Irina Finoghen (42 de ani) este bibliotecară în comuna Sarichioi din județul Tulcea, o localitate aflată pe malul celui mai mare lac din țară – Razelm. O cunosc aproape toți copiii din sat. Este „doamna de la bibliotecă”, cea care face cu ei ateliere de pictură, care le citește, le vorbește despre emoții sau bullying și îi îndeamnă să citească. Tot ea le-a gândit seri cu proiecții de scurtmetraje și îi implică în alte proiecte inedite. Copiii merg împreună cu ea să testeze calitatea apei lacului sau să strângă gunoaiele, în acțiuni ecologice periodice.
Irina este conștientă că rolul său de bibliotecar nu se mai poate rezuma la schimbul de carte. Așa a ajuns să coordoneze un proiect de robotică, chiar dacă „nu avea nicio treabă cu tehnologia”. Bibliotecara a învățat, alături de copiii din sat, cum să scrie linii de cod, cum să aprindă un LED, cum să facă „roboți”. Din 2020, este coordonatoarea programului Code Kids la biblioteca din Sarichioi – niște cursuri opționale de robotică pe care le predă copiilor de gimnazială.
Proiectele demarate la clubul bibliotecii comunale au luat numeroase premii la competițiile de până acum. Iar anul acesta echipa „Terrabyte Fighters”, pe care o coordonează, a câștigat Premiului I la Târgul Național de Știință CODE Kids 2025, cu proiectul „Smart Boat Guard”. Nu vă gândiți la un robot spectaculos cu funcții complicate și lumini colorate. E ceva mult mai simplu, însă foarte util comunității din care copiii fac parte. Părinții lor sunt pescari, care își câștigă pâinea ieșind în zori de zi cu barca pe lac. Tocmai de aceea, cei mici au gândit un sistem antifurt care poate fi montat pe motoarele bărcilor pescarilor din sat.
Cursuri de robotică la biblioteca din Sarichioi
Programul Code Kids a început în 2016–2017 la nivel național și s-a extins treptat în biblioteci publice din toată țara. Biblioteca din Sarichioi a intrat în rețea în 2020, atunci când Irina s-a înscris pentru a coordona un astfel de proiect.
„Este un program gratuit, adresat copiilor între 10 și 14 ani din bibliotecile publice, fie că vorbim de zona rurală sau de orașele mici. Funcționează pe module de câte doi ani: anul I, începători; anul II, avansați”, explică Irina. Momentan majoritatea copiilor înscriși la robotică sunt clasa a VI-a. „Dacă elevii sunt prea mici, nu pot ține pasul cu lecțiile, dacă sunt de vârste mai mari apar diferențe mari de nivel și e greu să lucrezi unitar”.
În anul I, copiii descoperă lumea internetului. Învață despre siguranță online, phishing, identitate digitală, hărțuire cibernetică și amprenta pe care o lasă fiecare click. Fac și programare în Scratch, de la zero, chiar dacă au mai văzut această platformă la orele de TIC. Totul se întâmplă în sala de lectură de la bibliotecă, după-amiaza, după ce copiii și-au terminat cursurile. Se întâlnesc odată la două săptămâni, verifică materialele de pe Classroom, discută, lucrează tema și o încarcă online.
„Pentru foarte mulți copii, primul contact cu un computer adevărat a fost aici. Însă nu știau nici să pornească un calculator. Se învârteau în jurul lui și nu găseau butonul de pornire”, povestește Irina. „Acasă au, în cel mai bun caz, telefon sau tabletă. Aici învață – de la zero – să își facă o adresă de mail, parole, să le gestioneze, să facă prezentări”.
De la aprinderea unui LED, la sistemul antifurt cu GPS
În anul II al programului de la Clubul de Robotică, lucrurile se complică. Copiii primesc un kit Arduino cu senzori, motorașe, leduri și o plăcuță mică pe care trebuie să învețe să o „convingă” să facă diverse lucruri. „Plecăm de la ceva foarte simplu: aprindem un LED. Dar și asta înseamnă să scrii un cod, să-l încarci pe plăcuță, să vezi ce merge și ce nu. De acolo, proiectele devin tot mai complexe. Totul este gândit ca un proces de autoînvățare ghidată – un SOLE (Self-Organized Learning Environment) – copiii caută tutoriale, încearcă, greșesc, refac”, spune bibliotecara.
În toamna aceasta, echipa din Sarichioi a mers la hackathonul regional Code Kids, organizat la Tulcea. Toate echipele au primit aceeași temă, legată de sustenabilitate și economisirea energiei, și trei ore de lucru. Copiii coordonați de Irina Finoghen au construit un sistem de irigații inteligent, cu doi senzori care pornesc sau opresc pompa în funcție de umiditatea din sol. Au câștigat locul întâi.
