Siguranța copilului este o grijă reală pentru părinți – dar cum îl protejezi în adolescență fără să fii prea intruziv și fără să-l faci să creadă că nu ai încredere în el? Iar o altă întrebare pe care și-o pun frecvent părinții este: Ce e mai important? Dreptul copilului la intimitate sau siguranța lui? „Când verific mesajele din telefonul fiului meu îmi aduc aminte de mama, pe care am prins-o că-mi citește jurnalul în adolescență”, spune o mamă. Pornind de la opiniile specialiștilor, ascultând și vocile adolescenților despre acest subiect, explicăm când verificarea este acceptabilă și când devine dăunătoare relației părinte-copil, oferind totodată sugestii practice pentru a găsi calea care protejează, dar și respectă în același timp.
Imaginează-ți o scenă familiară: e seară, copilul tău e întins în pat, cu telefonul în mâini, iar tu treci pe lângă ușa camerei lui. O lumină albăstruie îi luminează chipul, îl vezi cum tastează repede, îngrijorat, apoi ascunde telefonul când te apropii. Într-o clipă, ți se activează radarul de părinte: cu cine vorbește? E totul în regulă? Tu știi că nu e vorba de neîncredere, ci de grijă. Apoi, inevitabil, apare dilema: intervin sau îi las spațiul lui? Citesc acele mesaje ca să mă liniștesc? Sau aleg să am încredere că, dacă va fi ceva serios, îmi va spune singur?
Mulți părinți recunosc că trăiesc această tensiune. Unii au trecut deja pragul, justificându-se că „e pentru siguranța lui”. Alții se opresc, temându-se că vor rupe ceva ce nu se mai poate repara – încrederea. Într-o lume în care adolescenții își trăiesc jumătate din viață în spațiul digital, instinctul de protecție al părinților se ciocnește constant cu nevoia copiilor de autonomie.
Ce spun specialiștii: „Dreptul la intimitate al copilului nu ar trebui să fie mai important decât siguranța lui”
Psihologii atrag atenția că nu există o regulă universală – depinde de vârsta copilului, de context și, mai ales, de relația de încredere deja existentă. În familiile în care comunicarea e deschisă, iar copilul simte că poate spune orice fără teamă, nevoia de „a verifica” dispare de la sine.
Medicul Megan Moreno, cercetător în domeniul sănătății digitale la Universitatea din Wisconsin, explică într-un articol Mother.ly faptul că există o mare diferență între verificare și spionaj: dacă verificarea se face cu acordul copilului, într-un moment de dialog și în scop de protecție, nu se rupe încrederea, ci se consolidează. Psihologul Sophie Pierce subliniază, în același articol, că intenția contează enorm: „Una este să fii atent la semne de risc, și cu totul altceva să cauți secretele copilului tău”. Aceasta recomandă ca părinții să stabilească de la început reguli clare – de exemplu, „telefonul e al tău, dar am dreptul să-l verific dacă observ ceva ce mă îngrijorează”. În acest fel, copilul știe că verificarea nu e o pedeapsă, ci o măsură de protecție.
Organizații specializate în siguranță online, precum Child Rescue Coalition, consideră chiar că, în anumite limite, accesul părinților la telefonul copilului e o datorie, nu un abuz. Președintele organizației, Bill Wiltse, afirmă, în raportul de risc online 2025: „Dreptul la intimitate al copilului nu ar trebui să fie mai important decât siguranța lui”. Recomandarea lui e ca părintele să nu acționeze pe furiș, ci să creeze un climat de transparență: copilul trebuie să știe că părintele poate verifica, la nevoie, și de ce o face.
Ce cred copiii și ar trebui să înțeleagă și părinții: „Să nu renunțe la a fi vigilenți, dar să o facă fără suspiciune”
Dacă părinții privesc verificarea telefonului ca pe o dovadă de grijă, copiii o resimt, de multe ori, ca pe o trădare. Adolescenții vorbesc despre nevoia de a avea un spațiu personal, chiar și într-o lume în care pericolele online sunt reale. „Cred că părinții nu știu mereu cum să fie responsabili când își manifestă grija. Uneori, din dorința de a ne proteja, nu mai știu să păstreze echilibrul între a fi vigilenți și a nu invada”, spune o elevă de liceu. Ea recunoaște că înțelege teama părinților, dar spune: „Dacă eu ma simt mereu urmărită, nu voi mai fi sinceră cu ai mei. Am colegi care ascund de părinți chiar și lucruri mici, neînsemnate”.
O altă adolescentă crede că verificarea e justificată doar atunci când există semnale clare: „Un părinte ar trebui să controleze telefonul doar dacă observă semne clare de depresie sau alte pericole. În rest, încrederea e la fel de importantă precum grija”. Un elev în ultimul an de liceu adaugă o perspectivă matură: „În liceu, ajungi să descoperi tot felul de lucruri ciudate despre tine și despre ceilalți. Nu vrem să ascundem nimic, dar ne e mai ușor să vorbim despre aceste lucruri cu prietenii decât cu părinții”.
Toți acești tineri transmit același mesaj: părinții nu trebuie să renunțe la vigilență, dar au nevoie să o manifeste fără suspiciune. Specialiștii confirmă că adolescenții care simt că sunt ascultați, nu doar verificați, tind să fie mai deschiși și să ceară ajutor când se confruntă cu probleme reale. Pe termen lung, transparența, respectul și consecvența rămân armele cele mai eficiente împotriva riscurilor online – nu parola spartă și nici telefonul verificat pe ascuns.
Explică ce te îngrijorează, ascultă ce-l deranjează și negociați limitele
Când pui pe masă reguli clare, scade nevoia de „raiduri” pe ascuns. Și crește șansa ca el să-ți ceară ajutor la timp. Pune accent pe dialog, nu pe control. Explică ce te îngrijorează, ca părinte, ascultă ce-l deranjează pe el și negociați limitele. Gândește totul ca pe un pod între siguranță și autonomie – construit pas cu pas, de amândoi.
1. Stabiliți regulile împreună. Discută cu copilul din capul locului când este nevoie să-i verifici telefonul și de câte ori. Dar și ce înseamnă acele situații excepționale când este chiar nevoie să-i vezi mesajele ori jurnalul de acțiuni. Transformă asta într-un acord, nu o impunere unilaterală.
2. Asigură-te că aceste verificări sunt transparente. În mod ideal, ar trebui să verifici telefonul copiilor în prezența lor. Când intri, explică-i că nu cauți secrete, ci semne de risc, aplicații noi sau contacte necunoscute. Discutați împreună despre semnele de risc din online și învăță copilul cum să se ferească.
3. Retrage-te treptat. Pe măsură ce adolescentul demonstrează maturitate și responsabilitate, limitează verificările. Încrederea se exersează, nu se impune. Schimbări bruște de stare, izolare, mesaje ciudate, pierderea interesului pentru activitățile obișnuite – acestea pot justifica o privire mai atentă. În rest, învață să ai și să arăți încredere copilului.
