Sunt copiii care spun „e ok, facem cum vrei tu” sau „desigur” la orice propunere ar veni din partea ta. Acceptă jocuri sau situații doar ca să nu îi supere pe ceilalți. Își cer scuze întruna, de parcă tot ce se întâmplă e din vina lor, și intră în panică atunci când un adult pare supărat. La prima vedere, mulți dintre acești copii par foarte „ușor de crescut”. Nu insistă, nu cer prea mult, nu intră des în conflicte și încearcă permanent să îi mulțumească pe ceilalți. Pentru părinți și profesori, aceștia pot părea copii extrem de empatici, maturi și cooperanți. Însă, de multe ori, în spatele acestor calități se află nevoia de a fi pe placul tuturor. Bunătatea, politețea sau empatia pot masca o trăsătură comportamentală problematică, ceea ce specialiștii numesc „people pleasing”.
Nevoia de a fi pe placul tuturor
În unele cazuri copiii cred că trebuie să le facă pe plac părinților (sau celor din jur) pentru că se simt nesiguri, se tem să fie respinși și au nevoie de validare permanentă. În plus, dacă încetează să le facă pe plac celorlalți, cred că toată lumea îi va abandona, vor fi neglijați și privați de afecțiune. Un „people pleaser” se teme de eșec și crede că dacă îi va dezamăgi pe cei dragi vor urma pedepse sau vor exista o serie de consecințe negative.
Psychology Today subliniază că „people pleasing-ul” are la bază teama și anxietatea, precum și nevoia excesivă de validare și aprobare. În articolul pe această temă publicat de Parents.com, psihologul Joseph Laino explică faptul că acestor copii „le este greu să spună «nu» și să stabilească limite, chiar dacă asta înseamnă să facă ceva ce nu vor”. Un copil empatic își poate exprima preferințele și suportă ideea că ar putea supăra pe cineva, pe când un copil încadrat la categoria „people pleaser” crede cu tărie că relațiile cu cei din jur depind de abilitatea sa de a-i mulțumi pe ceilalți. Și temperamentul copilului poate fi un factor care poate influența această tendință. Unii copii sunt pur și simplu mai sensibili emoțional, mai empatici și mai atenți la reacțiile celor din jur. Pentru ei, tensiunea socială sau posibilitatea de a dezamăgi pe cineva se simt mult mai intens decât pentru semenii lor.
Se schimbă ca să fie acceptați
„Am făcut bine?”, „Ești supărat pe mine?”, „E totul ok?”. Vom întâlni foarte des aceste întrebări în cazul unui copil care are tendința de a fi pe plac tuturor. Aceștia își schimbă preferințele după „nevoile grupului”, acceptă jocuri care nu le plac sau intră în panică dacă cineva pare supărat pe ei. Mulți își cer scuze întruna sau renunță la orice spunând „facem cum vreți voi”.
În timp, unii dintre acești copii încep să își ascundă propriile preferințe și emoții pentru a păstra aprobarea sau liniștea din jur. Specialiștii citați de Psychology Today NZ descriu people pleasing-ul ca pe un proces de „shape-shifting” emoțional. E ca și când acești copii și-ar modela structura interioară și comportamentul de dragul de a-i face pe ceilalți să se simtă confortabil sau să fie mulțumiți. Asta poate arăta ca un copil care spune mereu „mie îmi place orice”, care evită să contrazică grupul sau care nu mai știe foarte clar ce își dorește cu adevărat.
Copiii aflați în aceste situații devin extrem de atenți la tonuri, la expresii și schimbările de dispoziție ale celorlalți, încercând instinctiv să evite orice situație care ar putea crea tensiune, conflict sau respingere. Într-un material publicat de The New Yorker fenomenul este descris ca o formă de adaptare emoțională în care oamenii ajung să își modeleze personalitatea după cei din jur și, astfel ajung, uneori, să nu mai știe cine sunt ei înșiși și ce își doresc.
„Trebuie să fiu perfect ca să mă iubească”
People pleasing-ul nu apare dintr-o singură cauză și nici nu este automat semnul unei familii „toxice”. Psihologii spun însă că există anumite medii și dinamici care îi fac pe unii copii să învețe foarte devreme că iubirea, acceptarea sau liniștea depind de cât de „cuminți”, adaptați și „fără probleme” sunt.
În unele situații, nevoia de aprobare apare în contexte foarte competitive. Pot fi familii sau medii școlare în care accentul cade mult pe performanță, perfecțiune și evitarea greșelilor. Sunt copiii care simt că trebuie să fie mereu „cei buni”, „cei maturi”, „cei care nu dezamăgesc”. În articolul publicat de Parents.com, specialiștii explică faptul că unii copii dezvoltă acest tip de comportament mai ales în situații în care simt presiunea de a fi „perfecți”. Astfel, cei mici ajung să creadă că trebuie să atingă standarde imposibil de susținut pentru a fi acceptați, iubiți, validați.
