Pentru adolescenți, piercingurile pot însemna libertate sau curiozitate. Pentru părinți, înseamnă risc. Ce se întâmplă, de fapt, când spui „da” – și cât de mult poți controla o decizie pe care copilul tău ar putea să o ia oricum. Citiți mai jos trei experiențe reale și explicațiile unui specialist în piercing despre ce se vede și ce nu se vede în procesul de perforare a pielii pentru montarea unei bijuterii. Important de știut: în 2024, Ministerul Sănătății a interzis efectuarea procedurilor de piercing corporal și implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepția piercingului din zona urechii (pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui).
Când Amalia (17 ani) a spus familiei că își dorește un cercel în buric, Cristina (44 de ani), mama ei, a încercat să amâne decizia, sperând că e o dorință de moment. „Nu ne-a întrebat dacă e o idee bună, ne-a spus doar că vrea. La început, am refuzat, știam că nu o ajută la nimic. Și mi-era frică de infecții. Tatăl ei a zis că nu vede nicio problemă. Am tot amânat momentul, ea tot cerea, până mi-am dat seama că este o luptă pe care nu are rost să o duc. Mi-am spus că e doar o etapă a adolescenței și nu are rost să stăm certate pentru un cercel”, spune mama fetei. În mintea Amaliei, ideea se născuse cu an înainte. „Văzuse la prietene, dar și pe internet și i s-a părut interesant. Își imagina tot felul de ținute, mai ales de plajă, iar inelul era în centrul lor”, povestește Cristina.
„M-am dat seama că e o bătălie fără sens”
Decizia mamei nu a venit din convingere, ci dintr-un calcul: mai bine să o facă într-un salon ales și verificat, cu știrea mea, decât pe ascuns. „Prietene de-ale ei, ai căror părinți nu le-au lăsat să facă asta, și-au dat găuri singure, cu tehnici culese de pe internet, s-au infectat și au ajuns la spital”, spune Cristina. În cele din urmă, mama a căutat mai multe saloane, a citit recenzii și a ales ce părea mai potrivit. Fata a mers împreună cu tatăl ei, care a și semnat pentru procedură, iar totul a durat în jur de 20 de minute. A primit instrucțiuni clare despre cum să îngrijească zona, iar perioada de după a trecut fără complicații. „Cred că vreo două-trei săptămâni a durat până s-a vindecat, dar a purtat o vreme pantaloni fie cu talie joasă, fie cu elastic pentru a proteja zona”, spune mama.
„Sfatul meu pentru părinți este să amâne un pic momentul pentru a vedea dacă ceea ce-și dorește copilul nu e doar un moft de moment. Dacă după un timp tot insistă, căutați un salon cu recenzii bune și respectați ce vă zic cei de acolo”, mai spune Cristina. Nu regretă că și-a dat acceptul. „Inițial, m-au oprit fricile mele, apoi mi-am dat seama că e o bătălie fără sens, iar un cercel în buric nu va schimba cu nimic ceea ce este ea ca om”.
Povestea Cezarei, care și-a dorit piercing în adolescență, dar a durat 10 ani să-și facă curaj
Experiența Amaliei a fost una fără complicații. Dar asta nu înseamnă că lucrurile sunt la fel de simple pentru toată lumea sau că se termină după cele 20 de minute din salon. Pentru Cezara (31 de ani), decizia a durat mult. Ideea s-a născut în adolescență, dar a durat 10 ani să prindă curaj. La 28 de ani și-a făcut piercinguri în mameloane. Sfatul ei, pentru tinerele care își doresc piercing, este să aibă răbdare, chiar dacă dorința e puternică și apare impulsul de a face lucrurile „acum”. Dincolo de entuziasm, spune ea, la vârsta asta e ușor să subestimezi riscurile. O astfel de decizie ar trebui să vină după o informare serioasă și, ideal, după o discuție cu un piercer profesionist. În procesul ei de documentare, a aflat că un astfel de piercing ar putea perturba alăptarea. Nu a fost pentru ea un impediment, pentru că nu plănuiește să devină mamă, însă în cazul alor tinere ar putea fi.
În cazul ei, procedura în sine a fost rapidă și mai puțin dureroasă decât se aștepta, pentru că a „trișat” – cum spune ea, adică a folosit cremă anestezică, pe care a aplicat-o local cu 30 de minute înainte de procedură. Vindecarea, deși nu au existat complicații, a durat un an. „Un an până când n-am mai simțit niciun fel de sensibilitate sau grijă față de piercinguri. Uneori uit că le am. Ce a rămas în schimb – și nu cred că va dispărea complet – este secreția de limfă (un lichid transparent). S-a redus la minimum cu timpul, dar în continuare piercingurile trebuie curățate cu atenție la duș”.
