Le Blanc-Mesnil, oraș cu aproximativ 60.000 de locuitori, numără în jur de 4.000 de membri. Ei sunt printre cei care au un reprezentant ales în consiliul Primăriei, lucru care a ajutat, evident, la colaborarea cu autoritățile franceze: să le convingă să aloce o locație pentru cursurile extrașcolare, să le ofere o idee clară despre numărul elevilor interesați, să le explice importanța studierii și a menținerii limbii române pentru etnicii români.
Evident că școala în care româna a fost introdusă ca limbă de studiu în programa franceză nu a fost aleasă la întâmplare. Au fost vizate două-trei școli în care numărul de elevi de origine română este cel mai mare. S-a ținut cont și de unde există logistica necesară, pentru că nu toate școlile au suficient spațiu fizic să primească un curs în plus. Multe dintre școli sunt foarte pline și nu au spațiu, adică săli de clasă pentru a organiza un curs în plus.
- CITEȘTE ȘI: Școala în Franța prin ochii unei mame care a emigrat: ”Încă sper că am făcut alegerea corectă”
Acum, odată cu începerea acestui program-pilot, ce se schimbă la nivel de programă școlară? De la ce clasă se încep cursurile de română?
Momentan, a fost introdus pentru o singură clasă, pentru un singur nivel – nivelul de bază, cel de începători. Adică, chiar dacă elevii sunt de origine română, după regulile cadrului de referință european de studiu al limbilor străine, s-a început la nivelul A1. Copiii sunt în „cinquième”, echivalentul clasei a VI-a din România și au 12 ani.
În programa școlară din Franța – și cred că așa este și în cea din România – este primul an de studiu în care elevii aflați în primul an de gimnaziu pot să-și aleagă o a doua limbă străină. Prima limbă străină se alege când sunt mai mici, la școala primară, și își aleg în general engleza. Deci, odată ce au ajuns la acest nivel, ei au posibilitatea să aleagă o a doua limbă străină. Oferta de cursurile de limbi străine (LV2, de la „langues vivantes”, cum le spune aici) este destul de variată. Elevii pot alege spaniola, germana, italiana, portugheza, rusa, araba, chineza etc. Și deci, de anul acesta, pentru această școală, pentru o singură clasă, s-a introdus și româna. Iar de la anul urmează, tot în această școală, să se treacă la clasa următoare, peste doi ani la următorul nivel și așa mai departe până la clasa terminală de liceu.
Dar menținându-se clasa și colectivul care a ales această opțiune, da?
Da, de aceea aș dori să fac o precizare, pentru că am văzut cum a circulat vestea în media din România și ce reacții au apărut când s-a tot afișat pe la diversele posturi de televiziune, la știri: „româna e obligatorie în Franța”. Nu, nu e deloc obligatorie! Nimeni nu îi obligă pe copii să își aleagă româna ca limbă de studiu. Cum spuneam, începând din primul an de școală generală, ei trebuie doar să-și aleagă o a doua limbă străină din mai multe opțiuni. Iar acum, pentru prima dată în istoria învățământului francez, s-a introdus și limba română printre aceste opțiuni. Este o mare realizare pentru statutul limbii române de peste hotare, o adevărată pagină de istorie.
Va fi și probă de BAC pentru ei într-a XII-a?
Nu e obligatoriu. Este – cum spuneam – o materie obligatorie dintr-o listă de opțiuni pentru materia LV2. Trebuie să precizez – ca o paranteză explicativă – că până în anul 2019, exista la bacalaureatul francez o probă cu totul și cu totul facultativă: materia aleasă putea să nu fi fost studiată niciodată la școală. Candidații puteau alege muzică, desen, sculptură, tot felul de limbi străine. În această listă foarte largă de opțiuni exista și româna.
În anul 2020, a avut loc o reformă care a restructurat și a reorganizat bacalaureatul francez. Noul și actualul cadru de organizare a bacalaureatului stipulează faptul că orice materie care nu este studiată cel puțin timp de un an înainte de clasa a XII-a, nu mai poate fi aleasă ca probă facultativă (scrisă) la examenul de bacalaureat. Însă ultimii ani în care s-a putut da proba scrisă de română, au fost foarte mulți candidați (câteva sute de lucrări).