„Hipervigilența emoțională” în medii ostile
Pentru alți copii, mecanismul apare în familii tensionate sau emoțional imprevizibile. Nu vorbim doar de situații extreme, ci despre un mediu familial în care copiii sunt foarte des criticați, în care există conflicte, reacții disproporționate sau schimbări bruște de dispoziție ale adulților din jur. În astfel de situații, copilul învață rapid că este musai să fie „drăguț”, să nu contrazică și să nu creeze probleme ca să se simtă în siguranță. Același articol din Parents notează că, în astfel de medii „impredictibile, înfricoșătoare sau situații volatile”, unii copii ajung să creadă că a fi în dezacord cu cineva este periculos și își ascund emoțiile pentru a păstra pacea în casă.
În timp, mulți devin extrem de atenți la atmosfera emoțională din jur. Simt imediat când cineva este tensionat, supărat sau dezamăgit și încearcă instinctiv să calmeze situația. Psihologii numesc acest mecanism „hipervigilență emoțională”, acea stare în care copilul monitorizează permanent reacțiile celor din jur pentru a evita conflictul sau respingerea. Acești copii vor învăța să „citească” atmosfera din orice încăpere și vor trăi în permanență într-o stare de alertă emoțională pentru a putea fi pregătiți să „dezamorseze” situația.
Când bunătatea începe să doară
La început, people pleasing-ul poate părea o trăsătură pozitivă. Cine nu își dorește un copil care nu trebuie convins de zece ori, care face ce-i zici, care nu spune „nu vreau”?! Un astfel de copil este atent la ceilalți, încearcă să evite conflictele și pare mereu dispus să ajute. Problema apare însă atunci când începe să își pună constant propriile nevoi pe ultimul loc pentru a-i face pe ceilalți fericiți sau mulțumiți.
Psihologii spun că, în timp, acești copii pot ajunge să își piardă legătura cu propriile dorințe, limite și emoții. Terapeuta Nina Westbrook, citată de Parents, spune că – în aceste situații – unii copii ajung să creadă că valorează doar atunci când sunt utili sau când îi fac pe ceilalți fericiți. În timp (și chiar la maturitate), acest tipar le poate afecta încrederea în sine, capacitatea de a impune limite sănătoase și curajul de a se apăra atunci când ceva îi rănește.
Specialiștii atrag atenția că oamenii care cresc încercând permanent să îi mulțumească pe ceilalți devin mai vulnerabili în fața manipulării și pot ajunge în relații dezechilibrate sau chiar nesănătoase. Faptul că își ignoră constant propriile nevoi îi poate duce la epuizare emoțională, frustrări acumulate și chiar la un risc mai mare de anxietate sau depresie. Un articol publicat de The Guardian arată că mulți people pleaser ajung să își petreacă viața „oglindind” dorințele altora, până în punctul în care își pierd propriile repere emoționale. Pentru că au fost obișnuiți să prioritizeze nevoile altora, le este mai greu să își exprime propriile limite, să își susțină punctul de vedere sau să își dea voie să îi dezamăgească pe ceilalți.
Nu trebuie să te anulezi ca să fii acceptat
Psihologii spun că soluția nu este să îi învățăm pe copii să fie mai reci sau mai egoiști. Nu vrem să eliminăm empatia din ecuație, ci ne dorim ca cei mici să simtă că au voie să existe – așa cum sunt ei – cu propriile nevoi, emoții și limite. Un copil poate fi bun și atent la ceilalți fără să simtă că trebuie să se anuleze pe sine pentru a fi acceptat.
Pentru a evita (sau a redresa) tendințele de people pleasing, părinții (și adulții importanți din viața copilului) trebuie să își ajusteze modul în care reacționează la temperamentul copilului, la dezacorduri, la situațiile în care primesc un refuz din partea copilului. Copiii people pleaser cresc cu impresia că iubirea și aprobarea depind de cât de „ușor de crescut” sunt. Tocmai de aceea, psihologii recomandă ca părinții să normalizeze refuzul, greșeala și emoțiile dificile, fără rușinare sau retragerea afecțiunii.
Specialiștii citați recomandă inclusiv exersarea unor limite sănătoase în situații cotidiene. Copiii trebuie să audă că este în regulă să spună „nu vreau”, „nu îmi place”, „nu mă simt confortabil” sau „nu pot acum”, fără să se simtă vinovați. La fel de important este și ce aleg părinții să laude din comportamentul copiilor lor. Dacă cel mic este apreciat doar când cedează rugăminților, când împarte jucăriile, când se adaptează și „nu face probleme”, va înțelege rapid că propriile sale nevoi sunt mai puțin importante. Un copil echilibrat emoțional nu este cel care îi mulțumește pe toți, ci acela care poate să manifeste empatie, fără să își anuleze propria personalitate.