Cezara povestește și cum piercingurile i-au modificat rutina zilnică. Spre exemplu, a trebuit să-și schimbe poziția de somn pentru o vreme, pentru că obișnuia să doarmă pe burtă, iar zona devenea sensibilă la presiune. Cele mai neplăcute momente au venit însă din situații banale. Bijuteriile se agățau ușor – în bretelele de sutien sau de maiou, în prosoape sau chiar în centura de siguranță a mașinii, prin haine. Nu au fost incidente grave, dar suficient de incomode încât să o oblige să fie atentă constant la mișcări și la hainele pe care le poartă.
„Dezavantajul, pe lângă durerea de moment, este că dacă nu ai grijă, poți redeschide rana – țesutul din zona mamelonului este unul sensibil. În cazul în care redeschizi rana, trebuie practic să reiei pașii din procesul de vindecare până se închide, ca să eviți o eventuală infecție”.
Un fenomen fără cifre, dar suficient de vizibil încât să fie reglementat. Interdicții sub 16 ani
Un sondaj INSCOP, publicat în februarie 2025, arată că aproximativ un sfert dintre tinerii sub 45 de ani au tatuaje – un indiciu indirect că modificările corporale nu mai sunt marginale. Piercingurile fac parte din aceeași categorie de modificări corporale tot mai vizibile în rândul generațiilor tinere, dar și mai accesibile ca preț. Și mai ușor de ascuns, ceea ce le face mai greu de controlat pentru părinți. Percepția asupra pierce-urilor și a tatuajelor s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut erau asociate mai ales cu grupuri considerate „cu risc”, datele recente arată că nu mai este cazul. Un raport al Academiei Americane de Pediatrie arată că tatuajele și piercingurile nu mai sunt asociate doar cu grupuri marginale sau cu tineri „problemă”, ci apar tot mai des la adolescenți și tineri obișnuiți.
Pentru părinți, asta schimbă perspectiva: dorința unui adolescent de a-și face piercing nu mai poate fi interpretată automat ca o „problemă”, ci trebuie înțeleasă în contextul unei practici devenite comune. Ghidurile Academiei Americane de Pediatrie recomandă ca părinții să nu respingă automat astfel de cereri, ci să le folosească drept oportunitate pentru a înțelege mai bine contextul în care se află copilul – ce îl influențează, ce vede în jur și cum își construiește propriile alegeri.
În România nu există statistici oficiale despre câți adolescenți își pun piercinguri. Dar fenomenul este suficient de prezent încât autoritățile au simțit nevoia să intervină. Potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1.648/2024, piercingurile corporale sunt interzise minorilor sub 16 ani, cu excepția lobului urechii, pentru care este necesar acordul părinților. Iată prevederile din ordin:
- Este interzisă efectuarea procedurilor de piercing corporal și implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepția piercingului din zona urechii pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui.
- Este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică și artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
- Este interzisă efectuarea piercingului la nivelul organelor genitale persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Ordinul stabilește și condițiile sanitare în care pot funcționa saloanele și obligă personalul să respecte reguli stricte de igienă și sterilizare, tocmai pentru a reduce riscurile asociate acestor proceduri.
Ce poate merge prost: infecții, alergii, probleme dentare și alte complicații
Un piercing înseamnă perforarea pielii – adică exact mecanismul prin care bacteriile pot intra în organism. De aici începe și cea mai frecventă problemă: infecția locală. Bacterii precum stafilococul sau streptococul pot provoca durere care se accentuează, roșeață extinsă sau căldură locală, umflare, secreții gălbui, groase (puroi) sau cu miros neplăcut. În schimb, o secreție clară sau ușor albicioasă (limfă) poate apărea în mod normal în timpul vindecării și nu indică, în sine, o infecție. Aceasta poate persista mai mult în anumite zone sensibile. Infecțiile sunt, de obicei, locale, și pot fi tratate, dar necesită îngrijire corectă și, uneori, tratament cu antibiotic.
În cazuri mai rare, dar mai grave, infecțiile pot ajunge în sânge. Este vorba despre virusuri precum hepatita B sau C sau despre bacterii care pot provoca infecții sistemice, inclusiv tetanos. Aceste situații apar, de regulă, atunci când echipamentele nu sunt sterilizate corect sau sunt refolosite. De aceea, medicii recomandă ca procedura să fie făcută doar în saloane care respectă strict regulile de igienă și ca vaccinurile, în special pentru hepatita B și tetanos, să fie la zi. Reacțiile alergice sunt, de asemenea, frecvente, mai ales la nichel – un metal prezent inclusiv în unele bijuterii din aur. De aceea, materialul din care este făcută prima bijuterie este esențial.
Ana Nedelcu, piercer cu experiență, fondatoarea salonului Modern Primitive, spune că materialele biocompatibile – adică cele care scad riscul de alergii – sunt titanul, niobiul, aurul de peste 18K și oțelul chirurgical de tip 316LVM. „Doar că, în cazul oțelului, trebuie știut că aliajul conține un procent de nichel, iar mulți clienți sunt alergici la acest metal”, spune piercerul.