În momentul în care s-a pus în aplicare noua reformă, deci fără posibilitatea de a alege limba română ca probă de examen, din moment ce ea nu era studiată la școală, au apărut nemulțumiri și un fel de frustrare în rândul comunității românești: „Vrem proba înapoi pentru că îi ajută pe copiii noștri să își valorifice niște competențe și să aibă în extrasul de note o limbă străină pe care nu toți o au. Nu se știe niciodată când le poate fi de folos în viață”.
De atunci s-au purtat discuții constante între reprezentanții Corpului diplomatic, ai Ambasadei României din Franța și cei ai Ministerului Învățământului francez. Evident că am fost implicat și eu personal în tot acest proces. Am fost undeva între cele două „tabere”, prin rolul pe care îl aveam: profesor de limba română, eu însumi reprezentant al comunității, dar și funcționar al Statului francez, undeva la un nivel (adică cel universitar) care mi-a dat o anumită forță și greutate de care m-am putut folosi. Abia acum, după șase ani, am primit răspuns favorabil acestui demers.
Practic, dacă nu se mai schimbă ceva în structura Bacului francez, cei care învață româna acum o vor putea alege la Bac.
Exact. Peste 6 ani, când vor fi în clasa terminală de liceu, elevii care au ales să studieze acum limba română o vor putea alege ca probă scrisă la examenul de bacalaureat. Evident, dacă vor dori. Fără să fie obligatorie.
Dar care este ponderea acestei probe în totalul mediei de Bac?
Nu este deloc mare. Aici notele se acordă pe bază de coeficienți. Cu cât materia e mai importantă și face parte din trunchiul de specialitate (franceza, matematica, istoria, geografia, prima limbă străină), cu atât are coeficient mai ridicat, de 2 sau 3. Româna a avut întotdeauna coeficientul 1, adică coeficientul standard.
Dar, totuși, poate ajuta la nota finală.
Sigur, ea poate ajuta cu câteva sutimi, în special când media generală este la o anumită limită. Aici se acordă mențiuni la diplome: foarte bine, bine, destul de bine. Dacă proba de română poate aduce chiar și numai câteva sutimi la media finală fie pentru a obține media limită de trecere, fie pentru a obține una dintre aceste mențiuni, ea poate fi avantajoasă.
Funcționează și invers: dacă nota nu este satisfăcătoare și influențează negativ media finală, nota de la română poate fi anulată la cerere. Repet că aceasta este o probă facultativă, elevii nu au practic nimic de pierdut dacă aleg să participe la ea.
Se caută și alte școli disponibile pentru a se implementa acest program-pilot de română în Franța?
Nu imediat. În nota de informare și de decizie de la Ministerul Învățământului din Franța scrie clar că este un proiect-pilot, care va dura 6 ani. Se precizează nivelul claselor și grupele de vârstă (a VI-a/12 ani – până în 2030, când vor fi clasa a XII-a și vor avea 18 ani). La fiecare sfârșit de an va exista o evaluare din partea Ministerului învățământului din Franța (calitativă și cantitativă, ca număr de elevi), se va vedea dacă le este folositor, dacă sunt mulțumiți, dacă există interes pentru anii următori. La sfârșit, se va face o evaluare globală și, dacă ea este pozitivă (nu depinde de noi această evaluare), există – într-adevăr – posibilitatea ca programul să fie perenizat, apoi extins și la alte școli. Acum nu știm însă nimic sigur. Este doar un proiect-pilot.
Evident că toată lumea vrea acest lucru. Am văzut din media și din comentariile la postarea Ambasadei pe Facebook că foarte mulți membri ai comunității românești au reacționat cu entuziasm și au cerut ca acesta să se implementeze și în alte părți. Nu este însă atât de simplu. Pe de o parte, cum vă spuneam, trebuie să existe logistica necesară în școala respectivă ca să poată primi aceste cursuri, să aibă loc în sediu și în orar. Pe de altă parte, trebuie mai ales să dispună de un profesor calificat ale cărui competențe și diplome să fie validate de Ministerul francez.
E nevoie de o programă, trebuie gândit un curs special…
Da. Deocamdată nu există o programă specifică pentru limba română, dar există un cadru general pentru toate limbile străine, iar noi trebuie să-l adaptăm pentru limba română, respectând prevederile din acest cadru metodologic general elaborat de Ministerul francez al Învățământului. Lucrul acesta se face printr-un instructaj, o formare cu inspectorul general pentru limbile străine.
Câți copii aveți la clasă?
Nu sunt mulți. Inițial au fost 10 înscriși. Doi dintre ei au un regim special, pentru că sunt la clase de studiu de arte, iar orarul de acolo nu este compatibil cu cel de la cursurile generale. Din păcate s-au retras. Acum sunt o mână de elevi, având în vedere că în acest an cursul se ține doar pentru elevii de clasa a VI-a. Numărul elevilor cu origini românești ori moldovenești (și deci posibil interesați de studiul românei) este de 40, la toate clasele. Prin urmare, procentual stăm bine. Vom vedea ce se va întâmpla de la anul, când va intra în schemă o a doua clasă. Însă momentan nu contează numărul elevilor, contează că acest curs s-a deschis și că există posibilitatea, inclusiv pentru elevii ceilalți, să-l ia ca opțiune. Volumul orar nu e mare. Sunt două ore și jumătate pe săptămână, pe care merg să le țin în două zile. Așa este pentru toate limbile străine, nu numai pentru română.
Sunt și copii francezi interesați?
Copiii înscriși acum provin fie din familii de români născuți în Franța sau care au ajuns aici foarte devreme, la vârsta de 2-3 ani, fie din Republica Moldova. Deocamdată, elevi francezi sau de altă naționalitate nu avem. Asta probabil și din cauză că vestea acceptării proiectului și a introducerii cursului în programa școlară a venit în luna august, în plină vacanță, și nu a mai fost timp de informare, de promovare a cursului. Alegerea cursului de LV2 fusese deja făcută de majoritatea elevilor încă de la sfârșitul anului școlar precedent, adică din iunie.
Practic, s-au înscris doar cei care erau interesați din motive personale și care vor să-și valorifice competențele de română. Rămâne de văzut ce se va întâmpla de la anul. Depinde de noi, de comunitate și în special de mine, de cum vom promova și de cum vom face să fie atractiv acest curs. De pildă, ne gândim să organizăm o zi a porților deschise, ca să atragem și alți elevi. Însă, cum spuneam, cursul este în teorie deschis pentru oricine. Nu trebuie să fii de origine română ca să alegi acest curs. Nicidecum. Este ca orice curs de limbă străină, pe care o înveți de la zero.
Cum este abordată limba română în familiile de migranți din Franța? O mai vorbesc copiii?
Noi, lingviștii, le spunem „copii de limbă moștenită”. Ei vorbesc o limbă zisă „de patrimoniu” sau „limbă etnică”. Sunt vorbitori din a doua sau chiar a treia generație, primii fiind părinții și, respectiv, bunicii lor, care au migrat dinspre România, dar care au continuat să le vorbească limba în mediul familial și în sfera privată. De aici și denumirea de „limbă moștenită”.
Situația lor este însă destul de eterogenă. Depinde foarte mult de familii. Spre exemplu, sunt familii care au politica „noi vorbim acasă numai românește”. Copiii răspund părinților în general tot în română. Alții le răspund amestecat, adică în ambele limbi, sau numai în franceză. Depinde de vârsta copiilor, depinde de subiectele abordate în discuție…
Politica părinților poate să funcționeze sau nu. Sunt copii care refuză să vorbească românește din comoditate. Îi auzim adesea spunând „mie mi-e mai ușor să răspund în franceză și, oricum, suntem în Franța, deci vorbim franceza”. Asta nu înseamnă că nu știu sau că nu înțeleg limba română. Ei au competențe pasive.
