Ce trebuie să știi când decizi să-ți duci copilul la psiholog sau la psihiatru

Psihoterapeut Ion Andrei Puican
copil anxios care sta cu mainile la cap in cabinetul psihologului
Copiii îşi resping părinţii în perioada preadolescenței și a adolescenței, când încep să-și dorească din ce în ce mai multă independență. Foto: Shutterstock

    Cum ajungi să îți pui problema că ar fi nevoie să mergi cu copilul/adolescentul la un specialist – la un psiholog sau psihoterapeut? Când faci asta? Are nevoie copilul tău de ajutor? Sunt întrebări grele pentru orice părinte. Decizia, desigur, îți aparține. Iar dacă ai un adolescent sau un copil mai mare care să știe despre ce este vorba, nu te mira că poate să îți ceară chiar el acest lucru. Susține-l.

    Decizia de a duce un copil sau un adolescent la psiholog este una importantă, dar adesea însoțită de întrebări și îngrijorări. Ca părinte, dorința de a oferi cel mai bun sprijin copilului tău este firească, iar sănătatea mintală este la fel de importantă ca cea fizică. Azi, cu tot ce se întâmplă în mediul online, cu cerințele mediului academic sau cu provocările cercurilor sociale, problemele emoționale și psihologice sunt tot mai vizibile, mai ales în rândul tinerilor. Psihoterapia poate oferi soluții eficiente pentru gestionarea acestor dificultăți.

    De ținut minte! A duce copilul la psihoterapie nu presupune neapărat că există o problemă gravă. Poate fi văzut ca un gest preventiv, menit să ajute la dezvoltarea emoțională sănătoasă sau să prevină viitoare dificultăți. Cu toate acestea, mulți părinți au îndoieli și temeri. Părinții se întreabă dacă este cu adevărat necesar sau cum va reacționa copilul la această experiență.

    Când apelăm la psiholog?

    Ca părinte, poate fi dificil să știi exact când este momentul potrivit pentru a solicita ajutorul unui psiholog. Nu toate problemele emoționale sau comportamentale sunt ușor de identificat. Copiii și adolescenții pot manifesta suferința psiho-emoțională în moduri subtile, uneori insesizabile. Posibile semne pot fi:

    • retragerea din activitățile obișnuite, cotidiene;
    • schimbările bruște de comportament sau rutină;
    • episoadele frecvente de furie, frică sau anxietate;
    • stres crescut;
    • lipsă de energie pe o perioadă mai mare de 2-3 săptămâni;
    • apatie sau semne de depresie;
    • dificultățile în relațiile cu ceilalți.

    Totodată, situațiile traumatice sau stresante, cum ar fi divorțul, decesul unei persoane dragi, bullying-ul sau dificultățile de adaptare la școală, pot afecta profund copilul. Aceste evenimente au nevoie de o intervenție de specialitate fără amânare. În astfel de cazuri, psihoterapia poate juca un rol esențial în procesul de vindecare emoțională și adaptare. Cel mai important este ca părinții să fie atenți la propriii copii, la posibilele semnale și să nu le ignore, chiar dacă uneori acestea par temporare sau minore.

    Uneori, nu este nevoie să aștepți apariția unor semne evidente pentru a consulta un psiholog. Unii părinți aleg să recurgă la terapie pentru a preveni posibilele dificultăți emoționale și pentru a ajuta copilul să își dezvolte abilitățile de gestionare a stresului și emoțiilor. Psihoterapia nu este doar un instrument de remediere sau vindecare, ci și unul de evoluție, de învățare și dezvoltare personală. Învățăm geografie, cunoaștem teoreme, teorii și istorie, dar nu dăm suficientă atenție propriului nostru interior. Psihoterapia ne învață să comunicăm cu noi înșine, să ne cunoaștem.

    Ce așteptări să avem de la psihoterapie?

    Unul dintre cele mai importante lucruri pe care părinții trebuie să le înțeleagă înainte de a începe un proces terapeutic este că terapia nu oferă soluții rapide. Este un proces care necesită timp, răbdare și implicare. Uneori, părinții pot avea așteptări nerealiste, crezând că, după câteva ședințe, problemele copilului vor dispărea complet.

    Este esențial ca părinții să înțeleagă că psihoterapia este un parteneriat între terapeut, copil și familie. Terapeutul nu oferă „rețete”, nu posedă o formulă magică pentru rezolvarea problemelor. În cadrul terapiei se creează un spațiu sigur  în care copilul poate să exploreze emoțiile și comportamentele sale, să învețe noi modalități de a face față provocărilor și să dezvolte strategii sănătoase de gestionare a stresului și anxietății. Da, progresul poate fi uneori lent, dar fiecare întâlnire contribuie la construirea unui fundament emoțional puternic.