„Cu proiectul acela am mers mai departe. Câștigătorii locurilor I și II de la regionale ajung la etapa națională. Acolo, însă, tema era alta: un proiect care să ajute comunitatea din care provenim”, explică Irina. „Noi stăm pe malul lacului Razelm, cel mai mare lac din țară, într-o zonă de deltă, cu pescuit intens. Ne-am gândit la pescari, la o problemă reală: furtul motoarelor de barcă. Și copiii au zis: hai să facem ceva ca să nu-și mai piardă oamenii motoarele!”.
„Când motorul este desprins, sistemul apelează proprietarul”
Așa s-a născut Smart Boat Guard – un nume care pare luat dintr-un catalog de gadgeturi, dar ascunde, de fapt, un prototip făcut de niște copii de clasa a VI-a, sub coordonarea unei bibliotecare care „n-avea nicio treabă cu tehnologia”.
„Este un sistem antifurt conectat prin GSM și GPS, care anunță proprietarul prin apel în momentul în care motorul este desprins de pe barcă”, explică Irina. „Sistemul trimite automat un apel pe telefonul proprietarului și acesta poate răspunde cu comenzi simple prin SMS. Scrie «STOP» și alarma se oprește. Dacă trimite comanda «Vbat», robotul verifică nivelul acumulatorilor. Dacă trimite «GPS», primește un link în Google Maps cu locația exactă a motorului”.
Tot „sistemul antifurt” e ascuns sub scutul care protejează motorul, doar senzorii simt mișcarea. Copiii au făcut și un panou web prin care proprietarul poate să vadă tensiunea bateriei, să schimbe numărul de telefon al proprietarului (sau să adauge unul nou) și să urmărească în timp real poziția motorului.
„Nu e o mare invenție. Nu am inventat noi antifurtul, dar pentru niște copii de clasa a VI-a este un proiect foarte greu”, spune Irina. „A trebuit să ne întâlnim și de trei ori pe săptămână, câte două-trei ore. Să ajungi de la «aprindem un bec» la un sistem care folosește WiFi, panou web, GSM și GPS a însemnat foarte multă căutare pe internet, vizionare de tutoriale, încercări nereușite. Ba ne ieșea, ba nu ne ieșea, ba nu mai voiam să facem. Dar am mers mai departe”, mărturisește ea.
Costul estimativ al prototipului – fără să ținem seama de orele de muncă și efortul copiilor – abia dacă depășește 100 de lei. Restul este curiozitate și perseverență. Din fericire, Irina Finoghen se bucură de sprijinul comunității. Consiliul Local ajută biblioteca să cumpere piesele suplimentare, iar kitul de bază este furnizat gratuit prin programul Code Kids.
„La început e greu. Însă nu mă văd renunțând la acest proiect”
Am întrebat-o pe Irina dacă, înainte de a coordona clubul, era pasionată de tehnologie și a răspuns foarte onest: nu prea. Însă pasiunea pentru ceea ce face, nu doar pentru cursurile de robotică, i se citește pe chip când povestește despre proiectele sale.
„Sunt la a patra generație de copii. Cu trei dintre ele am ajuns la Târgul Național de Științe. Acum doi ani am luat locul III, anul acesta am luat locul I. Am fost prezenți de două ori și la emisiunea «I Like IT», la ProTV, în 2021 și 2023”, povestește ea. „La început nu-ți place, ți se pare că e prea greu. După aceea vrei- nu-vrei, n-ai de ales, mergi înainte. Chiar nu m-aș vedea renunțând la programul ăsta așa ușor!”, își continuă aceasta mărturisirea.
În spatele proiectelor care apar pe scenă, cu premii și aplauze, se ascund sute de ore de lucru la bibliotecă. Copiii vin după orele de curs, uneori obosiți, alteori cu chef de glume. Înainte să se așeze la laptopuri, Irina face cu ei jocuri de încălzire, concursuri, mici chestionare de (auto)cunoaștere.
„Încerc să nu fie un club plictisitor: venim, facem tema, plecăm. Facem jocuri, glumim, mai facem și câte un concurs de gătit, de exemplu. Vreau să interacționăm și fizic, nu doar cu ochii în ecrane. De asta cred că și revin copiii. Niciodată nu a trebuit să trag de ei să vină aici”, spune ea.
O echipă mică, într-un sat cu puțini copii
Sarichioi nu e comună mare. Școala are 13 clase cu totul – de la pregătitoare la clasa a VIII-a – și puțini elevi pe nivel. Tocmai de aceea, aproape toți copiii se cunosc între ei: sunt colegi de clasă, se văd pe stradă, la fotbal, la film, la căminul cultural.
