„Copiii mei învață ura la școală, iar noi plătim prețul democrației distruse”. Așa rezumă Mihai, român stabilit la Budapesta din 2010, viața de familie într-o țară în care libertatea a fost înlocuită treptat cu frică, iar statul a devenit instrumentul unei singure voințe politice. El și soția sa, Eva, au plecat din România cu speranța unui trai liniștit într-o țară sigură și civilizată. După 15 ani în Ungaria lui Viktor Orbán, trăiesc realitatea unui regim care a golit democrația de conținut: Constituția e scrisă și rescrisă în funcție de interesele puterii, presa a fost cumpărată, școlile transformate în zone de influență ideologică, iar alegerile „libere” nu mai oferă alternative reale. România de azi seamănă periculos de mult cu Ungaria din 2010, când Orbán a venit la putere cu o majoritate de două treimi. Mulți maghiari au votat atunci cu speranță. Astăzi, cei mai mulți știu: nu toate promisiunile populiste se opresc la vorbe. Unele se transformă în regimuri care nu mai pot fi oprite.
I-am cunoscut pe Mihai și pe soția lui, Eva, la 15 ani după ce s-au mutat la Budapesta. Plecaseră cu un copil mic și visul unei vieți mai bune. „Noi am venit aici în 2010. N-a fost planificat. Inițial nici nu ne-am gândit la Ungaria. Dar părea civilizat, ieftin, sigur pentru copii.” Astăzi, spune Mihai, lucrurile nu mai sunt deloc așa.
Deși nu toate deciziile politice se simt imediat în viața cotidiană, regimul lui Viktor Orbán a ajuns să le influențeze aproape toate aspectele vieții: de la ce se predă în școală și cine tratează copiii în spitale, până la ce ai voie să spui cu voce tare. Viața lor e oglinda vie a unui stat care s-a transformat treptat într-o autocrație, cu instituții doar de formă și libertăți tot mai fragile.
- CITEȘTE ȘI: Și eu sunt furioasă că țara a fost condusă de netrebnici! Dar nu mă răzbun pe copiii mei
Educația în regimul Orbán: fără Ministerul Educației, dar cu propagandă
Mihai și Eva au doi băieți, unul de 15 și unul de 6 ani, elevi la școli de stat din Budapesta, școli care, în regimul lui Orbán au trecut sub „oblăduirea” unor fundații, unele dintre ele aflându-se sub umbrela Bisericii Catolice. Ministerul Educației a fost desființat după momentul 2010. Copiii lui Mihai și ai Evei merg la o școală unde, din fericire – spune Mihai, directorul e echilibrat și încearcă să aplaneze manifestările extremiste. „Dar unii profesori predau naționalism – li se vorbește la clasă despre «Transilvania, pământ unguresc», despre ura față de emigranți ori străini. N-avem Minister al Educației. Avem biserici care gestionează școlile”, mai spune Mihai, care consideră că dincolo de naționalismul care se predă în unele clase, în educație, lipsa profesorilor doare cel mai tare.
Din cauza salariilor mici și a cerințelor drastice, profesorii au ieșit de multe ori în stradă. După luni de proteste, din răzbunare, guvernul lui Orbán a modificat statutul profesorilor: le-a crescut volumul de muncă, a prelungit anul școlar și a introdus criterii mai stricte pentru evaluarea performanței. Noul statut al profesorilor a dus la plecarea în masă a cadrelor didactice din învățământ. Cei care n-au plecat au continuat protestele.
Apoi, în februarie 2022, un decret nou le-a restricționat drastic dreptul la grevă. Zeci de profesori au fost concediați pentru că au oprit munca timp de câteva zile în semn de protest. Peste 5.000 de profesori au amenințat că își vor părăsi posturile din cauza noii legi, însă guvernul a minimizat riscul unui val de demisii și a recunoscut că salariile sunt prea mici, condiționând eventualele creșteri de deblocarea fondurilor europene (blocate din cauza problemelor legate de corupție și statul de drept).
„Statul e o mafie care are Constituția ca instrument”
Nu e cea mai controversată reformă impusă de putere în Ungaria. În cei 15 ani de când a revenit la putere (19 în total, pentru că a mai avut un mandat ca premier), Constituția a fost schimbată de peste 13 ori! „Sau 15 – nici nu mai contează, cine mai numără… E un fel de mafie la nivel de stat. Iar Constituția e instrumentul cu care lucrează pentru a face ceea ce vor. Dacă nu există legea, o fac ei”, spune Mihai.
„Dacă Orbán sau fiica lui ar vrea barul tău, nu-l vei mai putea avea. Vin avocații, ți se oferă bani. Dacă nu vrei, trimit peste tine controalele, amenzile, ți se închide afacerea. Au toate pârghiile legale să o facă. Iar dacă nu există lege, o fac ei! Au schimbat Constituția de peste 10 ori”, spune Mihai. Pe același model, Mihai și-a pierdut un loc de muncă la compania la care era angajat. „Eu am rămas fără serviciul de la o companie de telecomunicații când premierul a pus ochii pe ea prin oamenii lui. A cumpărat compania respectiva, ulterior și o altă companie de profil, și printre primele lucruri pe care le a făcut după ce au cumpărat a fost să dea afară oameni. Întâmplător am fost și eu printre ei. Au dat afară prin primele luni peste 170 de oameni.”
Portretul unui lider extremist: cum se construiește un regim personal
„A pune ochii pe ceva” înseamnă a dori să obții sau să preiei controlul asupra acelui lucru, de obicei cu intenția clară de a-l acapara. În contextul politic descris de Mihai, expresia capătă o conotație abuzivă: puterea urmărește anumite instituții sau afaceri și, odată ce le „vânează”, le transformă în instrumente ale regimului. Și în bani, în conturile lor.
„Cel mai bogat om din Ungaria este un fost instalator de gaze, care a fost primar la Orbán în sat. El și Orbán sunt prieteni încă din copilărie. Are atâtea companii că nici el nu mai știe care sunt ale lui și în ce domenii activează. El câștigă toate licitațiile cu statul. Dar banii ăia sunt, de fapt, banii lui Orbán. La fel și ginerele lui, care a urcat foarte mult în lista bogaților. Ăia toți sunt de fapt banii lui Orbán. Toată lumea știe că Orbán e ahtiat după bani și putere. De fapt, banii cred că deja sunt la nivelul la care nici nu-l mai interesează atât de mult. Vrea să mențină controlul”, spune Mihai.
„Regimul Fidesz urmărește modelul unui lider autocrat. Are nevoie constantă de un inamic. Când nu e Soros, e Bruxelles. Când nu sunt migranții, e minoritatea LGBTQ. Tot timpul se hrănește frica”, explică Mihai. Potrivit lui, autoritățile au interzis prin Constituție paradele LGBTQ+, argumentând că „pun în pericol integritatea copiilor și dezvoltarea sănătoasă a copiilor”. Ei justifică interdicția prin prisma faptului că „Ungaria este o țară pro-familie, în care se face totul pentru siguranța copiilor”, spune Mihai. El, însă, cataloghează astfel de acțiuni drept „chestii de propagandă și de imagine”, menite să servească „propriului lor electorat care este în jur de 2 milioane și ceva de oameni, votanți înflăcărați și înrăiți ai Fidesz”.
Democrația a murit lent „ca în povestea cu broasca fiartă”
Un lider autocrat conduce concentrând toată puterea de decizie în mâinile sale, fără consultarea reală a altora și fără respectarea echilibrului între instituții. El nu acceptă opoziția, îngrădește libertățile, controlează presa, justiția, economia și deseori modifică legile pentru a rămâne la putere. „Presa independentă a fost aproape desființată. Au cumpărat tot. Ziare, televiziuni, site-uri. Totul e propagandă. Cine nu cooperează, e exclus. Poți vorbi, dar știi că dacă e cineva din sistem prin preajmă, o să ai probleme. Nu direct, dar subtil, economic. E o cultură a fricii”, spune Mihai.
Autocrația nu înseamnă neapărat dictatură în sens clasic (cu tancuri pe stradă), dar înseamnă erodarea democrației până când ea devine decorativă. Viktor Orbán nu a distrus democrația din Ungaria peste noapte. A făcut-o pas cu pas, folosind instrumentele democrației pentru a o neutraliza din interior. Nu a venit tancul. A venit tăcerea. Apoi cenzura. Obediența. „E ca în povestea cu broasca fiartă. N-a fost un șoc. A fost o rutină care s-a închis, puțin câte puțin: presa, justiția, educația, afacerile. Toate au devenit ale lor.”
Alegeri „libere” doar formal
Un articol din 2010, atrăgea atenția că, în ciuda legitimității democratice a victoriei, poporul maghiar se află la o răscruce: va conduce Orbán ca un reformator democratic sau va merge pe drumul iliberalismului? La 15 ani după, în școli, copiii sunt expuși unei ideologii, iar sistemul medical e în cădere liberă. „Spitalele sunt în colaps. Programarea la un tomograf poate dura și peste 6 luni. În spitalele de stat, pereții sunt crăpați, stau să cadă pe tine. Iar clinici private, da, există, dar sunt ale lor. Prietenii guvernului. Ce e profitabil, devine monopol Fidesz”, explică Mihai.