    Terapia călătorește în adâncurile sinelui. Terapia nu se concentrează doar pe comportamentele de suprafață. Multe dintre obstacolele psiho-emoționale ale unui copil sau adolescent pot avea rădăcini adânci în experiențele emoționale și relaționale din trecut. În multe cazuri, problemele sunt influențate de dinamica familială. Din acest motiv, psihologii pot recomanda implicarea întregii familii în procesul terapeutic. Terapia de familie este un mod eficient de a adresa nu doar dificultățile copilului, ci și relațiile, interacțiunile, tensiunile și modelele de comunicare din cadrul familiei. Este important ca părinții să fie deschiși la ideea de terapie de familie, deoarece aceasta poate ajuta la clarificarea unor neînțelegeri și la dezvoltarea unui mediu familial mai sănătos și de susținere. De altfel, terapia familiei poate oferi un sentiment de siguranță copilului, care simte că nu este singur în procesul său de vindecare.

    Cât durează terapia pentru un copil sau adolescent?

    Un alt aspect important pe care părinții trebuie să îl înțeleagă este că psihoterapia durează. Nu există o formulă standard care să determine cât de mult va ține un proces terapeutic. Fiecare copil sau adolescent este unic, iar problemele lor pot varia în complexitate. Durata terapiei depinde de mai mulți factori, de la natura dificultăților întâmpinate, la deschiderea copilului față de terapie, inclusiv și foarte important, la relația de încredere pe care o dezvoltă cu psihoterapeutul.

    Progresul unui proces psihoterapeutic nu este liniar. Este ca un dans, ca o spirală sau ca un drum pe munte, cu suișuri și coborâșuri. Pot exista perioade în care copilul face progrese rapide, dar și momente în care procesul pare să stagneze. Acest lucru este normal și face parte din natura terapiei. Dar frecvența ședințelor este un factor extrem de important de care părinții trebuie să fie conștienți. Majoritatea terapeuților recomandă sesiuni săptămânale, dar, în funcție de situație, frecvența poate fi ajustată.

    Ajutorul suplimentar nu este o rușine

    Există situații în care psihoterapia singură poate să nu fie suficientă pentru a trata complet dificultățile psiho-emoționale sau comportamentale ale unui copil sau adolescent. În astfel de cazuri, poate fi necesar să se apeleze la serviciile unui psihiatru, de cele mai multe ori recomandat de către terapeut. Spre deosebire de psihologi sau psihoterapeuți, psihiatrii sunt medici specializați în sănătate mintală care pot prescrie tratamente atunci când este nevoie, pentru a sprijini procesul de vindecare.

    Este important ca părinții să înțeleagă că recomandarea medicamentelor nu înseamnă că terapia a eșuat. Dimpotrivă. Urmarea unui tratament psihiatric în cazurile în care este necesar poate fi cea mai bună soluție pentru o vindecare profundă. În unele cazuri, mai ales când vorbim de tulburări de anxietate severă, depresie, ADHD sau alte afecțiuni, medicația poate ajuta la reglarea chimiei creierului, astfel încât copilul să fie mai receptiv la intervențiile psihoterapeutice.

    Revin și spun: atunci când decizi să îți duci copilul sau adolescentul la psiholog, este esențial să înțelegi că acest proces este unul de durată și necesită o implicare activă din partea întregii familii. Psihoterapia nu este o soluție rapidă, de moment. Ea poate ameliora pe moment, dar schimbarea vine în timp. Psihoterapia este un drum pe care copilul tău îl parcurge pentru a-și dezvolta abilitățile emoționale și a depăși dificultățile cu care se confruntă. Este nevoie de o comunicare deschisă, atât cu terapeutul, cât și cu copilul tău, astfel încât să fii la curent cu progresul și să înțelegi ce se întâmplă în cadrul ședințelor. Vă rog, evitați să forțați rezultate rapide. În astfel de momente, părinții au rolul să oferă sprijin emoțional constant, indiferent de provocările pe care le întâmpină copilul pe parcursul terapiei.

    Faptul că un copil ajunge la psiholog nu este un semn de eșec nici pentru copil, nici pentru părinte. Este o decizie responsabilă, care arată importanța sănătății mintale și bunăstarea emoțională a copilului. Oferindu-i sprijinul de care are nevoie, părintele contribuie la dezvoltarea copilului într-un adult sănătos și echilibrat.

    Articol scris de Ion Andrei Puican, psihoterapeut și psiholog clinician, formator OH Cards și Panorama Socială, coach, consilier dezvoltare personală și Art Terapeut.

    Alături de soția lui, și ea psihoterapeut, realizează podcastul „Să vorbim de vorbă”, un demers care susține firescul mersului la psiholog, prin povești și prin experiențe personale.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa