Zilele astea se vorbește mult despre Dubai. Deloc de bine. Mulți dintre cei care îl critică nu au fost niciodată acolo. Nu îi judec. Așa gândeam și eu înainte să ajung. Copila mea avea 9 ani la prima vizită acolo și, recunosc, îmi imaginam Dubaiul ca pe un loc al opulenței, al țoalelor scumpe, cu oameni care au o atitudine rigidă față de femei. Mă gândeam că poate ar fi mai potrivit să-mi duc copilul într-un loc clasic, cu istorie, decât într-un oraș din deșert despre care știam doar clișee. Și totuși, am plecat la Dubai cu familia.
Prima oară când am pus piciorul acolo am avut ghinion. Copila a luat un virus care ne-a ținut în camera de hotel cu temperatură și durere de urechi tot concediul. Adio urcare în Burj Khalifa! Plângea de durere de urechi doar când urcam cu liftul la etajul 9, unde aveam camera de hotel. Nici nu se punea problema să urcăm până la etajul 148… Adio Dolphin Bay și înotat cu delfinii! Nu puteam ieși peste zi nici din cauza febrei, nici din pricina temperaturilor de afară. Doftoriceam copilul în cameră, conform recomandărilor primite de la medic pe Whatsapp.
Supă ca la mama acasă, doar că la Dubai
Incidentul acesta, total nefericit, de altfel, a fost cel care mi-a schimbat percepția față de „vânzătorii de cămile”. În meniul restaurantului nu exista supă clară de pui, din aia cu rădăcinoase fierte cu carne de pui, doar supe creme. Eram atât de disperată să-i dau ceva să mănânce copilului, încât am sunat la recepție și i-am întrebat unde o găsesc. Mi-au redirecționat apelul din cameră direct la bucătar. A stat omul cu mine la telefon, i-am explicat cum se face supa și în jumătate de oră ne-au adus-o în cameră. De trei ori pe zi veneau să ne întrebe cum e copilul. Ne aduceau batiste de hârtie, fructe și apă suplimentară. Și supa! După ce am vorbit cu medicul din țară și am făcut rost de rețeta de antibiotic, băiatul care ne aducea supa s-a dus și la farmacie să ne ia medicamentele.
După câteva doze de antibiotic, am început să ieșim. Doar seara, când se mai domolea căldura și unde credeți? În Dubai Mall – „cel mai mare mall din lume”. În lumea pierzaniei! Mi-a plăcut și faptul că din hotel aveam câțiva pași până la metrou, iar din metrou, pasaje supraterane, din sticlă, cu aer condiționat care te duceau direct în incinta mall-ului. N-am apucat să scuip în sân când am intrat în mall, pentru că am dat nas în nas cu acvariul acela imens și am uitat, efectiv, să mă rog să ne ferească Dumnezeu să se lipsească de noi opulența și luxul.
N-am văzut acvariu mai mare în viața mea!
E, practic, un bazin uriaș. Citisem că are undeva la 10 milioane de litri de apă, și toate vietățile din el, peste 140 de specii marine, se văd din mall, printr-un panou acrilic imens. Mi-a luat vreo câteva zeci de minute să mă holbez la imaginea asta! Apoi m-a luat capul când am descoperit câte poți face doar aici, la acvariu: plimbare cu barca cu fund de sticlă, hrănirea peștilor, scufundări cu rechinii, sesiuni de snorkeling în cușcă. La cât de încercați eram, am optat doar pentru o vizită prin tunelul subacvatic – un tunel transparent de 48 de metri, care trece „prin apă” și pe deasupra capului trec rechini și pisici de mare.
Apoi, obligați să rămânem în mall, am descoperit restul atracțiilor. Senzaționale, pentru că mall-urile din Dubai sunt gândite ca destinații de petrecere a timpului, nu doar spații de cumpărături. Dubai Ice Rink este patinoarul de dimensiuni olimpice, aflat în mijlocul mall-ului, unde poți lua lecții dacă ești începător, iar seară de seară este spectacol cu muzică și lumini. Cine să mai aibă ochi pentru magazine când dai peste un schelet autentic de Diplodocus longus, un dinozaur lung de aproximativ 24 de metri și înalt de circa 7 metri?! Fosila datează de aproximativ 155 de milioane de ani (Jurasic târziu) și a fost descoperită în SUA. E pusă direct în Grand Atrium, în fața magazinelor, un spațiu amplu, cu deschidere pe mai multe niveluri și luminator.
Nu toate mall-urile din Dubai sunt așa spectaculoase. Dubai Mall este un mall-destinație. Nu este doar pentru cumpărături. E un loc unde faci shopping, mănânci, vezi un film și găsești activități pentru copii – toate în același spațiu, la interior. Asta pentru că este foarte cald mare parte din an (mult peste 40 de grade afară), iar oamenii își petrec mult timp în spații închise, cu aer condiționat.
„Orașul viitorului” nu e magie. E știință și multă muncă. Asta îl face unic!
Încă de la prima vizită în Dubai m-a intrigat forma clădirii unde se află Muzeul Viitorului. Un inel oval, din metal, inscripționat cu caligrafie arabă, cu un gol vertical spectaculos. Mă întrebam cum e organizat spațiul din interior. Și am văzut cu ochii mei la a doua vizită în Dubai. Pentru că da, am mers și a doua oară. Tot cu copilul. Ei bine, nu ca un muzeu clasic, cu săli dreptunghiulare aliniate pe un coridor. Din interior, golul acela este vizibil din mai multe etaje. Nivelurile sunt dispuse circular, urmând curbura clădirii. Turul se face pe un traseu controlat, adică nu te poți plimba liber dintr-o sală în alta. Mai întâi, te urcă cu un lift tematic care simulează o călătorie în spațiu. Apoi cobori treptat prin expoziții, ca într-un scenariu.
Spațiile sunt gândite ca tot ce vezi, simți, auzi să te înconjoare și să te implice direct. Din interior, vezi golul acela central. Dar te duce cu gândul că e ceva ce încă nu știm. Căci dacă viitorul devine prezent în muzeu, golul acela e spațiul care sugerează că mereu vom avea un viitor de explorat. E colosală senzația! Ba mai mult, ghizii muzeului sunt roboți umanoizi capabili să recunoască vizitatorii și să răspundă la întrebări despre muzeu. Dar nu toată interacțiunea din muzeu este cu roboți. O mare parte din experiență se bazează pe expoziții interactive, simulări și afișaje tehnologice.
Dar cel mai important lucru pe care l-a învățat copilul meu în vizita asta este că tehnologia nu este magie, că în spatele AI-ul și simulărilor spațiale cineva proiectează, cineva programează, cineva testează. Că viitorul e scenariu, nu predicție, că nu e fix, predestinat, ci poate fi modelat. Că știința și creativitatea merg mână în mână. Că planeta contează. Indiferent cât de dezvoltată este știința, tehnologia, protejarea mediului înseamnă protejarea spațiului în care ne dezvoltăm.
Ce fel de împrejurări i-au îndârjit pe oamenii ăștia?
M-am întrebat cum au reușit să construiască locul acesta SF. Dacă Muzeul Viitorului mi-a arătat unde vor să ajungă, aveam nevoie să văd de unde au plecat. Și ce necazuri i-au îndârjit atât de tare. Pentru asta, vizita la Al Shindagha mi-a îndeplinit visul. Muzeul acesta e un ansamblu de case istorice restaurate, situate chiar în zona veche de pe malul Dubai Creek. Acolo descoperi de unde a început totul.
Plimbându-te prin vechea așezare, afli că Dubaiul nu s-a născut din mijlocul deșertului, ci în jurul Dubai Creek, un braț de mare care permitea comerțul maritim. Deșertul exista, dar economia reală era legată de mare. De pescuit și, mai ales, de perle. Cu ajutorul cărora și-au dezvoltat comerțul cu India, Persia și Africa de Est. Oamenii locuiau în case tradiționale din coral și ghips, prevăzute cu turnuri de vânt, un fel de aer condiționat natural. Când japonezii au învățat să cultive perlele în ferme controlate, economia Golfului s-a prăbușit aproape peste noapte. A fost primul mare șoc al orașului. Din acel moment, Dubaiul a învățat o lecție pe care o repetă și astăzi: nu poți depinde de un singur lucru. Așa a început căutarea altor surse de prosperitate. Petrolul n-a apărut imediat și nici n-a fost atât de mult comparativ cu Abu Dhabi, dar a fost suficient pentru a finanța infrastructura: drumuri, aeroporturi, porturi moderne, turism, transport aerian, imobiliare și infrastructură simbolică. Adică cea mai înaltă clădire din lume (Burj Khalifa), printre cele mai mari mall-uri din lume, una dintre cele mai mari insule artificiale (Palm Juneirah), unul dintre cele mai mari sisteme de fântâni coregrafice (The Dubai Fountain). Lecția: dacă nu ai istorie milenară monumentală ca Roma sau Atena, construiești grandoare contemporană.
