Ultimul lucru despre care vrea să fie interogată o femeie însărcinată este cine și unde este tatăl. Dar mai sunt și alte subiecte tabu. Iată:
Aveam 22 de ani când am rămas însărcinată cu prima mea fetiță, Ioana. Eram în ultimul an de facultate și, personal, nu mi se părea nicio tragedie că la 22 de ani port un copil în pântece. Mi-am dat licența când eram gravidă în șapte luni și am luat-o cu o notă de care sunt foarte mândră: 9,30.
Citește și: Mamă singură? Copilul tău va fi bine!
O mamă singură, un copil dorit
Dar ce legătură au toate acestea cu titlul articolului nostru? Au, pentru că Ioana nu a fost un accident, ci un copil dorit. Ce-i drept, doar de mine. După o dezamăgire în dragoste care m-a urmărit de-a lungul a mai bine de 10 ani (deh, fire romantică, îmi revin mai greu după eșecurile amoroase, în ciuda unui studiu recent care susține că femeile se refac mult mai ușor decât bărbații după despărțiri), cunoscusem un bărbat matur (adică da, mai în vârstă decât mine), foarte inteligent și cu un simț al umorului destul de dezvoltat.
Pentru că inteligența lui îmi amintea mult de iubitul după care încă tânjeam, am confundat rapid prietenia cu dragostea și am considerat că trebuie să am un copil cu el, o ființă care o să-mi aparțină doar mie, care o să mă iubească necondiționat și nu o să plece niciodată de lângă mine. (Nu mă judecați prea aspru, eram naivă și proaspăt ieșită din adolescență.) Pe scurt, decisesem să fiu mamă singură, iar motivele îmi aparțineau.
„Lasă, că o să fie bine…”
Îmi amintesc de o întâmplare din acea perioadă care stăruie și acum dureros în mintea mea. Când burtica începuse să se vadă, n-am avut încotro și a trebuit să recunosc în fața colegilor de facultate că sunt însărcinată. Atunci, o colegă a ținut să mă „consoleze” cu următoarea replică ce s-a potrivit ca nuca în perete (în peretele uterin, aș completa): „Ei, lasă, că se mai întâmplă. Nu e o tragedie, o să vezi că totul o să fie bine!”. I-am spus pe loc, reținându-mi nodul în gât și lacrimile în ochi, că nu a fost o întâmplare, ci un copil dorit. Am omis să-i spun că a fost dorit doar de mine.
Așadar, nu vă dați cu presupusul la vederea unei burtici. Nu știți ce drame sau, dimpotrivă, ce fericiri se ascund acolo. Iar fericirea unei mame nu depinde de cine-i este (sau cine nu-i este) alături în timpul sarcinii. Ea vine dintr-un singur loc: de la copilul care crește în ea.
Vezi mai jos câteva întrebări pe care să nu i le adresezi niciodată unei femei gravide singure.
Unde este tatăl?
Dacă o vezi mereu fără partener, nu o întreba unde e tatăl. Poate că a decedat, e în altă țară, nu știe că urmează să aibă un copil, nu a vrut să se implice sau nu există decât în genele copilului, pentru că tot ce a făcut a fost să-și doneze „materialul” la o bancă de spermă. Iar dacă mama va dori să îți spună câte ceva despre tată, o va face singură. Dacă păstrează tăcerea, ar trebui să-ți fie clar că nu vrea să discute acest subiect.
A fost un accident?
Exact genul de întrebare pe care l-am primit eu în urmă cu 15 ani de la colega mea de facultate. Nu-ți da cu presupusul, chiar și în cele mai nepotrivite circumstanțe (sau cele care par așa), un copil nu e întotdeauna un accident. Copiii mei nu au fost un accident, am mers până într-acolo încât le-am planificat și zodiile. Da, trag acum cu un leu și un berbec acasă, dar mă și bucur când le văd cât de puternice sunt!
Te-ai gândit cum o să te descurci?
Poate că s-a gândit, poate nu. Pe bune, cu ce o ajută întrebarea ta? De fapt, îi sugerezi să ia în considerare posibilitatea unei întreruperi de sarcină. Fii sigură că știe și ea care-i sunt drepturile și cum să aibă grijă de viața ei. Dacă a ajuns în punctul în care burtica este vizibilă, este clar că și-a dorit acel copil.
Nu crezi că un copil are nevoie și de un tată?
Este una din cele mai enervante, nepotrivite și dureroase întrebări! Nu toți tații sunt niște persoane extraordinare. Și da, un copil are nevoie de o figură paternă care să-i fie model bun în viață, dar aceasta nu trebuie neapărat să fie tatăl biologic. Poate fi partenerul mamei, unchiul, bunicul sau fratele său. Ori chiar un bun prieten de-al gravidei.
Ce-o să-i spui copilului despre tatăl său?
Printre grețurile de dimineață și decizia grea despre ce culoare să aleagă pentru camera copilului, fii sigură că mama singură se gândește fix la discuția filosofică de peste ani, în care va trebui să zugrăvească figura tatălui necunoscut… Da, da, fix la asta se gândește! Am cunoscut multe femei care au o relație excelentă cu copiii lor pe care i-au crescut singure sau alături de un alt partener de viață. Până la urmă, sunt lucruri mai importante decât ADN-ul. Dragostea, de exemplu.
Acum, că stabilit ce nu ar trebui să îi spunem unei gravide singure, să discutăm și despre ce nu ar trebui să spui niciodată în fața unei mame singure.
Și dă like paginii noastre de Facebook, unde vei găsi cel mai tari articole publicate de noi!
