Ca fost cadru didactic, n-am înțeles nicio clipă de ce atâta patos, de ce atâta vâlvă în jurul noului contract educațional pe care părinții trebuie să îl semneze începând cu acest an școlar?! Scriu acest articol de opinie ca profesor și ca mamă de elev, care a petrecut ani de zile și la catedră, dar și în bancă (în calitate de însoțitor pentru fiul meu cu autism). Ca orice act oficial, contractul acesta conține drepturi și obligații, atât pentru părinți, cât și pentru școală, tocmai ca procesul educativ și, în definitiv copilul, să aibă de câștigat. Așadar, apare întrebarea firească: ce e rău în asta? Nu noi ne plângem că e nu e disciplină în școli? „Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica!” vorba unui personaj celebru al lui Caragiale.
Din prima zi de școală au apărut știri alarmiste despre noul contract educațional pe care părinții trebuie să-l semneze când copilul începe un nou ciclu de învățământ. Nimic nou sub soare, astfel de contracte erau semnate și-n trecut. De data aceasta, însă, atenția a fost dusă spre sancțiunile financiare în caz de nesemnare, de neprezentare la ședințele cu părinții, de distrugere a bunurilor școlii.
De ce s-au speriat părinții de noul contrat educațional
Am dat o simplă căutare pe Google cu sintagma „noul contract educațional” și, majoritatea articolelor afișau titluri care mai de care mai de speriat: „amenzi de 1500 de lei pentru neprezentare la ședințele cu părinții”, „amenzi pentru nesemnarea contractului”, „obligații drastice pentru părinți”, „controversele noului contract educațional”. Înainte să pun și eu paie pe foc în comunitatea „Totul Despre Mame”, am sunat un prieten de familie care este director la o școală gimnazială și l-am întrebat dacă treaba arde chiar așa de tare și, dacă școala, cumva, se pune pe tăiat amenzi.
Omul a râs și mi-a reamintit că școala încheie de mult contracte educaționale cu părinții, că fiecare școală are dreptul să-și construiască propriul Regulament de ordine interioară, adaptat la nevoile sale, că școala nu dă amenzi, dar poate sesiza autoritățile competente, DGASPC ori Poliția Locală. Și mi-a mai spus ceva: „noul contract nu face decât să reamintească, atât părinților, cât și elevilor, dar și școlii, că fiecare are partea sa de drepturi, dar și de obligații. Iar toate sunt concepute în interesul copilului, care trebuie să beneficieze de o educație de calitate.”
Replica lui, pertinentă de altfel, mi-a schimbat datele problemei. Omul mi-a trimis documentele oficiale, mi-am pus ochelarii și m-am spus pe studiat.
Atunci de ce apare efectul acesta de panică? De ce nu avem capacitatea de a analiza o noutate și plecăm urechea la toate mesajele de panică? Pe cine ajută toate astea? În niciun caz pe copiii noștri.
Aberații, divagații
Părinții au început să să arunce în stânga și-n dreapta cu speculații: „n-o să mai avem autoritate asupra propriilor copii”, „o să fim amendați dacă nu ne ducem la ședința cu părinții”, „statu’ face ce vrea cu ei când sunt la școală”, „dacă nu semnăm contractul trebuie să plătim 5000 de lei”. Și avocații care l-au luat la puricat i-au găsit rapid hibele și au pus paie pe foc.
Oameni buni, trageți aer în piept și gândiți logic: școala nu e bau- bau, nu vă ia nimeni copiii, nu-i chinuie, nu-i persecută. Tot ce citiți și scrieți cu atâta înverșunare sunt doar divagații de la adevărata însemnătate a acestui document. Este vorba despre trasarea clară a unor drepturi și obligații, mai pe românește spus ce au voie și ce n-au voie să facă: părinții, elevii și profesorii. Fiecare cu felia lui.
Ai vrut să scrie negru pe alb că elevul nu are voie să stea pe telefon la ore? Scrie. Că nu e voie cu fuste scurte și cu decolteuri adânci? Și nici să lipsească fără motiv sau să se ia în gură cu profesorul? Scrie. Și scrie și că dacă greșește, plătește, într-un fel sau altul! Sau plătești tu, părintele, că e al tău și, ce să vezi, nu-ți ia nimeni drepturile părintești, așa că noul contract educațional te va implica mai mult ca niciodată în viața copilului tău, fie că-ți place, fie că nu.
Cum vreți să facem schimbare dacă nu punem piciorul în prag? Dacă nu dăm cu subsemnatul că avem habar despre ce fac copiii noștri la școală. E un act de asumare, de responsabilitate.
Da, și școala are reguli bine trasate în contract: să le asigure cele necesare, să nu-i umilească, să-i mențină în siguranță etc. Semnând contractul, ce să vezi, te poți duce la școală să te iei la harță că școala nu a respectat partea ei de înțelegere. Vezi? Nu-i necuratu’ chiar așa de negru cum părea pe grupurile de socializare.
Cât privește amenzile, hai să fim serioși. Contractul educațional nu va transforma profesorul „Garcea” care stă cu carnețelul la brâu. Școala nu poate da amenzi, dar poate sesiza organele abilitate, dacă se sare calul prea mult. Se vor da avertismente, se va discuta rațional. Amenzile sunt ultima soluție, pentru cei care nu înțeleg de vorbă bună, dacă o comit în mod repetat, conștient și cu rea-voință.
De ce s-a ajuns aici?
În Germania sau Marea Britanie, de exemplu, dacă nu se duce copilul la școală câteva zile fără un motiv întemeiat, părintele e amendat pe loc. Vrem o Românie Educată? Ne trebuie reguli clare, ne trebuie promisiuni ținute, ne trebuie o schimbare de mentalitate. De schimbarea asta fiecare este responsabil: copilul, părintele, profesorul, școala, Ministerul Educației. Și, dacă fiecare și-ar fi făcut treaba cum trebuie până acum, nu ne-am fi scos ochii în clipa de față că avem de semnat un amărât de contract. Nu, nu e impus cu forța, e nevoie de el, pentru că regulile înseamnă disciplină, iar noi suntem corijenți la materia asta.