Muzeul Louvre din Abu Dhabi
Auzisem de acest muzeu care poartă același nume ca celebrul Louvre din Paris și îmi doream să-l văd. Primul impuls a fost scepticismul. Mi se părea un fel de copy-paste într-un decor improbabil. Mă întrebam dacă nu e doar un brand închiriat, o formă elegantă de a cumpăra prestigiu. Apoi am înțeles că reacția mea venea dintr-un reflex cultural: ideea că patrimoniul „adevărat” aparține doar locurilor vechi, Europei, istoriei sedimentate.
Realitatea este mai nuanțată. Louvre Abu Dhabi nu este o replică, ci un muzeu construit în baza unui parteneriat cultural între Franța și Emiratele Arabe Unite. Numele este folosit în cadrul unui acord pe termen lung, iar lucrările celebre sunt aduse prin împrumuturi temporare din muzee franceze precum Louvre Paris sau Musée d’Orsay. Conceptul de expunere este diferit. Aici exponatele nu sunt civilizații separate, istoria artei este interconectată.
care a rămas atracția muzeului din Paris, ci o reinterpretare. FOTO: Shutterstock
Clădirea în sine, proiectată de un arhitect francez, este impresionantă. Are o cupolă uriașă, perforată, care filtrează lumina puternică a soarelui și creează un efect de „ploaie de lumină”. Nu e doar estetic, e și practic, folosind circulația aerului pentru a face căldura suportabilă. Asta pentru că muzeul nu este complet în aer liber, dar nici complet închis. Mergi pe pasarele cu apa golfului în jur, apoi intri în galerii climatizate.
Ce am înțeles eu după ce am fost acolo e că acest stat tânăr, care știe că nu are secole de istorie în spate, a ales să nu concureze cu trecutul altora, ci să-l aducă mai aproape de oamenii de azi. Să creeze un loc unde un copil din Emirate poate vedea o lucrare europeană fără să zboare la Paris. Și unde un turist ca mine poate înțelege că lumea nu e împărțită în culturi care nu se ating.
Dubai nu e doar mall-uri sau clădiri înalte
Apropo de clădiri înalte. Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, nu e doar un turn imens. Și nici nu oferă doar o călătorie rapidă cu liftul până la etajul 148. Când ajungi sus, îți dai seama că drumul ăla a fost ca să te pună în fața ideii lor de „cel mai”. De sus vezi deșertul, vezi marea, vezi orașul crescut aproape geometric. Copila mea, în a doua vizită în Dubai, a stat lipită de geam minute bune. Și-a întors capul spre mine cât să mă întrebe „Chiar au făcut orașul ăsta din nisip?!”
Am văzut împreună parcurile lor de distracție, IMG Worlds of Adventure din Dubai, și Ferrari World Abu Dhabi. Nu sunt singurele, noi aici am ajuns și am regretat că ziua are doar 12 ore. Am înotat cu delfinii în Dolphin Bay, pe insula artificială Palm Jumeirah.
La câteva zeci de minute distanță, Global Village e o altă formă de „cel mai”. Nu prin înălțime, ci prin amestec. Este un parc cultural sezonier în aer liber, organizat pe pavilioane care reprezintă zeci de țări. Găsești mâncare din toate colțurile lumii, spectacole, dansuri, artizanat, limbi diferite care se amestecă în aerul serii. A impresionat mult copilul. A mâncat ceva „din Thailanda”, apoi s-a uitat la un dans din „Africa”. S-a împrietenit cu copii din Turcia și din Italia. Pentru ea nu era geopolitică. Era o curte unde toți copiii se jucau împreună, indiferent ce limbă vorbeau.
Nu voi mai judeca un loc înainte să-l văd
Pe mine m-a cucerit tot ce am văzut acolo, recunosc. Și recordurile, și clădirile spectaculoase, și acvariile uriașe, și mall-ul ca spațiu de joacă. Iar episodul cu supa făcută la cerere a fost momentul în care am înțeles cât de simplist gândisem totul înainte. Mi-a plăcut mult să văd cât de prezente sunt femeile în viața publică. Femei care lucrează în hoteluri, în muzee, în companii, în aeroport, în tehnologie. Femei îngrijite, sigure pe ele, elegante. Unele acoperite, altele nu. Dar respectate în spațiul lor profesional. M-a surprins și viteza cu care apar construcții noi, viteza cu care se fac reparațiile, infrastructura. E în mod cert mai mult decât ceea ce ne imaginăm de pe canapeaua de acasă. Eu am plecat acolo cu multe prejudecăți. M-am întors fără ele.