Sunt alți părinți care, din dorința de a-și integra familiile cât mai ușor în societatea-gazdă și de a nu fi stigmatizați – pentru că a fost o perioadă când românii se simțeau stigmatizați în Franța, și nu numai – folosesc exclusiv franceza. Din fericire, aceștia nu mai sunt atât de numeroși, pentru că această mentalitate a început să dispară. Trebuie să știți că această comunitate, pentru care s-au deschis aceste cursuri, are foarte mulți oameni muncitori, serioși și care sunt foarte bine văzuți. Deci această „pată” a început să se șteargă și odată cu ea sentimentul de rușine să dispară. Acum cei mai mulți dintre ei sunt chiar foarte mândri că sunt români.
Din ce în ce mai puțini sunt și cei care cred că nu e bine să le vorbești copiilor două limbi în același timp. Unii părinți credeau în clișeul că dacă le vorbesc copiilor româna acasă ei vor învăța prost franceza, vor amesteca limbile și le vor vorbi prost pe amândouă. Nu este adevărat! Cu cât sunt expuși mai devreme la diverse limbi, cu atât copiii le învață mai repede și mai bine. De-acum toată lumea a început să știe ce înseamnă să fii bilingv, chiar trilingv, și care sunt beneficiile pentru dezvoltarea cognitivă a unui copil.
Cât de bine stăpânesc acești copii limba română?
Este adevărat că poate există un mic decalaj temporar și de viteză de învățare între cele două limbi, în sensul că una dintre ele poate avea o mică întârziere în procesul de achiziție față de cealaltă, sau că pot exista, de la și până la o anumită vârstă, un amestec, un transfer, un calc de structuri și de cuvinte, dar acestea se reglează repede pe măsură ce copilul continuă să fie expus în mod constant, și de preferință egal, la ambele limbi.
Copiii pot traduce, adică pot calchia, unele cuvinte din franceză, de pildă spun „Domnule profesor, pot să ies la tablou?” (în franceză se spune „tableau”). Dar îi corectăm ușor, nu este o problemă. Se pot detecta astfel de mici calcuri la copiii bilingvi care au limba franceză ca limbă dominantă și care vorbesc română acasă. Dar, în general, ei au un nivel foarte bun la oral, vorbesc foarte bine, au structurile lingvistice de bază achiziționate, nu au probleme majore.
Probleme mai serioase ar putea fi la copiii care provin din cupluri mixte, în care unul dintre părinți este francez, sau atunci când nu se vorbește atât de des limba română acasă, iar asta se simte, evident.
Dar, dincolo de asta, toți vorbesc foarte bine. De pildă, pe cei de la clasa la care predau anul acesta, primii beneficiari ai proiectului pilot, nu am ce să-i învăț pentru nivelul A1. Pentru că deja sunt deja la A1. Fac cu ei lucruri mai elaborate. La oral stau foarte bine, le trebuie ameliorat registrul de exprimare, pentru că toți vorbesc o română colocvială și regională. Au însă carențe mari la scris. Acești copii nu au scris niciodată în limba română. Le trebuie explicate și trebuie exersat cu ei scrierea unor grupuri de litere, literele speciale cu diacritice, pe care le scriu mai greu. Au, evident, tendința naturală să aplice regulile din franceză în scrierea limbii române. Atunci trebuie, într-adevăr, explicat, corectat constructiv și nu stigmatizat, trebuie ameliorat nivelul la scris. La fel, au carențe la nivel de informații culturale, privind istoria, geografia României… Dar toate acestea se învață.
Spuneați că părinții au susținut foarte tare acest demers. Este comunitatea românească reunită în jurul școlii?
Nu aș spune că punctul de plecare și de consolidare a comunității este școala. Părinții nu sunt neapărat activi în jurul școlii, pentru că școlile franceze sunt numeroase, ei se pot vedea în număr mic la școală, deoarece copiii merg la diferite școli în funcție de domiciliul pe care îl au. În schimb, sunt foarte organizați în jurul bisericilor. Acesta este, de fapt, elementul cheie și unificator.
Se întâmplă ca această comunitate de români din zona pariziană să provină în mare parte din Maramureș, din zona Bixad, Negrești-Oaș. Toți sunt foarte respectuoși față de tradițiile și de obiceiurile lor. Sunt foarte credincioși și practicanți, merg sistematic la biserică, au construit biserici aici. Preotul și persoanele din parohie sunt personaje foarte importante și au un rol de catalizator pentru comunitate.
De altfel, cu ajutorul unuia dintre preoți am și început cursurile extrașcolare de LCCR, pornind de la lista întocmită de dumnealui, o listă cu familiile ai căror copii erau interesați să le urmeze. Deci familiile se reunesc în jurul bisericii. Au acolo tot felul de activități, o șezătoare, o asociație, chiar și un festival. Acolo se pun lucrurile la cale, în sensul bun al expresiei, și se discută proiectele importante pentru comunitate, se fac cererile care în general se transmit mai departe prin domnul reprezentant ales în consiliul Primăriei. Apoi Ambasada și Consulatul intervin și susțin la rândul lor, transferând mai departe autorităților competente franceze.
Ce statut „identitar” au copiii născuți sau crescuți acolo? Cum se raportează la cultura României?
Asta este greu de spus, pentru că sunt cazuri și cazuri. Cum spuneam și mai devreme, este foarte important rolul familiei. Perpetuarea și cultivarea limbii și a culturii românești trebuie făcute în mod natural, fără forță, fără obligație. Trebuie să știți că sunt și copii care refuză să vorbească, să scrie sau să vină la cursurile de limba română dacă acest lucru li se impune.
Aș putea spune că mulți dintre ei au un fel de profil mixt (nu știu dacă este adjectivul cel mai bun pentru a vorbi despre ei). În orice caz, un lucru este sigur: ei profită de cele două culturi, cea română și cea franceză sau cea franceză și cea română, nici n-aș ști în ce ordine să le pun… Cei mai mulți dintre ei sunt fericiți și se mândresc cu ele, în special când au ocazia să le arate colegilor francezi că sunt și români, să le prezinte diverse obiceiuri, să le împărtășească anumite cunoștințe ale lor ori să le povestească pur și simplu amintiri din vacanțele lor în România. De câteva ori, și-au adus colegi și prieteni francezi la serbarea de sfârșit de an de la cursurile extrașcolare de LCCR, să le arate ce au învățat ei, ce spectacol au pregătit, ce bunătăți au pregătit mamele lor. Dar asta se întâmplă cât sunt încă mici și foarte apropiați de familie, rămânând strict în sânul comunității.
Se mai schimbă lucrurile pe măsură ce înaintează în vârstă?
Da, odată ce cresc, am observat că – iar asta reprezintă și o temă de studiu a cercetărilor mele academice – se îndepărtează în mod firesc de familie, își fac din ce în ce mai mulți prieteni francezi, iar franceza devine limba lor dominantă. Nu înseamnă că ei pierd limba română, doar că ea devine mai pasivă și din punct de vedere cantitativ o folosesc mai puțin. În acest sens, începe să existe un dezechilibru.
Se pare că există un fel de prag, undeva în jurul vârstei de 12 ani, când franceza devine mai dominantă, iar materiile de studiu de la școala franceză sunt mai importante. Atunci ei încep să se pregătească pentru diversele examene (echivalentul capacității și al bacalaureatului), încep să lase româna un pic deoparte. Acest proces este firesc și se poate înțelege ușor, pentru că nu mai au timp sau pentru că nu-i mai interesează, pentru că studiile pe care urmează să le facă nu mai au legătură neapărat cu româna. Și devin ceea ce numim noi în lingvistică „bilingvi dezechilibrați” – ei rămân bilingvi, dar franceza are un avantaj evident.
Mai târziu, când sunt adulți, când și-au obținut bacalaureatul și când se pregătesc să intre pe piața muncii, există – la unii dintre ei – și tendința inversă. Vor să completeze, să umple căsuțele care le-au rămas goale în ceea ce privește dubla lor cultură, limba moștenită și originile.
Iar asta se vede în mod clar cu promoțiile din ultimii ani de la universitate: mulți studenți care au învățat româna din familie, dar care n-au avut ocazia și mijloacele de a-și îmbogăți mai mult cunoștințele de limbă și pe cele cultură și istorie românească, vin la INALCO ca să învețe ceea ce n-au putut învăța când erau mai mici. Vin să redescopere și, într-un fel, să întregească ce lipsește din identitatea lor românească.
Și dumneavoastră faceți parte din comunitatea de români stabilită în Franța. Cum ați ajuns la Paris?
Eu am terminat Facultatea de Litere a Universității din București, la secția română-franceză, iar în ultimul an de facultate am obținut o bursă de studii Erasmus la o universitate din Paris, unde m-am specializat în lingvistică și în științele limbajului. Cum spuneam, sunt lingvist: pornind de la română, ca limba principală de cercetare, am lucrat pe descrierea comparativă a altor limbi romanice, mai precis pe spaniolă și pe sardă.
După ce am terminat stagiul Erasmus, profesoara cu care am lucrat la Universitatea Denis Diderot (Paris 7), care este de origine română, mi-a propus să fac o diplomă de studii aprofundate, timp de 1 an, diplomă care mi-a facilitat obținerea unei noi burse, de doctorat de data aceasta. Bursa de doctorat prevedea și o jumătate de normă de predare ca asistent temporar în lingvistică franceză timp de 3 ani. Am făcut doctoratul în cotutelă, adică în colaborare cu Universitatea din București. Pentru mine, era important să păstrez contactul cu România, din mai multe motive, cel mai important fiind să mă întorc în țară.
După 4 ani, am obținut doctoratul în lingvistică comparată și planul era – așa cum am spus – să mă întorc în România. Aveam acolo un post de asistent de cercetare la Institutul de Lingvistică al Academiei Române.
În momentul în care am terminat doctoratul, la universitatea unde sunt și în prezent, adică la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris, era nevoie de o persoană calificată care să țină cursurile de gramatică și de lingvistică românească timp de un an, pentru că titulara acestor cursuri era în concediu de maternitate. Așa am ajuns aici. Însă, după anul de suplinire, o altă colegă de la aceeași catedră a ieșit la pensie. A fost scos deci un post de conferențiar universitar la concurs, am fost încurajat să candidez și l-am obținut, fără să am convingerea că voi rămâne mult timp pe el. Asta se întâmpla acum 18 ani. Iar de atunci lucrez aici. Între timp, am avansat la gradul de profesor universitar, am devenit șeful Catedrei de Studii românești și continui să predau gramatică și lingvistică românească.
INALCO și studiul limbii române, ca lingvist, v-au adus în contextul proiectului-pilot. Acum sunteți profesor universitar, dar mergeți să predați și la gimnaziu…
Da, acesta este contextul datorită căruia am ajuns să am acces la aceste cursuri. Este evident că într-o asemenea poziție, toată lumea ne-a solicitat cu propuneri sau cu întrebări legate de limba română din Franța: „Ce facem, domnule profesor? Trebuie să introducem cursuri. Cum stăm cu româna în Franța? Cum stăm cu româna peste hotare? Cum ne ajutați? Ce părere aveți? Ce idei aveți?”
Câteodată mă amuz când mă uit cu puțină distanță la ce fac în prezent: sunt și domnul profesor universitar și domnul învățător – „maître” cum se spune în franceză) sau „metru”, cum mă strigă cei micuți la cursurile de LCCR (râde). Nu mai știu pe cineva să fi făcut asta.
Deși am oferit mult timp și energie pentru a ajuta la reușita lui, trebuie să știți că nu voi putea rămâne mult timp să predau în acest proiect-pilot. Trebuie multă energie și motivație, și mai ales mult timp. Iar ziua nu are decât 24 de ore pentru mine, ca pentru toată lumea.
Am încredere însă că se va continua în cele mai bune condiții și fără mine. Împreună cu echipa Ambasadei României în Franța, suntem deja în contact cu câteva persoane, inclusiv colegi de la cursurile extrașcolare LCCR, pe care încercăm să le pregătim și să le formăm, așa încât să poată prelua o parte din angajamentele mele.