În Ungaria alegerile au devenit dezechilibrate în favoarea regimului, prin eliminarea alternativelor reale. Nu este vorba despre falsificare directă a votului, ci despre capturarea totală a spațiului politic și mediatic, ceea ce face ca alegerile să fie „libere” doar formal. După preluarea puterii în 2010, Fidesz a modificat granițele circumscripțiilor electorale în favoarea sa. În alegerile din 2022, cu 54% din voturi, partidul a obținut 83% din mandatele parlamentare.
Metoda garrymandering: furtul legal de voturi
Practica asta are și un nume – garrymandering (Garry e numele guvernatorului american care a creat această metodă; mander e o prescurtare de la salamander, adică salamandră, căci în 1812, când politicianul a redesenat harta circumscripțiilor electorale ca să câștige, desenul avea forma unei salamandre). „În Budapesta este un sector în care sunt foarte mulți votanți de opoziție. Sectorul respectiv este împărțit în două, trei și lipit la alte sectoare unde sunt mulți care votează partidul de la putere. Așa scad șansele să apară reprezentanți din anumite sectoare”, explică Mihai.
Cum funcționează asta: imaginează-ți că într-un oraș sunt 100 de oameni. 60 susțin partidul A (opoziția) și 40 susțin partidul B (la guvernare). Dacă orașul e împărțit cinstit în 5 circumscripții de câte 20 de oameni, partidul A ar trebui să câștige 3 sau 4 din cele 5 locuri. Dar dacă partidul B redesenează granițele circumscripțiilor, poate grupa alegătorii A în 2 circumscripții unde A câștigă cu 90%, iar în celelalte 3 circumscripții, B câștigă la limită (cu 51%). Rezultatul? Partidul B, deși are doar 40% din voturi, câștigă 3 din 5 locuri. Partidul A, cu 60% din voturi, rămâne cu doar 2 locuri.
Ce spune povestea lui Mihai înainte de votul nostru din 18 mai?
România nu e Ungaria. Avem presă liberă, opoziție, justiție care rezistă, cetățeni care întreabă, protestează, votează. Dar și noi avem un lider care vine cu lozinci, cu dușmani de carton, cu promisiuni simple. Și riscăm să învățăm pe pielea noastră cât de repede se poate strica tot.
„Partea interesantă este că multă lume, din România și din alte părți, vede doar marketingul, doar imaginea pe care Orbán o reprezintă. Și sunt mulți care îl admiră pe Orbán, în Ungaria, în România, că au impresia că el e un mare patriot care ține cu poporul. Da, pare un mare patriot, dar cine cunoaște afacerile lui și cine vede ce face el și apropiații lui și cum totul e despre bani și putere, înțelege! E doar o imagine, doar propaganda prin care își ține votanții încontinuu în frâu. Tot timpul are un dușman, și dacă nu are, inventează unul. Asta e legea de bază a oricărui lider autocrat. Trebuie să inventezi un inamic de care doar tu poți apăra poporul”, spune Mihai.
„Voi sunteți unde eram noi în 2010. Dar voi mai aveți șansa să alegeți. Noi n-o mai avem.”
La 15 ani distanță, Ungaria nu mai este o democrație liberală funcțională. Constituția a fost rescrisă de peste 10 ori. Justiția, presa, educația, economia au fost centralizate în mâinile Fidesz și ale cercului apropiat de Orbán. Alegerile sunt „libere”, dar nu echitabile. Opoziția există, dar nu are acces real la spațiu mediatic sau resurse. Statul de drept a fost înlocuit cu un stat loial liderului. Toate acestea au fost posibile pentru că alegătorii au fost seduși de promisiuni goale.
În România, între turul I și turul II al alegerilor prezidențiale din 2025, ne aflăm la o răscruce similară. Avem un candidat care promite „salvarea națională” și o „curățenie totală”, dar care nu are planuri clare de guvernare, doar inamici: „străinii”, „progresiștii”, „trădătorii din interior”. Asemănările cu discursul lui Orbán din 2010 sunt izbitoare. Autorul articolului citat mai sus avertiza că democrațiile nu cad prin lovituri de stat, ci prin alegeri. Că pericolul real vine când un lider carismatic și autoritar folosește mecanismele democrației ca să o golească de conținut. Ungaria e astăzi exemplul perfect.
Pe 18 mai nu alegem un om, ci o direcție
România are încă presă liberă, justiție care rezistă, ONG-uri active, cetățeni critici. Dar toate acestea sunt fragile. Iar între tururi, se simte tentația: „hai să le dăm o lecție”, „hai să încercăm și altceva”. Exact așa gândeau și alegătorii maghiari în 2010. Astăzi, mulți dintre ei regretă. Pe 18 mai, votul nu e despre simpatie, ci despre direcție. Nu alegem doar un om, ci alegem drumul pe care vrem să mergem.