„Din cei opt copii rămași în grupa de robotică, șase sunt colegi de clasă, doi din altă clasă, dar se știu bine și de la școală, și din sat. Contează enorm asta pentru modul în care colaborează”, explică Irina. „Am plecat cu nouă copii la drum, unul a renunțat. Din cei opt rămași, cinci s-au implicat în mod constant în proiectele pentru târguri. E bun acest program și pentru că îi ajută pe copii să-și dea seama dacă le place sau nu acest domeniu”, spune bibliotecara.
Printre regulile Code Kids există și o formulă de leadership: „ambasadorii” echipei. „Din start ni se spune că trebuie să ne alegem doi ambasadori, copii mai curajoși, care să tragă în spate grupul. La noi, sincer, i-am văzut pe toți implicați. Ori nu le place să fie șefi, ori preferă să lase coeziunea grupului să vină natural. Fiecare a știut ce are de făcut: unul a lucrat pe tehnic, altul pe prezentare și pitch, altul pe designul standului. E meritul tuturor”, spune Irina.
Din păcate, la etapa națională, regulamentul a permis doar prezența a doi copii lângă coordonator. Ceilalți au rămas „în culise”, dar munca întregii echipe (formată din copiii Teodora Cuzma, Teodora Andrei, Ghiță Sarah, Matei Ivan și Terente Pablo) s-a văzut și s-a simțit în fiecare afiș lipit, în fiecare pliant, în fiecare cablu și linie de cod.
Biblioteca – spațiu de lectură, laborator de știință și sală de cinema
Dacă vă imaginați o bibliotecă rurală cu rafturi de lemn, cu praf și liniște apăsătoare, trebuie să știți că Biblioteca din Sarichioi nu se încadrează acestui scenariu. A foost renovată recent, are mobilier nou și spații gândite pentru astfel de „laboratoare” și întâlniri de grup.
„Biblioteca deservește toată comuna, nu doar copiii de la școală. Tocmai de aceea trebuie să vin cu o ofertă de servicii pentru comunitate, nu doar cu «schimbul de carte» clasic”, explică Irina. „Cititorii scad, se vede, pe zi ce trece. Dacă nu ne reinventăm, dacă nu aducem și altceva, bibliotecile chiar riscă să devină irelevante”, adaugă aceasta.
Pe lângă clubul de programare și robotică, Irina organizează activități de lectură (chiar și în localitatea Enisala -care aparține tot de comuna Sarichioi – acolo unde nu există bibliotecă), ateliere tematice, acțiuni ce țin de ecologie (a mers cu copiii să testeze calitatea apei din lacul Razelm, a inițiat plantări de copaci), precum și seri dedicate scurtmetrajelor.
„Nu proiectăm filmele clasice pe care le văd oricum pe Netflix. Alegem scurtmetraje. Cu cât sunt mai scurte, cu atât sunt mai dense, mai pline de semnificații. Copiii învață că într-un film de două minute se pot concentra foarte multe idei”, spune Irina. „E și o formă de educație media, nu doar de divertisment”.
„Nu ne gândim doar la premii. Ne gândim la cine devin copiii”
Când vorbește despre viitor, Irina nu se gândește la premii și trofee. Sigur, locul I și premiul de la etapa națională a concursului (3.000 de lei și o excursie de două zile prin țară pentru copii) au contat. Însă bibliotecara își dorește mai mult să fie martor activ la devenirea copiilor.
„Poate nu toți vor continua pe drumul programării și roboticii. Unii vin aici pentru că n-au ce face acasă, alții pentru că îi mai stimulez eu, dar alții vin din pasiune. Însă toți câștigă ceva: timp împreună, încredere în ei, o altă relație cu tehnologia”, spune Irina. „Poate se va întâmpla ca unul dintre ei să-și aleagă o carieră în domeniul ăsta și, peste ani, să spună: eu am început de la bibliotecă, de la un bec aprins cu doamna Irina. E posibil și asta”, mărturisește Irina Finoghen.
Am întrebat-o ce i-ar sfătui pe bibliotecarii sau profesorii care și-ar dori să implementeze un astfel de proiect la ei în localitate. Mesajul său vine fără prea multe ocolișuri: „La început este greu. Pare complicat, pare că ai foarte mult de lucru. Însă e greu până înveți mersul lucrurilor, până îi motivezi pe copii, până rămâne grupul stabil. Dar rezultatele vin pe parcurs. Trebuie să ai răbdare și să vrei cu adevărat. Dacă faci doar din obligație, nu cred că merge. Dacă, însă, îți pasă, îți dai seama că nu e vorba doar de premii. E vorba despre faptul că adunăm copiii la bibliotecă, le dăm o șansă să facă altceva decât să stea pe telefoane. Poate le schimbăm un pic drumul. Și asta, pentru mine, e extraordinar”, mărturisește Irina.