Există însă și riscuri mai puțin evidente, care țin de locul în care este făcut piercingul. În cazul celor orale (atenție, acestea nu se fac minorilor!) – în limbă sau buze – pot apărea probleme dentare: dinți ciobiți, afectarea smalțului sau a gingiilor. Riscul crește dacă procedura este realizată incorect sau nu sunt respectate recomandările de îngrijire. Unele tipuri de piercing sunt considerate mai riscante decât altele. De exemplu, așa-numitul „snake eye”, plasat în vârful limbii, este evitat de mulți pierceri profesioniști, pentru că poate afecta mișcarea limbii și poate duce la lovirea repetată a dinților și a gingiilor.
Apoi mai sunt și riscuri care țin de bijuteria în sine. Aceasta trebuie să fie nouă, sterilă și potrivită ca dimensiune pentru zona în care este montată. O bijuterie prea mare poate provoca iritații, cicatrici sau deformări ale țesutului, în timp ce una prea mică poate „tăia” pielea sau se poate rupe. Nici traumatismele nu sunt de neluat în seamă. Bijuteriile din buric se pot agăța de haine sau de genți, pot fi smulse accidental, provocând leziuni serioase. Rupturile provocate de smulgerea cerceilor apar cel mai frecvent la nivelul urechii, în special la lob. Ele pot apărea în urma unor accidente, căderi sau agățări accidentale. Pentru a preveni cicatrizarea defectuoasă și deformarea permanentă, astfel de leziuni trebuie reparate în 12–24 de ore, potrivit celor de la HealthyChidren.org, site-ul oficial pentru părinți al Academiei Americane de Pediatrie.
„Dacă sunt respectate toate regulile – sterilizare, instrumente de unică folosință, materiale de calitate și îngrijire corectă după – riscurile sunt mici. Problemele apar, de obicei, când se improvizează sau când nu sunt respectate indicațiile”, adaugă Ana Nedelcu.
Povestea Antoniei: varianta de probă
Nu toți adolescenții care își doresc un piercing ajung să și-l și facă. Uneori, dorința se schimbă sau se transformă. Antonia (19 ani) era elevă în clasa a IX-a când și-a dorit să aibă un inel în nas. Îl văzuse la actrițele de la Bollywood, iar ea tocmai se apucase de dans indian. Era convinsă că îi va schimba complet felul în care arată. „Când mă îmbrăcam în sari-ul indian la festivalurile de dans, se simțea lipsa lui. Parcă imaginea nu era completă”, povestește ea.
Nu a ajuns însă în salon. A început cu variantele temporare – inele false, care se prind de nară fără să o perforeze. Le-a purtat o perioadă, le-a asortat cu costumul de dans și, uneori, cu hainele de zi cu zi, ca să vadă cum se simte cu ele. După câteva luni, dorința s-a estompat. „Mi-am dat seama că îmi plăcea ideea, dar nu suficient cât să trec prin tot procesul. Și nici nu eram sigură că o să-mi mai placă peste un an”, spune ea, astăzi.
Pentru părinți, astfel de variante pot fi o soluție de moment care mai reduce presiunea deciziei. Pentru adolescenți, pot fi un mod de a vedea dacă își doresc cu adevărat acel piercing sau dacă este doar o dorință de moment. Diferența este importantă: uneori, exact acest timp schimbă decizia.
Întrebări frecvente despre piercing la adolescenți
Când aleg salonul de piercing, ce trebuie să am în vedere?
Alegerea salonului este una dintre cele mai importante decizii. Un salon trebuie să verifice vârsta clienților și să respecte regulile de igienă și sterilizare. „Un salon bun îl alegem în primul rând după recenzii. Eu recomand să întrebați și ce instrument este folosit. Ideal este să optați pentru ac, deoarece pistolul de piercing nu poate fi sterilizat complet și poate crește riscul de complicații. Pistolul acționează prin presiune asupra țesutului, în timp ce acul face o incizie controlată”, spune Ana Nedelcu.
Ce întrebări ar trebui să pun despre proces înainte ca adolescentul meu să decidă să-și facă un piercing?
Pe lângă alegerea salonului, părinții ar trebui să fie atenți și la modul în care este realizată procedura propriu-zisă. Este important să vedeți dacă persoana care face piercingul respectă pașii de bază: își spală mâinile, poartă mănuși de unică folosință și folosește instrumente sterile sau de unică folosință. De asemenea, echipamentul ar trebui să fie desigilat în fața clientului, din ambalaj steril, nu pregătit dinainte. Un detaliu important: și bijuteriile, chiar și noi, trebuie sterilizate înainte de utilizare.
Dacă un adolescent are diabet, poate face un piercing?
Medicii atrag atenția că anumite afecțiuni, precum diabetul, dar și tratamentele care afectează imunitatea, pot crește riscul de complicații. Vindecarea poate fi mai lentă, iar riscul de infecție mai mare, motiv pentru care este recomandată o discuție cu medicul înainte de a lua această decizie.
